Liga 1: FCU Craiova 1948 0-1 FC Steaua. Obiectiv îndeplinit!

de | septembrie 17, 2021

?Așa cum am prevăzut în Avancronică, FC Steaua a avut un meci dificil în Bănie, amplificat și de starea gazonului. Roș-albaștrii s-au impus greu, scor 1-0, dintr-un penalti scos de Vali Crețu și fructificat de Claudiu Keșerü (61′).

Sunt 3 puncte de aur obținute cu multă muncă impotriva unui adversar bine așezat pe două rânduri în defensivă de Mutu, aflat într-o situație disperată pe banca tehnică a oltenilor.

Obiectivul a fost atins, chiar dacă “1-0” vine după un “6-0”! Se putea mai rău… Vedem ce s-a întâmplat cu CFR. După ce a bătut Steaua cu 4-1, a pierdut cu 1-0 la Botoșani. Farul, după un 5-0 acasă cu Clinceni, a pierdut sâmbătă cu 2-0 la Chindia. Urmează luni și duelul dintre CFR Cluj și CSU Craiova. Punctele se mai pierd… Până acum este o etapă bună pentru roș-albaștri. Vicecampioana a urcat pe locul 5, la egalitate de puncte (15) cu locul 4 ocupat de Farul, la golaveraj.

Aseară a (re)debutat “Magicianul” Budescu la FC Steaua (77′), iar Keșerü a bifat al doilea gol în 2 partide.

Rezumatul meciului

FORZA STEAUA!❤?

X Ray

AVANCRONICĂ

?⚽️?Meciul FCU Craiova 1948 – FC Steaua, contând pentru etapa numărul 9 a Ligii 1, este programat sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 20:00, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova.

?⚪FCU Craiova 1948 are 4 meciuri consecutive fără victorie, dar speră într-o schimbare a bilanțului după partida cu FC Steaua. Adrian Mititelu jr. a anunțat că așteaptă aproximativ 15.000 de suporteri la meciul cu “Steaua”, la care va reveni pe gazon și argentinianul de 24 ani, Juan Bauza, considerat motorul ofensivei și “aripa” care poate face diferența.

După un start bun, cu puncte acumulate în urma unor prestații solide, FCU Craiova a scăzut turația și din cauza accidentarii lui Bauza. Oltenii au jucat 3 meciuri acasă în acest sezon și au învins doar pe Dinamo. Cu Chindia și Farul au făcut egal. Totuși, în ultimul timp, elevii lui Mutu au și mult avut ghinion, culminând cu decizii de arbitraj care au viciat rezultatul (de exemplu, gol valabil cu Mioveni, anulat pentru un ofsaid inexistent). Așadar, FCU Craiova este o nucă tare și un adversar dificil pentru orice echipă din Liga 1!

??FC Steaua vine după o victorie categorică cu Dinamo, cea care a adus liniștea în vestiar și a ridicat moralul pentru acest meci complicat de la Craiova. 6-0 cu Dinamo, pe Arena Națională, a fost meciul în care totul a ieșit aproape perfect, dar să nu ne îmbătam cu apa rece! Sâmbătă, steliștii vor avea un meci greu în Bănie cu trupa lui Mititelu, în care Adi Mutu își joacă mandatul de antrenor la FCU.

Vicecampioana României are accidentați doi fotbaliști de atac foarte importanți, pe Florinel Coman și pe Florin Tănase, iar Iordănescu a declarat că nu se poate baza nici pe Budescu. “Magicianul” nu este încă la 100% din capacitatea de joc.

Echipa probabilă: Andrei Vlad – Valentin Crețu, Paulo Vinicius, Andrei Miron, Risto Radunović – Darius Olaru, Iulian Cristea/ Adrian Șut – Andrei Cordea, Octavian Popescu, Valentin Gheorghe – Claudiu Keșerü

FORZA STEAUA!❤?

Conferința de presă – Edi Iordănescu
Conferința de presă – Andrei Vlad

Sursa video: canalul oficial de youtube al clubului FCSB TV

X Ray

41 de comentarii la „Liga 1: FCU Craiova 1948 0-1 FC Steaua. Obiectiv îndeplinit!

  1. P.I.G

    Meci greu. Mutu isi joaca postul, FCU are nevoie de puncte, FCSB-ul nu-si permite sa mai piarda niciun punct pana la final de tur cu echipele din esalonul doi al Ligii 1. Victoria cu Pudelii poate sa fie si inger, si demon. Sper sa castigam, nu conteaza scorul, si sa aratam o constanta in joc macar.

    4
    1
  2. vasglo

    Asa-i zice, mai nou, la “tucurelul” acestui postac ratacit?? ..

    Chiar nu mă așteptam ca un “veteran”, cică FCSB – ist, de 39 anișori, sa râdă de …..unui copil de 22 ani. Se pare că , într-adevăr, are niste frustrări serioase și, din păcate, noi de-a aici, nu-l putem ajuta!??⚡⚡

    1
    2
  3. P.I.G

    3 virgula 9 anisori poate. Un adolescent de 14 ani nu gandeste si nu se comporta asa. FCSB a ajuns la Craiova, s-au cazat si sunt pregatiti de meciul cu oltenii (versiunea 2.0). Imi este si frica sa fiu optimist. Poate face Edi cumva sa putem fi optimisti inainte de fiecare meci.

    3
    1
    1. FortuneTeller_revived

      De ce ti-ar fi frica, P.I.G? E doar un meci cu o echipa care se cauta, la fel ca noi. Iar noi avem de partea noastra talentul individual. Nu ar trebui sa fie nici o presiune pe noi, Edi trebuie doar sa lucreze tactic, rezultatele sunt mai putin importante acum. Vom intra oricum in playoff, sper sa ajungem in cupele europene anul viitor (sper chiar UCL, 🙂 ), deci hai sa ne punem jocul colectiv la punct. Apropos de prazari, astia nu sunt v2.0, ci chiar originalul. Ailalti, CS Prazu, sunt v2.0 dezvoltata pe cale politica (la fel ca Crapid).

      1. P.I.G

        Pentru ca avem nevoie de punctele astea, avem nevoie de rezultate care sa asigure linistea la echipa si sa-i ofere antrenorului timp sa corecteze ce este de corectat. Dupa acel 6-0 exista riscul, mai ales la jucatorii romani, sa se instaleze “vedetismul” si imi este frica sa nu intre unii pe varfuri. Nu-mi spune ca nu se poate pentru ca am trait impreuna, ca suporteri, astfel de momente. Suntem mai valorosi ca ei, putem sa castigam cu 3-0 linistit, dar asta doar pe hartie, in teren o sa vedem maine ce si cum.

        3
        1
        1. FortuneTeller_revived

          E liniste deocamdata, chiar si baciul a-nteles ca nu poate doar sa arunce plombe pe teren si iasa echipa, deci si rezultate. Daca el a putut intelege asta, putem si noi. Nu e important deloc sa castigam doar de dragul punctelor, ci sa construim o echipa. Asta e prioritatea, apoi rezultatele vor veni firesc. Sigur, vorbesc ca un inocent, ma fac ca nu stiu de amestecul politic, mafiot, chestii cu arbitrii si comisii, etc. Adica chestii in afara controlului celor de la FCSB sau al nostru. Dar macar sa ajungem noi acolo, sa avem o echipa frumoasa, si sa ne facem griji de japitze. Rabdare si tutun!

          4
          2
  4. FortuneTeller_revived

    Se ridica incet-incet valul de pe “minunatul” club crapidist. Fara a mai fi tinuti in brate de arbitrii (via ordine de la centru), Rapidul da rateuri si isi arata adevarata valoare. Greu cu UTA, acum si mai greu cu Gazul, galbene multe pe la sapunarii cu secera si ciocanul. In curand se vor bate cu Dinamo si Clinceni, asa cum meritau de la inceputul campionatului, pe baza jocului prestat. Bineinteles ca au revenit odata cu echipa si “frumosii” din tribune, cu aceleasi metehne. Si pt ca duplicitarii din presa nu au condamnat cum se cuvine galeria frumosilor in cazul bricheta, acum se repeta istoria, ca doar li s-a spus non-stop ca nu e vina lor, ci a lui Lovin. Atunci a fost o bricheta in capul unuia, azi o petarda, urmeaza scaunele si eventual dormeza. Bineinteles, nici acum nu e vina lor, ei sunt frumosi si sudamericani, si pasionati, si tot ce vrei. Lovin, ala de la Gazul, si viitoarele victime sunt de vina, pt ca nu inteleg ca fisa postului cere sa accepti agresiunea.

    15
    1
  5. saviola3_7

    Sper sa intram determinați și concentrați. Craiova e o echipa cu mult peste Dinamo totuși suntem favoriți și cred ca deși nu va fi facil, vom lua cele 3 puncte. Poate îl vedem și pe Budi măcar 10 15 minute. Preconizes un 2 0 pentru ai noștri. Hai baietii! Forza Steaua!

  6. xray Autor articol

    fcsbofficial #Liga1 #Etapa9 #CraiovaFCSB #Suporteri

    – Suporterii care doresc să urmărească jocul alături de Peluza Nord Steaua Oficial sunt așteptați la Peluza Nord a stadionului din Craiova, de unde pot achiziționa biletele. Prețul unui tichet este de 10 LEI.

    – Vă amintim faptul că este obligatoriu să faceți dovada vaccinării sau să prezentați un test negativ RT-PCR (nu mai vechi de 72 ore) sau antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore), fie să faceți dovada faptului că ați trecut prin boala COVID-19 în ultimele 180 de zile. Documentele justificative pot fi prezentate și în format digital!

    – Vă puteți testa și pe esplanada stadionului, la punctul de testare pus la dispoziție de clubul organizator, între orele 16 și 20. Prețul unui test este de 30 LEI.

    – Minorii sunt EXCEPTAȚI de la prezentarea dovezilor amintite mai sus.

    Sursa text și imagine: clubul FCSB

    https://www.facebook.com/1628952627120231/posts/5095603763788416/

  7. P.I.G

    Specialistul nostru in portari/paznici la Mall sau mai stiu eu ce HiperMarket.
    O singura schimbare, logica, in primul 11. Sper sa intre motivati si sa inchida repede meciul si apoi, poate, sa-l vedem pe Budi la treaba.
    Cum am spus, desi am fost contestat, linia de aparare e aceeasi si uite asa incepe constrctia, ce merge nu se schimba ci se consolideaza si se antreneaza relatiile de joc. Poate Popescu inchide mai bine mijlocul, de constructie are cine sa se ocupe.

    2
    1
  8. FortuneTeller_revived

    P.I.G, nu te contesta nimeni pe tine personal, dar fiecare avem idei. TOATE echipele romanesti baga autobuzul in poarta cand joaca cu noi, deci nu prea avem nevoie de al 2-lea fundas central. Mai mult, daca am opri respingerile la mijlocul terenului, am putem pune presiune si mai mare pe defensiva adversa. Cu 2 fundasi centrali plimbam mingea stanga-dreapta si degeaba.

  9. adrian0808

    Obiectiv realizat.
    3 puncte.
    Joc modest cu o echipa la fel de modesta.
    Bine ca nu au fost accidentări și ca a întrat și Budescu.

    Un plus pentru defensiva, fără gol primit.

    Dupa istoricul 6…. sa facem și 6 victorii legate!

  10. vasglo

    Meci mult mai greu decat se anticipa cu niste “olteni” cam “bronzati”! … Oare o fi fost si vreun mancator de praz printre ei..?? -:)
    Sper sa nu-l dea afara pe “briliant”, caci e capabil sa-si ia revansa…. cu altii care ne concureaza!.. -:)

    Budi??… Se vede clasa chiar da nu joaca.. decat 15 minute!… -:)

    1. vasglo

      p.s. – sa remarcam ca este al doilea meci in care nu luam gol. De evidentiat este calmul si stapanirea de sine a tanarului nostru portar, ceea ce a dat incredere si apararii noastre experimentate.
      Se pare ca Edi a ghicit continuitatea intre generatii!.. -:) 🙂 -:)..

    1. vasglo

      Da, dupa cate am patit in ultima vreme, cand jucam frumos si pierdeam la un gol, sau smulgeam, in extremis, un egal, rezultatul asta chiar ma linisteste!
      La mai multe de acest fel, nu de alta, dar sa sufere si Danutz!….. -:)

      1. siegfried

        Primul meci pe care ajung să îl văd cap-coadă în sezonul ăsta. Doamne ferește! Cred că am văzut blaturi mai interesante. Îngrozitor de multe stângăcii, cu un așa nivel în campionat mai vedem grupele cupelor europene în mileniul următor. Am remarcat părul de Moș Crăciun al lui Budescu și informația că nu a dat niciun gol cât a fost plecat la cămile. Auspicicii bune.

        2
        1
        1. mdionis

          Meciul a fost de slaba factura insa o buna parte din responsabilitate este de atribuit starii terenului de joc.
          Evident, nu sunt scuzabile greselile de alta natura ale jucatorilor de pe teren (e.g. Octavian Popescu care comite un fault extrem de prostesc pentru care primeste un cartonas galben, Cretu care joaca imprudent si risca sa fie sanctionat, superficialitatea in tratarea unor mingi care nu ar fi trebuit sa ajunga la adversar, Olaru care nu avea voie sa isi bata joc de pasa lui Budescu pe final; aproape de greseala si Keseru cu penalty-ul batut usor telefonat). De retinut:
          1. trei puncte in clasament
          2. diminuarea momentelor de confuzie defensiva (e drept, nici adversarii nu ne-au pus probleme prea mari)
          3. determinarea jucatorilor de a urma niste indicatii tactice in defavoarea individualismului haotic
          4. Budescu care din 3 initiative a ratat una si le-a facut pretioase pe celelalte doua; cand isi va intra in ritm, va fi un element crucial in constructia jocului si a momentelor potential de efect pe tabela.
          Parul usor grizonat nu mi se pare relevant (sa ne gandim bunaoara la Ravanelli), important e ceea ce face cu picioarele si capul, nu absenta pigmentilor din unele fire de par.
          Sa vedem continuarea.

  11. adrian paunescu

    3 puncte !
    O victorie meritată în urma unuia din cele mai urâte meciuri din ultimul timp….
    Bravo asistentului Bârfește, care a intervenit la faza penalty-ului !
    Oare acest Bâtrdeș, nu este fostul atacant al Chindei și FC Argeș-ului ?

  12. adrian0808

    Nu am sa înțeleg niciodată scuza penibila cu “pe acest teren s-a jucat greu”….
    Pai ma nene dacă în liga 1 din 15 terenuri vreo 5 au probleme, fa ceva ia masuri.
    Din alea 5 zile pe săptămână cât faci antrenament, unul mergi și fă-l pe un teren nașpa. Inunda gazonul cu apa sa se obișnuiască cu apa. Baga un tractor pe el sa iti deniveleze terenul sa te antrenezi în condiții cât mai apropiate de realitate.
    Pune mana și fa acolo în Berceni în baza un astfel de teren…

    1
    2
  13. vasglo

    Una dintre cele mai bune analize:

    “A fost un meci urât pentru telespectatori și pentru noi, a fost extrem de fizic, trăgeam cu dinții de fiecare minge, terenul a fost extrem de greu. Dar acestea sunt meciurile în care trebuie să iei puncte, cele mai importante.

    E prematur să vorbim de obiectivul real, am câștigat 6-0, 1-0, nu luăm gol, avem 7 goluri în 2 meciuri, devenim echilibrați în joc, la minte, asta e important.”

    (Claudiu Keseru conform gsp.ro)

    https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/keseru-fcu-craiova-fcsb-642116.html

  14. strezahuzum

    Toata lumea tot aplauda “3 puncte”, dar daca am fi pierdut dupa un penalty acordat atat de usor ar fi plouat cu urari de bine la adresa arbitrului. Cretu a cazut foarte, foarte usor si s-a tavalit pe urma de parca l-ar fi lovit ala de Craiova cu toporul. Nu ma intereseaza ca asa a luat Chefere 3 campionate. Sa si le vare undeva, la Steaua pe care o stiam eu nu vroiam asa ceva.

Lasă un răspuns