home
23-05-14

Steaua - Astra Giurgiu, finala Cupei Romaniei 0 - 0 (2 - 4, dupa loviturile de departajare)

La prima finala din istoria clubului, Astra Giurgiu a castigat Cupa Romaniei in fata campioanei Steaua in urma loviturilor de departajare.

La finalul celor 120 de minute scorul a fost egal, 0-0.

Au urmat loviturile de departajare unde Astra s-a impus cu 4-2. Varela si Pintilii au ratat pentru Steaua, in timp ce singura ratare a giurgiuvenilor i-a apartinut lui Cristescu.

Meciul de pe Arena Nationala a debutat cu un moment tensionat, dupa ce stelistii au sarit la gatul lui Octavian Sovre in urma unei executii neconventionale a jucatorilor Astrei.

La un corner pentru giurgiuveni, Budescu a calcat mingea pentru Yoda, care nu s-a mai oprit pana in marginea careului mic, cu un sut in plasa laterala. Initial, ros-albastrii au crezut ca Budescu a renuntat sa bata in locul lui Yoda.

La mijlocul reprizei, Bukari a fost foarte aproape sa reia periculos, din 6 metri, la o centrare periculoasa din faza fixa a lui Vincent Laban. Cristi Tanase a continuat cu un sut imprecis (26), si unul cadrat, un minut mai tarziu, insuficient pentru a-i crea emotii lui Silviu Lung jr.

Finalul de prima repriza l-a surprins pe Reghecampf inlocuindu-l pe Daniel Georgievski, depasit in multe faze, cu Claudiu Keseru, moment in care Prepelita a fost mutat in banda dreapta a defensivei.

Echilibrul numeric s-a rupt in minutul 54, dupa ce Sanmartean a avut o intrare urata asupra lui Budescu, iar Hategan s-a vazut nevoit sa scoata cartonasul rosu din buzunarul de la spate.

Meciul a intrat in prelungiri dupa 0-0 in 90 de minute, iar Steaua a ratat o buna ocazie prin Keseru. Acesta a sutat la coltul scurt in urma unei combinatii rapide cu Piovaccari.

Egalitatea numerica pe teren a fost refacuta dupa ce Alibec a primit rosu direct in minutul 98 pentru o intrare dura asupra lui Varela.

Mare ocazie ratata de Piovaccari in ultimul minut al primei reprize de prelungiri, sutul acestuia din interiorul careului fiind blocat de Lung.

Meciul a curs apoi spre loviturile de departajare, unde cei de la Astra au dovedit o mai mare luciditate si precizie. Laban a deschis seria cu un sut sub transversala, dupa care Keseru a egalat cu sansa.

Morais a adus Astra in avantaj (2-1), iar Steaua a ratat prin Varela. Un sut de fundas retinut de Lung. Tatarusanu a scos apoi sutul lui Cristescu, insa Astra a facut 3-1 prin Budescu, acesta avand o executie rafinata, de mare efect.

A urmat ratarea lui Pintilii, capitanul Stelei, care a tras mult peste poarta, iar Yazalde a adus Cupa celor de la Astra (4-2).

via OnlineSport

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3