28-01-14 STEAUA - Dinamo Kiev 0 - 0 / UPDATE - Analiza jucatorilorSteaua a debutat în cel de-al doilea cantonament al ierni împotriva lui Dinamo Kiev (0-0).Disputată la Marbella Football Center, acolo unde cu doar câteva zile în urmă Steaua şi-a încheiat primul cantonament cu o înfrângere umilitoare contra lui FC Baku, partida cu ucrainenii a scos în evidenţă progresul fizic al fotbaliştilor lui Laurenţiu Reghecampf. Chiar şi aşa, relaţiile de joc suferă în continuare, iar absenţele lui Bourceanu şi lui Pintilii afectează în mod evident echipa. În locul acestora au fost titularizaţi Tănase şi Prepeliţă, fotbalişti care nu au avut jocul exact cu care au obişnuit primii doi. Cum au jucat titularii Stelei contra lui Dinamo Kiev, la primul amical din cel de-al doilea cantonament al iernii: Florin Niţă - în ciuda faptului că a fost aproape de fiecare dată rezerva lui Ciprian Tătăruşanu, Niţă dă dovada faptului că este în vârf de formă sportivă. A avut intervenţii excelente pe toată durata partidei, în special în startul reprizei secunde, atunci când a blocat în două rânduri în situaţie de om la om. Gabi Matei - excelent pe fază defensivă, acolo unde a demonstrat şi astăzi că este o variantă mai bună decât Georgievski şi Râpă. Matei a acoperit perfect zona, însă a avut şi urcări în ofensivă finalizate cu centrări bune. A cedat în a doua repriză, însă explicaţia ţine mai repede de factorul fizic decât de altceva. De notat este şi faptul că, deşi a revenit pe teren după o perioadă lungă de absenţă cauzată de accidentări repetate, Gabi Matei nu a ezitat să bage piciorul în duelurile cu atacanţii ucraineni. Lukasz Szukala - evoluţie exactă în apărare, acolo unde s-a completat bine cu Florin Gardoş. Polonezul a apărut, ca de obicei, foarte bine şi la fazele fixe din careul advers şi a ratat o ocazie mare de a deschide scorul în urma unui corner, în ultimele minute ale primei părţi. Florin Gardoş - riscă foarte mult urcând cu mingea la picior din apărare, pe modelul Chiricheş. Sătmăreanul a avut un joc exact pe linia defensivă, însă urcările nereuşite erau pe punctul să coste Steaua. Impecabil în duelurile aeriene din careul lui Niţă, Gardoş şi-a spălat orice păcat cu o intervenţie excelentă în minutul 85, într-o situaţie de om la om cu un ucrainean, în postură de ultim apărător. Paul Pîrvulescu - fără probleme în faza defensivă, acolo unde a reuşit să ţină centrările extremelor lui Dinamo departe de careul lui Niţă. Totuşi, lipsa de "exerciţiu" în jocul cu Alex Chipciu a făcut ca Pîrvulescu să nu aibă incursiunile reuşite în ofensivă cu care a obişnuit Latovlevici. Chiar şi aşa, Pîrvulescu a demonstrat în amicalele de până acum că este o soluţie cel puţin la fel de bună ca şi Lato. Andrei Prepeliţă - fotbalistul polivalent este şi singurul care nu a reuşit, în amicalele din 2014, să strălucească pe vreun post. Folosit închizător, Prepeliţă şi-a făcut treaba în ceea ce priveşte blocarea construcţiei ucrainenilor, însă a fost lipsit de inspiraţie ofensiv. Cristian Tănase - partidă proastă făcută de decarul Stelei. Folosit în centru, Tănase nu s-a simţit deloc în elementul lui şi nu a reuşit nimic notabil. A exagerat cu driblingurile şi a arătat un apetit ieşit din comun pentru un-doi-uri, în ciuda faptului că nici Stanciu şi nici Chipciu nu au ţinut mingea în centru mai mult de două-trei pase. Adrian Popa - evoluţie în nota obişnuită. A profitat din plin de avantajul vitezei, de unde a apărut şi o ocazie importantă pe final de primă repriză, dar suferă în ceea ce priveşte pasa decisivă. Nicuşor Stanciu - cel mai activ om al Stelei pe fază ofensivă, Stanciu a fost autorul unei pase excelente în prima repriză. Mijlocaşul adus de la FC Vaslui l-a găsit pe Piovaccari cu o pasă peste toată apărarea ucrainenilor, însă italianul şi-a bătut joc de oportunitate. Pe lângă pasele precise, Stanciu a fost şi autorul singurelor driblinguri clare făcute de stelişti. Totuşi, lipsa de constanţă în joc a apărut şi în amicalul cu Dinamo Kiev, motiv pentru care Stanciu a dispărut de pe teren în repriza secundă. A ieşit din nou la rampă pe final, atunci când a bătut excelent o lovitură liberă, doar că mingea a lovit transversala. Alexandru Chipciu - probleme serioase în a controla balonul, Chipciu dovedeşte mai de grabă aptitudini fotbalistice specifice unui închizător/recuperator. Evoluţia ştearsă a şeptarului a făcut ca Steaua să nu existe ofensiv în banda dreaptă. Federico Piovaccari - risipă de efort, dar fără realizări. A avut o ocazie importantă în prima repriză, după o pasă în adâncime a lui Stanciu, însă a eşuat lamentabil în încercarea de a şuta... prin alunecare, în ciuda faptului că scăpase singur cu portarul lui Dinamo Kiev. Are avantajul fizicului, iese câştigător din luptele corp la corp cu fundaşii adverşi, însă problemele de comunicare cu mijlocaşii fac ca Steaua să nu poată profita complet de această abilitate a lui Piovaccari. Au mai intrat, după prima repriză: Mihai Răduţ (în locul lui Cristi Tănase, min. 65) - a reuşit performanţa să nu iasă cu nimic în evidenţă, complet ieşit din joc. A pierdut o minge la mijlocul terenului care era să coste Steaua, ucrainenii scăpând pe contraatac. Claudiu Keşeru ( în locul lui Alex Chipciu, min. 68) - slab, nu a arătat nimic în minutele jucate. Cornel Râpă (în locul lui Gabi Matei, min. 68) - a continuat treaba lui Gabi Matei, pâstrând "sigură" banda dreaptă a defensivei Stelei. Gabi Iancu (în locul lui Andrei Prepeliţă, min. 71) - deosebit de individualist, Iancu a distrus din faşă orice tentativă de construcţie a colegilor lui. Răzvan Grădinaru (în locul lui Adi Popa, min. 71) - cel mai slab meci de până acum al puştiului. I-a lipsit curajul de a lua acţiuni pe cont propriu în ofensivă. A jucat prea puţin pentru a se remarca: Târnovan ProSport *** LIVETEXT: min 90.Fluier final min 89.Gardos intervine decisiv si salveaza cornerul. min 83. Ucrainenii au avut o evoluţie mai bună în repriza secundă, fără ocazii importante însă min 76. Pîrvulescu primeşte cartonaş galben min 74. Stanciu execută excelent o lovitură liberă la colţul scurt, mingea loveşte transversala min 70. Haruna şutează puternic de la marginea careului, peste poartă însă min 67. Keşeru şi Rîpă intră în locul lui Chipciu şi Matei min 65. Tănase îi lasă locul lui Mihai Răduţ min 60. Yarmolenko reia de la 5 metri, defectuos însă şi mingea trece alături min 59. Piovaccari reia cu capul de la colţul scurt, puţin pe lîngă poartă min 54. Mai multe lovituri de la colţ ale ucrainenilor, fără succes însă min 47. Tănase primeşte galben pentru proteste min 46. A început repriza secundă! min 45. PAUZĂ! min 42. Ucrainenii au avut o evoluţie modestă, steliştii au evoluat mult mai bine faţă de cum au făcut-o în primul cantonament min 36. Gusev şutează, dar Adi Popa are o intervenţie excelentă şi trimite mingea în corner min 34. Tremoulinas şutează din unghi, peste poarta lui Tătăruşanu însă min 32. După un început mai bun al ucrainenilor, steliştii au preluat controlul partidei. Roş-albaştrii au avut cîteva şanse bune de a înscrie min 26. Piovaccari şterge cu capul o minge, care îl depăşeşte pe Koval, dar la colţul lung nu se afla nimeni min 25. Tănase trage puternic de la marginea careului, Khaceridi respinge în corner, altfel mingea ar fi avut mari şanse de a ajunge în poartă min 23. Din fericire, nici unul dintre cei doi nu s-au accidentat şi pot continua partida min 22. Piovaccari scapă singur cu Koval, dar italianul trimite din alunecare foarte slab, în portarul ucrainenilor. Cei doi s-au ciocnit şi acum se resimt min 19. Prepeliţă şutează puternic de la 25 de metri, mingea trece aproape de poarta lui Koval min 15. Gusev trage din lovitură liberă, peste poartă însă min 13. Stanciu primeşte galben pentru un fault la Lens min 11. Chipciu ratează o şansă excelentă de a marca. Mijlocaşul Stelei a tras din unghi la poartă, însă un fundaş al ucrainenilor a respins din fata portii goale min 5. Veloso şutează din lovitură liberă, în zid însă min 2. Ideye şuteză de la marginea careului, pe lîngă poartă min 1. A început partida! *** Echipele de start: Steaua: Niţă - G. Matei, Szukala, Gardoş, Pîrvulescu - Prepeliţă, Cr. Tănase - Ad. Popa, N. Stanciu, Chipciu - Piovaccari Dinamo Kiev: Koval - Khaceridi, Domagoj, Dragovici, Tremoulinas - Gusev, Garmash, Veloso, Bezus - Ideye, Lens *** Jocul de verificare are loc la Marbella Football Center, iar accesul fanilor este permis. În primele cinci partide de verificare din turneul din Spania, roş-albaştrii n-au cîştigat nici un meci, două terminîndu-se la egalitate. Steaua nu va putea conta pe Alexandru Bourceanu şi Ionuţ Neagu, care n-au ajuns în Bucureşti la timp pentru plecarea în Spania, dar nici pe Mihai Pintilii şi Lucian Filip, ambii accidentaţi. Gazeta Sporturilor FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
8 ani de la 29-01-2006 Aparitia grupului GLASIn 2006 a pornit la drum brigada ros-albastra GLAS.
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
STEAUA - Dinamo in semifinalele Cupei RomanieiETERNUL DERBY se joaca si in Cupa. A avut loc tragerea la sorti a semifinalelor Cupei Romaniei la fotbal. In urne au intrat Steaua, Dinamo, Petrolul si Astra. Semifinala I: STEAUA - Dinamo Sewallpapers- lm-a |
Joga Bonito ieri la 18:10
Empyro ieri la 18:14
Joga Bonito ieri la 18:23
Sper ca hipoxia cerebrala sa fie de vina si sa reauseasca la Steaua.:)
besliud ieri la 18:45
Sper ca hipoxia cerebrala sa fie de vina si sa reauseasca la Steaua.
Are vreo importanta cum vorbeste? Nu uita ca este doar un pustan si nu stiu daca are mai mult de 3 aparitii are la televizor! Sa ne aducem aminte de Hagi, un Hagi care nici in momentul de fata nu este in stare sa lege mai mult de 5 cuvinte intr-un discurs?
Chiar sunt curios in cazul in care te abordeaza pe tine o echipa de reporteri pe strada, cand vor fi aia cu ochiu maro pe tine si cu microfonul sub nas crezi ca iti mai gasesti cuvintele?
Joga Bonito ieri la 19:02
Korado ieri la 19:12
Ride on my brother's, Ride on!
asprilia ieri la 20:30
xray ieri la 21:19
Dupa cum a prestat pana acum, in 5 meciuri, trebuie sa-mi cer scuze fata de Tatu.
Pe langa ce a aratat Keseru, Tatu parea Pele.
La nivelul lui Keseru s-a "ridicat" doar Radut, alt zero barat in jocul Stelei din pregatiri.
O nota buna pentru pusti. Spre deosebire de cei citati mai sus, macar se zbat sa se integreze. In meciurile din primul stagiu, cand intrau ei parca se inviora si jocul.
Andreea 29.01.2014@23:12