19-06-13

Un punct de sprijin

Principalul handicap resimtit in timpul protestelor – care au fost mult mai aproape decat si-ar putea inchipui unii sa duca la eliberarea clubului Steaua – l-a reprezentat lipsa unui punct de sprijin.

Asta a fost o permanenta piatra de moara si a facut ca restul componentelor sa fie permanent supraturate, generand greseli, stres si uzura prematura, iar in final, o calare – preponderent nervoasa. Lipsa unui punct de sprijin a generat eforturi de compensare care au condus, in final, la o oprire prematura a angrenajului care ar fi putut si trebuit sa-si continue functionarea, chiar si intr-un regim de avarie.

Altfel spus, s-au facut multe lucruri care nu trebuiau facute, si care au dus in final unde nu trebuiau sa duca, pentru ca, acolo unde trebuia sa existe un punct de sprijin, n-a existat nimic. Valul creat, in loc sa fie preluat si multiplicat, s-a spart.

Acest punct de sprijin putea veni intr-o singura forma: un proiect asumat p u b l i c de o persoana, un grup de persoane sau o institutie. Sa remarcam faptul dureros – in afara unor vagi zvonuri, la niciun moment dat nu a venit cineva care sa faca o oferta publica de cumparare sau care sa prezinte (repet: p u b l i c!) un proiect managerialo-finaciar pentru Steaua.

„Cine vine, nu vedeti ca nu baga nimeni bani? O sa ajunge, iar pe locul 7, cum eram cand ne-a luat Becali. Unde sunt investitorii vostri?” Astea erau principalele rezerve ale „neutrilor” si culmea e ca nici nu-i poti condamna. Nu li s-a prezentat nicio alternativa. Li se cerea sa se delimiteze de Becali (si sa faca asta, afectand in prima faza Steaua si pe ei insisi) si sunt convins ca cei mai multi dintre ei ar fi facut-o (ar fi dat lovitura de gratie, pe care doar sutele de mii de „neutri” puteau sa o dea), DACA ar fi avut o alternativa plauzibila si palpabila – cat de stinghera.

In emulatia de acum 4-5 ani se putea organiza, in atatea forme de presiune (ONG, think-thankuri etc), o miscare, bazata pe ceva concret: Fondul de Investitii cutare, reprezentat de directorul cutare, prin gloriile cutare si cutare, care ofera atatea milioane pentru cumpararea clubului si garanteaza un buget de atatea milioane si urmatoarele principii care vor conduce activitatea, isi exprima public intentia de a...

Ar fi fost usor de facut o platforma de dezbateri, un ONG „Noua Steaua”, care sa prezinte o platforma-program a unei companii, unei persoane, unui grup de persoane interesate de preluarea Stelei, la care sa fie atrase gloriile (carora li se exploatau usor de tot vanitatile), presa ar fi muscat, in cautarea scandalului, Becali si asa era isteric, „neutrilor” li s-ar fi pastrat privilegiile de jmekeri in fata vecinilor, si treaba ar fi fost de mult gata.

Nu trebuia nimeni sa se „murdareasca”, sa intre in negocieri cu Becali – trebuia o oferta si o alternativa p u b l i c a, care ar fi atras extrem de multi stelisti care altfel au stat deoparte. Ar fi fost ceva imens.

Juma` de treaba au reprezentat-o contestarile. Cealalta juma` a reprezentat-o alternativa care nu a venit atunci cand trebuia, atunci cand contestarile isi atinsesera punctul maxim de eficienta si sens si nu mai puteau cade decat in derizoriu. In momentele alea, cineva trebuia sa vina cu un proiect care sa dea sens logic si sa intregeasca intreaga chestie.

Intreaba unii „ce sa facem?” Principala problema, probabil insurmontabila – chiar in ipotetica prezenta a celor mai mari sfortari de energie, vointa si inteligenta –, ramane in continuare lipsa unui nenorocit, cat de mizer – dar palpabil – punct de sprijin, in jurul caruia sa putem construi ceva. Asta, din pacate, nu a tinut si nici nu tine de noi.

Filip Pindean