31-10-09

Steaua in lanturi

Marian Iancu ne jigneste, nu e pentru prima data, dar are dreptate. Nu este un derby si nici nu se merita agitatia. Steaua de acum simbolizeaza plutonul si nicidecum generalii care au adus onoare Armatei Romane.

Durerea mare nu este provocata de vorbele smenarului sfidator de natura si cumpatare, ci de propria noastra neputinta. Steaua pe care o stiu eu ar fi mers maine (astazi, nr) in Timisoara, iar Adi Ilie, Panduru, Danciulescu si Vladoiu, le-ar fi explicat localnicilor cum sta treaba asta cu miticismul in fotbal. O cupa de campioana a Europei, plus vitrina cu trofee nationale, ar fi implulsionat vitejistii la o asemenea reactie. Iar Iancu ar fi fost obligat sa se prezinte la spovedania unui recurs de etapa pentru a cadea in ridicol prin acuze aduse arbitrajului, in timp ce milioanele de stelisti ar fi privit sfidatori in asteptarea unui retur de foc din Istambul.

Argaseala admite ca “nu suntem pregatiti sa luptam pe trei fronturi” starnind zambete de compasiune la adresa slugii imbracate frumos. Ca si cum elementul ar fi de noutate. De parca suporterii ar fi fost niste orbi si si-ar fi creat iluzii in acest sens. Teama fanilor e ca Becali SRL nu mai este pregatita pur si simplu pentru fotbalul anului 2009, iar haosul de la club dublat de rezultate proaste si jocul slab sunt cele mai elocvente probe in acest sens.

Becali zice ca a adus niste distrusi la echipa dar uita sa mentioneze ca secretul se afla in conturile domniei sale, in desele concedieri ale antrenorilor si in nepotismul de la club. In plus, repeta cel mai neelegant gest – specialitatea casei, dar si necrestin: isi jigneste proprii jucatori.

“Steaua nu mai marcheaza la Timisoara de 5 ani.”
“Steaua nu mai bate Rapidul in Ghencea de 7 ani.”
“Steaua nu mai castiga Cupa Romaniei de 10 ani.”
“Steaua nu mai da acestei tari niciun golgheter de 6 ani.”
“Steaua nu a mai castigat niciun titlu de 3 ani.”
“Steaua a terminat ultima editie de campionat pe locul 6, iar acum, aproape de jumatatea campionatului, a urcat doar un singur loc in clasament.” Sa mai continui?

Aceste propozitii trec prin fata ochilor mei si nu-mi vine a crede. Incep sa constientizez cu adevarat cat de jos am ajuns. Pur si simplu, nu-mi vine a crede ca este vorba de echipa de fotbal Steaua Bucuresti in randurile de mai sus. Concluziile, articole din presa sportiva care curg si rasucesc cutite intr-o rana din ce in ce mai dureroasa. Statisticile nu mint, e de rau dar ei – conducatorul si slugile acestuia, ne vorbesc de bine.

Dupa o noua eliminare din Cupa Romaniei, Ovidiu Petre spera ca echipa “sa se revanseze la Timisoara”. Nu e cam putin Ovidiule? Sa zicem ca, printr-o minune, am castiga. Automat ar trebui sa uitam de rusinea de a-i vedea pe caini invingatori (IAR) in Ghencea sau lipsa de victorii in toate meciurile tari din acest tur?

Din ce in ce mai des in ultimii ani, ros albastri isi adapteaza obiectivele in functie de esecuri si nu de un obiectiv singular care sa inglobeze o performanta. Mergand pe logica lui Ovidiu, poate ca ar fi mai bine ca jucatorii Stelei sa astepte pana in ultima etapa a campionatului si sa o castige doar pe aceasta pentru a razbuna toate meciurile importante pierdute dintr-un nou sezon ratat.

Reflectand la situatia grea prin care trece Steaua, la chinul acesteia in prima liga romaneasca de fotbal, revad prin fata ochilor primitivismul obiceiurilor din Afganistan si Pakinstan, unde localnicii organizeaza lupte pe viata si pe moarte intre un urs caruia ii scot dintii (uneori il leaga cu lanturi) si caini care sunt pusi sa-l sfasie. Iar ursul pierde mereu duelul in chinuri spre deliciul spectatorilor, nu pentru ca i-ar fi greu sa-si infranga oponentii in conditii normale ci din cauza handicapului impus. Asa este si Steluta noastra, o echipa care umple stadioanele Romaniei nu doar pentru ca este iubita ci si pentru ca lumea se inghesuie sa vada colosul invins dupa ce zeci de ani lucrurile au stat exact invers, sansa constand doar in faptul ca celebrul adversar poarta pe umeri o povara, cat un handicap.