Aproape toată lumea, suporteri, presa și oficiali, are pretenții mari de la fotbalul românesc, raportându-se valoric la echipele din vest și la performanța Stelei din 1986, când a câștigat Cupa Campionilor Europeni după o finală cu una din echipele mari ale bătrânului continent. Mulți, animați de diverse lozinci și vise alimentate de câteva excepții, trăiesc cu speranța într-o lume paralelă cu realitate.
Între dorință și “putirință” este o mare diferență. Fotbalul modern nu se mai joacă din entuziasmul suporterilor și pasiunea jucătorilor, ca la amatorii de altădată. A devenit o industrie care trebuie susținută cu capital serios pentru a produce calitate și performanță.
Daily Mail Online, sub titlul “Premier League table: Chelsea pocket £24.7m for winning title… how much did your team receive after season finishes?“, publică lista cu sumele încasate de echipele din primul eșalon la finalul sezonului 2014-2015, funcție de locul ocupat în clasamentul.
Chelsea a încasat £24.7m numai din câștigarea titlului. Man City a primit £23.5m , Arsenal £22.2m, Man United £21.2m, iar Tottenham £19.8m. Hull, Burnley si QPR, cluburile care au retrogradat, au incasat intre £3.7m – £1.2m.
În Anglia, Sky si BT Sport au cumpărat drepturile TV din Premier League cu 5.1 miliarde de lire, pentru patru ani, perioada 2016-2019. Cum sunt repartizate drepturile TV în Anglia:
– 50% din sumă este împărţită în mod egal către cele 20 de cluburi
– 25% din sumă este împărţită în funcţie de clasamentul final
– 25% din sumă este împărţită în funcţie de numărul de meciuri televizate
Deci, totalul banilor din tabelul de mai sus reprezintă doar 25% din drepturile TV.
Prin comparatie, Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, la 4 martie 2014, semnarea unui parteneriat media valabil cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga 1. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.
Să vedem cât au primit cluburile din Romania, pentru sezonul 2014 – 2015, în condițiile în care investitorii în drepturile TV sunt deocamdată pe pierderi. Steaua a încasat 3,05 milioane euro.
Dacă luăm în calcul că paritatea euro – lira sterlină (EUR/GBP) este de 0,71, rezultă că Steaua a luat pentru căstigarea titlului o sumă de totală de £2.16m. Mai puțin decât ia o retrogradată din Premier League, care pe lângă suma din tabel, mai încasează din drepturile TV £31.875m (2,5% din 1,275 miliarde), plus bani din meciurile televizate.
Campioana României a luat de peste 16 ori mai puțin decât o retrogradată din Premier League! Vorbim de România, membră UE, nu de Burkina Faso!
De ce în România este atât de puțin, 27 milioane euro/an fata de 1,275 miliarde lire în Anglia? Simplu: economia și incompetența instituțională, sărăcia și inconstanța suporterului român. De exemplu, primele date măsurate ale audienţei posturilor Look TV şi Look Plus în etapa a 7-a, care au transmis meciurile din Liga 1, au arătat că, măcar deocamdată, investiţia nu este rentabilă. Principalul operator de cablu, RCS-RDS, care deţine aproximativ 50 la sută din piaţa românească, abia din retur a preluat posturile în grila sa. Până atunci, Look TV şi Look Plus nu se puteau vedea decât în reţelele UPC şi Romtelecom, insuficient pentru ca proprietarii drepturilor TV să-şi acopere cheltuielile.
Numai Steaua, al cărei buget estimat este de 16 milioane de euro, nu depinde de banii din drepturile TV. Celelalte echipe depind, unele asigurându-şi din această sursă până la 70% din buget. Dacă finanţarea din banii televiziunilor ar înceta, în campionat ar mai putea continua competiţia doar 3-4 echipe.
La acest tablou trebuie să privim când ne evaluăm pretențiile și aspirațiile europene. Poate nu vom mai strâmba din nas, bagatelizând și o “banală” calificare în grupele Europa League. Realitatea cifrelor ne răspunde și la întrebarea de ce miliardarii ruși, arabi etc. investesc în vest și nu la noi.
Nu vor veni în România atât timp cât acest tablou nu este schimbat de economie, de noi înșine.
Să fim realiști și să nu mai visăm cu ochii deschiși dincolo de puterile noastre! Altfel, ne vom amăgi ca după 1945, când românii au sperat și așteptat să vină americanii să umple România postbelică cu lapte și miere.
Nu au venit nici acum, după 70 de ani!
XRay
Nu sunt de acord cu nimic din ce scrie in acest articol.
1.Nimeni dintre suporteri,presa,oficiali nu se raporteaza valoric la echipele din vest sau la ce a facut Steaua,Dinamo,Craiova in perioada comunista cand juca in competitiile europene.Acest argument apare de fiecare data cand incompetentii din conducerile cluburilor sunt trasi de ureche pentru ca nu isi fac treaba in mod profesionist cu resursele de care dispune fiecare.Marketing,scouting,academie de copii,departamente conduse de oameni cu CV ok pot fi facute profesionist si cu doi lei, Ceea ce sanctioneaza lumea este treaba facuta dupa ureche(ca doar io dictez pa banii mei,nu-i asa).
Dar sunt curios Xray,ce te-a determinat pe tine de exemplu sa concluzionezi ca suporterii Stelei sunt suparati ca nu am ajuns in finala Europe League sau ca nu am iesit din grupele Champions League?
2.Recunosc ca nu am apucat sa ma documentez dar cred ca comparatia cu Anglia este prea fortata.Daca nu ma insel ultima clasata din Anglia are un buget mai mare decat locul 4 din Franta si nici Spania,Italia nu stau mai bine.Si daca nu ma insel Barcelona ia mai putin din drepturile tv decat o codasa din Anglia acum dupa ce SKY si BT Sport au cumparat drepturile tv .
Dar daca tot vorbim de Anglia eu stiu ca mare parte din drepturile tv nu vin din insula ci din Asia,se uita indienii pe rupte la campionatul englez si inpreuna cu ei toti cei din fostele colonii.
3.Voi stramba la infinit din nas la o banala calificare in grupele Europe sau Champions League pentru ca nu a fost niciodata o performanta pentru Steaua calificarea in primele faze ale unei competitii.Cand in preliminarii joci cu toti descultii din Asia,Europa de est sau bucatari/frizeri cu juma` de norma la cluburile de fotbal din vest nu trebuie sa ii faci icoana conducatorului finantator-patron-creditor-camatar.
Suporterul stelist nu este atat de tampit sa nu mai vina la stadion pentru ca Steaua nu ajunge in finala UEFA cu Sevilia,nici macar nu e deranjat ca o luam in grupe de la un Dinamo Kiev mult peste puterile noastre financiare si sportive.
Dar cand tu ca patron spui ca faci ce vor muschii tai la club pentru ca tu ai bagat bani si cand toate deciziile de taran ratacit prin capitala nu pot fi contestate de cei pentru care se pune in scena tot spectacolul acesta uita ca vine un final de sezon in care ai sanse reale sa castigi TREI trofee si nu te baga in seama decat cateva mii de rataciti prin mega mall arena.
Cristi,
1. Acest articol nu este dedicat exclusiv suporterilor stelisti. Tot fotbalul romanesc are ca reper CCE din 86.
2. Peste 80 % din articol, reprezinta date si informatii oficiale despre drepturile TV si modul cum se distribuie la noi si in alte parti. Chiar daca tu nu esti de acord cu aceste date si informatii, asta e realitatea.
3. Comparația cu Anglia nu este forțată deloc, din moment ce recent, in 2013(nu in vremuri imemoriale), Steaua a intalnit de 4 ori Chelsea.
– De 2 ori in optimi EL(cand era detintoarea en titre a cupei CL), primavara lui 2013.
– De 2 ori in grupele CL(cand era si detinatoarea cupei EL), toamna lui 2013.
Reactiile din presa si de pe forumuri le stii foare bine. Mai ales dupa acel 0-4 de pe National Arena, lumea dezamagită a inceput sa nu prea mai vina la meciuri, iar presa, in frunte cu Vochin, l-au atacat virulent pe Reghe, care brusc, in opinia lor, nu avea nicio viziune tehnico-tactica, bla, bla, bla. Evident, ca nu aveau dreptate, dar … Daca la meciul din EL, se batea lumea pentru un bilet, la cel din CL, au fost sub 40.000, pentru că venea după infrângerea cu 3-0 la Schalke.
5. Acest articol nu are nicio legatura cu absenteismul din acest retur!
E super-fortata comparatia. Drepturile TV din Premier League sunt imense in comparatie cu Bundesliga sau La Liga, daramite Romania. Ce naiba, ne apucam apoi sa comparam scolile de juniori romanesti cu aia a Barcelonei, marketingul madrilen in comparatie cu cel autohton?
@alexandru-h
1) Corect finalul! Pai atunci despre ce performante visate vorbim? Despre asta-i vorba în articol, pe fond.
2) Forțat ar fi daca ai compara un fotbalist cu un rugbist, de exemplu.
Cand e vorba de competitoare în CL sau EL, selectia spre cupa se face NUMAI prin joc, nu prin bugete, dar bugetele influenteaza valoarea!
Premier League nu e pe Luna si Liga 1 pe Pamant!
Adica, pe teren te compari cu ele prin joc, și vrei să le bați, dar e exagerat sa te uiți și la bugete?
Atunci de ce nu ar fi exagerată si pretenția de a nu lua bătaie de la orice echipa din Premier League?
De ce să aplicăm termenul de “exagerat” numai la bugete, când ele asigură și valoarea sportivă?
Exagerat de mare este numai diferența dintre ele și noi!
Păstrand proporțiile, e ca și cum te-ai duce la F1 cu o Dacia super-îmbunătățită și suporterii ți-ar rupe gura că nu ai intrat în primii 16.
Ce te faci daca, din sezonul urmator, pt. participarea in UCL ai nevoie de un buget X, pe care nicio echipa din Romania nu si-l poate permite!? E simplu: nu participi.
In afara de 1-2 echipe mai de nivelul nostru, Steaua a intalnit in 90% din cazuri echipe mult mai bine finantate, organizate sau conduse.
Cand nu ai un schelet pe care sa construiesti(infrastructura si oameni competenti, nu bisnitari) singurul lucru de care te poti bucura, prin participarea in cupe europene, ar fi ca atunci cand o sa vrei sa faci ceva cu cap, ai exemple de urmat, vazute pe unde ai fost in deplasare.
Singura problema a fotbalului romanesc e ca momentul in care vrei sa faci ceva cu cap… lipseste, prioritare fiind investitiile pe termen scurt, cu bani scosi repede(vezi cazurile Otelul, CFR, Urziceni, Vlaslui… si urmeaza Petrolul, Astra, etc.)
In momentul in care, ca patron/finantator nu accepti ideea ca singura investitie cu potential de reusita mare ar fi cea facuta pe termen lung, n-ai nicio sansa sa rezisti.
Asta ar fi problema in fotbalul romanesc, motiv pt. care banii sunt putini din drepturi tv, sponsorizari, etc. Nicio companie sanatoasa n-o sa-si lege imaginea de fotbalul romanesc mai mult decat minim necesar, atata timp cat in fotbal exista personajele din prezent.
xray de ce nu mai vine lumea la stadion ? pt ca este un campionat slab falimentar si nu mai,,atrage,, si asta se intampla nu numai la steaua ce pe toate stadioanele din tzara ,la oameni le scarba,de conduceri gaunoase in cluburi ,in federatie liga si chiar statul cu taxe foarte mari care au distrus fotbalul in romania ,impreuna cu niste creditori dubiosi ,lacomi dupa cascaval,deci de ce sa ne vedem de lungul nasului ca ce ?ca ,,astia isi bat joc de suporterii de fotbal ? nu nenicule ,eu cu banul meu fac ce vreau si nu il mai bag in buzunar acestor lepre si o fac de 5 ani ,pt ca m-am saturat de ei ,cand o sa vad profesionalism si performantza,inseamna ca cei care conduc cluburi si destinul fotbalului romanesc isi vad de lungul nasului ,din pacate nu este asa ,si critica continua
Subiect de admitere la academia de teatru si film:
Presupunem ca pe clasamentul si momentul actual, printr-o minune dumnezeiasca, vin sumele din Anglia. Telefonul patronilor vibreaza, ei se uita pe ecran si vad notificare de creditare cont IBAN cu suma. Lesin, decadere, lautari.
Vin preliminarille cupelor europene dupa 2 luni.
Cum credeti ca vor fi invetiti banii primiti, in echipa sau in echilibrarea datoriilor seculare catre finantatori?
Ce fel de decor ati folosi pentru o emisiune de la gigi de la palat dupa aflarea sumei imense primite?
Motivati raspunsurile.
E adevarat ca e greu sa emiti pretentii si altii chiar cu fonduri mai consistente au esuat lamentabil in Europa. Insa, a existat si reversul medaliei.
Un exemplu l-am dat pe forum prin APOEL Nicosia care cu niste investitii de 1,5 mil EUR a ajuns in sferturile Ligii. Sigur, e printre putinele exceptii care confirma regula. Alta ar fi Basel care mai mereu ajunge sus (cel putin a doua competitie continentala) cu un buget net inferior echipelor pe care le elimina. Uite ca si anul asta finala EL o va juca Dnepr, o echipa care desi o valoare estimata la 80 mil. EUR, nu se compara totusi cu adversarii redutabili pe care i-a eliminat in acest parcurs (Inter, Olympiacos, Ajax sau Napoli).
Concluzia e simpla : pe langa buget, iti trebuie si pricepere. Cu una fara cealalta, nu faci nimic. Iar in cazul nostru, becali a aruncat pe fereastra bani (si aici ma refer in special la perioada 2006-2010) cu care altii ar fi putut face o echipa castigatoare de Cupa UEFA.