10-09-09

Inapoi in viitor

Pe Ghencea am batut Danemarca pentru a vedea Italia, Scotia si Elvetia pentru a spera la Euro 92, Ungaria, pentru prima oara in istorie, si am remizat cu Portugalia lui Figo pentru a merge la Euro 2000. Asta cand nu zdrobeam diverse nationale considerate atunci de mana a doua-treia, potential periculoase acum, cand fotbalul modern a „egalizat valorile” si nu mai exista echipe mici.
Templul era talismanul echipei nationale, locul unde pana la catastrofele cu Italia si Norvegia porneam cu 1-0 de la imn si cu 2-0 la pauza, locul unde „pe ei pe mama lor” suna altfel si tortele victoriei luminau mai puternic.

Lucrurile s-au schimbat in timp sub managementul nasului de la Lia si a lui Gigi din Ghencea. Ni s-a promis un amical de lux cu Nigeria si au venit 13 desculti cu tot cu sapte jucatori luati de prin liga a treia de la noi, echipati in tricouri imprimate la Unirii. Ne-am strans pentru meciul cu rusii albi si in schimb am primit injuraturi de la un drogat, enervat ca si-a spart capul in exercitiul functiunii.

„Nu mai jucam in Bucuresti” a clamat Nasul aseara. Pai atunci inseamna ca pe banii nostri, ai bucurestenilor, Dinamo isi construieste in inima targului si a stelistilor de la Diham, un stadion de 80.000 de locuri sub obladuirea lui Lupescu. Daca voi nu ne mai vreti atunci noi de ce v-am vrea?

Dupa ce ati jucat toate meciurile tari la Constanta pe un gazon infect, ati venit iar in Bucuresti, sa va plangeti de islazul lui Gigi, si sa faceti fite ca nu geme tribuna cand faceti un egal amarat cu o echipa de mana a doua, pe care tatal o batea cu 4-0, iar fiul, care s-a vrut cu oua la Paris si a fost castrat a doua zi, a facut doar un amarat de egal cu o echipa facuta in loje, printre damfuri de branza de oaie si fumuri de trabuc Davidoff.

Echipa nationala este a restului tarii, pentru ca acolo se consuma drama romaneasca, telenovela care face din niste tinchele revopsite, ce au reusit ca maxim al carierei o calificare la un turneu final, niste super eroi ai generatiei crescuta in manelizare, saracie si cu hahaielile lui nea Gigi drept „scolarizare, cultura si biblie”.

Am fost la Universitate, am plans de fericire cand Ganea a executat Anglia. Am trait momente cand trebuia sa dau telefon la inceputul saptamanii sa stiu ca prindem rezervate mesele de pe terase sau din baruri unde se vedea cat de cat la televizor. Nimic din toate astea nu mai exista acum.

Cand eram mici si juca Romania, cand nici nu exista nocturna pe Ghencea veneam intotdeauna la meciuri prin minutul 15-20. Ne rugam de „nenea” de la poarta, daca nu se evaporau deja, sa ne lase si pe noi sa intram, invariabil la acceasi poarta la tribuna a doua si eram inauntru, si ne ramaneau pauza si 75 de minute de fotbal adevarat. Mi-e greu sa spun ca iubesc Nationala de astazi ca atunci, dar nici nu ma delimitez de ea. N-am tresarit la calcaiul lui Mutu cu Cehia de la Constanta si nici la golul lui Goian impotriva olandezilor. Doar la Euro am mai patimit ca un tabagist grav care mai trage un pachet de tigari dupa cativa ani buni de uscat. Penalty-ul lui Mutu si meciul cu Olanda m-au facut sa revin cu picioarele pe pamant.

Atat imi doresc. Sa nu ajungem si la nivel de club la aceeasi lehamite din cauza celui ce a petrecut cot la cot azi noapte cu Borcea. Fac o proiectie scurta in viitor si imi inchipui Templul golit si dezinteresat, precum si meciurile Stelei, ramasi fara performante, fara suflet, umiliti de oligofrenul care a ajuns sa scandeze singur impotriva lui.

Nationala am pierdut-o, dar chiar aveti puterea sa va imaginati o Steaua mediocra jucand in provincie?

Alex (keluboss)