Lăcătuş pe Dealul Melcilor

Undeva, pe la sfârşitul anilor ’70, în Braşov, viaţa era destul de răbdătoare cu oamenii. Nimic schimbat nici în cartierul din Dealul Melcilor, acolo unde un puşti de vreo 12-13 ani era, pentru oameni, febleţea şi băiatul bun la toate. Săritor şi inimos, Marius Mihail Lăcătuş juca fotbal de dimineaţă şi până-n noapte, cu prietenii, cu colegii de şcoală ori cu vecinii.

Se întâmpla însă ca puştiul cu zâmbet seducător să mai rămână uneori în pană de bănuţi. Iar acasă nu prea era loc de întors… şi mingea se mai spărgea, încălţările se mai rupeau… Aşa că Marius era primul când prin vecini se deschidea o poartă şi vreo bunică se ruga de câte un puşti să-i cumpere şi ei o pâine ori o plasă de fructe de jos, de la magazin. Iar bunica rareori rămânea singură în cererea ei. Aşa că Marius lua banii, plus bănuţii pentru biletul de autobuz dus-întors şi… valea! Valea… la vale, cu plasa goală, era dedicată sprintului. Plus că rămânea şi cu banii pe bilet – varianta dus. La întoarcere – infernul! Hotărât să păstreze şi bănuţii destinaţi călătoriei cu autobuzul la întoarcere, Marius, cu plasele pline de pâini, cartofi ori fructe, trebuia să urce Dealul Melcilor, înapoi acasă. „Ştii ce era, Marius, mai greu? Nu. nu plasele. Nici urcuşul, deşi la dus zburam, iar la întors… Nu, nimic din toate astea. Cel mai greu era că trebuia să mă întorc cam în acelaşi timp cu autobuzul de pe ruta aia, altfel se prindeau vecinii că n-am venit cu el şi, prin urmare, că n-am luat bilet din banii ăia… şi altă dată poate nu-mi mai dădeau şi de drum. Cred că atunci mi-am format fuleul! Mi-a prins bine Dealul ăla al Melcilor…”

Cu siguranță, nu există un jucător brașovean mai carismatic decât Marius Lăcătuș în întreaga istorie a fotbalului românesc. Paradoxul face ca Brașovul să fi dat acestei istorii jucători mai grei decât Marius Lăcătuș, și mă gândesc la Stere Adamache, la Nicolae Pescaru, ambii din Generația Guadalajara, ori Csaba Gyorffi, dar ei au rămas ai orașului și ai munților. Lăcătuș, brașoveanul absolut avea să devină cel mai important jucător din istoria celei mai mari echipe a României, Steaua. Exteriorul acela cu ochii închiși, de la Sevilla, din 7 mai 1986, acolo s-a șlefuit, pe Dealul Melcilor.

• 

  Mandoca, Lăcătuş şi Bălan

  Nota Redacției: La începutul anilor ’80, Steagu’ Roşu s-a confruntat cu o criză acută.  Numeroşi jucători au părăsit la acel moment gruparea. De acest lucru a profitat un junior – Marius Lăcătuş. „Eu eram antrenor interimar, situaţia era neplăcută şi am decis să promovez câţiva tineri. Am ales trei fotbalişti, printre care şi Lăcătuş. Marius era la vârsta de 19 ani, dar avea reale calităţi. A jucat excelent şi nu a mai ieşit din echipă. Eram sigur că va ajunge departe. La mai puţin de un sezon distanţă, Steaua l-a ochit şi l-a transferat”, a mărturisit Nicolae (Nae) Pescaru, cel care l-a promovat pe Lăcătuș. Marius Lăcătuş (extremă) şi Dumitru Stângaciu (portar) au părăsit FCM-ul la 19 şi respectiv 20 de ani (Lăcătuş în ’83, Stângaciu în ’84) cu destinaţia Steaua, continuând tradiţia prezenţei braşovene la clubul Steaua, tradiţie deschisă în ’74 de Anghelini.

Lăcătuș face legătura între cele două mari cluburi, chiar dacă în 1957, pe 7 noiembrie, la ora primei confruntări, cea dintre CCA și Energia-Steagul Roșu, Marius mai avea șapte ani până să se nască. A fost atunci 2-2 (goluri Hidișan și Fusulan, respectiv, Alexandrescu și Constantin). În retur, brașovenii au câștigat cu 3-0, iar primele victorii ale CCA s-au strâns în ediția 1958-1959, 3-1 la Brașov, 1-0 la București. Dealul Melcilor era tot acolo și aștepta să se nască un copil duios căruia la tinerețe fără bătrânețe avea să i se spună Fiara. Până atunci, Brașov-ul s-a tot luat la trântă cu Steaua, oferind în 2 octombrie 1960 meciul cu cele mai multe goluri în campionat: CCA – Steagul 5-3. Profesorul Constantin a înscris atunci patru din cele cinci goluri, devenind și golgheterul campionatului, a doua oară consecutiv.

La un an după ce Lăcătuș a plecat de pe Dealul Melcilor, Steaua a învins Brașov-ul cu 6-0, 24 noiembrie 1985. Dublele lui Pițurcă și Balint, golul lui Iovan, dar și cel al lui Marius Lăcătuș împotriva foștilor colegi au stabilit cea mai mare diferență din istorie între cele două cluburi! Să mai spunem că doar opt partide s-au încheiat fără gol, șase dintre ele jucându-se la Brașov. Ultima victorie a ardelenilor a venit pe 26 noiembrie 2012, 3-1 sub Tâmpa. Au urmat patru succese consecutive pentru campioni și așa se face că bilanțul de până azi a ajuns la 91 de partide, cu 22 de victorii brașovene, 25 de remize și 44 de succese ale Stelei. Sub Tâmpa, din 45 de meciuri, gazdele au câștigat 16, oaspeții 15 și de 14 ori a fost egalitate.

Nu doar Marius Lăcătuș și-a legat numele de un astfel de meci, ci și actualul antrenor al campionilor, Costel Gâlcă. Pe 17 septembrie 1994, într-un Steaua – FC Brașov 5-0, acesta a marcat toate golurile partidei, devenind al treilea jucător din istoria Stelei, cu cinci reușite într-un meci, performanță depășită în actuala ediție de Claudiu Keșeru, în Steaua – Pandurii 6-0.

Marius Mitran

Nota Redacției:

Articolul a fost scris în preajma meciului FC Brașov – FC Steaua (2-3), din 16 mai 2015, când Costel Gâlcă se pregătea să facă istorie la Steaua, nu ca jucător cu cele 5 goluri marcate într-un meci, ci cu cele 3 trofee adjudecate ca antrenor: campionat, Cupa României și Cupa Ligii.

Fostul jucător și tehnician al Stelei, care a jucat patru sezoane și la Espanyol, a debutat pe banca echipei de pe Cornella-El Prat în Cupa Regelui, contra lui Levante, scor 2-1, și s-a calificat in optimile Cupei Spaniei. Îi urăm lui Costelino să facă istorie ca antrenor și la Espanol Barcelona.

De asemenea îi dorim și “fiarei” Lăcătuș să-și găsească o echipă spaniolă, în Primera sau Segunda division,  pe care să o antreneze.

XRay