29-09-12

Un caz de nedreptate

Dacă e să mă enerveze ceva – şi sînt sincer când v-o zic – atunci lipsa de respect faţă de activitatea unui om – aia mă enervează. Pentru că de ce. Nu-i frumos, mă tată.

Un caz concret de nedreptate: domnul Porumboiu, bietul om.

Mă gândesc de multe ori – şi nu superficial, o fac serios şi cu îndreptăţită revoltă – la nedreptăţile îndurate de acest om.
Orice ar face, oricât de mult s-ar strădui – şi de străduit se străduie ca nimeni altul –, oricâte ar îndura pentru crezul său, mai nimeni nu catadicseşte să-l ia în seamă. Şi mă revolt sincer, că nu-mi place nedreptatea. De ce nu-l recunoaşte lumea pe acest om?

Are toate datele necesare. Şi mai mult decât atât.

Vine din iarbă – a fost un arbitru impecabil, care a rezistat cu demnitate şi onoare încercărilor unor vremuri vitrege. Nu lua şpagă şi nu se lăsa îndoit de nimeni. Făcea o figură aparte. E legendară scena de la Constanţa – gazdele care l-au condus la gară i-au pus într-un pachet două calupuri de caşcaval. Domnul Porumboiu le-a aruncat cât colo, furios, declarând răspicat, cu furie dar şi cu amărăciune, că „tovarăşul Sterea nu se vinde”. Unii bătrâni spun şi azi, şoptit, că ar mai fi declarat ceva şi despre Tovarăşul, nu se ştie ce, ceva atât de îngrozitor încât nimeni nu a îndrăznit să mai repete grozăvia de atunci.

În fine, asta nu e foarte clar. Foarte clar e că domnul Porumboiu a refuzat ispita caşcavalească şi a revenit nemânjit la modesta sa existenţă – şef de cooperativă la Vaslui. Adică unul care era mai mare decât primul secretar şi şeful Securităţii ori secretarul de partid. Controla tot fondul de alimente (lapte, unt, lămâi, cacao, banane, carne etc.) care intra şi ieşea dintr-unul din cele mai sărace judeţe ale ţării, într-una din cele mai negre perioade, în privinţa mîncării. Cum a ajuns un simplu absolvent de ASE să fie cel mai important om al judeţului la 35 de ani, sau cum a ajuns în doi ani de la arbitru de divizia B la arbitru de lista UEFA (cele două succesuri suprapunându-se în timp), e evident pentru toţi cei care ştiu cum funcţionau lucrurile. Ce înseamnă poziţia în care era, cine putea şi ce era obligat să facă pentru a ajunge acolo, şi asta e evident.

De asta mie nu-mi place nerecunoştinţa semenilor de azi. De ce nu-l recunoaşte lumea pe acest om?! Pe acest om minunat.
Mai încoace, de când este finanţator al echipei din Vaslui, nu cred că e (şi nu e!) săptămână în care bietul om să nu dea curs unor strădanii strofocante pentru a-şi arăta natura. Ei, toată această activitate susţinută nu pare a fi (că nu e!) recunoscută de oameni, ceea ce e un caz grav de orbire. Dacă n-aş şti mai bine, aş crede că-i intenţionat, ceva concertata împotriva acestui om special.

Cu indignare întreb – şi sunt sincer când o spun – de ce rămâne neocupat locul pe care domnul Porumboiu şi l-a câştigat înzecit. De ce nu i-l recunoaşte nimeni?

Este de o laşitate absolut remarcabilă. Azi (luni la rând) îl înjură pe "Paşcanii", acuzându-l de toate relele fotbalui nostru, demonizându-l, mâine îl linge, când sunt faţă în faţă, în direct, spunându-i că a făcut lucruri remarcabile şi că nu are nimic cu el. Fără să clipească.

Scuipă invariabil, din gât, acolo unde, la un moment dat, linge. Toţi foştii lui colaboratori sunt împroşcaţi cu noroi. Începând cu Sdrobiş şi Marius Stan şi terminând cu Şumpanzică şi Zotta şi cu toţi care-au fost între ei. Pe model Vadim Tudor – toţi devin ţigani, unguri, evrei, evazionişti, hoţi şi traficanţi de copii, homosexuali şi nişte golani pe care i-a ţinut de milă. Nu există excepţie de la modul perfect mizerabil în care sunt trataţi toţi cei care au avut de a face cu acest om. Toţi sunt proşti, incompetenţi, habar nu au. Despre toţi ar putea face dezvăluiri, dar se abţine..., cu niciunul dintre ei nu va mai lucra, dar o mai face. Sunt sute (sute!) de episoade care depăşesc isprăvile Ciobanului nostru.

Pe Hizo, spre exemplu, la prima despărţire, l-a acuzat că-i un escroc – nu i-a mai înapoiat X5-ul. A spus atunci despre el că-i un „moş bandit”. A trimis Poliţia după el. La a doua despărţire l-a acuzat că-i depăşit şi obraznic – i-a susţinut pe jucătorii care-şi cereau restanţele. „Am scăpat eu de Lopez Caro, d-apoi de Hizo. Chiar în halul ăsta am ajuns, să fiu discreditat?” La a treia încălecare l-a declarat „cel mai potrivit” pe Hizo. Despre Şumudică spune acum că nu ştia decât „să moară mama. L-a lăsat într-un rahat atât de mare încât nu mai poate ieşi din el”. În vară spunea despre el că-i două clase pste Inacio.

Despre care spunea în iarnă că-i două clase peste tot ce există în România.

Pe Sburlea nu l-a lovit, doar l-a înjurat, iar jucătorul a apucat să se ferească. De Sabău s-a declarat dezgustat, pentru că i-a impus să nu se implice în vestiar. Pe Zotta l-a făcut praf, pe Stanciu la fel, de jucători se ia când îi vine. Ăia de FIFA sunt rău-voitori, arbitrii îl fură, Piţurcă e un handicapat care principii pe banii lui (ca toţi, de altfel) etc., etc.

La televizor stă mai mult decât Ciobanul, pe orice subiect, şi mai are şi un obicei dobândit. La fel cum în metropola Vaslui nu strănută musca fără aprobarea lui, are mania de a controla orice apare în presă despre el. Dă la fel de multe sms-uri şi apeluri pe câte dă Tania Budi. Insistă la redactorul respectiv până cînd i se răspunde. Dacă nu i se răspunde, ameninţă, jigneşte şi se duce cu pâra la şefi.

Nu-şi asumă faptele – e un mare laş şi fricos – are genă dictatorială super-dominantă şi, în genere, se crede mult mai mult decât e. Faţă de alţii care-şi asumă clar poziţia, potopului de jigniri şi măscări îi urmează, invariabil, retrageri, scuze, nuanţări, schimbări complete de poziţie.

El niciodată nu a zis ce a zis. Ăia din Federaţie nu sunt aşa cum a zis, nici ăia de la Ligă, nici ăia de la CFR, nici ăia de la UEFA, nici ziaristul nuş care, nici Sânmărtean nu e cum e, nici ăla, nici ălălalt, nici nimeni.
Adică el a zis, dar n-a zis. Adică a fost el, dar nu a fost el şi chiar dacă ar fi fost el nu a zis ce a zis, şi chiar dacă a zis, nu a vrut să spună aia, asta în cazul în care a fost el, ceea ce nu-i deloc sigur.

Omul e suspendat, dar îşi petrece jumătate de viaţă la vestiare, în timpul meciurilor. Filmat, dovedit, nu doar cu zecile de martori. Intră în vestiarele abitrilor la pauză să le dea indicaţii („doar i-am atenţionat”), dar de fapt nu intră, că era uşa deschisă şi el le-a strigat din hol ce le-a strigat, asta în cazul în care era acolo, ceea ce n-a spus niciodată.
Dialogurile cu arbitrii înainte, în timpul şi după meci („înainte” şi „după” calculaţi ca fiind intervalul dintre două meciuri) sunt marca permanentă a omului. Gesticulează încrâncenat, explică, corijează, educă.

În termeni de respect pentru lege sau regulamente – aceste noţiuni nu există, sunt ignorate făţiş. Contactează antrenori aflaţi sub contract, pe care-i jigneşte ca şi cum şi-ar jigni văcarii proprii (mă refer la Daniel Stanciu, în niciun caz la oamenii cinstiţi care practică această meserie) pentru tupeul de a refuza Vasluiul – această feudă grotească, caricaturală, în care un bolnav mintal se crede Zeus.

Face antrenamentele, stabileşte meniul şi cât aleargă jucătorii, face echipa şi tot el o denunţă, jigneşte tot ce prinde, de-ai lui sau nu, şi ridică laşitatea la rang de virtute. Dacă s-ar afla tot ce face omul pe-acolo – pentru că acum nu se ştie nici sfert – mi-e teamă că locul 1 ocupat de nea Gigi ar fi într-un real pericol.

Toate paradigmele invocate în denunţarea altora se regăsesc la un nivel absolut în activitatea acestui om.

În galeria cu monştri ai spaţiului public românesc, domnul Porumboiu şi-a câştigat cu mari şi îndelungate eforturi un loc numai al lui, pe care nu i-l recunoaşte mai nimeni.

Şi nu înţeleg, şi mă revolt, de ce nu îi recunoaşte lumea activitatea. Între alţii care sunt în galeria ruşinii, dar cu succesuri net inferioare, domnul Porumboiu se revendică în mod cert ca o piesă de mare calitate, care are nevoie – merită, trebuie! – să fie acolo.

Nu mă pot gândi decât cu amărăciune şi revoltă la această nedreptate care i se face. Şi când o spun nu exagerez cu nimic şi nici nu sunt superficial – sunt serios şi sincer.

Lipsa de respect, nerecunoştinţa – astea mă enervează. Cât să mai aştepte şi ce să mai facă pentru a fi recunoscut? Cât să mai reziste?

Bietul om...

Stone Corn Crazy