Oficial, Kamer Qaka este stelist!
Marți, FC Steaua s-a înțeles la bani și condiții pentru un transfer cu Kamer Qaka și clubul CSM Poli Iași! Detaliile transferului – 375.000 de euro, plus 25% dintr-un viitor transfer.
Mijlocașul central de 23 de ani, cu o înălțime de 170 cm, urma să facă miercuri vizita medicală, după aceea să se semneze contractul.
Qaka a făcut miercuri dimineață vizita medicala, dar doctorii n-au fost convinși să-i dea avizul pentru transfer. Lui Qaka i s-a cerut un set suplimentar de teste. Mijlocașul a fost din nou la clinica pe unde a trecut și în prima parte a zilei. Investigațiile au ieșit bine de aceasta dată, astfel ca mijlocașul a luat OK-ul de care avea nevoie.
“A fost o zi foarte lungă, dar am semnat cu Steaua şi sunt foarte fericit. Sunt obosit, dar a meritat efortul. Am semnat cu cea mai bună echipă din România şi sunt foarte fericit! Și tatăl meu e foarte mândru, e o mare realizare pentru mine să semnez cu Steaua, e un club mare.
Acest transfer înseamnă mult pentru mine, pentru familia mea, pentru cariera mea. Vor să joc şi să dau sută la sută, la fel cum am făcut la fiecare echipă. Voi da totul pentru Steaua, pentru echipa mea.
Sper ca viitorii mei colegi să ia titlul, bineînţeles că îmi voi încuraja echipa. Fiecare jucător al Stelei este foarte bun. Îmi plac toţi, pentru că sunt jucători de clasă. Voi fi fericit să mă antrenez şi să joc împreună cu ei”, a declarat Qaka.
Albanezul nu se teme de Gigi Becali, chiar dacă patronul FCSB e cunoscut pentru faptul că nu se fereşte să-şi critice public jucătorii: “Nu am vorbit foarte mult cu el. Am discutat, ne-am înţeles şi am semnat. Acum vreau doar să mă relaxez, să stau cu soţia mea, cu tatăl meu şi să mă bucur de acest moment”.
VIDEO. Declarația lui Qaka
Miercuri seara, Qaka a devenit oficial jucătorul Stelei. A semnat pe 5 sezoane, cu o clauză de reziliere în valoare de 20 de milioane de euro și va avea 12 000 de euro pe luna salariu în primul an de contract. Suma lunară va creste cu 1000 de euro în fiecare an al acordului cu FCSB! Mijlocașul albanez se va alătură lotului în luna iunie și va purta tricoul cu numărul 92.
Imediat după semnarea contractului, fotbalistul a oferit câteva declarații în exclusivitate pentru www.fcsb.ro:
“Sunt foarte fericit că am semnat cu cel mai mare club din România. Sper din tot sufletul să am evoluții bune și sa am parte, alături de noii mei colegi, de bucurii foarte mari și de cât mai multe trofee. Abia aștept sa începem pregătirea și sa joc primul meu meci în tricoul roș-albastru” – KAMER QAKA
Kamer Qaka este un fotbalist albanez născut pe 11 aprilie 1995, la Pec. Acesta a emigrat în copilărie cu familie în Norvegia unde a început fotbalul la Academia celor de la Valerenga Oslo.
În 2013 a fost transferat de Raufoss IL, la care a rămas până în februarie 2014, când a ajuns la Honefoss. Au urmat Sarprsborg 08 și Kristiansund BK, pentru ca în iulie 2017 sa se transfere gratuit la CSM Politehnica Iasi. In Copou, mijlocașul în vârsta de 23 de ani a evoluat în 30 de partide oficiale în Liga 1 și în Cupa României, oferind doua pase de gol. De asemenea, a debutat pentru echipa națională a Albaniei în 2017, având, până în prezent, doua meciuri internaționale.
Fără a avea un CV impresionant, Qaka a intrat în atenția presei sportive și a oamenilor de fotbal, fiind considerat unul dintre cei mai buni mijlocași din Liga 1. CSU Craiova și CFR Cluj au fost interesate de transferul lui, însă suma cerută de CSMP Iași a fost un obstacol.
VIDEO. Kamer Qaka, bun venit la FC Steaua (FCSB)!
FCSB U19 în finala Cupei României U19
FCSB U19 a obținut calificarea în finala Cupei României, unde o va întâlni pe Dinamo, după o dubla victorie împotriva celor de la Ardealul Cluj, scor 2-0, respectiv 2-1.
Partida retur, câștigată cu 2-1, s-a disputat miercuri după-amiază, la Baza Sportivă FCSB, iar marcatorii golurilor au fost Daniel Toma și Cristi Dumitru. În meciul tur, cele două reușite i-au aparținut lui Robert Ion.
Antrenorul Corneliu Ionescu a trimis in teren următoarea formula de echipa: Ducan – Zamfir, Cana, R. Gavrila, Botezatu – Ciobanu, St. Pacionel, Toma, R. Ion, Horsia – Dumitru. Au mai intrat, pe parcurs, Bobaru, Ciubotaru, Cszegoldi si Ardelean.
Finala împotriva eternului rival, FC Dinamo, se va disputa pe 27 mai 2018, în deschiderea finalei Cupei României, de pe Arena Națională, dintre CSU Craiova și FC Hermannstadt.
Meciul întreg poate fi vizionat la FCSB TV aici https://youtu.be/ylFDFzI4g5g
Felicitări și succes în finală!
Bonus
Andrei Vochin despre golul marcat de Teixeira în CSU – FCSB 0-1
X Ray
Numele lui, Qaka, se pronunta Tzaka.
Doua transferuri bune, Qaka si Morutan. Qaka era de departe cel mai bun jucator de la Iasi si unul dintre cei mai valorosi din campionat. Acum trebuie sa confirme si la Steaua. Morutan e intr-o scadere de forma dar e normal, cand semnezi cu o echipa de traditie, nu te mai poti concetra la play out 🙂
De unde si pana unde a ajuns Qaka ala mare jucator ? Va dati seama ca nu a inscris nici macar un gol? Si joaca la Iasi, o echipa care nu intalneste la fel de multe autobaze disperate ca no…
Eu zic sa asteptam sa vedem ce poate si pe urma puteam sa ne dam cu parerea. Mie mi s-a parut un fotbalist tehnic, are viteza si forta. Bine, la Steaua e presiunea rezultatelor mare si asta s-a vazut si la pustii Viitorului. Are 23 de ani si promite. Daca nu se adapteaza, pleaca. Mai rea mi se pare revenirea lui DeAmorim, ninel nu a reusit sa-l resusciteze si, daca nu il transferam mai repede, o sa-l vedem pe la Steaua 2 🙂
Valoare indubitabila acest albanez. :)) Sigur ca pare tehnic in comparatie cu ce inchizatori mai sunt pe la noi. Btw, am inteles ca pentru acest post a fost adus. Mie imi pare cam mic de statura , sa vedem ce va fi cu el si ce sanse va avea sa joace si mai ales unde il va baga antrenorul.
Și echipa de la chiajna a pierdut ca pizdele proaste primul meci al finalei la handbal după ce au luat 2 goluri în ultimele 2 minute. Au fost egalați și au pierdut la 7 metri….
Măreață cesea cică ei e profesioniști…. meciul cu cacademia la liga 4 îl organizează iar pe NA ca stadionul din chiajna e sub demnitatea lor…. Dar finala la handbal cu câinii e demna de a fi organizata în sala din chiajna.
Adevărații e indignați dacă flutura steagurile pe stadionul din chiajna, dar nu sunt indignați sa le fluture 50 de metri mai departe în sala din chiajna…..
Te doare mintea cu ultraseria asta….
Cu articolul asta ar merge un sondaj : Ce antrenor iti doresti in locul lui Dica? Ipotetic vorbind.
Bun transfer. Vine si Morutan, se intoarce si Benzar jr, cica vine si Omrani daca ne luam dupa nea Gigi..Ne trebuie un antrenor sa stie cum sa-i foloseasca in teren…
hai sa nu ne mai luam dupa nea Gigi; pana acuma cam numa pe dos fata de ce o zis s-o intamplat
Herbal asta-i problema mare-antrenorul!!!!
Poate Omrani si Qaka sa fie ok ca Morutat nu mi se pare OAU!
@alexc
Pustiul are un potential imens. M-am uitat la meciurile celor de la Botosani doar sa-l vad pe el.. Are un dribling si o viziune a jocului iesita din comun pentru varsta lui.. acum o sa vedem cum se descurca la presiune.