De-a lungul timpului au fost mulți jucători stelisti înjurați în mod constant de suporteri. Unii pe bună dreptate. Alții doar pentru că li s-a atașat o etichetă de care nu au mai putut scapa. Printre ei a fost și Tănase. A debutat nefericit la Steaua, ca fotbalist și ca imagine, făcută varză prin tabloide în compania unor fufe patentate, dar a plătit și tributul de a fi feblețea lui Becali, aflat în plin război la baionetă cu ultrașii.
Anii au trecut și treptat Tănase și-a schimbat atitudinea sportivă și extrasportivă. A fost convocat în mod constant titular la lotul național, a devenit titular de drept în viziunea antrenorilor perindați pe la Steaua și s-a bucurat de respectul unanim al colegilor de echipă, în ciuda unei campanii negative dusă de presă și de o parte a suporterilor. A fost decisiv în unele meciuri cheie. Nu a marcat multe goluri, dar fiecare realizare a sa a fost de generic. Toate astea l-au propulsat și în rândul căpitanilor roș albaștrilor, însă de injurături tot nu a scăpat, pentru că ducea în spate crucea imaginii de la inceputul roș albastru și eticheta de favorit al patronului.
După litigiul cu sigla, retragerea peluzelor de la susținerea echipei și sloganul “Nimeni la meci” , o mică parte a spectatorilor, din puținii care mai vin în Ghencea la meciurile Stelei, și-au trecut în fișa postului să injure non stop toți jucatorii! Inclusiv pe Arlauskis și Varela, poate cei mai valoroși fotbaliști din lotul Stelei, cu prestații constant bune!
-“Nu stiu de ce suntem înjurati meci de meci. Decat asa mai bina ăa nu mai vină!”, a declarat Varela în direct la sport.ro.
-“Trebuie să vină suporterii la stadion, nu simt că avem suporteri. Ne înjură pe noi, parcă suntem ultimii clasați. S-a vorbit foarte urât despre mine și fără respect, am fost jignit.”, a spus cu amăraciune și Gedrius Arlauskis la Digi Sport.
-“Plăteşti 5 lei şi vii duminică seară să înjuri de 100. Aceştia nu sunt adevăraţii suporteri. Suntem pe primul loc, în finala Cupei Ligii şi aproape de finala României, nu văd de ce suntem înjuraţi.”, a confirmat Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla și Președintele de imagine al Stelei.
Să mergi la stadion pentru a injura non stop jucătorii pe toată durata partidei, fie ai o problemă la mansaradă, fie ai un scop. Sunt grupuri mici și izolate, special împrăștiate printre “cetățeni” să pară din “prostime”. Scop: să pună presiune negativă pe echipa și atmosfera din stadion, să acrediteze o anumită impresie despre cine mai vine la meciurile Stelei.
“Aşa-zişii suporteri care vin la meci, 500 de oameni, ne huiduie de când începe meciul. Auzim înjurături cum nu am mai auzit nicăieri şi ne fac şi blatişti, cum ne fac ei… N-aş putea avea o părere, fiindcă suporterii Stelei poate sînt alţii, sînt 4 milioane în toată ţara şi cred că nu cei 1.000 care vin la meci reprezintă suporterii Stelei. La noi la meci vin oameni care îşi aruncă frustrările pe noi, clar”, a declarat Alexandru Chipciu la DigiSport.
Cum spuneam, sunt grupuri disipersate prin multime, cu țintă precisă. Când 30-40 de inși stau împraștiati printre 500 și huiduie sau înjură, iți pare că toti cei 500 fac asta atunci când te uiti de unde vin huiduielile. De fapt, ăsta e și unul din obiective. Să lase impresia că “ăștia sunt suporterii fcsb-iști”.
Cine sunt ei, în fond? E secretul lui Polichinelle din “Umbreluță într-un picior, Ghici ciupercă ce-i?”
După partida cu Viitorul, Cristi Tănase, căpitanul echipei, și-a pierdut cumpătul și a scuipat spre grupul “înjurătucilor”, regrupați la tunelul de ieșire să-și recite partitura de final despre mame, morți și familie. Acele înjurături au scopul de a enerva jucătorii, să nu se mai concentreze la meci, nu de a-i stimula. E normal. O înjuratură luată pe merit te doare. Bagi ochii în pământ, strângi din dinți și încerci să nu mai repeți greșeala. Una luată gratuit te enervează și iți sare muștarul. Dacă l-au scos din pepeni până și pe tăbăcitul Tănase, omul cu ani grei de înjuraturi în Ghencea, e ușor de presupus la ce taifun de înjurături este supusă echipa la fiecare meci din Ghencea în 2015.
În goana după rating, presa a mediatizat doar gestul lui Tănase, trecând la “normal” atitudinea “injurătucilor”. Mai mult, GSP să-și vândă fițuica, a trâmbițat online și o telenovela în ediția tipărită cu, cităm, “6 episoade în care a fost Păcală din Ghencea”, dezgropând morții tabloidizați din trecutul stelist al lui Tănase. Astfel, înjurăturile în masa ale unor pseudo-suporteri s-au manipulat mediatic numai către unul sigur, Tănase. Înjuratul de serviciu, all time. Și așa au mai scos un subiect cu 6 episoade “dodeliene” de pe vremea lui Burebista.
Astăzi, Tănase și-a pus cenușă-n cap pentru ieșirea în decor. Pe site-ul oficial al clubului FC Steaua București s-a dat un comunicat de presă:
“Capitanul Stelei, Cristian Tanase, doreste sa precizeze ca regreta incidentul de la pauza meciului cu Viitorul, cand a avut un schimb dur de replici cu o parte dintre spectatorii prezenti la tribuna a doua.
Cu toate acestea, jucatorul mentioneaza faptul ca nu este de acord cu aceste gesturi, dar ca a cedat dupa ce a fost provocat si injurat pe toata durata partidei, la fel cum s-a intamplat in mai multe randuri pe Stadionul Steaua.
“Chiar imi pare rau pentru iesirea avuta, insa lumea trebuie sa inteleaga faptul ca exista, totusi, o limita. Acolo, in apropierea tunelului de la tribuna a doua, exista un grup de oameni care, la toate meciurile, ne injura pe noi, jucatorii adversi, personalul de securitate sau reporterii televiziunilor detinatoare de drepturi, lucru care poate fi confirmat de oricine.
Sunt constient de faptul ca nu am procedat elegant, dar nu stiu cati oameni ar rezista cat am rezistat eu la atatea apostrofari si injuraturi. Noi avem nevoie ca adevaratii suporteri sa fie alaturi de noi si sa ne incurajeze, nu de oameni care sa ne jigneasca mereu, indiferent daca pierdem sau castigam la scor, cum a fost cazul chiar in acest meci.
De asemenea, nu consider ca este normal ca acum sa mi se construiasca o imagine negativa in mass-media, nespunandu-se nimic despre gesturile spectatorilor la adresa mea si a colegilor mei. Oamenii care ma cunosc stiu ce fel de persoana sunt. De asemenea, as dori sa transmit tuturor sustinatorilor echipei al carei capitan sunt ca dorim, la fel ca si ei, sa castigam toate meciurile, dar avem nevoie de sustinerea lor pe intreaga durata a unei partide, indiferent de scor.”
De asemenea, clubul nostru si Cristian Tanase condamna atitudinea jurnalistilor de la Gazeta sporturilor, care au tratat pe larg acest subiect, “contribuind” la articol cu asa-zise episoade nefericite, unele banale, numindu-l pe acesta “Pacala” si relatand intamplari care nu sunt adevarate si aduc atingere imaginii jucatorului si chiar fotbalului!”
Marius Lăcătuş, unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria Stelei, a comentat la televiziunea sportro gestul lui Tănase:
“Gestul lui este făcut la nervi. Steaua era condusă, iar evoluţia lui nu era foarte bună şi poate a simţit că trebuie să se descătuşeze.
Probabil erau cîţiva suporteri care aveau ceva să îi reproşeze şi el a răspuns. Cristi Tănase a greşit şi ştie asta. Trebuie să iasă şi să-şi ceară scuze public, în faţa suporterilor. Sper ca lucrurile să se rezolve”
Lăcătuş a vorbit şi despre scandalul dintre FC Steaua şi MApN şi lipsa suporterilor de la stadion:
“Chiar dacă se numeşte FCSB, eu le voi ţine pumnii şi voi susţine tot această echipă. Eu consider că FCSB are culorile, palmaresul şi sigla, aşa că eu ţin cu ei în continuare. Problemele dintre club şi Armată trebuiau rezolvate pînă acum.
Echipa se află în cărţi pentru cîştigarea celor trei trofee şi cred că suporterii ar trebui să fie alături de jucători. Dacă fanii erau lîngă echipă, în retur erau rezultate mai bune.”
De acord cu Fiara! Dodel a greșit, dar sunt sigur că Lăcatuș nu știe “cine” și “de ce se injură” non stop și că au fost înjurați toți jucătorii ca la ușa cortului, nu doar înculpatul zilei, Cristi Tănase. Ca într-un război psihologic undercover.
De remarcat că simbolul Stelei ne spune cu subiect și predicat: “Eu consider că FCSB are culorile, palmaresul şi sigla, aşa că eu ţin cu ei în continuare.” Tema centrală pentru alt război psihologic dus între “unii” și “alții”.
XRay
Powered by WPeMatico