21-08-13 Costica Stefanescu, "ministrul Apararii" din fotbalul romanescFostul căpitan al Craiovei Maxima şi al echipei naţionale, Costică Ştefănescu (62 de ani), supranumit "ministrul Apărării", s-a născut la 26 martie 1951, la Bucureşti, şi şi-a început cariera de fotbalist la Steaua, unde şi-a făcut junioratul în perioada 1965-1969.El a debutat în prima divizie la Steaua în 1969, echipă pentru care a evoluat până în 1973, apoi s-a transferat la Universitatea Craiova, unde a cunoscut cele mai mari performanţe, ca fundaş central şi libero. Pentru gruparea olteană, Ştefănescu a evoluat timp de 13 sezoane şi a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA în 1983, fiind căpitanul "leilor", dar şi în sferturile Cupei Campionilor Europeni, în 1982. În 1986, Costică Ştefănescu s-a transferat la FC Braşov, la gruparea ardeleană încheindu-şi cariera în 1988. În prima divizie a evoluat de 490 de ori, fiind pe locul doi într-un clasament "all-time", după Ionel Dănciulescu. El a deţinut recordul de prezenţe în prima divizie până în octombrie 2012, când a fost depăşit de Dănciulescu. Ca jucător, Costică Ştefănescu a câştigat de trei ori Cupa României cu Steaua (1969, 1970, 1971), de patru ori cu Universitatea Craiova (1977, 1978, 1981 şi 1983) şi a cucerit trei titluri de campion al României cu gruparea olteană (1974, 1980 şi 1981). Pentru prima reprezentativă, Ştefănescu a evoluat de 66 de ori în perioada 1977-1985, fiind căpitanul echipei naţionale la turneul final al Campionatului European din 1984. În cariera de antrenor, Costică Ştefănescu a lucrat la echipele FC Braşov, Steaua, Al Wakrah, FCM Bacău, FC Timişoara, Astra Ploieşti, Hapoel Holon, Al Shola, Al Jaish, Universitatea Craiova, Al Wahda, SC Najran, Al Tadamon şi a fost secundul lui Anghel Iordănescu la echipa naţională în perioada 1994-1998. Costică Ştefănescu a încetat din viaţă, marţi seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie. Potrivit surselor citate, la 112 a fost primit, la ora 18.20, un apel prin care s-a semnalat că fosta glorie a Universităţii Craiova şi a echipei naţionale s-a aruncat de la etaj. Costică Ştefănescu suferea de o boală incurabilă. MEDIAFAX (articol preluat de aici) FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitatiÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�[FORUM FCS] Dinamo Tbilisi - Steaua 0-2 (0-0)Reghecampf: <i>"Dinamo este o echipÃwallpapers- lm-a |
Joga Bonito ieri la 01:59
Saramago ieri la 02:10
Ziua e si mai trista fiindca a incetat din viata si fostul mare handbalist Redl.
FortuneTeller ieri la 05:22
DOUBLE ieri la 13:53
Pe media de ieri, stirea aceasta era afisata cu litere de-o schioapa pe ecranele "posturilor de stiri", ocupate cu mediatizarea mortii lui Cioaba. Si ne mai plingem ca ne vad strainii, atunci cind se intersecteaza cit de cit cu imaginea noastra, asa cum ne vad.
blackyank ieri la 14:04
Sa-i fie tarana usoara!
@Double - si te mai mira ca cioaba era vazut ca fiind mult mai important?
Marius Mihet ieri la 14:05
RIP Costica Stefanescu
SSK ieri la 14:45
DOUBLE ieri la 15:24
@Double - si te mai mira ca cioaba era vazut ca fiind mult mai important?[/quote]
Nup, doar ma dispera...
Harald ieri la 19:26
Andreea 22.08.2013@03:15