22-08-14 Senor CostelGâlcă încearcă să facă o echipă mai bună din Steaua şi să rămînă civilizat. Este o încercare care merită încurajatăMai ţineţi minte cum arătau antrenorii pe vremuri? Poate n-ar fi rău să ne amintim. Poate că ar fi bine să le spunem şi mai tinerilor noştri suferinzi în ale fotbalului, căci ei nu i-au apucat. Nu că ar fi pierdut ceva fundamental! Estetic vorbind, antrenorul ancestral era ceva între omul cavernelor şi maistrul din uzină căruia îi placea să-şi rîdă de inginerul picat în secţia lui. La noi cel puţin, respectivul era apelat cu “nea”, formulă de politeţe aproximativă. “Nea” se îmbrăca de regulă cu un trening ponosit din care ieşea în evidenţă burta post activitate competiţională. “Nea” vorbea simplu, dădea indicaţii de genul “Focu’ la ei!” sau “Să-i urcăm pe garduri!”. Cînd “elevii” nu răspundeau corect comenzilor primite, îi mai altoia. Ca semn al înţelepciunii şi autorităţii. “Nea” fuma înainte de meci, în timpul acestuia şi după, iar cînd stresul atingea cote paroxistice scuipa cu poftă şi înjura neaoş. Îşi făcea un titlu de glorie din ignoranţă. Nu ştia limbi străine, nu îl interesa adversarul. Se apăra cu deviza “Să ne facem jocul nostru”. Trecem acum la noua generaţie. Am un prieten pe care îl deranjează eleganţa vestimentară cernită a lui Costel Gâlcă. Admite că se îmbracă bine, că este slim şi cad de minune hainele pe el, dar susţine şi că prea mult negru strică. Nu îi împărtăşesc revolta cromatică, din contră. Dar orice microbist ştie că pe Costel Gâlcă nu costumele Armani îl ţin în funcţie, ci rezultatele. Asta este o propoziţie-capcană, fiindcă dacă o considerăm sută la sută adevărată ajungem din nou la “nea”, cel cu trening şi burtă. Altceva mi se pare important. Indiferent în ce culori se îmbracă, încă noul antrenor al Stelei este un personaj de descoperit. Un om cu o personalitate mult mai puternică decît ai fi tentat să crezi la o privire fugară. De aceea îl observ cu o atenţie vecină cu simpatia pe Costel Gâlcă. Este un interes profesional şi uman aici. Ziaristul are obligaţia să îşi cunoască şi să îşi înţeleagă personajele despre care scrie. Să reducă la minimum impresiile subiective şi umorile personale şi să maximizeze faptele. Iar faptele spun că Gâlcă propune un amestec de bun-simţ şi modestie acolo unde sălăşluiau aroganţa şi trufia. Din nou mi se va atrage atenţia că trufaşul şi arogantul Reghe a cîştigat două titluri, cu participări în grupele Champions League, iar succesorul care nu-şi bruftuluieşte interlocutorii la conferinţa de presă a cîştigat deocamdată doar admiraţia reporterilor cărora le-a strîns mîna la zona mixtă. Apropo de conferinţa de presă de după meciul cu Ludogoreţ. Gâlcă a vorbit la superlativ despre jucătorii lui. Chit că ştie mai bine decît noi ce a mers şi ce nu. Pentru cei foarte atenţi la subtext şi la nuanţe, el a spus însă mult mai mult decît s-a auzit în microfoane. Între prestaţia “magnifică” a lui Sînmărtean şi cea “foarte bună” a lui Latovlevici există o mare diferenţă semantică. Antrenorul Stelei stăpîneşte o regulă de bază. Autoritatea în faţa jucătorilor nu ţi-o cîştigi beştelindu-i în public. Dar ceva îmi spune că zahărul de la apariţiile TV se metamorfozează în porţii mici de chinină în cantonamente. Acolo unde, de exemplu, golgeterul află că va fi sacrificat spre folosul echipei. Un tip slab şi influenţabil n-ar reuşi aşa ceva în veci. Nu pariez pe succesul profesional al lui Gâlcă, dar pentru frumuseţea demonstraţiei mi-ar plăcea să-i iasă. Să dovedeşti că poţi avea rezultate şi, concomitent, să rămîi un om civilizat. Şi, pe cît posibil, să arăţi mai aproape de Arsene Wenger decît de nea… Cristian GEAMBASU Gazeta Sporturilor Nota In articolul Costel Galca, noul antrenor al Stelei, scris la numirea lui Costel Galca in functia de antrenor, am mentionat: "In comparatie cu Reghecampt, Galca inspira seriozitate, modestie si bun-simt, atat in mass media, cat si in opinia tuturor oamenilor din fotbal si din afara lui. Pana acum nu am auzit macar unul sa fi avut ceva de reprosat sau insinuat din trecutul sau prezentul lui Costel Galca. De asta, aducerea lui Galca, poate scoate imaginea Stelei la o lumina favorabila, din conul de umbra in care a fost impinsa intre 2006-2014. Nu stiu daca fotbalistic Steaua va continua seria de succese “en fanfare” ale “neamtului”, daca va lua titlul sau daca va intra in grupele Ligii campionilor, pentru ca sunt foarte multi factori de care depinde performanta, printre care si sansa, dar pot anticipa o normalizare si o civilizare a comunicarii club-restul lumii ... Steaua are nevoie de un rebranding al imaginii actuale mai mult ca de un alt titlu sau grupele Champion’s League. " Ma bucur ca nu m-am inselat! Daca si un filo-dinamovist ca Geambasu ii recunoaste calitatea de a relationa si a reprezenta civilizat clubul, insemna ca Galca a reusit deja sa schimbe ceva si in imaginea Stelei, serios sifonata de Becali, MM Stoica si uneori chiar de Reghecampf. Mai mult, dupa 11 meciuri oficiale constat cu placere ca si antrenorul Galca se afla in grafic, desi problemele de lot, de comunicare cu decidentii, sunt incomparabil mai mari decat ale predecesorului. Daca va fi sprijinit corespunzator, Costel Galca pare a avea toate atuurile profesionale sa se incoroneze si cu laurii performantei ca "Noul Rege" din Ghencea. Dar mai presus de toate are nevoie de noi suporterii, sa-i fim aproape si sa-l sustinem moral. Pe el si echipa! De asta a avut parte si Reghecampf, ca una din cheile succesului lui. XRay FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
[FOTO & VIDEO] Steaua - Otelul. Festivitatea de premiere pentru titlul 25STEAUA 25 from OMbun on Vimeo. OMbunFC STEAUA- FCSBValy |
aidf 22.08.2014@04:52
xray 22.08.2014@05:00
"Nu numai faptul ca Steaua joaca, dar o face si intr-o maniera spectaculoasa, castiga. Galca a adus profesionalism, a adus liniste, intr-un moment greu pentru trupa din Ghencea. Sunt convins ca Steaua, cu acest lot va defila din nou in acest an."
AndyQ 22.08.2014@05:07
Reghe a avut un mandat foarte bun, d.p.d.v. fotbalistic, dar a si turnat cateva telenovele.
RaducuS 22.08.2014@06:08
Calitatile lui de antrenor vor putea fi dovedite numai in timp, asa cum vin si rezultatele. Pana la momentul actual, nu stam rau deloc. Cred ca ce a depins de Galca s-a facut si s-a facut destul de bine in conditiile lotului si investitiilor din ultimul timp.
AndyQ 22.08.2014@09:05
Reghe a beneficiat si de elementul surpriza, respectiv pregatirea fizica de exceptie. Indiferent de numele adversarului din campionat, Streaua era cu 2-3 clase peste, la pregatire fizica, de unde si speculatiile cu dopaju'.
Normal ca adversarii se gandeau la dopaj, atata timp cat ei nu stiau cu ce se mananca o pregatire fizica de exceptie, moderna, de ultima generatie, vorba aia.
Galca nu mai are parte de factorul asta, pe de-o parte Reghe plecand cu aproape tot staff-ul dupa el, dar si adversarii au inceput sa-si schimbe sistemele si normele de pregatire depasite.
In schimb, Galca aduce un nou element surpriza: o tehnica si sisteme de joc superioare celo puse in practica de Reghe. Echipa joaca mai degajat, mai ofensiv.
Daca se vor rezolva problemele defensive, eventuale plecari ale jucatorilor care nu mai joaca la nivelul din trecut din dif. motive, Steaua lui Galca are toate sansele sa defileze spre al 3-lea titlu consecutiv.
xray 22.08.2014@13:14
Initial am considerat complet idioata decizia ciobanului de a-l vinde pe Gardos cu plecare inaintea Play off, dar apoi m-am repliat cand am aflat ca nu ar fi putut evolua, fiind nerefacut 100%. Ii prelungea sederea degeaba.
Totusi, am reinceput sa-l injur pe cioban pentru ca nu a adus 2 fundasi centrali, nu doar Luchin, daca transferul lui Gardos era tatonat de vreo luna. Acum vad ca alearga disperat prin Rusia dupa Bokila(Hamza episodul 2), cand in aparare sunt cateva prioritati number one. Fereasca sfantul de vreo accidentare ...
Mai a ramas putin timp de "mercato" si Stelei ii mai trebuie minim vreo 4 jucatori(incluzand si plecarile lui Tanase si Lato)!
Liga 1 nu e Cupa Ligii. Nu poti juca in campionat cu juniorii si cu pretentii la titlul. Lupta va fi mult mai dura decat in ultimele 2 sezoane. Nu doar cu cele din varf(Astra si Petrolul- mult mai tari ca in 2012-2013), ci si cu restul pentru ca vor retrograda 6 echipe!
Andreea 25.08.2014@13:04