25-02-13 U Cluj - STEAUA: 0-1 / Sclavii potăilor au lătrat degeabaLa patru zile după succesul de răsunet european cu Ajax Amsterdam, Steaua nu a avut deloc o misiune uşoară în deplasare cu Universitatea Cluj, echipă pe care a învins-o la limită prin reuşita lui Raul Rusescu ('35) din prima repriză. A fost a 18-a reusita in 20 de etape!Cu Bourceanu şi Pintilii în linia de mijloc la închidere Steaua a controlat încă din debut jocul la centrul terenului, iar atacurile formaţiei lui Ionel Ganea au fost extrem de timide, chiar inexistente minute bune. Primul şut spre poartă i-a aparţinut lui Rusescu şi a venit în minutul 7. Golgeterul Stelei a preluat în marginea careului şi a trimis mult peste poartă. Acelaşi Rusescu a trimis în poartă în minutul 13, dar golul a fost anulat pe motiv de offside, decizia arbitrului asistent dovedindu-se corectă. Simţind că favoriţii nu au forţa de a pune probleme Stelei, suporterii clujenilor aflaţi la peluza din dreapta oficialei şi-au intrat în rol oferind un spectacol de sunet şi culoare care a dus la oprirea meciului pentru câteva minute la jumătatea reprizei. Totul a culminat cu pătrunderea unui spectator pe teren, acesta fiind placat ca la rugby de un steward chiar când se apropiase de Tătăruşanu. Meciul a fost reluat şi Steaua a deschis scorul prin Rusescu la o eroare a defensivei adverse. Râpă a centrat de pe dreapta, Ninu a respins în spate până la Tanase. Acesta a reluat spre poartă şi Samoilă a respins până în piciorul lui Rusescu. Atacantul stelist a reluat din voleu în poarta goală pentru 1-0. Clujenii au ameninţat pentru prima dată cu adevărat poarta adversă în finalul primei reprize când mingea l-a căutat pe Borza în şase metri, dar acesta a ratat de puţin întâlnirea cu balonul. Steaua a continuat să domine jocul în partea secundă şi Nikolici, jucător intrat după pauză, a trecut pe lângă golul de 2-0 în urma unui corner executat în minutul 63. Bourceanu a bătut la prima bară şi Nikolici a reluat cu spatele spre prima bară, unde se afla însă un fundaş clujean care a reuşit să respingă. Gazdele au trimis primul şut pe spaţiul porţii steliste abia în minutul 66 prin Dedu, un jucător intrat în partea secundă. Chiar dacă nu au excelat în acţiuni ofensive, clujenii ar fi putut da lovitura pe fondul unei erori a portarului stelist. La o pasă înapoi trimisă de Chiricheş, Tătăruşanu a trimis până în picioarele lui Dedu, iar acesta a reluat paralel cu linia porţii. Era minutul 84 şi U Cluj putea obţine un egal nesperat după un meci în care rar s-au văzut la finalizare. Onlinesport Universitatea Cluj: Samoilă - Ninu, Szilagyi, Raţiu, Turcu - Bucşă, Adrian Popa II - Buleică, Hidişan (Muzac '77), Borza (V. Gheorghe '56) - Apostu (Dedu '56). Antrenor: Ionel Ganea Steaua: Tătăruşanu - Râpă, Gardoş, Chiricheş, Latovlevici - Pintilii (Nikolici '60), Bourceanu - Chipciu (Popa '46), Rusescu, Tănase - Tatu (Filip '75). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf Clasmentul dupa 20 de etape: Clasamentul golgheterilor: Inainte de meci: In tur, Steaua s-a impus cu 5-1, intr-un meci in care familia Reghecampf a fost acuzata ca i-a usurat cu nesimtire victoria lui "Laur". Ca sa nu aiba parte de-un debut asemanator, chiar la primul lui meci pe banca tehnica a unei echipe de Liga I, Ionel Ganea a decis, potrivit "presei sportive", sa-i trimita in tribuna pe golgheterul echipei, Viorel Dinu (8 goluri), Vasile Gheorghe si pe Apostol Muzac (mijlocasul acuzat de Ala la esecul de la Urziceni, 0-1, ca a pus prea mult suflet, desi s-a format in Ghencea). Din lotul ardelenilor, fac parte si doi fosti stelisti: Victoras Iacob si Emil Ducu Ninu. Nu putem sa nu amintim motto-ul Universitatii Cluj, potrivit fondatorului clubului, Iuliu Hateganu: "Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria națiunii; nu specula, ci jertfa". SUPERB! Mai ramane doar ca o parte a suporterilor lui "U" sa se comporte ca atare... Echipe probabile: Univ. Cluj: Samoilă - Ciupe, Szilagyi, Ninu, Nicola - Bucșă, Adi Popa II - Buleică, Hidișan, Borza - Apostu. Antrenor: Ionel Ganea STEAUA: Ciprian Tătărușanu - Cornel Rîpă, Florin Gardoș, Vlad Chiricheș, Iasmin Latovlevici - Mihai Pintilii, Alex Bourceanu - Adrian Popa, Raul Rusescu, Cristi Tănase - Stefan Nikolic. Antrenor: Laurentiu Reghecampf Clasamentul Ligii I inainte de acest meci: FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Articole promoţionale - Peluza SudDupa cum v-am promis, Peluza Sud Steaua Bucuresti va incepe sa produca spre vanzare si promovare o serie de materiale cu emblemele Sudului! Primul articol va fi o esarfa,pe fata careia se aflaInregistrarea meciului STEAUA - AjaxCu siguranta sunt persoane doritoare. Asadar: ------------------------------- UEFA Europa League 2012-2013 ------------------------------- Last 32 - 21 february 2013 - Second leg FC STEAUA BU1986.05.07_STEAUA_Barcelona_SEVILLA- toc71cc,,Notre respect Ajax"- toc71cc |
redbluesorin luni la 15:49
Dragoshel luni la 16:52
redbluesorin luni la 17:03
zogulli82 luni la 20:04
mariusmihet luni la 20:06
Gyba luni la 20:32
S.Mariuss luni la 20:38
Lari luni la 20:51
Inima ros-alb@str@ luni la 21:18
Gyba, la mine se vede perfect.
Sa nu exageram, la mine se intrerupe daca nu mai misc de "soricel", dar, sunt fericit ca il vad macar asa, chiar daca e diferenta de cateva secunde fiindca pe livescore arata deja ca marcase Steaua.
Lari luni la 21:21
Admit insa si faptul ca doar il verific din cand in cand, pentru a-i lasa pe altii sa vada. Dar, dupa ce se conecteaza, imi merge fara probleme.
morgan luni la 21:22
buna, unde pot sa vad meciul pe net? ma poti ajuta?
thx
Lari luni la 21:30
Dragoshel luni la 21:31
@morgan in interiorul articolului este live meciul.
Inima ros-alb@str@ luni la 22:04
mariusmihet luni la 22:48
Virgil ieri la 00:50
Lari ieri la 01:19
MihaiManea astazi la 00:20
Andreea 27.02.2013@00:36