home
27-01-13

Psihobecali

Acum 20 de ani, Alex Ferguson avea un truc, împrumutat probabil de la alţii mai bătrâni, despre care presa a aflat de curând. La începutul unui campionat, când voia să schimbe atitudinea unor jucători, punea mâna pe un pix şi pe o coală A4, nota ceva de faţă cu toţi fotbaliştii şi apoi introducea misterioasa foaie într-un plic.

"Unul dintre cei trei jucători notaţi în acest plic mă va dezamăgi în sezonul ăsta", apoi le flutura plicul pe la nas puştilor Giggs, Butt şi Scholes. Dacă voiai ca Ferguson să nu te umileasă de faţă cu restul lumii, trăgeai ca nebunul tot sezonul, cu speranţa ascunsă că numele tău nu e în plicul ruşinii. Ce era scris pe foaie, nume de jucători sau simple mâzgălituri, numai scoţianul ştia.

Era unul dintre jocurile cu minţile jucătorilor săi preferate de cel care între timp a devenit Sir. Învechită, metoda pare totuşi la ani distanţă de terapia de grup practicată la liderul Ligii 1, Steaua. Vă aduceţi aminte, în 2009, Dorinel Munteanu aducea doi psihologi în vestiar, dar terapia a durat până în ziua în care George Becali a dat peste ei: "Ce e aici, sectă? Satana? Ce caută femeile astea în vestiar? Singurul psiholog aici sunt eu! Afară!".

În vara lui 2012, Reghecampf a vrut şi el să aducă un om care să-i interpreteze gândurile lui Tănase, dar răspunsul a fost la fel de semnificativ. "Vrei să râdă lumea de noi?", i-a spus patronul lui Luţu, parlamentarul acela care nu ştie legi şi e deranjat de faptul că ziariştii nu au ghicit că telefonul său valorează zeci de mii de euro, nu de lei amărâţi.

La întoarcerea din cantonamentul spaniol, Reghecampf a strecurat două nume într-un plic, iar plicul l-a oferit presei, pe o tavă aurită. "Sunt supărat pe atitudinea lui Adi Rocha şi Mihai Costea, însă lui Nikolic îi pot reproşa orice, numai asta nu". Fără tact, cei doi atacanţi au fost din nou răstigniţi în public, ca şi cum prin gura lui Reghe a vorbit Becali. Refuzat o dată de finanţator, antrenorul şi-a dat seama că psihologia nu e de Steaua şi acum produce pagube asemănătoare celor din cauza cărora, în august 2012, insista să aducă un specialist.

De curând, în revista Antrenorul a apărut un articol semnat de psihologul Andreas Hniatiuc, în care sunt enumerate testele de evaluare necesare jucătorilor de fotbal. Testul Kraepelin sau Platanov e folosit pentru testarea atenţiei, relaţiile interpersonale se pot măsura cu testul Eysenck-Willson, echilibrul afectiv cu Guillford-Zimmermann. Departe de lucrăturile satanice, la Steaua totul, de la afectivitatea lui Costea până la personalitatea lui Chiricheş, se măsoară cu testul Becali, dar niciun specialist nu ştie deocamdată cu ce test se poate evalua Becali.

Costin Ştucan
(ProSport)

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
28 ani de la 31-01-1985

Ziua de nastere a lui Novak Martinovic

A devenit unul dintre cei mai iubiți juctori ai Stelei din ultima perioada. A aratat ca are acel “ceva” pe care suporterii il cauta pentru a-și hrani existenta. Este el insuși atunci cand vorbește și nu se sfiește sa spuna lucrurilor pe nume. Se numește Novak Martinovic și se simte bine in Romania.
footballfabulous.com
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Totul despre HAGI - inainte de Steaua (I)

Gica Hagi alaturi de tatal sau. (Farul Constanta) Născut la 5 februarie 1965 în comuna Sâcele, judeţul Constanţa, fiu al lui lancu şi al Chiratei; legitimat Ia data de 24 martie 1978 la F.C. Constanţa, transferat la F.C. Luceafărul Bucure

Deplasare la Amsterdam

Peluza Sud organizeaza pentru membri si simpatizanti un avion charter cu plecare in dimineata zilei meciului, intoarcerea facandu-se dupa terminarea partidei. Pretul biletului de avion dus-int