19-03-14

Interviu Ion Voinescu - CCA-ul de atunci și noi ... ne-am născut prea devreme!

Zilele trecute ați fost invitat la Federație cu ocazia alegerilor… erați în formă maximă, v-am surprins că vă amuzați de ce se întâmpla în sală… Cu ce impresie ați plecat?
E pentru prima dată când cred că se încearcă ceva cinstit, fără intervenții de afară, sper sa nu ma inșel, s-a procedat democratic, în unele momente era și de râs, ca în Caragiale, a ieșit ăsta micu’ și să vedem ce va fi! La început toate-s frumoase, dar când va trebui să facă ceva, atunci să-l vedem! Depinde și cât de mult vrea să se îmbogățească pe spinarea fotbalului…

Cum se simte Ion Voinescu la aproape 85 de ani?
Care dragă aproape, am 85… mai sunt câteva zile! Sunt bine, dacă merg și la Adunarea Generală, îți dai seama…

Cu Țop Voinescu cel mai bine discutăm de trecut, deci acum puțină istorie… când ați semnat primul contract ca fotbalist?
Și eu prefer trecutul pentru că prezentul îl vedem zilnic și ne-am săturat de el!
La 14 ani am semnat cu ASPIM, era satelitul, echipa a doua a lui Carmen, era ținută de magazionerul celor de la Carmen. Dar până acolo jucasem de la 10 ani la Olimpia, care era peste drum de strada noastră, undeva pe Olteniței. Eram născut lângă Giurgiu, dar când aveam 5-6 ani familia s-a mutat în București. Tata avea o băcănie în Valea Dragului și ne-am mutat cu totul pe lângă Bellu. Olimpia era echipa de cartier și juca pe stadionul Axa, cam de nivelul diviziei B de azi. La 16 ani urmam Liceul comercial Carol I și semnam primul contract de profesionist cu Carmen, echipa fabricii de încălțăminte a lui Dumitru Mociorniță. De echipă se ocupa Ionel, fiul său, care și juca centru înaintaș. El oferea întotdeauna o primă specială colegului care-i dădea pasă de gol!

Azi avem atâția patroni in fotbal… Ce asemănări găsiți între ei și Mociorniță?
Niciuna, omul ăla, de bătrân vorbesc, nu venea niciodată la meciuri, dar îl vedeam pe marginea terenului la toate antrenamentele noastre, venea să ne întrebe de ce avem nevoie, el avea mii de angajați în fabricile lui, avea grijă de toți și noi eram printre cei mai favorizați. Aveam norocul să jucăm și cu fiul său în echipă, omul înțelegea fotbalul, știa ce muncă depunem, respecta jucătorii. Ei erau adevărați patroni de echipă. Azi, patronii nu-i respectă pe cei care le bagă bani în conturi. Ei nu provin din fotbal, nu înteleg fotbalul și nici să învețe nu vor.

Carmen, acea echipă frumoasă cu un nume atât de frumos, a fost desființată în ’46, cum ați resimtit șocul?
Pentru mine a fost mai bine, dar alții au făcut pușcărie, comuniștii oricum distrugeau tot ce avea legătură cu trecutul, Juventus, Venus, Unirea Tricolor, Ripensia. Din cele vechi au păstrat Rapidul care era a lor! S-au creat și echipe noi în toată țara, fie că erau studențești, muncitorești-sindicaliste, sau militare, ele erau la cheremul noii puteri. Doar U Cluj pot să spun că a continuat o tradiție frumoasă, ei au avut tot timpul jucători de acolo, băieți culți, terminau facultatea pe bune și rămâneau ani de zile să joace pentru oraș, Rădulescu, Coracu, Luca, Câmpeanu sunt doar câțiva, dar și Clujul cu toată tradiția lui se subordona regimului. Din moment ce acel regim era la putere și tu erai în activitate, erai sub ei, ce era să faci? Dinamo a fost cea mai favorizată, tăiau și spânzurau! Internele au controlat totul în acel regim. Steaua trebuia să fie foarte bună ca să treacă de ei, să aibă și jucători și antrenori foarte buni, și a avut în toate perioadele. Performanțele au venit firesc! Eu am luat 6 campionate și 5 Cupe!

Ce lideri politici se învârteau pe lângă CCA-ul de atunci, pentru că acest aspect e întâlnit la toate echipele care merg bine…
Știu la ce te referi, Ceaușescu habar n-avea de fotbal, a îmbracat și el uniforma militară un an de zile ca să intre cu politica în armată, dar la fotbal nu s-a băgat. În schimb era generalul Corneliu Mănescu, lui îi plăcea sportul, el știa tot ce se întâmpla în club, venea și la antrenamente, ajuta cum putea pe fiecare, o casă, o slujbă. Era și un pasionat și un deștept, mai târziu a fost ministru de externe și presedinte la ONU, în rest se băgau generalii care nu se pricepeau. Cam cum se bagă azi patronii și președinții-manager.

CCA era o forță, cine erau oamenii determinanți?
Asta-i culmea, simplu, antrenorii și jucătorii. Ronay, Dobay, Gică Popescu, aștia sunt monumente ca antrenori pentru că proveneau din jucători foarte valoroși. Apoi să ai în poartă ambii portari de Națională era ceva, nu? Apolzan avea o viteză extraordinară pentru un fundaș, făcea suta în 11 secunde și noi jucam cu 3 oameni în spate pentru că el se deplasa fantastic de repede pe toată lățimea terenului și niciodată nu făcea fault în preajma careului, nu-mi era teamă că vor fi lovituri libere periculoase! Bone la centru era o combinație de Boloni cu Tudorel Stoica, dar parcă și cu ceva Hagi, era cel mai bun conducător de joc pe care l-am avut. În față era Alecsandrescu și pe urma Constantin, ultimul un artist!

Această echipă a uimit Anglia. E adevărat că vi s-a propus să jucați la Arsenal?
Da, domnule, așa e, după meciurile de acolo am fost cu hârtiile în față! S-a organizat și o masă, special pentru asta, dar eu simțeam că nu se va face, pentru că ofițerii noștri n-aveau curaj să-și pună semnătura. Era vorba de 2 milioane de dolari, o sumă imensă pentru orice jucător la acea vreme. Toți banii intrau la stat, dar n-au avut curajul să semneze și engezii au fost foarte supărați. Abia mai târziu, peste câțiva ani buni, s-au reușit primele transferuri, prin Turcia și Grecia, Constantin, Nunweiller, Jenei. În anii ’50, dacă s-ar fi plecat ca acum, toți din echipa aia a CCA-ului ar fi jucat afară la echipe mari, dar noi am fost născuți prea devreme și așa am rămas acasă! Dacă plecam, poate nu mai aveam fericirea s-o cunosc pe soția mea Elena, profesoară de matematică.

Ca și la alte echipe, erau și la CCA mulți jucători maghiari… Cum vă întelegeați cu ei?
Excelent, erau buni colegi, eram toți prieteni, extremiștii maghiari de aici sunt taxați inclusiv în Ungaria. Au ei un soi de îngâmfare care le face numai rău, dar așa sunt ei… Cupa Mondială din 1954 tot de aceea au pierdut-o, i-au desconsiderat pe nemți, au abordat finala foarte arogant și au pierdut. Dar erau atunci cea mai bună echipă din lume.

Ați jucat de câteva ori împotriva lor, erau chiar atât de buni?
Nu erau buni, erau foarte buni, și Pușkaș era o combinație de Messi, cu picioarele puternice ale lui Gerd Muller, avea de toate, viteză, dribling și mai ales șut, era complet, a fost cel mai tare adversar pe care l-am întâlnit în cariera mea, iar Ungaria cea mai bună echipă, păcat că s-au destrămat după Revoluția din 1956.

Avea CCA la fel de mulți suporteri cum are azi Steaua?
Avea, dar lumea nostalgică încă mai ținea cu cele desființate, oamenii se mai gândeau încă la Venus, Carmen, Unirea Tricolor, Ripensia, astea avuseseră și trofee și asta conta și a contat până în momentul când CCA a început să facă colecție și lumea a trecut de partea noastră.

Ca antrenor ați intrat în istorie cu Duckadam, el a fost elevul dumneavoastră…
4 ani de zile am muncit cu el și îmi amintesc că la început nu toți îl vedeau bine, Bumbescu spunea “Ce vrei, bre, să scoți din dulapul ăsta?”. Satisfacția mare a venit când el a fost omul hotărâtor al finalei. A fost munca lui, dar și a mea. Păcat că n-am fost și eu la Sevilla. Pe Moraru, Eftimescu și Gherasim tot eu i-am “scos”!

Caracterizați în câteva cuvinte câțiva oameni din fotbal, Gigi Becali, Copos, Mircea Sandu, Dragomir…
Becali a avut numai de câștigat din fotbal, la fel ca și Copos, dar ei n-au știut ce-i aia măsură și respect pentru echipele lor. Mircea Sandu s-a înconjurat de lingăi în comitetul executiv, s-a menținut și lui i-a mers bine atâția ani, timp în care fotbalul suferea și încă mai suferă. Dragomir, un circar, dar tot așa, circ pe bani mulți și nu știu cât de curați!

Două vorbe și despre recentele condamnări din Dosarul Transferurilor?
Despre asta nu-mi place să vorbesc, dar hai… două vorbe… e sub demnitatea unui sportiv de valoare să fie târât în așa procese, mă întreb dacă măcar acum Gică Popescu e urmărit interior de vreo remușcare, de vreo umbră de regret pentru ce a făcut, sau se gândește tot la bani și acum?! Ceilalți nu mă interesează, pentru mine ei nu-s oameni de fotbal!

Cum vă păstrați forma fizică de invidiat?
Am dus o viață echilibrată, am făcut mișcare tot timpul, iar ca antrenor, până la o vârstă înaintată alergam cot la cot cu echipa lui Iordănescu și reușeam să mă țin după ei, fapt ce-i dădea de gândit lui Puiu, în sensul că ar vorbi lumea că ai lui nu-s bine pregătiți dacă un pensionar ține pasul cu ei!

Interviu realizat de Clement Peter – SPORTCLASIC.ro
Foto – Clement Peter

sportclasic.ro

Vezi si Interviu Ion Voinescu: Țop in absolut