Liga 4 amatori: CSA Steaua – AFC Asalt 1-1! Echipa formată din frizeri și ospătari, toți suporteri steliști, a încurcat-o pe CSA Steaua lui Lăcătuș!

de | noiembrie 5, 2017

In partidele disputate sambata in Liga 4 de amatori din București, de la ora 14:00, CSA Steaua a pierdut primele puncte acasă în actualul sezon, în fața propriilor suporteri!

Oaspeți de la AFC Asalt, echipa care pierdea în urmă cu doua etape, în Giulesti, cu 1-7, au marcat un gol de la 50 de metri îi partida s-a încheiat la egalitate, 1-1, Pentru CSA marcase Predescu, din penalty, în minutul 5, apoi a fost eliminat în finalul reprizei, după o simulare în careu. Mai voia unul. Minutul 44 a adus eliminarea lui Predescu, care a simulat aiurea și a văzut al doilea galben, repetând gestul din Giulești.

CSA Steaua este un club sportiv de stat cu o mega structură organizatorică la peste 20 de discipline. CSA care are în experimentatul col. Cristian Stănel Petrea un comandat foarte priceput în sport, fost campion al liceului din Breaza la aruncarea greutății în 1987, instruit ca militar la Brașov în radiolocație aeriană și apoi, din 2005, specializat în resurse umane la CSA în Ghencea (link interviu).

Echipa de fotbal CSA Steaua, cu un buget la fotbal de peste 150.000 euro, o bază modernă de antrenament dotată de FCSB în cei 13 ani de chirie, staff tehnic de Europa cu Marius Lăcătuș, Ștefan Iovan, Ion Ion… și cu jucători fără alt serviciu decât fotbalul – peste 20 de fotbaliști cumpărați în vară de CSA Steaua cu 30.000 de euro de la AS Regal Sport Club Ferdinand I (de fapt toată echipa care a ocupat locul 2 în Liga 4)-, a scos un egal chinuit pe terenul Ghencea 5, jucând împotriva unor ospătari, fotografi etc., care după serviciu se mai antrenează și ei, din când în când, când apucă, în Complexul Sportiv Electromagnetica.

  • AFC ASALT BUCUREŞTI este o echipă înfiinţată în 2016, care  a promovat imediat din Liga 5  în Liga 4 şi s-a calificat în finala CUPEI ROMÂNIEI (faza Bucureşti). Are în lot 26 de jucători aleşi de anonimii Cojocariu Cezar si Stancu Sorin.

    Hodorogea, încercuit

Culmea ironiei, AFC Asalt, o echipa formată în majoritate din suporteri steliști, a incurcat-o chiar pe CSA Steaua în lupta pentru promovarea în Liga a 3-a.

Oaspeții au fost înjurați si huiduiți de suporterii “adevărați” ai CSA Steaua, care au asistat ieri la meciul din Ghencea 5. Ironia sorții, chiar ăia cu “un club curat mai presus de toate”, le  reproșa ospătarilor și frizerilor de la Asalt că tocmai le-au dat o mână de ajutor rapidiștilor. Adică, se înțelege din reproșul ”adevăraților”, mergea de un “blătescu” cu CSA, să o lase mai moale, nu? Că la amatori nu se pune pe onoare și pe imginea clubului. ?

După meci, Hodorogea, jucătorul lui AFC Asalt, a făcut câteva declarații.

Eu am venit direct de la muncă. Sunt hairstylist și am fost la muncă mai devreme, de la 7, că sa pot să ajung la meci. “

“Suporterii de aici ne înjură și zic că o ținem pe Rapid în viață. Dar toți suntem steliști. Lumea ne înțelege greșit acum, dar asta este. Sincer, în teren ne-a părut bine că am scos un egal, dar acum ne pare rău că i-am încurcat și că n-am putut să facem mai mult cu Rapid. Atât am putut.”

“Ne dorim să promoveze CSA Steaua. Suntem o parte cu CSA-ul, o parte cu FCSB-ul. Părerile sunt împărțite, dar suntem toți steliști.”

”Locul Stelei e în Liga 1, nu aici în Liga a 4-a”.

Colegii mei sunt ospătări, fotografi, profesori de sport. Fiecare se descurcă cum poate. Cu toții facem sacrificii să venim la meciuri. Nu facem niciun antrenament, ăștia suntem. Din 20, câți am fost la început, acum am rămas 14. Ne-am dori să intrăm în playoff, a spus la finalul meciului Hodorogea, jucatorul echipei AFC Asalt.

Respect pentru coloana și onoarea suporterilor steliști de la AFC Asfalt! Spiritul competiției este mai presus de orice și trebuie onorat cu fair play. 

După FC Steaua – Hapoel Beer Sheva 1-1, unii, se știu ei care, nu-și credeau karma o curvă . Oricum, Beer Sheva nu e FC Asfalt, pardon Asalt!

Nu au lipsit incidentele în Ghencea. Galeria dinamovistă a ajuns la porţile stadionului şi a început să înjure, moment în care mai mulţi stelişti s-au dus către ei. Confruntarea dintre cele două tabere a fost de mică amploare, jandarmii au intervenit şi o parte dintre ultraşii Stelei nu a mai intrat în complex. Cei care nu au apucat să iasă complet au fost duşi la locurile lor cu gaze lacrimogene. Din păcate, gazele lacrimogene i-au afectat pe suporteri, printre care şi copii, pe reprezentanţii presei şi pe jucători.

Jandarmeria a dat cu gaze lacrimogene spre terenul de joc, iar spectatorii şi presa, cei care priveau partida de pe margine nu mai pot asista la meci, deoarece aerul e greu de respirat. Suporterii care au asistat la meciul de rugby care s-a desfăşurat în Ghencea, derby-ul Steaua – Dinamo, au încercat să intre în tribune şi la fotbal, însă atunci forţele de ordine au intervenit.

După intervenţia în forţă a jandarmilor, unul dintre spectatorii de pe margine a strigat către forţele de ordine:“Bă, terminaţi că sunt copii pe aici!”, iar unul dintre jandarmi a răspuns: “Mă doare-n p**ă!”

Video. Meciul CSA Steaua – AFC Asalt 1-1

Repriza întâi

Repriza a doua

X Ray

18 comentarii la „Liga 4 amatori: CSA Steaua – AFC Asalt 1-1! Echipa formată din frizeri și ospătari, toți suporteri steliști, a încurcat-o pe CSA Steaua lui Lăcătuș!

  1. adrian0808

    A venit jandarmeriaaaa
    Batut si gazat ultraseria
    In unitatea militara
    Gazu si asaltu castigara
    Ooooo Ooooo Ooooo
    M–eee dinamoooo

    Nu cantara bine peluzariii ma ? Incurcara versurili si de-aia dadu ospatarii gol de la 50 metri .
    Baaaaa ASALTUUUU e de liga 4 baaaa , e adevarati astia nu ca aia de ieuropa lig ….
    Mama lor ce viata grea e la liga 4

  2. alexutz2007

    Ba ejti nebun au ca sponsor Joma. Din pacate trecem prin cea mai neagra perioada a fotbalului romanesc. Ar mai urma ca si presa internationala sa spuna ca Steaua a facut egal cu niste frizeri. Noi am speriat o echipa ca Chelsea, portarul lui Ajax mai avea putin si plangea ca niste amatori sa-si bata joc de numele Steaua mm lor de jegosi.
    Chiar daca nu are nicio treaba cu istoria echipei glorioase prin faptul ca porti un nume si o sigla care nu o meriti imi lasa un gust amar.

  3. Andrei Mihai

    “Eram copil pe-atuncea,si-am inteles ceva,ca viata mea intreaga,va fi pentru Steaua!”-70% dintre cei care canta asta au undeva pe la 20-25 de ani.Se vede pe imagini,nu e niciun “pixel albastru” sau “flacara violet”.Facand abstractie de cretinismul situatiei (adica tu crescand pe langa fenomenul FCSB si avand parte de atatea trairi alaturi de aceasta echipa ai ajuns s-o renegi in 2014 si sa descoperi ca marea ta iubire murise inainte ca tu s-o cunosti) ce nu inteleg e de ce insista acesti tineri sa distruga singura entitate sportiva pe care au sustinut-o pana in 2017!”Somnul ratiunii naste monstrii!”.

    1. danielblaze

      Doar persoanele ca tine au contribuit la distrugerea acestui minunat club de fotbal si in general la tot ce merge prost in tara asta. ceva din steaua traieste din nou acum si de-o sa performeze din nou alexut, o sa apara din nou mii, milioane ca tine. sper ca mai inteligenti care sa nu intoarca capul cand apar marsavii din partea conducatorilor.Nu plange nimeni dupa voi.Comentati de fcsb si lasati steaua in pace.

      1. vitto

        ce tupeu proletcultist:
        ….. lasati Steaua in pace ….. jos labele de pe viitorul nostru ….. sa ne intoarcem atunci si la: traiasca si infloreasca scumpa noastra patrie, Republica Socialista Romania, libera (ma rog, poate ar trebui scris “labera”), independenta si demna in randul natiunilor lumii …. sau la: traiasca comunismul, viitorul luminos al intregii omeniri!

        sa joci in liga care nu exista si sa te proclami erou-martir…. o penibilitate!

  4. alexutz2007

    Andrei Mihai pentru ca exista multa dezinformare. Sa stii ca marea majoritate a persoanelor mai in varsta sustin echipa din Liga 1.
    E usor sa induci niste persoane cu o slaba pregatire juridica in eroare. E ca in iluzionism: iti arat doar ce vreau stiind ca tu oricum nu vei cauta raspunsuri. Asa au facut si cei de la ziare.com atunci cand au aratat doar ce era necesar pentru ca restul nu trebuia aratat.
    Asta e vina ciobanului care prin iesirile lui a atras si antipatie. CSA putea sa-si faca echipa si in 99 si in 2003 si in 2011 dar nu ar fi sustinut-o nimeni. Asa ca au ales sa actioneze in justitie Steaua stiind ca daca va pierde marca atunci o parte din suporteri va veni langa ei si in special peluza sud pentru ca ei au fost contestatarii lui Becali. Tot inveteaza scuza ca LPF e corupta, ca ba nu sunt afiliati scuze de care se vor lega pana ce se finalizeaza procesul cu prejudiciul. Interesul lor a fost de a produce bani. Daca nu produc nimic o sa mai tina echipa 1 an 2 si dupa o arunca la gunoi. Nu am auzit pe nimeni care sa-si puna intrebarea ba dar de ce CSU a actionat in judecata pe FC U pentru palmares daca ei deja aveau marca?

  5. Andrei Mihai

    Alexutz,eu m-am prins din prima ca cei de la CSA sunt sugative si ca unicul scop e umplerea propriilor buzunare.Dar mi se pare inadmisibil a suporter sa fi complice la distrugerea celui mai mare brand fotbalistic romanesc,manat de ambitiile cretine ale unor generali “flamanzi”.Cat despre slaba pregatire juridica,cred ca mai degraba e vorba de lipsa de educatie in general.

    1. vitto

      ptr danielb….:
      Da…. suntem distrusi ….. jucam in europa …. ba chiar jucam in primavara europeana?! este un abis al distrugerii ….. in vremea asta, in liga 4 care nu exista, se intampla lucruri minunate …. copiii se joaca la nisip!

      evident ca noi astia care nu intelegem, majoritatea tacuta, nu avem solutii sa va oprim, caci o veche vorba din batrani ne spune ca si prostii se perfectioneaza: din prosti pur si simplu, ei se transforma in mari prosti!

  6. alexutz2007

    Andrei Mihai stai cuminte ca si prin randul suporterilor sunt interese ca si la PRA de altfel.
    Eu sunt sigur ca CSA s-ar multumi si cu 2-3 mil E. Ei pentru asta au si deschis aceste procese cu scuze de genul sa mai facem si noi niste bani pentru celelalte sectii.
    Talpan a si motivat in instanta ca pentru bani isi baga pl in ea marca.

    Que golazo.

  7. alexutz2007

    danielblaze CSA putea sa-si faca echipa si in 2004 doar ca atunci unul ca tine nu ar fi dat 2 bani pe ea.
    Una e sa te numesti Steaua si alta e sa fii Steaua.
    In 2014 CSA a mai inscris o echipa cu numele de Steaua dar in Liga a 5 a si surpriza au constatat ca mai era necesar pe langa sigla si un lot de jucatori.
    Daca ati pierdut procesul cu prejudiciul sau castigati dar o suma mica puteti sa va puneti cruce.

  8. kla2005

    Atat de rau ma doare…dar se pare ca nimeni nu ne intelege.
    Pentru mine Steaua nu exista in ligi inferioare…daca retrograda sportiv…erau berbeci si nu reuseau sa se salveze, intelegeam.
    Da’ asa?
    Sa joci cu Asfalt Tango si sa VREI BLAT cu ei???
    Mor, mor incet!

    Pe de alta parte … mi-e dor de galeria intreaga a Stelei, chiar si cu sudistii (cand nu-s high si violenti)
    Cum cantau Nordul si Sudul impreuna….nu exista galerie ca aia.
    A fost si nu va mai fi vreodata!

    Cata nevoie avea Alibec acum de un stadion care sa cante!

  9. kla2005

    Aaaaa…si pentru culubul asta curat al Armatei Romane, atat mai am sa spun:

    http://www.tolo.ro/2017/11/08/documente-cu-5-milioane-de-euro-primaria-a-cumparat-retrogradarea-la-masa-verde-a-echipei-sale-de-baschet-la-final-pierde-si-locul/

    http://www.tolo.ro/2017/11/09/directorul-csm-bucuresti-i-am-dat-primarului-oprescu-in-scris-ca-primaria-e-pagubita-si-el-a-mers-inainte/

    Totul dovedit cu ACTE, cu DOCUMENTE…pe care apare si semnatura marelui jurist Talpan Costel!

Lasă un răspuns