Magica Steaua târâtă prin noroi

de | decembrie 21, 2016

Magica Steaua UEFAntastica a lui Rădoi, Ogăraru, Pâraschiv, Neșu… târâtă prin tribunale, defăimată și jignită de unii care se pretind steliști, a ajuns și batjocura unei “junte” din MApN, care în plin capitalism vrea să reînvie bolșevismul și armata roșie în sport (nici “miliția” de la MAI nu e departe). Ea, Magica Steaua 2006, echipa care a crescut valoarea acelei siglei și a brandului Steaua printr-o semifinală UEFA cum nu va mai avea România nici în 50 de ani! Pentru cătanele de la CSA, după ce au dezbinat suporterii, Steaua UEFAntastica 2006 nu mai există. Vom vedea mai jos cum le-a interzis să folosească sigla.

  • Paranteză. Guvernele sunt prea absorbite de controlul puterii și împărțeala ciolanului. Statul a devenit deja unul polițienesc printr-un “sistem” format din Procuratură, Magistratură și Consiliul Superior al Magistraturii, scăpat de sub controlul tuturor și care depășește lejer starea din perioada de dictatură comunistă. “Ascultarea” poporului și delațiunile sub șantajul procurorilor sunt deja standard existențial al românilor, care retrăiesc perioada anilor 50. Măcar atunci era un șef suprem și mai știa de frică. Acum nu mai are pe nimeni, pentru că toate comisiile parlamentare de control sunt penetrate de “sistem”, fie prin șantajul membrilor cu fabricare de dosare, fie prin membri sub acoperire. Procurorii și judecătorii nu răspund pentru erorile judiciare. Sunt condamnări fără probe, doar pe bază de presupuneri. Sunt distruse cariere prin plimbări cu mascați și cătușe de show TV pe la DNA. În top este un magistrat cu 5 sentințe eronate întoarse la CEDO, cu pagube de milioane de euro pentru stat. Da, ați ghicit. Judecătorul este tot în funcție. Nu corupția, abuzurile sau erorile judiciare sunt acum nocive, ci faptul că acel sistem” este fără stăpân și s-a substituit într-un arbitru la stabilirea puterii economice, sociale și politice. Orice incomod se poate trezi peste noapte cu un dosar și scos din joc. În acest marasm social și instituțional și armata încearcă tragă spuza de independență pe turta ei. SRI are deja spuza trasă cu “urechea” și penetrarea undercover a celorlalte puteri în stat, fiind baza de date a “sistemului”. În România trebuie încă o revoluție. Nu ca în 1989, ci de structură prin restatutarea corectă a puterilor în stat și a pârghiilor de controlul asupra lor. Altfel ne ducem dracului de râpă.

Rușinos! Gloriile “nimănui”…

Cupa Campionilor este un turneu organizat în Sala din Chiajna, la care au participat supervedete ale fotbalului românesc şi care a adus la start opt echipe de fotbal: Steaua Bucureşti, Rapid Bucureşti, FC Argeş, Dinamo Bucureşti, FC Progresul Bucureşti, Petrolul Ploieşti, Concordia Chiajna şi Selecţionata Jurnaliştilor.

Lotul Stelei de la Cupa Campionilor: Martin Tudor, George Ogăraru, Ilie Bărbulescu, Iulian Miu, Marian Aliuţă, Gabriel Boştină, Petre Marin, Sorin Paraschiv, Nicolae Dică, Sorin Ghionea, Adrian Neaga. Antrenor: Ţiţi Dumitriu

Sorin Paraschiv a stat de vorbă cu ProSport, chiar înaintea semifinalei Cupei Campionilor, împotriva Petrolului şi ne-a împărtăşit că nici măcar acum nu s-au cicatrizat rănile din meciul retur cu Middlesbrough, din 2006, atunci când Steaua a pierdut calificarea în finala Cupei Uefa, în ultimele minute, după golul marcat de Massimo Maccarone.

“Relaţiile de joc sunt şi acum, precum se vede. Sunt şi acum la fel cum au fost în perioada când am fost eu la Steaua. Noi, cei prezenţi, ne întâlnim cu foşti adversari cu care am avut lupte crâncene, în trecut, în Liga 1. E o onoare că participăm la asemenea acţiuni cu un public frumos, în sala din Chiajna. E o organizare frumoasă, iar din puctul meu de vedere în fiecare an ar trebui acest turneu.

Să joc în tricoul Stelei e frumos, e altfel, nu e ca atunci când jucăm minifotbal, pentru că noi mai suntem înscrişi şi în altă competiţie. Aici am venit să jucăm sub numele de Steaua, e special, a declarat Sorin Paraschiv.

“Para” a vorbit în termeni laudativi despre foştii săi colegi de la Steaua, iar fostul fotbalist a recunoscut că Nicolae Dică a rămas „talismanul” echipei chiar şi la Cupa Campionilor: „Eu m-am înţeles bine cu toţi colegii de la Steaua, eu zic că am fost un tip OK în vestiarul Stelei, dar o relaţie specială, în teren, am avut-o cu Nicolae Dică. Ne simţeam unul pe altul, ne ştiam. El era foarte bun cu spatele la poartă şi în orice colţ al terenului s-ar fi aflat ştiam că se descurcă. El era un jucător incredibil, ştia ce să facă pe teren şi toată echipa se baza pe el. Cel mai bine, pe teren, m-am simţit cu el.

Image result for middlesbrough steaua 4-2

Poate nu mai apare Maccarone. Acum e mai puţin important ce se întâmplă. Mă gândesc la Maccarone, mi se face pielea de găină, e şi el la Empoli. Oare cât mai joacă? Probabil că a avut o carieră exemplară. Asta a fost să fie. Coşmarul nostru – Maccarone. Îmi aduc aminte că la partida cu Middlesbrough a început pe banca de rezerve şi a intrat în minutul 35, când s-a accidentat Southgate, care era căpitanul Angliei şi un jucător foarte important. Probabil că dacă nu ieşea Southgate, Maccarone un mai reuşea să înscrie golul de 2-1 până în pauză. Ăsta a fost ghinionul nostru”.

Doi dintre cei mai importanţi componenţi ai echipei Stelei, din 2006, Bănel Nicoliţă şi Sorin Paraschiv, au fost supendaţi pentru returul din Cupa Uefa cu Middlesbroug, iar “Para” a recunoscut că dacă al său coleg ar fi fost eligibil de joc altfel ar fi stat lucruril: “Eu eram în tribună cu Bănel Nicoliţă. Dacă Bănel, nu eu, era în teren atunci nu cred că se întâmpla ceea ce s-a întâmplat. Ştim cu toţii ce forţă fizică avea şi putea să se bată la acel moment de la egal la egal cu ei din punct de vedere fizic. Eu cred că el putea să ţină echipa mai sus.

Nici acum nu ne-a trecut supărarea, şi acum mă gândesc la acea perioadă şi îi explic băiatului meu, care are 10 ani, şi nu îi vine să creadă ceea ce s-a întâmplat. Îi punem imagini să vadă şi nu îi vine să creadă. Chiar mă întreabă: “Aşa s-a întâmplat?”

Steaua s-a calificat în finala turneului de la Chiajna, după ce a trecut de Petrolul în seminfinale, scor 1-0, dar a cedat, scor 1-2, în ultimul act al campetiţiei în faţa Progresului, echipă care s-a încoronat ca prima câştigătoarea a Cupei Campionilor, ediţia Old Boys.

Sus de la stânga la dreapta: Dică, Ghionea, Martin Tudor, Ciocoiu, Miu Jos de la stânga la dreapta: Paraschiv, Petre Marin, Marian Aliuță, Ogăraru

Progresul a câștigat competiția amicală Cupa Campionilor a foștilor jucători din Divizia A, după ce a învins-o pe Steaua în finală, scor 2-1. Golul ”roș-albaștrilor”, a fost reușit de Nicolae Dică.

Steliștii au evoluat în roșu și albastru, dar fără sigla din 2006 pe tricourile FC Steaua, probabil să evite un nou proces intentat de Talpan și să le ceară 1 mil. € daune, pentru că CSA le-a interzis. Dintre cele 8 echipe participante, doar Steaua n-a avut pe tricouri niciun fel de siglă. 
  • “Am înțeles de la Petre Marin că nu s-a putut pune sigla, nu știu din ce cauză. Important e că am jucat în culorile noastre și steluța o avem în inimă“, a declarat Nicolae Dică la TV Digi Sport.
  • ”Da, eu m-am ocupat de echipamente. Mi s-a cerut să fac o adresă oficială și am zis să nu ne mai complicăm. Mai e și scandalul între Gigi Becali și Armata și n-am vrut să ne mai complicăm. Așa că am ales varianta cea mai simplă să jucăm fără siglă”, a spus Petre Marin diplomatic să împace și capra și varza.

Dinamo și Rapid au avut siglele propriilor echipe pe tricouri, chiar dacă embleme mai vechi.

Steliștii n-au avut parte nici de suporteri la Chiajna, acolo unde Rapidul a fost susținut de două galerii. De acest lucru s-a plâns și George Ogăraru, care a postat un mesaj pe contul său de facebook: “Încă așteptăm suporterii steliști. Celelalte echipe sunt susținute de propriii suporteri”.

În finala mică, Rapid s-a impus cu 1-0 în fața Petrolului. Lingura de lemn, acordată celei mai slabe formații, a fost atribuită Concordiei Chiajna. Ilfovenii au fost învinși de Selecționata Jurnaliștilor, scor 3-2 după penalty-uri.

Sursă interviu și date despre Cupa Campionilor a foștilor jucători: prosport și digisport

X Ray

3 comentarii la „Magica Steaua târâtă prin noroi

Lasă un răspuns