Motto: Ilie Dumitrescu: “Nu cunosc altă “Stea”, Steaua lui Gigi e cea adevărată. O voi susţine, indiferent cum se numeşte!”
La instanța de Apel s-a dat o sentință pro CSA invocându-se o eventuală confunzie pe piață între CSA “Steaua București” și SC Fotbal Club “Steaua București” SA, iar CSA are omologată a OSIM o marcă “Steaua București” încă din 1996. Am mai discutat despre aceste mărci și nu mai repet.
Deși cele două denumiri se diferențiază clar prin “CSA” și “SC Fotbal Club … SA”, la limită, poate fi de înțeles și acceptabilă sentința dată de Curtea de Apel. Trecem și peste faptul că între 2003, când a fost înregistrată societatea comercală SC FC “Steaua București” SA, și 2015, CSA nu a invocat acest fapt timp de 12 ani. Dimpotrivă, a avut relații comerciale cu “FC Steaua București”.
În materialul video, Cristian Zagaradniuc, jurnalist Digi Sport, a comentat pentru Digi24 decizia instanței, însă a scăpat un amănunt. Interdicția instanței de Apel de a mai folosi în denumirea societății și substantivul comun “Steaua”.
„În dosarul nr. 31705/3/2015 – Admite apelul. Schimbă sentinţa apelată în sensul că: Admite în parte acţiunea. Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA să folosească fără consimţământul reclamantei semnele «Steaua», «Steaua Bucureşti» sau a unor semne similare ….”, se arată în soluţia Curţii de Apel Bucureşti.
Interdicția Curții de Apel de a mai folosi în denumirea societății comerciale substantivul comun “Steaua” este cea mai mare tâmpenie imaginabilă rostită de un magistrat într-un stat de drept, care sfidează viața reală, și este fără precedent în justiție! E ca și cum Universitatea Craiova ar interzice Universității Cluj să mai folosească “Universitatea” în nume. Da, sintagmele “Steaua București”, “Universitatea Craiova”, “Politehnica Iași” etc. pot fi mărci distincte, dar nume ca “Steaua”, “Universitatea”, “Politehnica” etc. doar un cretin le-ar putea interzice în diverse nume compuse, fiind substantive comune. Astfel, SC FC Steaua SA nu ar avea cum să fie confundată cu CSA Steaua București.
“Somnul rațiunii (în Justiție) naște monștrii”. O dovadă vie este Talpan. După decizia stupefiantă a Curții de Apel cu “Steaua”, Talpan Costel Florin vine și cere, împotriva legilor și bunului simț, să nu se mai numească nici “FCSB”, deși “FCSB” este marcă înregistrată la OSIM de SC FCSB SA încă din 2009. Mai mult, în plin delir, juristul militar cere să fie și desființată SC FCSB SA, iar locul în Liga 1 și palmaresul 2003-2016 să fie dat la CSA.
- Notă: Peste 99% din cele 4 milioane de fani steliști consideră că Steaua adevărată, continuatoarea, este FC Steaua. Din cauza asta vrea Talpan să dispară “FCSB”-ul, pentru că indiferent de ce denumire va mai avea, tot Steaua va fi considerată, iar în cei 5 ani, cât va dura până CSA Steaua va ajunge în Liga 1 (teoretic), orice nouă denumire a “FCSB”-ului va fi asimilată în mentalul colectiv.
Vă întrebați, ca și mine, cum un om normal poate solicita așa ceva? Răspunsul e simplu! Talpan a văzut că în Justiția română este posibil orice, important e să ceri! Pierzi la Fond și Apel, ca în cazul mărcii, dar îți poate cădea lozul cel mare la ÎCCJ. De fapt Justiția în România nu mai contează decât la ce spune ÎCCJ-ul, restul instanțelor sunt zero ca importanță, doar tocătoare de bani, timp și nervi.
Când “instanța pe Fond” și “instanța de Apel” nu se anulează reciproc în sentințe diametral opuse, le anulează pe ambele ÎCCJ-ul. Procesul pe marcă e elocvent (2011-2014).
- Referitor la procesul pe marcă. Când 2 instanțe consecutive (Fond și Apel) spun “NU” și doar a 3-a (ICCJ zice “DA” și iți dă câștig de cauză. Când 9 judecători (1-Fond, 3- Apel, 5- ICCJ) studiază dosarul și 6 spun “NU” și doar 3 “DA”, dar câștigi cu cei 3, atunci adevărul e doar formal de partea ta. Decizia la ICCJ a fost luată cu 3-2. Este o decizie conjucturală, influențată de distribuția aleatorie a judecătorilor pe caz și nu reflectă o certitudine cu realitatea faptelor. Rețineți, au judecat 9 magistrați școliți, nu 9 suporteri cu idei preconcepute și nejuriști, să fie decizii diametral opuse! Albul e alb pentru toată planeta. Adevărul, la fel, e unic!Da, legal e o decizie ok, conformă unei reguli de drept. Însă moral nu e, pentru că lucrurile nu au fost clare spre o decizie unică. Să îți dea doar 3 dreptate și 6 nu, și totuși să câștigi, nu e un motiv de laudă cu victoria, ci mai degrabă e un noroc chior.
Într-o țară în care încrederea în Justiție a scăzut dramatic de la 48% la 35% în numai un an, nu te mai miră nimic. Lipsa de încredere a poporului, vine tocmai din sentințele date de judecători pe dosare fabricate politic, concurențial economic, unele instrumentate în cârdășie halucinantă SRI, DNA și judecători chiar cu șeful statului, pentru a elimina incomozii pentru sistem.
E vorba de acele sentințe care nu sfidează doar litera și spiritul legii, ci violează toate articole din codul genetic al bunului-simț. Nu mă mai lungesc cu exemple. Sunt cu sutele și cu zecile pentru care statul plătește milíoane de euro despăgubiri, obligat de tribunalele internaționale care au anulat deciziile Justiției române. Judecătorii în cauză nu au nicio responsabilitate, judecă în continuare, pe când “muritorii de rând” fac pușcărie și pentru câțiva euro. Nu sunt bârfe, ci realități intens mediatizate într-un stat încremenit la o Justiție aservită unor grupuri “discrete” mai abitir decât era sclava comuniștilor în anii ’50. Zilele ăstea a ieșit la iveală, stupefiant, o mică parte din buboiul underground al sistemul care a făcut și desfăcut totul în societate.
- Te întrebi, cum este posibil ca toți patronii din presa semnificativă să fie găsiți pușcăriabili? Răspunsul este simplu: pentru ca sistemul să controleze mass media.
- Te uimești, cum se face că în fotbal, la aproape toți patronii, acționarii sau sponsorii (care nu sunt multinaționale) li s-au făcut dosare penale și unii au înfundat deja pușcăria? Păi fotbalul este cel mai mare fenomen social și vehiculează sume mari de bani. PCH-ul e deja anexă PSD, de exemplu.
Chiar suntem o țară numai de hoți sau unii vor să ne facă mai hoți decât suntem?
Asmuțit în 2011 de generalul de justiție militară Gabriel Oprea (ministru MApN, 2009-2011), susținut de același personaj în 2014-2015 ca vicepremier, din 2016 Talpan e în plin delir după semi-victoria la Curtea de Apel. Rămas fără mentorul și sponsorul său Oprea, juristul Talpan atacă pe toată lumea și vrea, nici mai mult, nici mai puțin, să rescrie și istoria din 2003 până azi, adjudecându-și meritele și performanțele altora la un club unde se visează deja Sfinxul al II-lea. Mai mult, cum alții spală banii negri, vrea și el să “spele” sigla, titlurile și trofeele obținute de FC Steaua între 2003-2016, după ce le-a murdărit prin declarații, și să le pună apoi curate în vitrina CSA. Curat murdar, coane Talpane!
Mai mult ca sigur, Gabriel Oprea va fi și unul din cei 6 finanțatori ai noii echipe. “Deja sunt discuţii cu mai mulţi oameni de afaceri care să vină alături de club. Individual ei nu ar putea să susţină clubul în primele două ligi, spre exemplu. Însă planul este să se apropie şase astfel de potenţiali investitori care împreună să poată asigura bugetul necesar pentru lupta la nivel înalt chiar şi în Liga 1”, a spus Lăcătuș. La solicitarea lui Talpan, Peluza Sud va avea un reprezentant într-o poziţie executivă, urmând să intermedieze relaţia cu galeriile, dar să se şi asigure ”Un club mai curat înainte de toate”. Juristul Talpan vrea și el un fotoliu în clubul de fotbal CSA, că doar nu a muncit gratis la Steaua. Solda e mizilic pe lângă ciolan.”Doresc să se găsească o soluţie şi să pot ocupa un post în organizarea clubului, am muncit pentru ceea ce s-a obţinut până în prezent”, spunea recent Talpan pentru ProSport. Probabil Matei Udrea va fi propus ofițer de presă sub acoperire. Le urez succes!
Palmaresul
Palmaresul e înregistrat și atribuit de către forurile care au organizat competițiile de fotbal la care a participat Steaua de-a lungul anilor (FRF, LPF și UEFA). Participarea este înscrisă în documentele acelor foruri, nu o trimite Talpan Costel Florin de pe panoul pictat cu palmaresul din sediul CSA. Degeaba va spune Talpan că a câștigat titluri în 1998-2016, dacă echipa de fotbal CSA Steaua nu a existat ca membru afiliat la FRF din 1998 până azi! Nu e nici acum și nimeni nu a obstrucționat CSA-ul să se reafilieze la FRF din 1998 până acum!
Dacă, prin absurd, FRF va decide că FC Steaua a evoluat prin impostură, atunci retrage toate titlurile și cupele câștigate de FC Steaua și dispar de automat din palmares. Titlurile și cupele se dau la ocupantele locului 2 și finalistelor în edițiile respective.
Concluzii
Dacă Becali ar fi “furat” Steaua (fotbal) în 2003, atunci SC FCSB SA este tot Steaua, numai că nu ar aparține de drept lui Becali, ci Armatei. O mașină furată e tot mașină! Calea legală este ca Talpan să dovedească frauda în justiție și să ia clubul inapoi de la Becali cu palmares cu tot. Altfel, palmaresul noii echipe CSA Steaua va fi zero.
Dacă Becali nu a furat-o, ci ar fi făcut una “fictivă” SC FCSB SA, înseamnă că Steaua (fotbal) a murit cu palmares cu tot în 2011 când AFC Steaua București a fost radiată, exact ca ASA Tg. Mureș. La 1 iunie 2005 Asociația Sportivă a Armatei Târgu Mureș a fost desființată și palmaresul a fost șters. Nimeni nu-l mai poate relua, nici măcar MApN. A încercat AS Ardealul Tg. Mureș să preia, dar nu s-a putut.
- “Am incercat să preluăm palmaresul si tradiția vechii echipe. Am facut hârtii catre MApN, dar cei de acolo nu aveau ce sa ne dea. Unitatea militara s-a dizolvat si vechiul club ASA a fost casat. A disparut. Nu aveam ce sa mai iau de la ei. Am incercat sa iau patrimoniul si tot palmaresul, dar nu am putut. Oamenii de la Armata mi-au spus ca nu mai este nimic”, a spus Stanciu. (link AICI)
Idem este situația cu Asociația AFC Steaua București, urmașa legală a Stelei la fotbal din 1998. În acest caz palmaresul noii CSA Steaua va fi tot zero.
În acest context va prezentăm mai jos un articol foarte bun, publicat ieri de sport.ro, care cuprinde opinii asemănătoare cu cele enunțate și dezbătute de noi pe fcsteaua, dar exprimate la alt nivel de un profesionist al condeiului.
X Ray
“Ninsoarea cu Villarreal nu a existat!” Despre istoria strivita cu talpanurile tancurilor
Cei care strivesc cu talpanurile tancurilor istoria Stelei din ultimii 13 ani au decretat ca magia ninsorii de la meciul cu Villarreal nu a existat.
Privesc la ninsoarea de afara si ma gandesc ca una faimoasa de acum 12 ani tocmai va fi radiata din anale. Din analele fotbalului, si, cine stie, poate chiar si din analele meteorologiei. Cei care strivesc cu talpanurile tancurilor istoria Stelei din ultimii 13 ani au decretat ca magia ninsorii de la meciul cu Villarreal nu a existat. Desi chiar si Talpanul era, probabil, si la acel moment, la locul sau de stelist cu pile in loja din Ghencea, asa cum a fost fotografiat la alt meci din epoca interzisa a Stelei. Bine, probabil in calitate de dinamovist, cum se proclama deunazi. Cu toate ca niciun stelist prezent atunci la stadion nu poate uita comuniunea extraordinara existenta in acele momente intre public si echipa, cu totii vor primi citatie acasa prin care vor fi anuntati ca acel moment nu a existat cu adevarat si astfel trebuie sa si-l radieze din memoria afectiva. Cam ca in “1984”, romanul lui Orwell.
Apoi, in fata plutonului de executie a amintirilor va trece Mihaita Nesu. In fata lui se va protapi plutonul alcatuit din Lacatus, Piturca, Tudorel Stoica, Bumbescu. Nesu li se va adresa lui Piturca si Lacatus cu formula “domnule antrenor”, cum obisnuia cand era antrenat de acestia la Steaua. Dar Laca si Piti, la comanda sefului de pluton, Talpan, i-o vor retezi scurt lui Nesu sa termine cu elucubratiile pentru ca ei nu i-au fost antrenori la nu stiu ce echipa din Ghencea. Si ca tot internetul, tot Universul va fi resetat pentru a se sterge orice informatie calomnioasa legata de o asa-zisa colaborare a lui Piturca sau Lacatus cu Mihaita Nesu la Steaua.
Ca antrenor, Lacatus are o singura performanta majora, calificarea Stelei ]n Champions League in 2008 dupa un playoff cu Galatasaray. Si cu acea unica performanta ar trebui sa ramana toata viata lui. Dar nu, Lacatus neaga ca ar fi existat vreodata acel moment de exaltare maxima printre stelisti la golul atacantului sau, Dayro Moreno. Nu a existat vreodata acel moment pentru ca un locotenent colonel angajat pe post de jurist obscur la o unitate a armatei i-a suflat Fiarei in ureche ca acel moment nu a existat, ca va rezolva el radierea lui din istorie.
Victor Piturca a reusit o singura performanta europeana ca antrenor al unei echipe de club, eliminarea lui Southampton cu Steaua. Si probabil cu ea ar trebui sa ramana pentru tot restul vietii lui. Dar nu, Piturca neaga si el ca acel moment ar fi existat. Desi o multime de stelisti inca retin dupa 13 ani frumusetea acelui gol marcat in poarta echipe engleze dupa un triunghi Aliuta – Florentin Dumitru – Claudiu Raducanu, Piturca spune ca el nu a izbutit vreodata asa ceva cu o echipa numita Steaua.
Acum aproape 100 de ani, armata romana cucerea Budapesta. Acum a reusit o noua victorie, sa cucereasca un substantiv comun al limbii romane, steaua. In afara cazarmei din Ghencea, este interzisa folosirea acestui cuvant care din romanesc a devenit militaresc. Marius Lacatus chiar a cazut pe ganduri. De ce nu ar putea, cu ajutorul unui jurist, sa fie el singurul roman care a jucat la un Real, cel din Oviedo? Si instanta spaniola sa decida ca echipa la care a jucat Hagi la Madrid nu era Real, echipa la care a jucat Mateut la Zaragoza nu era Real, echipa la care a jucat Craioveanu la San Sebastian nu era Real, echipa la care a jucat Galca la Mallorca nu era Real, echipa la care a jucat Balint la Burgos nu era Real…
Si inca o idee pentru prietenul lui Laca, Ceausescu. Pana la urma, astia au documente de predare-primire cand i-au luat tara tatalui lui? Cu un jurist devotat si un judecator intransigent nu va fi nicio problema sa se decida ca atunci, in acel blestemat decembrie ’89, Romania a fost luata prin efractie, cu geamuri sparte si navaliri in sedii, de la proprietarii ei de drept.
Mihai Mironică
Preluare de pe sport.ro
X ray, pretenaș, istoria a fost strivită de ciobănete prin furtul pe care l-a comis. Și, da, ninsoarea cu Villarreal a existat, dar pe vremea aia nu se știa de furtul de identitate al ciobanului. Acum ce vrei să facem, să fim complici la acest furt? NU, lasăm în urmă acest trecut tragic al echipei și cu speranțe de reînviere continuăm din vară să susținem STEAUA!!!
P.S. E de-a dreptul penibil să citați din japița de mironică, lingăul principal al ciobanului!!!
@red-star.
“Pretenaș”, de-a dreptul penibil este că a ajuns unul ca Mironica sa apere Steaua de “tancuri”!
PS
Ok, tu nu stiai pe vremea aia de “furtul de identitate al ciobanului”, dacă a existat(!), dar curvele care se dau acum virgine din CSA nu știau? Nu te-au mințit și ți-au terfelit sentimentele când au tratat-o ca Steaua vreme de 12 ani să o mulgă de bani pe chirie chiar în Ghencea? Despre ce vorbim aici? Tu nu realizezi adevăratul penibil al situației?
Subiectul articolului nu este marca, ci nemernicia!
PS
1) Daca acesta actiune era demarata de DNA și scotea vinovații în față să plătească, iar nevinovații reparau situația conform legii, atunci totul ar fi fost OK! Nu mai avea nimeni de comentat! Acum hoții strigă hoții!
2) Referitor la “furt de identitate”, procesul pe marcă.
-Când 2 instanțe consecutive(Fond și Apel) spun “NU” și doar a 3-a (ICCJ zice DA și iți dă câștig de cauză.
-Când 9 judecători (1-Fond, 3- Apel, 5- ICCJ) studiază dosarul și 6 spun NU și doar 3 DA dar câștigi cu cei 3, dă-mi voie să-ți spun că adevărul nu e de partea ta.
E doar o decizie conjucturală, influențată de distribuția aleatorie a judecătorilor pe caz, prin noroc, și nu reflectă realitatea faptelor. La ICCJ decizia a fost luată cu 3-2. Albul e alb pentru toată planeta! Adevărul la fel, e unic! Frate, erau 9 judecători școliți, nu 9 suporteri cu idei preconcepute și nejuriști, să fie decizii diametral opuse!
Da, legal e o decizie ok conformă unei reguli. Însă moral nu e nimic, pentru că lucrurile nu au fost clare spre o decizie fără dubii. Să îți dea doar 3 dreptate și 6 nu, și totuși să câștigi, nu e un motiv de laudă cu victoria, ci cu bulanul. Evident, asta nu e valabil pentru Talpan, salvatorul. ?
Ia uite unde era mm, 6>3, 5>2 nebunie :)))
@red-star
Ciobanul n-a furat singur Steaua, ci in cardasie cu conducerea CSA si alte scarbe de generali din Armata. Am impresia ca multi omit intentionat chestia asta sau pur si simplu sunt prosti.
Pe de alta parte, imi aduc aminte cu nostalgie de perioada aia neagra de 7 ani fara titlu luat cand Ciobanul avea constant pierderi financiare. Se schimbau 30-40 de jucatori pe sezon si antrenau 3-4 antrenori intr-un tur de campionat printre care intamplator si Laca. Unde era atunci CSA-ul sa ceara marca si stema inapoi?
In esenta, tot procesul a pornit de la $$$ si de cand echipa a inceput sa produca bani din 2012 prin trofee, transferuri si participari europene. Un club curat mai presus de toate? Da! Dar nu sub tutela curvelor din Armata!
Daca aveam o galerie capabila luam palmaresul de la Armata si ne faceam noi o echipa in liga a 5-a curata ca lacrima. Dar din pacate suporterii nostri cei mai radicali sunt doar idealisti care scriu pe net, nu si oameni de actiune.
S-a postat versiunea finală!
În materialul video, Cristian Zagaradniuc, jurnalist Digi Sport, a comentat pentru Digi24 decizia instanței, însă a scăpat un amănunt. Interdicția instanței de Apel de a mai folosi în denumirea societății și substantivul comun “Steaua”.
De fapt Justiția în România nu mai contează decât la ce spune ÎCCJ-ul, restul instanțelor sunt zero, doar tocătoare de bani.
Când “instanța pe Fond” și “instanța de Apel” nu se anulează reciproc în sentințe diametral opuse, vine și le anulează pe ambele ÎCCJ-ul.
Procesul pe marcă e elocvent (2011-2014).
Xray,de ce anume iti este teama mai exact?Ce pierzi tu datorita actiunilor domnului Talpan?Si nu imi spune mie ca tu esti zen si ai o jena la modul general asa,seria de articole despre Talpan si comentariile lungi zugravesc altfel realitatea starii tale.
Da,fac referire la persoana ta direct si nu ma intereseaza o dezbatere pe idei.Ma intereseaza motivul care a starnit groaza( da,sunt constient de termenul utilizat) in voi.Ce anume din Steaua voastra se distruge?
Si te/va rog ca de dragul corectitudinii sa nu vii din nou cu lozinca aia ca Steaua e una singura si doar unii dezaxati/anarhisti vad altfel realitatea.
Pentru mine de exemplu Steaua a disparut de mult timp,nu am nimic de pierdut.A fost o perioada cand credeam ca trebuie sa indur o vreme pana dispare cancerul ala de la varf.Cand am realizat ca nu se va intampla am tenuntat la acest SRL ce se da drept clubul meu de suflet.Si momentul asta a fost cu mult inainte de 2014.
Eu nu am fost niciodata pe mall arena sa o vad pe fcsb,nu am vazut meiciurile cu Chelsea sau Ajax,nu am sarbatorit ultimele campionate si nu stiu exact de cati ani nu am mai vazut un meci cap-coada al fcsb.
Daca ti se pare ca exagerez sa stii ca este adevarat 100%,asta ca sa intelegi ca Steaua unora nu este si Steaua altora.
Asadar,proiectul CSA mie nu imi rapeste nimic,ba chiar imi da o speranta.Dar sunt sincer curios ce pierdeti voi ?
@cristi-cosor.
Eu nu pierd NIMIC! Steaua pierde, CSA și MApN, armata în general! Nu mai detaliez cum. Am mai spus.
Am tot spus și o repet ultima dată și pt tine. Nu am abolut nimic cu proiectul, chiar voi ține cu acea echipă. Însă mă revoltă șulfăneala unora, care încearcă mânjirea și distrugerea FC Steaua prin toate mijloacele pentru a face loc celei noi! E drept, până acum o face singurul Talpan.
Și nu mă refer la acțiunile în justiție. Alea sunt ok. Poate să dea 1000 de procese dacă Armata îi aprobă, dar trebuia să rămână focusat pe procese, nu să dea mesajele ălea tembele prin presă. Diferența intre el și cioban este că are caschetă. Atât!
Ciobanul e un MARE dobitoc că nu intentează procese pentru prejudiciile aduse la FC Steaua de declarațiile lui Talpan.
De la bravul soldat Švejk, cred că nu a mai existat în armata un păcălici mai mare. Măcar ăla mai și făcea pe prostul.
Ia spune-mi, când ai auzit/văzut tu ultima dată, în afară de Boroi, un militar activ să apară pe la TV și cu comunicate personale în presă?
Nu-i vezi nici pe la interviuri, dar la bălăcăreli sau să dea în instituție și se ceară și șefi! Asta e nerușinarea la maxim sau scrânteală!?
PS
Zi-mi, pe ce colț al planetei ai mai văzut tu un militar care se ceartă ca un cetățean cu alt cetățean și apoi se duce la proces și invocă lipsa de respect fată de uniformă și faptele lui militare! Juristul militar nu stie ca exista ultraj, dar daca esti in exercițiu funcțiunii, nu latri verzi și uscate la TV. Ce, era în misiune la digi sau sport.ro????
@xray.
Din declaratiile sale,Talpan pare frusrat datorita piedicilor puse de Boroi in decursul timpului.Nu cred ca acest om are alt rol in acest razboi inafara actiunilor sale pe plan juritic.
Ce sper de la acest nou proiect este sa nu mai depindem de o singura persoana,sa nu riscam ca Talpan sau altcineva de la CSA sa devina noul Becali.Mai sper ca suporterii sa aiba un cuvant de spus prin implicarea oficiala in deciziile clubului,un mod eficient de a fi responsabilizati.Dar astea sunt dorinte pentru ceva ce nu exista inca…vom vedea ce iese.
Ca sa trag linie,Talpan are limitele sale evidente si e absurd sa ii atribui o valoare mai mare decat o arata.Am chiar impresoa ca il scoateti prea mult in evidenta.
@cristi-cosor
Suporterii (civilii) nu prea au ce căuta în structura și decizia unui club militarizat. CSA este unitate militară.
Abia după ce ajunge în Liga a 3-a se reia traseul din 1998. Teoretic in vara lui 2019.
Atunci se face o asociație în care intră cei 6 “finanțatorii” de care vorbea Lăcătuș și pot coopta și reprezentant al suporterilor în asociația aia, cum era AFC.
Asociația va juca după cum va cânta CSA pe filiera MApN/guvern. Reprezentantul suporterilor va avea rol decorativ, fiind pentru relația cu suporterii.
Dar mă întreb, retoric, când echipa joacă prost, pe cine mai injură suporterii.? Pe Becali și Dinamo, că nu pot conducerea!?
Deciziile le vor lua cei 6 care dau bani și CSA care dă clubul. Ei decid, ei răspund … în fața nimănui, că nu au cui. Logic.
Asociația fiind de drept privat, e discutabil dacă statul îi va da în folosință gratuită o investiție de milioane de euro făcută pt modernizare, ca în 1998. Totul e la mâna guvernului.
La fel, cum vor accepta să finanțeze o asociație din care nu pot scoate banii investiți. Decât dacă vor fi creditori, ca Becali în 2000-2003.
În fine, mai mult până departe. Să vedem întâi dacă dă verde noul guvern să se facă echipă.
PS
Pt Talpan i-am răspuns lui Piece of Mind
@cristi-cosor.
groaza….. bai da fraieri mai sunteti ….. fotbalul mare se face cu bani, bani si iar bani …..oameni bogati, oameni care stiu ce inseamna un buget de venituri si cheltuieli au intrat in fotbal si dupa o vreme s-au recunoscut invinsi de costuri …. si asta nu doar in romania ….. in acest timp, niste manipulatori inoculeaza unor natarai de profersie ideea ca fotbalul este asa o chestie romantica si nu ai nevoie de pricepere, nu prea ai nevoie nici de bani multi …. e suficient sa declari si totul se rezolva……
imbecilul de talpan tot foloseste expresia: o sa gasim investitori nu e problema ….. un idiot notoriu! ….. si ca sa isi confirme competenta in materie de bss si marketing, oamenii de la csa l-au angajat pe lacatus sa managerieze ….. este o opera buffa desavarsita!
Cam asta e problema cu justitia din Romania…in foarte multe cazuri prima si a doua instanta dau decizii diametral opuse. Ceea ce reflecta o aplicare aleatorie si discretionara a legii! Total gresit! As fi inteles decizia ICCJ in procesul cu emblema daca erau ca si in cazul numelui doua decizii diferite, insa de data respectiva (caz rar) instantele s-au pus de acord! ICCJ nici nu avea competenta sa intoarca complet decizia, ci asa cum se insista acum in presa doar sa judece daca s-a luat decizia cu respectarea legii (acele criterii faimoase pe care le tot citeaza presarii in zilele acestea) si totusi a schimbat-o complet.
Acum, in ceea ce priveste numele, situatia e complet diferita, iar ICCJ ar trebui sa dea o decizie (daca tot a creat precedentul) in favoarea FC Steaua si sa incheie balciul!
Insa, mi-e frica de “masinatiuni”!
La fel ca si in cazul siglei si acum imi miroase a “blat” CSA!
un document pt sustinere: https://www.scribd.com/document/335924114/Romania-Paper#from_embed
Nu ar fi trebuit sa ajungem niciodata aici pentru simplul fapt ca, atata vreme cat notiunile de “palmares”, “istorie”, “traditie”, “culori”, “continuitate sportiva”, etc nu sunt reglementate juridic, orice decizie pe subiect va lasa loc de echivoc.
In fine, vad ca martelarea lui Talpan continua pe http://www.fcsteaua.ro (care pare ca a devenit un fel de blog al lui XRay), desi diferenta dintre el si Becali e clara: in timp de primul cunoaste si pretuieste istoria Stelei, al doilea n-a dat niciodata doi bani pe ea!!
@piece-of-mind.
1) Daca vrei ode la Talpan, pune mâna și scrie. Cine te oprește????
2) Talpan nu face pentru Steaua, face NUMAI pentru el! Exact ca ciobanul, care l-a inceput a folosit-o pentru imagine până la tupeul să fie primul cioban președinte! Ai uitat ce voia Talpan cu marca Steaua? % din vanzari, apoi sa dea sigla la licitatie?
Ce vrea acum ai dovada în ultimulmcomunicat al Talpanului:
“Niciodată până la Talpan Florin Costel nu s-a auzit în presă de vreun dosar câştigat de CSA Steaua Bucureşti împotriva celor de la S.C. FCSB S.A.”
Nu așa zice și ciobanul despre descălecarea lui la Steaua, ca a luat-o de la subsol si a facut-o campiona???
Dacă nu ti-e clar pentru ce se zbate Talpan, îți desenează el. Vrea să beneficieze de roadele muncii sale, adică de pe urma Stelei!
“… nu este normal ca un ofiţer care îşi îndeplineşte obligaţiile servind instituţiile statului … să nu beneficieze de roadele muncii sale, în schimb diverse persoane atribuindu-şi toate rezultatele mele remarcabile, beneficiind direct de pe urma acestora.”
Adica, “Ba, hahalerelor! Ba, zdrențelor, mie nu-mi dati niciun ciolan, că mie nu-mi ajunge solda?”:))) Asta daca lupta la Plevna, cerea loc de casa acolo din roadele muncii lui! :)))
Mai mult, se cere mare șef pe merite de om nebun! Ce notorietate a readus el fotbalului și ce glorie a readus Stelei, mai???
Tu chiar nu vezi că ipochimenul este mai megaloman decât gibonul, dar si un paranoic cu mania persecutiei?
“Nu înţeleg cum toate persoanele care mi-au pus piedici în activitate … au fost avansate în grad şi funcţii, iar eu, în schimb, care am readus fotbalul la notorietatea din trecut şi am readus gloria numelui Steaua Bucureşti, sunt constrâns, ameninţat, hărţuit, încercându-se a se lua împotriva mea măsuri coercitive nelegale, în loc să fiu felicitat, avansat şi numit în funcţia pe care o merit la CSA Steaua Bucuresti.”
……….
Ce mai vrea de la Steaua? Vrea și partea leului în noul club de fotbal, ca rasplata pentru munca lui!!!?
link
Becali se pricepe la oi, Talpan la drept, și amandoi vor sa conduca un club de fotbal. Însă Talpan nu e ca Becali. E mai rau. Becali dicta pe banii lui, Talpan vrea sa dicteze pe banii altora, deși nu are habar de fotbal.
Minte fără să clipească. Auzi, el lucra la dosarul cu marca FCSB, cu un an inainte de a se infiinta SC FCSB SA !? 🙂 WTF!
“Ar trebui să lase reprezentantul convenţional al CSA sa dea răspunsuri juridice privind starea şi evoluţia dosarelor, precum şi interpretarea acestora, deoarece doar acesta este abilitat să poată răspunde cunoscând foarte bine situatia dosarelor, în urma muncii asidue de mai bine de 14 ani în legătura cu aceste dosare“ Adica din 2002! Deci era acolo cand a “furat-o” ciobanul în 2003, dar a tacut ca porcul in papusoi până în 2011? ?
Omul e mai oportunist decât ciobanul. Și mai cioban. L-a atacat public pe Petrea fara sa aiba o minima decenta a uniformei, ca tot o invoca. În loc să discute cu el în privat l-a făcut incompetent public. Evident, să îi ia locul care zice că i se cuvine. La fel a facut cu ceilalți de la CSA, ca Becali cu cei de la FC Steaua. Bălăcăreală în media.
Asta e reperul tau al moralității si al luptei pentru Steaua? Daca da, te compatimesc sincer!
@piece-of-mind.
trebuie totusi sa fim corecti:
talpan este un bou, asta nu cred ca poate nimeni sa comenteze in contra!
Cum va readuce nea Talpan gloria numelui Steaua Bucuresti?
Pai o va muta din Liga I in Liga a V-a, ii va elimina din palmares vreo 5 campionate, vreo cateva meciuri emblematice, cativa jucatori excelenti… in plus ii va forta pe cativa sa-si abjure trecutul precum niste apostati.
Echivalentul incendierii casei in care traiesti si promisiunii ca va fi mai bine daca dormi in camp.
“Cum va readuce nea Talpan gloria numelui Steaua Bucuresti?”
ce intrebare mai este si asta?….. simplu: eminentul jurist o sa faca laba, lumea o sa se adune ca la circ sa-l vada si el o sa ceara donatii ptr un astfel de spectacol!
Da, cam asta este mentalitatea omului simplu, de rand, care stie unde este adevarul:))
Ati pierdut, baieti… e game over. Legat de cei 6 finantatori (care oricum e “din surse” deci credibilitate 0), parca nu se gasea nici 1 care sa dea bani. Oricum realizati ca din momentul in care Steaua ajunge in liga 1, se autofinanteaza, nu? Si oricum, din ce stiu eu, va fi si o asociatie de suporteri care va cumpara actiuni, acum sa vedem cati sunt dispusi sa dea.
Voi chiar puneti botul la ce spune mironica? In momentul de fata el face ce stie mai bine, sa fie anti stelist. Cred ca si va primi in curand portia de bordura peste bot.
Exagerat de over, incomensurabil de mulți finanțatori, fantasmagoric de autofinanțabilă.? Momentan e pielea ursului din pădure.
Autofinanțarea e o vorbă în vânt dacă nu se precizează bugetul.
Așa și Botoșani se autofinanțează în 2016, la un buget de vreo 2 mil euro pe an. Și Dinamo se autofinanțează la vreo 3,5.
Negoiță, martie 2016: “Avem un buget de aproape 5 milioane și jumătate de euro, jumătate din bani vin din drepturi TV. Pe măsură ce evoluăm și reușim să ne calificăm într-o cupă europeană ne vom acoperi acest buget. Cred că de sezonul viitor vom începe să nu mai fim pe minus și să producem” Deci 5,5 autofinanțabil e încă la stadiul de vis la ei.
Acum FC Steaua are buget de 14 milioane euro. Cu excepția Stelei și Viitorului, toate sunt pe pierderi în 2016.
BUGETELE ECHIPELOR DIN LIGA 1 ÎN SEZONUL 2014/2015
1. Steaua – 16 milioane de euro
2. CFR Cluj – 6 milioane de euro
3. Pandurii – 5,5 milioane de euro
4. Petrolul, Astra – 5 milioane de euro
5. CSU Craiova – 4,5 milioane de euro
6. Viitorul, ASA Târgu Mureș – 3,5 milioane de euro
7. Universitatea Cluj – 3 milioane de euro
8. FC Botoșani, Concordia Chiajna – 2,5 milioane de euro
9. CSMS Iași, Oțelul, Ceahlăul – 2 milioane de euro
10. Gaz Metan Mediaș – 1,9 milioane de euro
11. FC Brașov – 1,5 milioane de euro
12. Rapid – 1,3 milioane de euro
@mq-messi.
asa este … avem mentalitate de oameni simpli …. suntem oameni simpli si reali ….. si uite asa perdanti cum suntem i-am luat pe alibeg si pe harlem (nume predestinat ptr a juca la Steaua) …. ne pregatim si de budescu ….. suntem infranti ….. becali chinezul romaniei …… iar Steaua e ca Juventus in italia!
da’ altfel suntem niste oameni simpli ….. atentie simplisti sunt altii …. aia care ne tot compatimesc….. si inghit in sec …. ar vrea si ei sa scrie despre ca fac acum in prezentul simplu …. dar nu au nimic …. doar povesti si basme comice despre viitorul luminos ……si atunci au treaba cu Steaua ….care este Numai Una!
@xray
Big Like pentru tot ce sustii si scrii! Este incredibil cum oameni “cititi” pot sustine ca echipa de fotbal Steaua, cea care joaca si azi, an de an, in Liga 1 din Romania, nu este aceeasi echipa la care CSA Steaua a renuntat in 1998. In competitii joaca ECHIPELE, administrate de structuri organizatorice. Numele echipelor ca si formele de organizare care le administreaza se pot schimba in timp. In materie sportiva conteaza numai CONTINUITATEA echipei in competitiile oficiale organizate de forurile sportive recunoscute. Daca in procesul trecerii echipei de fotbal Steaua de la CSA Steaua/AFC Steaua la S.C. FC STEAUA BUCURESTI SA. S.A. s-a produs un scurtcircuit in transmiterea dreptului de proprietate intelectuala asupra marcii, nu inseamna ca echipa de fotbal a ramas lipita de marca, nu a fost cedata/preluata de structura organizatorica care s-a dovedit capabila sa asigure CONTINUITATEA sportiva a echipei. Pentru toti haterii, antistelistii, frustratii de toate culorile: echipa de fotbal actuala care joaca neintrerupt in Liga 1 si Europa din 2003 si pana in prezent este echipa pe care lumea o stie ca ASA, CCA, CSA Steaua Bucuresti, FC. STEAUA BUCURESTI! Echipa asta nu a disparut niciodata din activitatea sportiva oficiala. Felicitari Talpane, suntem pe cale ca din Stea sa devenim Star, si mai trebuie sa manaci r…t inca vreo 4 ani pentru ca “Steluta” ta sa se masoare cu noi!…-:)
@vasglo.
Mulțumesc! Și reciproca e adevărată.
Mă bucur că te-ai alăturat activ comunității de pe fcsteaua cu opinii argumentate, documentate, echilibrate, bine creionate literar și într-un limbaj civilizat.
@xray, alexandru-h, vitto
Am impresia ca traiesc intr-o lume desprinsa din Kafka. Ne chinuim (eu mai rar, prin cate un comentariu) sa demonstram ca albul e alb si negrul e negru.
Traim intr-o lume de nebuni, din pacate, iar articolul lui Mironica este cat se poate de adevarat si arata absurdul/ ridicolul situatiei respective.
Sau poate noi suntem inabili sa realizam ca sustinem o clona.
@milovan-djilas.
Vorbesti de echipa CSA-ul care urmeaza sa apara ?
@milovan-djilas
Din păcate aceeași stare este și în societate. De fapt, de acolo s-a răsfrânt și aici.
@ xray.
Salut . Raspunde si tu sincer la o intrebare : cati bani iti iei de la becali ? …. sa stim daca renteaza efortul macar financiar 🙂 …
@solodiablo7.
Sincer, câți îți doresc din tot sufletul să mai ai parte tu în viața ta, de acum înainte, pentru rahatul pe care îl mânânci, și din ei să-i dai idolului tău Talpan.
fara gluma si fara ranchiuna…. am adunat atatia ani pe stadioane incat nu am nevoie ca cineva sa-mi indice care este Echipa Sufletului Meu! Steaua nu este o structura organizatorica, Steaua nu este o simpla echipa de fotbal….. Steaua este o vesnica calatorie pe care am mostenit-o si o purtam metaforic pe umerii si-n amintirile noastre ……. despre Steaua nu se vorbeste …. Steaua se traieste pur si simplu, iar ptr mine expresia “Steaua suntem Noi” nu este doar o vorba goala! de aceea ma voi ridica mereu si mereu impotriva impostorilor si a manipulatorilor care vor sa duca in derizoriu povestea atator oameni …. Steaua a facut prea mult ptr noi ca sa o uitam vreodata!
Cristi Peluza R-a
….. asa a grait un fraier!
Voi ati dus Steaua in derizoriu, Voi care doar criticati si injurati, Voi care va manifestati rdicand catre cer degetul mijlociu, Voi care ati uitat freamatul multimilor cand meciul sta sa inceapa, Voi care ati uitat ce inseamna sa te bucuri alaturi de prieteni cand echipa castiga….. Voi care ati uitat ninsoarea villareala ….. Voi care ati uitat ce frumos este sa visati!
Ceea ce conteaza pentru o echipa de fotbal este continuitatea. Pina la proba contrarie, Steaua lui jj este Steaua adevarata. CSA care nici nu fost inscrisa in liga V este un club complet nou cu palmares zero. Cum pot suporterii sa sustina ca echipa CSA este continuatoarea Stelei cind Steaua nu a retrogradat niciodata?
Intre utopie si melancolie, Steaua e un pic decedata. E suficient sa citesti citesti multe comentarii de la “stelisti pana la moarte” despre situatia actuala la “Steaua Bucuresti” ca sa intelegi ca meciul CSA – FC va distruge integral sustinerea ei. Pt majoritatea lor e important sa le-o traga alorlalti (nu caini sau alte zburatoare, ci fostilor “frati” de culori). Inainte eram 4 milioane si mandria Romaniei dpv sportiv. Acum mai sunt cateva sute la CSA, cateva la FC, si restul sunt oricum dezgustati, dezamagiti, dezbinati. Multi au lasat-o balta si isi vad de viata lor. Tineretul nu mai are nici o treaba cu Steaua, oricare ar fi ea, pur si simplu intre CSA, FC, Becali, Talpan, si presa “binevoitoare”, s-a creat o imagine patata, de scandal, marlanie si mai ales fara viitor (si trecut). Daca esti tanar, de ce ai vrea sa mai sustii Steaua? Steaua = balacareala. Apoi citesti presa, dai drumul la tv si vorbesti cu amicii la o bere, toti isi spun ce chestii faine face galeria la Dinamo, ce meciuri se castiga la Astra sau mai stiu eu ce echipa. “Stelisti pana la moarte”!? Sunteti aproape liberi de acest juramant, Steaua e aproape moarta.
@fortuneteller.
Traim vremuri grele pentru Steaua, dar nu putem sa incetam sa sustinem echipa doar pentru ca o are Becali. jj a transformat echipa intr-un SRL pe care il conduce dupa cum il duce capul, dar nu trebuie sa uitam ca Steaua tot Steaua ramine. Si cu toate balacarelile, tot Steaua ramine cel mai de succes club de fotbal din Romania care se tine pe economia reala, nu pe bani de la stat.
Se vor schimba timpurile, va pleca jj, dar Steaua tot Steaua va ramine. Iar echipa CSA nu va fi decit o noua sectie infiintata de clubul sportiv. Cine vrea sa o sustina, sa o sustina, dar Cupa Campionilor si 26 de titluri tot ramina in vitrina echipei Steaua (ASA, CCA, FCSB sau orice denumire a avut in istorie).
fortunato ….. atunci ramane o singura solutie: sa jucam bine, sa castigam si sa ne acoperim de glorie, sa fim mereu asa cum am fost …… victoriosi!
@biancocelesti
1) Spam-ul off topic cu jigniri si atacuri la persoana adresate userilor este șters.
2) Consumă-ți lăturile și frustrările sexuale în familie, nu în public pe fcsteaua cu userii!
Dacă vei continua cu injurături, nu vei mai posta nimic!
Nu e loc de nicio polemică pe tema asta!
@calinel
Pai tocmai ca Steaua nu prea mai ramane Steaua daca pierde numele (si marca).
@del-ricanio-7.
Da, dacă rămâne definitivă sentința, FCSB nu se va mai numi “Steaua București” din 2017, ci altfel. Se numește rebranduire! Asta nu-i va schimba trecutul, viitorul și cariera sportivă în raport cu competițiile în care a participat.
Tu daca ti-ai schimbat ID-ul în “del-ricanio-7”, nu mai ești tu, ăla născut în 19.. ??
La fel și eu cu “xray”.
Va fi un impact imprevizibil la fani, exact cum a fost și în 1961 când a trecut de la CCA la CSA “Steaua București”.
Nu exista echipe renascute. Cine moare nu renaste. Pot apare fratii sau surorile echipelor.
CSA, deținător incontestabil de marcă “Steaua București”, va face o sora a echipei pe care a înstrăinat-o în 1998 la AFC și de care s-a dezis în 2014.
Oamenii se identifica usor cu orice apare nou numai dacă vechiul nu mai este.
La Steaua va fi o situație inedită.
– O echipă cu palmaresul Stelei sub alt nume fără “Steaua”.
– O echipă CSA “Steaua București” nou născută fără palmares.
@xray.
si daca se va numi FC Stana Babei … tot Steaua e ?
@moromette.
Va fi “FC Stana Babei” cu palmaresul Stelei.
La rebranduire, pentru trecut, nu conteaza cum te numești.
Dacă tu Moromette te rebranduiești și te vei numi Cocoșilă, vei fi același Moromette, dar cu căciula lui Cocoșilă. 🙂
PS
FC Star București este o denumire decentă.
@xray.
Daca ceea ce face acum FCSB, silita de sentinte judecatoresti definitive sau supuse recursului, se cheama “rebranding” inseamna ca au ajuns cei de acolo sa redefineasca tot ceea ce inseamna aceasta notiune, de la motivele acesteia, pina la obtinerea rezultatelor urmarite.
@answer.
Rebranduirea (schimbare nume și/sau logo/marcă) este o acțiune de marketing dintr-o necesitate a firmei, nu o justificare în fața cuiva!
Nu contează că ai fost obligat de justiție, de piață sau așa vor mușchii tăi.
Litigii pe mărci, nume și logo-uri sunt cu sutele!
PS
Caracteristica esențială este următoare: dacă schimbi numele, marca/logo etc. nu inseamnă că ai înființat o firmă nouă, ci un nou brand din capitalul de piață și notorietate pe care îl ai în acel moment!
adica,daca Cocosila zice ca : mananci “rahat” (rebranduit)…ce mananci,in concluzie?
P.S. FC Star Bucuresti … o sa vanda produse Star Foods,atat !!!
Gustă și vezi!
@moromette.
Si daca Steaua e in nume, dar nu mai e in spirit si istorie? Daca maine Negoita cumpara numele “Steaua” la licitatie si o muta in Stefan cel Mare, tot Steaua e?
@Xray
O rebranduire o face proprietarul. Iar in cazul de fata FCSB nu detine in proprietate nici numele (sentinta supusa recursului, favorabila Stelei in momentul de fata), nici logo-ul (emblema Stelei Bucuresti) si nici marca “Steaua Bucuresti”.
FCSB in cazul rebranduirii va intra in legalitate din punctul asta de vedere – al numelui, siglei si marcii. Abia atunci va deveni ceea ce a fost de la infiintare: o entitate noua care a jucat fotbal in locul alteia si nimic mai mult.
Fortind putin nota cu aceasta “continuitate” in activitate, as putea deduce ca echipa din Chiajna are palmaresul Rapidului – continuind in locul acesteia din urma in divizia A la un moment dat, nu?.
Nu inteleg cum isi poate atribui/ ii poate atribui cineva realizarile altei societati.
@answer
“FCSB” este proprietarul societății comerciale SC FC Steaua București SA, al echipei de fotbal și al marcii “FCSB” omologată la OSIM in 2009, plus sigla din 2015. Societatea comercială se poate rebrandui cum vrea ea cu sau fără sentință!
Ref. la palmares nu mai reiau ce s-a scris km pe aici. Vom vedea când se înființează CSA Steaua cu ce palmares va fi la FRF și UEFA.
PS
Sentința spune “Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA să folosească fără consimţământul reclamantei semnele”Steaua”, „Steaua Bucureşti” […]. Obligă pe pârâta ONRC la efectuarea radierii elementelor „Steaua Bucureşti” din cuprinsul denumirii comerciale a pârâtei SC Fotbal Steaua Bucureşti SA.“
Deci “radierea elementelor „Steaua Bucureşti” din cuprinsul denumirii comerciale”, nu radierea societății!
Se mai vede că instanța lasă loc de întelegere între părți pentru folosire: “să folosească fără consimţământul reclamantei”!
Prin asta instanța recunoaște proprietatea intelectuală a CSA pe sintagma „Steaua Bucureşti”. Atât! Nu și proprietatea CSA pe clubul de fotbal FC Steaua sau pe societatea cu acea denumire. Pe patrimoniul sau palmaresul ei.
@Xray
Eu nu neg dreptul de proprietate al FCSB S.A. asupra jucatorilor pe care ii are legitimati, a marcii FCSB sau a ce mai formeaza patrimoniului ei in afara de cele mentionate mai devre,e. Cum nu-i neg nici cele 5 titluri ale Romaniei si ce mai are in palmares.
Plus ca nu vad de ce sa se ceara radierea societatii. Acum n-o sa-i interzicem lui becali sa mai patroneze vreo echipa de fotbal, ca ni s-a nazarit noua.
Instanta zice clar, nu te mai numai Steaua Bucuresti sau Steaua, ca nu esti!
@answer.
Nu inteleg de ce iti bati capul atat. Unii o vad ca rebranduire, foarte bine, daca asa se simt ei mai bine sa fie sanatosi. Echipa lui gigi va ramane in majoritate cu fanii lui (fara nici o aluzie la cei de pe aici), aia care ii strigau sa se urce pe masina. Sincer imi era si rusine ca si eu si ei ne numeam stelisti. Asa fiecare ramane cu a lui. Lucrurile nu vor mai fi la fel, nici Steaua aceeasi
@answer
Spui: “Instanta zice clar, nu te mai numai Steaua Bucuresti sau Steaua, ca nu esti!”
Nu, instanta de Apel spune ca altcineva (reclamantul) are marca inregistrata pe “Steaua” si “Steaua Bucuresti”. Să nu se confunde pe piață, pentru că și el vrea fotbal, trebuie să schimbi denumirea.
Altfel, instanta de Fond nu a tinut cont de asta.
De fapt trebuia sa-ti dai seama de asta din faptul ca a chemat pârât ONRC-ul și nu FRF-ul, de exemplu.
@answer.
vorbesti prostii: o entitate noua care o continua pe cea veche, care la randul ei o continua pe cea anterioara si tot asa …… lasati-ne frate in pace cu teoriile voastre! nu va place fotbalul, va pute ce face Steaua, FCSB sau cum se va numi, nici o problema, stati acasa si terminati cu bagatul asta in seama! nimeni nu intra pe site-ul vostru si nimeni nu va intreaba ceva! nu ne intereseaza ce obiective aveti si cand va doare capul nu ne pasa! mergeti cu talpan inainte si asteptati minunea de la maglavit! noi, cei normali, ramanem prozaici si ancorati in real!
nu ai loc sa respiri, nu poti sa faci un comentariu despre fotbal, nu poti sa te gandesti la echipa ta, ca imediat apar tot felul de pierduti fara de tara care te someaza ca nu ai voie, ca trebuie sa te schimbi, ca de ce existi, ca de ce vrei sa joci in ucl, ca nu ai aia, ca trebuie sa le dai lor bani ……. bai tata da’ chiar nu realizati cat sunteti de ridicoli? si prostia asta ar trebui cumva limitata, tratata medical….. lasati-ne nene in pace ca nu vrem sa ne treceti voi strada ….. Noi stim cine este si ce face Steaua, nu suntem dezorientati!
@Xray
Perfect de acord cu P.S. -ul tau. FCSB in momentulu de fata isi schimba aspectul, folosindu-se de capitalul de piata si de notorietatea pe care le detine, acestea din urma fiind date de trofeele cistigate si performantele realizate de la infiintare (2003) si pina in prezent.
Nu are cum sa se foloseasca de capitalul de piata si de notorietatea altcuiva!
@answer.
Nici nu cred ca fcsb a incercat sa se foloseasca de notorietatea altcuiva. FCSB a folosit “Steaua” pt ca a preluat sectia de fotbal de la CSA Steaua. Si nu numai FCSB a stiut ca foloseste numele, istoria, notorietatea si palmearesul “Steaua”, ci si FRF, LPF, presa, UEFA, si majoritatea romanilor. Acum ca instanta a decis altfel, FCSB va renunta la “Steaua”, dar nu stiu cum o sa convinga CSA toti romanii ca FCSB nu e “Steaua” din fotbal. Am mai spus, indiferent cine castiga meciul CSA – FC, Steaua deja a pierdut. Cei care sustin CSA acum vor avea un deja-vu in momentul in care CSA promoveaza in Liga 3-a, vor realiza ca daca nu e Becali, oricum e altcineva care nu se numeste “MAPN”. Cei care sustin FCSB se vor trezi cu intrebarea “cine e cu adevarat fcsb”, si mai ales “merita sa mai sustin fcsb-ul lui Becali”. Cei mai multi vor fi dezamagiti oricum, si “Steaua” nu are nimic de castigat.
PS. Daca CSA deja are aranjamente facute sa predea (din nou) sectia de fotbal unor terti, acest lucru e sigur imoral si probabil ilegal (licitatie?). Daca nu are, atunci au vise umede daca isi imagineaza ca cineva va “investi” milioane anual in marca lor, plus un buget de alte milioane pt echipa in sine. Si asta dupa ce CSA “l-a facut” pe Becali, practic i-au vandut un loc in Liga 1, niste jucatori si mai ales datoriile (inclusiv unele nelegate de fotbal). Experienta Rapidului ar fi trebuit sa fie clara, dar se pare utopia ca Steaua genereaza bani e vie pt unii.
Nu in ultimul rand, daca Becali se retrage definitiv din fotbalul roman s-ar putea ca bugetele sa se prabuseasca 50%, poate chiar mai mult. Sa nu se inteleaga ca sunt fan Becali, dar e cel care mareste (artificial) pretul jucatorilor, bani care se propaga apoi in bugetele multor echipe. Fara Becali transferurile interne se vor prabusi, si o data cu ele bugetele vor fi mult reduse. Poate ar fi un lucru bun, nu stiu, dar sigur impactul imediat ar fi destul de dramatic
@fortuneteller
Cum poti spune ca nu a incercat sa se foloseasca de notorietatea altcuiva, atit timp cit asta a facut din 2003 pina in 2014?
De ce crezi ca ar trebui sa convinga cei de la Steaua Bucuresti pe cineva ca ei sint Steaua Bucuresti? Nici macar de optiuni nu e vorba aici. Nu am nimic impotriva suporterilor FCSB din punctul de vedere al sustinerii echipei de care s-au indragostit. Dar nici sa vina cineva sa imi spuna ca Steaua Bucuresti (C.S.A. Steaua cum ii spui tu) este unul si acelasi lucru cu actuala FCSB!
In ceea ce priveste “presa” din Romania, fie ea si cea sportiva, permite-mi sa am anumite dubii.
Despre LPF si FRF prefer sa ma abtin de la comenta, cazul Chiajna vs. rapid fiind tot ce-mi este necesar sa le inteleg adevaratele “valori”.
Si daca tot pomenesti faptul ca becali tine in viata fotbalul din tara, de ce trebuie de fiecare data sa gasim cel mai prost model de “afacere” la care sa ne raportam? De ce sirbii vind de pret inzecit jucatori alora cu bani?
@ answer.
Din 2003 pana in 2014 a folosit ce a crezut ca ii apartine. Niste judecatori au decis altceva abia in 2017. Majoritatea sustinatorilor FCSB nu s-au indragostit de FCSB, ci au fost suporteri ai fotbalului stelist dintotdeauna. Doar ca CSA a cedat fotbalul la FC, deci si ei au urmat echipa favorita la FCSB. Felul in care CSA a cedat sectia de fotbal se poate discuta, si ar fi fost mai bine pt toata lumea daca CSA actiona in justitie in directia recuperarii sectiei de fotbal, dar nu a facut-o. Practic nea Nae de la 6 mi-a vandut Dacia cu abtibild “Steaua” acum 5 ani, si ieri imi cere sa-i dau abtibildul inapoi si zice ca asta nu e masina, nici n-ar trebui sa lasata in circulatie. Mai mult, familia lui nea Nae se cearta acum intre ei, nevasta e cu nea Nae, Dacia de la mine nu o reprezinta, da’ ala micu’ zice ca el cu alta masina nu a mers. Acum am o dilema, daca se duce la judecata pt asta e posibil ca aia sa-mi zica ca trebuie sa-i dau abtibildul inapoi, sa schimb culoarea la masina, si eventual chiar si unde scrie “Dacia”.
Sa revenim, CSA Steaua e Steaua Bucuresti, la orice alt sport in afara de fotbal. Sectia de fotbal a fost cedata, iar abia acum vor sa creeze una noua. Pe Becali l-au pacalit in 2003, dar alt prost nu cred ca mai prind.
Becali nu e cel mai bun model de “afacere” in fotbalul romanesc, este cam singurul robinet care varsa bani in el. Mai sunt drepturile tv, dar dupa ce actualul contract expira va fi foarte interesant de vazut ce urmeaza. Oricum, nici o echipa nu traieste din banii aia. Banii pe care Becali ii pompeaza pt jucatori dubiosi ajung si la cluburi care altfel s-ar desfiinta. Nu comentez daca e bine sau rau, dar categoric plecarea lui Becali ar produce o schimbare majora in sistem. Deasemenea nu comentez despre sarbi, dar pe de alta parte nimeni nu-i opreste pe romani sa vanda la preturi similare afara. Aha, doar ca abia reuseste Becali si poate Hagi, deci aia nu-s chiar prosti.
Hahaha rebranduire. Doar pe fcsteaua poti sa citesti asa ceva.
Nea gigi asta deja e la alt nivel, rebranduieste ce nu are:))
Din pacate pentru voi, in curand o sa vina randul frf si uefa sa bage cutitul in “oaie”. Doar atat e nevoie sa trimita pe langa motivarile instantelor: cererea refuzata de armata in 2003 pentru marca. Incepe sa devina amuzant, cu fc sportiv becali, fc star bucuresti:)) mai pui si protestul de 500k de staristi.
Oricum nea gigi e destept. Va cumpara cu niste transferuri “wow”.. uitati repede ca nu e Steaua:)))))
@mq-messi.
Intre atatia “noi” si “voi” nu vor ramane decat dinamovisti. Rapidul deja nu mai e, desi si aia visau ca vin investitorii dupa plecarea lui Copos. In curand CSA e iar Steaua, dar o sa dispara la fel prin coclaurile ligilor inferioare, visand la investitori potenti si curatenie morala ca nicaieri altundeva.
@mq-messi.
echipa lui gigi nu va pati nimic, nici nu cred ca ar fi bine sa pateasca. Sa stea bine mersi in liga 1 si sa se bata la titlu, si la ucl, ca doar asta conteaza pentru unii.
@sunchaser.
Dar ce conteaza? Steaua a devenit oare “Steaua” doar pt ca asa s-a nimerit? Daca nu castiga, daca nu aveau acel trecut, atunci ar fi ajuns o echipa de cartier bucurestean, ceva gen Rapid sau Metalul. Dar pt ca Steaua a castigat, noi generatii de simpatizanti s-au alaturat. Conteaza sa castigi, nu doar sa participi. Si inca ceva, echipa e importanta, nu activitatea galeriei.
@fortuneteller.
Am folosit cuvantul ‘doar’, schimba un pic sensul frazei. Normal ca rezultatele conteaza si sunt extrem de importante. Dar ghici ce ? Pentru mine nu ‘doar’ asta conteaza(wow l-am folosit din nou). Pentru mine conteaza sa ma simt reprezentat de respectiva echipa (jucatori, conducere, suporteri), sa simt ca apartin grupului respectiv (de stelisti). Ori de vreo 10 ani sau privesc eu altfel lucrurile, sau toti oligofrenii si asistatii social tin cu Steaua. Si da aici ‘de vina’ sunt si rezultatele echipei. Nu condamn pe nimeni care vrea sa continuie cu echipa lui gigi, e alegerea fiecaruia si asta nu te inscrie automat in categoriile de mai sus. Situatia cu echipa armatei nu mi se pare deloc cea mai fericita optiune dar cred ca alta nu prea era viabila(sa vedem si asta daca se concretizeaza).
@sunchaser.
De accord cu tine in privinta reprezentarii. Dar restul comentariului pare sa demonstreze ca de fapt esti opus lui Becali, pt ca oricum situatia din 2003 se va repeta, iar atunci nu te va deranja ca “Steaua” fotbalistica apartine unui proprietar diferit de MAPN. Ca sa rezum, singura variabila pare sa fie numele proprietarului. Nu esti ok cu Becali, dar vei fi ok cu icsulescu. Ca si acum, CSA va reprezenta orice alt sport cu exceptia fotbalului, iar clubul noului proprietar va fi Steaua in fotbal. O sa spui: “Bine, dar Becali a furat Steaua”. Ok, poate. Poate a furat, poate nu, poate au furat-o altii si i-au vandut-o lui, sau poate chiar a fost actiune constienta a MAPN/CSA de a renunta. Indiferent, in cazul unui “furt” CSA ar fi trebui sa se adreseze instantei in aceasta privinta, nu sa deschida tot felul de procese pe marca, nume, etc. Asta ne-ar fi lamurit pe toti cu ce echipa simpatizam. Nu uita, toti suntem stelisti, dar fiecare avem opinii diferite in privinta celor intamplate in 2003.
@sunchaser.
In 2006, cuvintele userului rapidist Rassie (D-zeu sa-l ierte pt ca a murit intre timp), cel pe care Copos avea sa-l numeasca cativa ani mai tarziu director de marketing au sunat cam asa:”ce mi-e ciuda din dubla asta nu e faptul ca ne-au eliminat, puteau sa ne bata in oricare alt meci, preferam sa pierd 10 meciuri in fata lor dar nu calificarea asta! Si nu pt ratarea calificarii sunt trist ci pt ca IN ACEASTA SEARA INCA O GENERATIE DE COPII AU DEVENIT STELISTI!!!”
Afirmatia i-a fost confirmata de un suporter pitestean al carui fiu in varsta atunci de vreo 10-11 ani a hotarat sa sustina Steaua, pustiul ezitand intre Steaua si rapid!
Apropo, in 2003 sondajul prosport indica o proportie de 37% stelisti si 19% maidanezi, adica 2-1! Azi procentul e de 49% cu un maxim atins in 2014 de 55%!
Asta e, invingatorii atrag intotdeauna, rareori se intampla ca o echipa care n-a castigat un titlu de vreo 7-8 ani sa atraga un pusti cum a facut Steaua 75-76 cu mine!
Wow ti-ai dat seama ca eu am o problema cu gigi :)) felicitari! Da, am o mare problema cu ciobanul si mi-as dori nu sa plece de la Steaua, ci sa moara, pentru ca reprezinta ce e mai rau in tara asta: incultura, analfabetism, mandrie prosteasca, ingamfare de taran, parvenire. Cam toate calitatile pe care oligofrenii de care vorbeam mai sus le admira si doresc sa le dobandeasca.
asta este situatia ….. nu suntem o echipa ce se adreseaza elitistilor de ocazie ….. Steaua este o echipa de mase ….. si asa va ramane! oamenilor le place sa viseze la victorii, le place sa isi depaseasca conditia reala, isi doresc sa se bucure …… voi le recomandati sa faca laba! multumesc ….. nu ma intereseaza …. asta sa ramana bucuria voastra!
@xray
Rebranduirea se face FORTAT ?
Si nu poti sa compari o societate sau un club de fotbal cu un om si un username.
Si nu, nu e la fel ca in 1961. ,,STEAUA” a fost mereu un element esential in istoria acestui club. Uita-te la prima emblema si ai sa intelegi despre ce vb.
@del-ricanio-7.
Si star este o parte importanta din istorie. Mai stii cand s au dat pufuleti gratis pe stadion? Istorie! Nea gigi se gandeste la publicul lui:))
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/exclusiv-dezvaluiri-despre-viitorul-miting-al-stelistilor-din-toata-tara-am-vorbit-cu-becali-va-fi-o-revolutie-ros-albastra-498797.html
I-auzi xray. Ai vb cu domnul Biris ? Poate faceti ceva frumos
@sunchaser.
Eu? Habar nu am cine e și nici nu mă interesează. Tu ești expert în făcut ceva frumos în grup. Dă-i expertiza ta în mitinguri și proteste.
Ai vrut sa faci o gluma? Ha ha. Nici nu iti dai seama cat ai ajuns de penibil
Urma sa postez si eu articolul ala.
,,Noi am vrut să-l asigurăm că nu e singur, că ne are de partea lui. ”
,,Ei trebuie să înțeleagă că nu se războiesc doar cu Gigi Becali, ci cu majoritatea covârșitoare a suporterilor steliști. MAJORITATEA E DE PARTEA ECHIPEI LUI GIGI BECALI”
Absolut GRETOS ! Becali in sus, Becali in jos. Noroc de acest Mesia… Bine ca respectivii sunt de partea celui care refuza ideea de impacare.
Lumea trebuia sa iasa in 2015, cand s-a strigat si impotriva lui Becali si a fost criticata si armata.
xray
,,dar curvele care se dau acum virgine din CSA nu știau? Nu te-au mințit și ți-au terfelit sentimentele când au tratat-o ca Steaua vreme de 12 ani să o mulgă de bani pe chirie chiar în Ghencea?”
Like and share :))
,,-Când 2 instanțe consecutive(Fond și Apel) spun „NU” și doar a 3-a (ICCJ zice DA și iți dă câștig de cauză.
-Când 9 judecători (1-Fond, 3- Apel, 5- ICCJ) studiază dosarul și 6 spun NU și doar 3 DA dar câștigi cu cei 3, dă-mi voie să-ți spun că adevărul nu e de partea ta.”
Adevarul nu e de partea ta ? Imi pare rau, dar nu asa functioneaza sistemul. Ce zice ICCJ e cel mai important.
Daca i se da dreptate lui Becali la recurs, acelasi lucru poate sa-l afirme si CSA despre numele ,,Steaua”.
@del-ricanio-7.
Citește tot, și din articol. Ce ai citat e rupt din context.
Sunchaser, sa nu fie tot cei care au impartit veste albe si rosii in vara…:)))
Ilie Dumitrescu: “Nu cunosc altă “Stea”, Steaua lui Gigi e cea adevărată. O voi susţine, indiferent cum se numeşte!”
“Unul dintre cele mai cunoscute nume din fotbalul european o să dispară, după ce Steaua a confirmat că în curând se va numi FC Star. Giganții României își schimbă identitatea, după ce au pierdut procesul împotriva Ministerului Apărării”, titrează cei de la The Sun, care apoi susțin că ”Unul dintre cele mai cunoscute nume europene va dispărea pentru totdeauna, întrucât Steaua București a confirmat că, în curând, se va numi FC Star”.
Tabloidul britanic notează în continuare că, după ce ”giganții României au pierdut un proces împotriva Ministerului Apărării, luna trecută, în privința folosirii ilegale a numelui, patronul câștigătoare Cupei Campionilor Europeni, Gigi Becali, a confirmat, luni, schimbarea denumirii”.
”Se va întâmpla în trei sau patru luni, probabil. UEFA nu are nicio problemă cu asta. Vom deveni FC Star”, a spus Becali, conform declarației publicate chiar de The Sun.
xray
Am citit tot. Si desi pot sa-ti inteleg pct de vedere, imi pare rau dar nu ai dreptate. Asa functioneaza justitia, asa e sistemul. Daca stii tu altul mai bun, iesi in fata si o sa iei premiul Nobel. Daca ai timp, citeste putin despre ,,adevarul juridic”. In multe dosare, e aproape imposibil sa afli adevarul absolut, obiectiv, factual. Ca nu ai cum… ai senzatia ca vom afla vreodata cine are dreptate ? Trecerea de la CSA la AFC in 1998 si de la AFC la SC FCS BSA lasa loc de multe discutii. Faptele sunt neclare, actele pot fi trucate, legea este imperfecta si lasa loc de interpretari iar judecatorii nu sunt infailibili (nici cei din prima instanta, nici cei de la apel sau iccj).
Cineva de aici a remarcat f bine. In scandalul CSA – FCSB, pierde Steaua. Soarta Timisoarei scrie pe noi.
@del-ricanio-7.
Nu ai înțeles nimic.
Am spus că sentinta e legală, dar nu e morală!
,,SC FC Steaua SA nu ar avea cum să fie confundată cu CSA Steaua București.”
Desi iti dau dreptate ca nu poti sa interzici ,,Steaua” (nu vb de ,,Steaua Bucuresti, ci doar ,,Steaua”), mi se pare hilara afirmatia de mai sus.
,,Te uimești, cum se face că în fotbal, la aproape toți patronii, acționarii sau sponsorii (care nu sunt multinaționale) li s-au făcut dosare penale și unii au înfundat deja pușcăria?”
Pai nu asta s-a dorit, o curatare a fotbalului romanesc ? De ce crezi ca nivelul din liga 1 e asa de scazut ?
@del-ricanio-7.
Dar FC Steaua 2003 Bucuresti e tot “Steaua Bucuresti”? Sau FC Steaua Abracadabra Bucuresti? Sau FC Stelele Bucurestiului? Sau FC Stea Bucuresteana? Sau poate FC Miscarea Stelista Bucuresti?
Ti-am zis, asta e sistemul. Daca ai tu alta propunere…
Gandeste-te ca aia putinii care au dat dreptate CSA-ului au alt nivel de specializare. Ca de aia exista o ierarhie. Se porneste de la premiza ca cei de la varf au un bagaj de cunostinte juridice mai bogat. Se presupune ca au mai multa experienta, se pricep mai bine samd.
@del-ricanio-7.
Sper ca vei gandi la fel si daca FCSB castiga in final.
@ fortuneteller.
Sa castige ce ?
Si sincer, asta ma intereseaza mai putin. CSA a castigat marca, FCSB poate ramane cu numele. In orice caz, Steaua a pierdut.
Si repet, nici judecatorii nu sunt infailibili. Dar asa cum xray se plange ca marca a fost intoarsa de catre ICCJ, la fel poate sa procedeze si tabara CSA daca lui Beali i se va dreptate la recursul in dosarul cu numele.
@del-ricanio-7.
Măi, tu tot nu pricepi? Eu nu mă plâng de nimic. Era o constatare că poți să mori cu dreptatea (aia absolută) în mână!
In loc sa discutam subiectul propriu-zis, tu te legi de forma de exprimare.
Si daca vrei sa filozofam, moralitatea poate fi considerata un concept subiectiv. Ce e moral pt cineva, poate sa fie imoral pt tine. Ce e moral azi, poate a fost imoral in trecut. Samd. Nu poti sa ,,constati” ca e imoral pt un musulman sa fumeze cand e ramadanul dar e ok pt un crestin. Valorile pot sa difere intr-o societate, de la o comunitate la alta.
Poate ca pt tine nu e ok ca ICCJ a avut puterea sa intoarca decizia cu marca. Pt altii (cum ar fi cei care au gandit sistemul) poate ca este.
@del-ricanio-7.
Eu am enunțat o opinie în contextul sentințelor ciudate, nu o temă de polemică cu tine.
Așa că e punct pe tema asta pt mine. Nu am timp să dezvolt și nici nu cred că ar interesa pe nimeni.
Daca tu ai altă opinie, foarte bine! Să fii sănătos!
@del-ricanio-7.
Absolut corect, Steaua a pierdut.
Mi se pare mie sau cineva a editat si a sters mesajele ?
@del-ricanio-7.
Ti-am comasat postari consecutive într-un singur comentariu. Oricum erau adresate mie și nu am timp de chat.
PS
Din respect pentru ceilalți, pune 5 popoziții intr-un comentariu, nu face din ele 5 comentarii consecutive.
Si asa se urmareste greu zona comentarii, să nu-l stufoșim inutil.
Nu tocmai, ai si sters cateva (mesajul tau ca nu te plangi, mesajul meu si raspunsul meu pt fortuneteller)
@del-ricanio-7.
Verifica bine!
x-ray, vezi ca omu’ asta are mania persecutiei …… adica idei putine si fixe!
N-am ce sa verific. Ori a dat site-ul eroare, ori le-ai facut tu sa dispara (din greseala, si acum nu recunosti). Si mesajele lui fortuneteller erau unite + ai pus un colaj cu postarile mele.
Nu cred ca erau cinci posturi. Si vb ta, se urmareste greu, am zis ca e mai usor de urmarit asa. (am scris ,,romane” in alte comentarii) Cand scrii la ,,raspunde”, uiti si tu sa vezi daca ti-a raspuns cineva la mesajul original si uita si interlocutorul sa vada un eventual raspuns.
A avea o opinie si a constata ceva nu e totuna. Si nu vad nimic rau intr-o polemica, daca discutiile sunt purtate civilizate. Daca tu ai o opinie nu inseamna ca trebuie neaparat sa fiu si de acord cu ea.
Eu discutam despre sentinta respectiva iar tu te-ai legat de forma de exprimare.
ps: nu stiu cum sa-ti zic, dar e plin de polemici pe aici :))
Si nu stiu daca e ok sa-ti editezi posturile dupa ce eu deja ti-am raspuns.
@del-ricanio-7.
Tot ce ai zis tu mai sus exista! De asta ti-am spus sa verifici! Sa te convingi.
E foarte ok post editarea!
1) Nu s-a editat continutul (nu era cazul), ci s-a facut “merge” la postari succesive. Trebuia sa stii si tu ca sunt reguli general valabile, pe toate forumurile: sa nu se posteze succesiv thread-uri (se numeste spam) sau o idee in 3-4 comms (thread-uri scurte) pentru a avea numar de postari, mimând activitatea pe un forum (se numeste pushing)!
În cazul tău nu am interpretat nici spam, nici pushing, ci o aerisire a zonei de comentarii, de care mulți se plâng, pe bună dreptate, că este stufoasă și vad greu comentariile noi sau replicile la comentariile lor (thread-urile)! Cu atat mai greu cu cat tu faci “nșpe” thread-uri din aceeași idee.
2) Se editeza in continut mesajele cu jigniri.
3) Se sterg mesajele cu trolling (jigniri, umiliri în masă etc.), injuraturi sau off topic grosier, asa cum sunt si aceste postari ale noastre despre mesaje.
Toate sunt numai pentru ca fcsteaua.ro să fi un mediu online civilizat de discuții și polemici, fără fie vreun user lezat sau intimidat sa se exprime liber într-un limbaj decent, indiferent de opinie!
Si cu asta basta!
@apparte
Nota 10! Bravo!
@xray.
Hai sa discutam un pic pe tema asta. E bine ca 49% din romani tin cu Steaua? Cu ce ajuta pe oricine chestia asta? Vedem acest procentaj in vreo realizare a clubului in ziua de azi ? Sau e doar un mod prin care conducerea se poate laudasi legitima luand anumite masuri in numele a jumatate din romani? Vad ca aia cu 11% reusesc sa aduca macar atatia oameni la stadion cat face Steaua cu 49%. Astept pareri pe tema asta
@xray.
E pusă fals problema.
Cei 49% se văd în ratingul Stelei în media și cota de publicitate, nu în performanțele sportive ale echipei. Nu are cum, pentru că e ilogică o astfel de abordare.
Pe criteriul ăsta China ar trebui să fie campioana lumii! ?
Dimpotrivă, e invers, cum spune și Apparte, performanța crește % de simpatie, nu prin convertirea unora, ci prin opțiunea de simpatie pornind de la copii, noua generați de microbiști. În timp numărul de și structura microbiștilor se modifică. Mor/dispar “X” % microbiști de toate culorile și devin alți “Y” % microbiști. Daca 50% din cei “y” % optează pentru Steaua, că e mai ofertantă ca joc și performanțe, este clar că % general de steliști la nivel de țară crește.
Cauzele absenteismului pe stadionele din Liga 1 nu au legătură cu simpatia față de o echipă.
Principale cauze sunt:
1) Televizarea sufocantă a tuturor partidelor, iar românul e comod. Dacă nu ar fi televizate s-ar umple stadioanele în provincie.
2) Au dispărut marile rivalități zonale și inter zonale.
3) La Steaua, cei 49% sunt dipersați pe 238,391 km². Numai în România, orase mari, cu echipe în Liga 1, au mai mulți suporteri steliști decât pentru echipa locală.
Dacă ipotetic, Steaua și steliștii ar fi fost la Cluj, sau Craiova, sau Timișoara… stadioanele ar fi fost pline. La nivelul de 20-30.000 cât sunt arenele. Bucureștiul a devenit un oraș cosmopolit, tinerii au o paletă largă de distracții, astfel că fotbalul nu mai este unul din puținele refugii care erau înainte de ’89, dar și până acum vreo 10 ani. Cei care au venit din urmă au altă mentalitate, alte aspirații, socializări, defulari etc., față de copii de acum 10-15 ani.
Acum fotbalul a devenit un El Dorado pentru banii pe care îi poate câștiga ca fotbalist.
@xray.
ASA București, CSCA, CCA, CSA Steaua București, FC Steaua Bucuresti – denumiri pe care le-a avut in trecut.
De ce nu vorbeste Talpan despre palmares? Pentru ca stie ca palmaresul e la jj. Da da, Cupa Campionilor, 26 de titluri, etc. Asta era stipulat clar in actul de creare a AFC Steaua.
Cu marca si denumirea lucrurile erau mai confuze si au avut de ce se lega.
Avem de a face cu un caz tipic de hartuire a unei societati comerciale de catre stat. Dupa ce 12 ani au facut contracte si au luat bani pe chirii, si modernizari, acum incearca sa il mulga si cu procent din transferuri.
Daca preluare de catre jj a AFC Steaua s-a facut ilegal, sa se faca ancheta si sa fie decizice definitiva si irevocabila a instantei de judecata. Pina atunci functioneaza prezumtia nevinovatiei si Talpan face calomnie.
@calinel
Unde scrie in actul de infiintare al AFC cuvintul “palmares” si ceva de trecerea acestuia de la o societate la alta? Ca deja o dati in explicatii gen antena 3.
@answer
Iar o luam cu apa calda? Cum putea sa preiea activitatea sportiva fara palmares? :))))
Pana si in motivarea ICCJ se recunoaste ca in 1998 s-a transferat activitatea de fotbal la AFC. Scrie si in acel protocol.
La FRF, LPF si UEFA, AFC Steaua Bucuresti avea palmaresul Steaua din 1947-1998, ca d’aia a si putut juca AFC Steaua Bucuresti in UEFA, altfel era nou infiintata.
Chiar si Talpan recunoaste asta, ca d’aia cere palmaresul pana in 2003 si nu pana in 1998.
@xray
Foarte bun comentariul. Intr-adevar, simpatia suporterilor fata de o echipa sau alta este mai mare sau mai mica functie de performante in principal. Acesta este criteriul nr. 1, apoi influenta parintilor sau apropiatilor. In ceea ce ma priveste, am incept sa simpatizez cu Steaua, la fel ca si Apparte, cand echipa era intr-o perioada mai putin fasta. Mi-aduc aminte, insa, ca in acea epoca erau f. multi dinamovisti de varsta mea, si asta pt. ca dinamo castiga in acei ani destul de multe campionate.
Intr-adevar, tinerii de acum au o paleta larga de distractii, iar fotbalul nu mai reprezinta o prioritate pt. f. multi dintre ei sau daca mai au aceasta pasiune prefera sa urmareasca mciul la televizotr. Acest lucru se intampla cam peste tot in lume, cu precadere in Europa. Cel mai bun exemplu ar fi Italia, unde stadioanele sunt din ce in ce mai goale, iar societatile isi restrang intr-un fel activitatea/micsoreaza cheltuielile, prin faptul ca isi construiesc stadioane mai mici. Juventus estel cel mai bun exemplu. Si-a construit un stadion de aproximativ 40.000 de locuri, o capacitate mult sub cea a stadionului pe care juca anterior. Chiar si asa sunt jocuri cand nu sunt mai mult de 20.000 de spectatori. Am dat acest exemplu pt. ca Juve, ca si Steaua la noi, detine intaietatea la nr. de fani. Si exemple ar mai fi, la Cagliari, la fel, municipalitatea a micsorat nr. locurilor odata cu modernizarea stadionului. Ce vreau sa spun este ca tinerii, dar nu numai, sunt mai comozi, si cu toate facilitatile care le-au adus stadioanele moderne prefera sa urmareasca meciul din fotoliu. Este un trend care va continua si incet, incet fotbalul va fi urmarit mai mult din fata tv-ului, stadioanele umplandu-se doar la marile evenimente fotbalistice.
Multumesc!
@xray.
Poate m-am exprimat gresit, in nici un caz nu consider ca un numar mare de suporteri va influenta puternic performantele sportive ale echipei. Ma refeream strict la faptul ca ok, avem cei mai ‘multi’ suporteri din tara, dar stadioanele sunt goale -motivele enumerate de tine fiind valide- cu toata cota de publicitate, audientele meciurilor sunt din ce in ce mai mici(aici nu ne ajuta digi deloc cu niste cifre) si cei cu 11% cota de simpatie sunt destul de aproape de noi. Cu ce ma incalzeste atunci ca Steaua are ‘cei mai multi suporteri din tara’ – 49%, doar asa ca suntem multi?
Cei cu 11% cota de simpatie sunt destul de aproape de noi ca nr. al suporterilor care vin sa urmareasca meciul la stadion, la audienta tv diferenta este mult in favoarea noastra.
@sunchaser.
Nu are de ce sa te incalzeasca, nici sa te raceasca. Tu nu esti un beneficiar direct. Tu esti doar unul din cei 49%.
Nu poti influenta nimic, ci doar constata ca un barometru, care masoara presiunea atmosferica dar nu o poate modifica.
In cazul celor 49%, doar clubul si echipa pot influenta %, cum a spus deja.
PS. Emotional si subiectiv, sunt cei care se mandresc ca echipa lor favorita este simpatizata de multi, deci ii confirma ca este una importanta si nu este sigurul care crede asta.
@sunchaser.
Indirect cred că ne încălzeşte. Dinamo a semnat în 2015 cu Honda un contract de 350.000 de euro pentru promovarea companiei auto pe tricouri şi în acţiuni de PR, în timp ce Steaua a semnat acum 2 luni acelaşi tip de contract cu KIA pe 700.000 de euro. Iar când vine vorba despre ce transferuri fac cluburile, banii ăştia se văd.
Tu sigur nu ești plătit pt ce faci? În Rusia postacii sunt remunerați la mesaj, ție îți dă ciobanul la fel?
Nu ai opțiunea de a mă bana?:)) Bosorog scârbos ce ești, mă pis pe tine de sclav mariane! In gatu’ matii de bolnav
Nu cred in 49%. In acest moment as fii fericit daca 20% dintre romani ar simpatiza Steaua. Sa lasam ceva timp dupa razboiul fratricid CSA-FC, si abia apoi sa testam procentul de simpatie al romanilor vis-a-vis de “Steaua”. Cam care e procentul simpatizantilor Rapid in acest moment?
problema nu este neaparat conflictul, cat faptul ca de mai bine de2,5 ani jucam prost ….. daca nu ai chicirez in exprimare, daca nu reusesti performante continue, serii de victorii, meciuri de poveste, atunci suporterul roman se inmoaie …… castiga tu o serie de partide, joaca spectaculos si fa performanta in europa si vei constata ca lumea revine …. asa cati crezi ca sunt amatori sa urmareasca live cum iti da dinamo 7 goluri?!
la Steaua nu merge cu jumatati de masura si sa nu faci performanta…….
Nu-s de accord. Ca jucam prost e una, dar asta se mai poate trece cu vederea daca consideri ca echipa e intr-o perioada de formare. Dar conflictul asta omoara orice urma de interes. Ca si cum nu ajungeau balacarelile din politica romaneasca, saun intre suporterii echipelor, acum avem una intre cei autointitulati “stelisti pana la moarte” dar care sunt in plina confuzie in privinta echipei sustinute sau chiar daca mai sunt “stelisti”. Indiferent cine pierde identitatea echipei de fotbal Steaua, cealalta parte nu o va recupera niciodata.
exista o manipulare masiva si multe interese care pirateaza fotbal club steaua bucuresti ….. oricum, dincolo de multele interese oculte, legate de politica si afaceri, ptr Restul Lumii fotbalistice (altfel bine reprezentata in structurile media), Noi, Steaua, suntem inamicul public, dusmanul etern ….. Marele Satan! de aici si dorinta lor permanenta de a ne darama de pe soclu!
repet insa: fotbalul are o dinamica a lui si lumea pe aceste meleaguri mioritice are nevoie de bucurie, de emulatie ….. in romania spectatorii nu vin la teren ptr placerea fenomenului, ptr dorinta de a fi impreuna ….. nicidecum…. multi nici macar nu inteleg fenomenul fotbalistic si au nevoie de traducerea din media. spiritul nostru national este mult mai “mercantil” si lumea apreciaza in exclusivitate savoarea victoriei si mai putin efortul, lupta fara menajamente, zbuciumul, vointa …..! ai castigat fanii romani te aplauda, ai indraznit sa pierzi esti o gloaba si nu meriti tricoul ros-albastru!
ca am dreptate si a existat mereu o anumita rostogolire ciclica vreau sa-ti aduc ca ex situatia din toamna cand a fost demis bergodi ….. in august am jucat cu zeci de mii de spectatori, desi am intalnit o echipa scotiana modesta si una irlandeza extrem de simpluta ……. si in cateva luni am ajuns ca in campionat sa adunam cu greu 2-3 mii de oameni (din care jumatate injurau permanent patronatul), iar la ultimul meci european din decembrie, cu twente, sa avem cateva sute de spectatori in tribune…… si atunci, ca si acum, media “vuia” si prevestea urgia …… peste numai doi ani, la o partida cu niste fraieri din cipru, dar meci de calificare cu sanse reale, au fost peste 40mii …….
concluzia: sa jucam bine, sa avem rezultate, sa producem spectacol si sa readucem povestea marilor victorii, iarlumea se va intoarce! mediocritatea produce doar mediocritate si …….. indiferenta! asta este tara, astia suntem noi suporterii!
alta aratare trista care ne da lectii de stelism …… si cui da el lectii despre Steaua, pe cine vrea el sa invete care este Steaua cea Adevarata ….. pe unu’ care in iunie ’68 venea pe tren de la ploiesti cantand alaturi de mii de oameni bucuria victoriei si a unui nou titlu ……. ba boilor, vuia gara de nord, s-au oprit trenurile, militia era debordata de lumea care traversa liniile si canta pentru Steaua ….. si acum a aparut alde talpan din tomberon si primim sfaturi si indemnuri ……… daca nu ai fi asa de penibil, parca ti-as spune ca nici macar nu existi!
Sa-mi bag pula, ma intorc dupa 7 ani pe acest site (wooaw, pana si parola o mai tin minte) care a format mentalitati, unde se strangea toata spuma Stelista, unde dezbateai istorie si ultraserie, unde organizai proteste si deplasari, unde gaseai Stelistul pur , nu taranul ocazional iubitor de circ si “maibac”. Ma intorc dapa atata timp, ma intorc la un moment sublim, nesperat, un moment inaltator si unic, caut sa vad reainviati toti Stelistii mei…si ce gasesc? un loc manelizat si oificat, oameni indoiti si cocosati de cacareze, moderatori suciti si lipsiti de orice fel de verticalitate, incapabili de sacrificiu si plimbati cu bulgarasi de branza ovina intre palat si gsp-uri , travestiti ce au preferat sa sufle in cur unui mort, decat sa lupte cu morile de vant. Iar atunci cand morile au invns, pana si abstinenta in girarea stelutei clonate a insemnat continuarea luptei pana la capat cu orice risc. UNDE SUNT ACUM : STANICI, AZZIDO, GEORGE STAN, AXL, MARIUS,SSK, COSTI, si multi alti baieti cu coaie ?!!!!
http://www.fcsteaua.ro/forum/index.php?showtopic=16464&p=332496
@ crafft.
Sefu’, esti incoerent. “Loc manelizat”? Pe bune? Pai prima ta propozitie la revenire e tipic manelista. Restul comentariului pare o oda adusa lui Penes Curcanul, ai zice ca ai revenit din Afganistan. Cand ti se mai dezumfla un pic peptul, poate lasi metaforele si dezvolti subiectul (ex. cu cine ai fost in lupta tot timpul asta, despre ce sacrificii vorbesti, care a fost riscul asumat, etc).
@crafft
Dacă te-ai întors, ca dezgropatul mortului după 7 ani, să înjuri și să jignești lumea pe aici ca sub Podul Grant, rămâi neîntors!
Te-a oprit cineva în cei 7 ani să întri pe site si să organizezi proteste, alea, alea și să te rupi în fraze inteligente cu testiculele umflate, că tot îți place să te lauzi cu ele? 7 ani te-a durut în fund de site-ul ăsta! Acum doreai să-i găsești pe cei citați de tine, așteptându-te cu gura căscată, gata să-ți soarbă inteligența din neuron? Cine te crezi?
Deși sunt de 10 ani pe site-ul ăsta, tu îmi ești un ilustru necunoscut. Era și normal. Tu ai 0 articole și 305 comentarii în 12 ani, eu sute de articole și peste 7.000 de comentarii în 10 ani. Totul despre Steaua!
Și articolul de unde ai dat tu link, ca un exemplu de “ce era o dată site-ul ăsta”, “Scrisoare către nimeni“, e scris tot de mine, în 2009, nu de tine!
Deschide link-ul, dacă tot l-ai dat, și o să mă vezi și la comentarii, pe când tu nu ai o literă scrisa, daramite vreo opinie! Tu faci “grande cojones” numai la citit ce scriu alți?
Majoritatea celor care au scris acolo în 2009, scriu și azi: SSK, Joga Bonito, Piece of Mind, Bodanel, cristi cosor, Le reseau pansant etc. Lui Andrei SAVA i se publică articolele. De fapt, sunt cei mai semnificativi. Asta ca să vezi cât bați câmpii.
http://www.fcsteaua.ro/forum/index.php?showtopic=16464&p=332496
E ultima postare buruienoasă pe care ți-o las. Asta așa, ca exemplu cu ce înseamnă o lipsă de educație și de respect față de ceilalți suporteri steliști de pe site! Culmea, ai și tupeu să îi faci maneliști pe alții!
Poartă-te civilizat! Vezi-ți de comentarii, opinii, discuții etc. în limbaj decent. Nu mai jigni și înjura lumea pe aici!
Notă:
1)Ti-am replicat ca user, redactor și autor al articolului la topicul căruia ți-ai vărsat reîntoarcere.
2)Răspunsul a fost și pentru cei care au revenit pe site și poate vor să-și facă reintrarea ca tine, spărgând o ușa care este mereu deschisă.
În numele meu și al fcsteaua.ro, urez membrilor noi și celor reveniți un amical “Bine ați (re)venit!”
Care useri noi? :)), ai uitat ca ati oprit conturile noi? Sa nu va strice cineva cumetria pe care ati facut o aici.
@ mq-messi.
Iar bati campii! Intreaba-l pe Azzido. Nu a oprit nimeni conturile noi. E o problema software cum e si aia cu mesageria.
Numai in ultimele zile s-au inscris vreo 5-6.
PS
Tu, al cui cumatru esti de pe aici, ca ai fost scos din ban permanent? :))
Hai, spune userilor! Da pe goarna caracatita de pe fcsteaua. :))))