17-05-12

Primul jucător "marca Steaua", la azil

A fost considerat primul jucator produs suta la suta al Stelei, fosta CCA, iar pana in 2007 a antrenat echipe titrate din Liga 1 sau diverse loturi nationale. Acum, la 76 de ani, Gigi Staicu, fost selectioner al loturilor feminine de junioare si senioare, isi traieste viata departe de gazonul pe care l-a iubit atat de mult, fiind internat intr-un azil de batrani din Popesti Leordeni.

De nea Gigi, cum i se adresau baietii si fetele pe care ii antrena la echipele de club, nu se mai stia nimic de ceva vreme, de cand acesta a incetat sa mai apara pe la televiziuni sau prin presa. Pentru ca si-a trait toata viata pe banca tehnica si in fata camerelor de luat vederi, antrenorul a dorit sa retraiasca acele momente de glorie si a vrut sa vorbeasca cu o echipa a reporterilor CANCAN. Imbracat cu un trening alb si foarte slabit, Gigi Staicu imparte o camera micuta, dar cocheta cu un bolnav de Alzheimer. Intr-o curatenie impecabila, asistentele roiesc atente in jurul batranilor pe care ii au in grija. De pe marginea patului micut, imbracat sportiv, antrenorul se arata foarte fericit ca il scoate cineva din rutina unei zile petrecute la azilul de batrani si ne raspunde incantat la intrebari.

"Sotia m-a adus aici cu japca. Eu nu voiam sa vin. Oricum, mai stau pana ma fac bine, doar cateva zile. Ma asteapta oricum treaba la FRF. Eu am slabit foarte mult dupa meciul cu Spania, am avut mult de lucru. Am pierdut opt kilograme intr-o saptamana, cred ca din cauza unei cardiopatii ischemice", ne-a povestit confuz fostul antrenor, care parea ca retraieste o perioada din trecutul carierei sale fotbalistice.

A facut parte din marea echipa a CCA-ului

Gheorghe Staicu este considerat a fi fost primul jucator produs suta la suta de Steaua. El a fost promovat la echipa mare in perioada de glorie de la finalul anilor '50, cand CCA-ul domina Romania si avea fotbalisti exponentiali precum Apolzan, Constantin, fratii Zavoda, Bone, Onisie, Alecsandrescu, Voinescu sau Nae Tataru.

Ca antrenor, el a pregatit Olimpia Satu Mare, cu care a reusit doua promovari si a jucat o finala de cupa, FC Bihor, FC Brasov, Jiul Petrosani, UM Timisoara, Universitatea Cluj si FC Baia Mare. Staicu a activat si ca tehnician al loturilor olimpice, unde i-a pregatit printre altii pe Gica Popescu, Dan Petrescu, Lupescu, Prunea si Sabau, reusind chiar sa califice Romania la Olimpiada din 1984. In 2007, el a fost inlocuit din functia de selectioner al loturilor feminine de junioare si senioare si a primit o functie onorifica de consilier.

Florin Halagian, unul dintre colegii de generatie ai lui Gigi Staicu, a ramas de-a dreptul socat cand a auzit ca bunul sau prieten se afla internat intr-un azil. "Doamne, nu-mi vine sa cred! Chiar ma gandeam la el acum cateva zile, cu ce se mai ocupa, ce mai face. Doamne, Dumnezeule, ce veste trista! Eu nu am mai vorbit cu el de doi, trei ani, pentru ca am fost plecat prin provincie, ocupat cu alte treburi. Cat de grav este? Fara discutie, ma voi duce sa-l vizitez la azil", a spus Halagian.

CanCan

INTERVIU CU GIGI STAICU DIN 18 MAI 2009

Fotbalist la marea echipă a CCA - în vestiarul căreia să vorbea ungureşte! -, consilierul FRF are amintiri incredibile cu fostul lider comunist şi povesteşte cum a dansat Elena Ceauşescu hora alături de jucătorii militari.


Consilier la Federaţia Română de Fotbal, Gheorghe Staicu are un trecut mai mult decât spectaculos în fotbal atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Ca fotbalist activ a prins marea echipă a CCA din a doua jumătate a anilor ’50 şi a rămas în Ghencea până în 1970. „Mă pot mândri cu faptul că am fost primul fotbalist produs sută la sută al Stelei, care a fost promovat apoi la echipa mare, din care am făcut parte timp de 15 ani. Iar echipă ca aia, cu Apolzan, Constantin, fraţii Zavoda, Bone, Onisie, Alecsandrescu, Voinescu, Nae Tătaru, nu ştiu dacă a mai avut Steaua vreodată. Era atunci nu numai o echipă de mari fotbalişti, ci şi una extraordinar de legată sufleteşte, eram ca o familie“, îşi aminteşte Staicu, cel care apoi, ca antrenor, a activat mai mult la echipe din Ardeal.

„Am stat zece ani la Olimpia Satu Mare, unde am reuşit două promovări şi am jucat o finală de Cupă în 1976, plus alţi aproape zece la FC Bihor, unde iarăşi am promovat de două ori în prima divizie. Am fost de mai multe ori la loturile UEFA de juniori, unde mi-au trecut prin mână jucători precum Gică Popescu, Dan Petrescu, Lupescu, Prunea, Sabău, şi am calificat echipa României la Olimpiada din 1984, unde însă, din motive mai degrabă politice, n-a participat“, şi-a trecut succint în revistă cariera de tehnician cel pe care oamenii din lumea fotbalului îl apelează cu „nea Gigi“.

Interesant este că, din perioada în care a fost promovat la echipa mare a Stelei - unde i-a avut antrenori pe Ştefan Dobay, Ilie Savu şi pe Virgil Economu - Staicu a început să înveţe maghiara, pe care a prins-o chiar de la coechipierii săi! „Păi, nici n-aveam cum să n-o învăţ, atât timp cât în vestiar mulţi dintre colegii mei aparţineau acestei etnii şi vorbeau între ei ungureşte. Erau Raksi, Bone, Feri Nagy, Emeric Ienei, Iosif Bukossi, Şoni Caricaş, fraţii Zavoda. Nu toţi în aceeaşi perioadă, dar eu i-am prins pe toţi.

Când eram în faţa conducătorilor ori când ne vorbea antrenorul, evident că toată lumea vorbea româneşte, dar între ei, la echiparea de antrenament, la duş, uneori chiar pe teren, o dădeau pe ungureşte. Bine, că se încerca românizarea lor, asta era altceva. Mi-aduc aminte de Vasile Zavoda, care de fapt era Ladislau, Loţi, cum îl alintau ungurii. Ia, zi, mă, cum e Ladislau în româneşte? Păi ar fi Vasile. Bun, atunci Vasile o să-ţi zică, i-au comunicat mai-marii de la Armată. Oricum, români, unguri, eram cu toţii ca fraţii, era o atmosferă fantastică. Iar faptul că am învăţat maghiară mie mi-a prins extraordinar de bine mai târziu, când am antrenat la Satu Mare şi la Oradea.“

Un capitol aparte în cariera de jucător la Steaua l-au reprezentat întâlnirile cu Nicolae Ceauşescu, pe vremea aceea ministru al Forţelor Armate. „Cea mai vie amintire legată de el o am de la un meci cu Steagul Roşu Braşov, disputat pe fostul '23 August'. Nu mai ştiu exact anul, dar ne-au condus la un moment dat cu 2-0, iar Ceauşescu, aflat la tribuna oficială, era luat la mişto de generalii de miliţie, cei de la Dinamo. 'Măi, Culiţă - că aşa i se spunea -, dar ce se întâmplă, măi, cu voi? 2-0 pentru Braşov? Ce face echipa Armatei?'

La pauză a venit peste noi, la vestiare, cu doi aghiotanţi după el. A urlat la noi cât a putut: 'Ruşine! Puterea Armatei e călcată în picioare! Puterea statului şi a partidului! Arătaţi oamenilor adevărata faţă a Armatei. Ne vedem după meci'. Şi a plecat val-vârtej. O cam băgasem pe mânecă. Dar repriza a doua am jucat extraordinar şi am întors scorul, am câştigat cu 5-3.

După joc, de bucurie, grăbindu-se să plece de la oficială spre vestiare, şi-a pierdut şi şapca, dar n-a mai stat s-o ia de pe jos. Când a intrat în cabină, ne-a pupat pe toţi, pe rând, şi ne-a zis: 'Aţi văzut forţa voastră de militari? Câtă lume aţi făcut fericită, măi, băieţi! Asta-i tăria Armatei, sunt mândru de voi!'. Am plecat toţi pe la casele noastre, dar după o jumătate de oră m-am trezit cu o patrulă acasă. 'În zece minute o să vină o maşină să vă ia şi să vă ducă la ştrandul CCA, sunteţi invitaţii domnului ministru!', mi-a zis şeful patrulei. Şi la fel s-a întâmplat cu toţi băieţii din echipă.

Ştrandul CCA era pe la Podul Constanţei şi, ce să spun, Ceauşescu s-a comportat aproape ca unul de-ai noştri. A mâncat şi a băut cu noi, până şi soţia lui, Elena, a intrat în horă alături de noi. Ceauşescu ştia să creeze atmosferă. Şi în alte dăţi ne mai chema la el, înainte de meciuri, să ne îmbărbăteze cu discursurile lui militare şi patriotice, dar era suflet mare, pe cuvânt, iubea fotbalul şi iubea Steaua.

Ca s-o spun pe aia dreaptă, a fost un conducător de fotbal mai bun decât sunt mulţi din ziua de azi care bagă banii în buzunar! Măcar ăla n-a băgat nimic! Şi Valentin, pe urmă, aţi văzut ce a făcut cu Steaua ’86. Probabil a prins microbul de la taică-său, pentru că uneori, când venea la echipă, îl lua şi pe Valentin cu el, care era un prichindel pe vremea aceea.“

Staicu vorbeşte frumos - strict legat de fotbal - şi de un alt lider comunist, Ion Dincă, celebrul Dincă Teleagă, fostul socru al actualului preşedinte dinamovist Nicolae Badea: „Nu ştiu ce a făcut el altfel, dar pe vremea când răspundea de Armată şi de Steaua, nouă, fotbaliştilor, ne-a făcut numai bine, ne-a dat case şi ne-a creat multe avantaje“.

„Profesorul“ Constantin, momit să rămână în Anglia

Gigi Staicu vorbeşte în termeni elogioşi despre fostul mare fotbalist Gheorghe Constantin, zis Profesorul în semn de recunoaştere pentru tehnica sa strălucitoare: „Era uriaş ca fotbalist. Mare de tot. Dacă juca în vremurile astea, nu exagerez, cred că era printre marii fotbalişti ai lumii. Puţini ştiu că la turneul acela celebru pe care CCA l-a întreprins în 1956, în Anglia, Constantin a avut o ofertă de a rămâne acolo! I-a impresionat pe toţi cu jocul lui şi a venit un impresar la hotel, la noi în cameră, că stăteam cu el, cu o geantă de bani, să-l convingă: 'Uite, i-a zis, poţi să-l iei şi pe colegul tău cu tine, să nu fii singur'. Ori rămâneam direct, ori urma să ne pierdem urma la Bruxelles, unde făceam escală la întoarcerea spre Bucureşti. După ce a plecat ăla am vorbit între noi şi am decis că e mai bine să venim acasă“.

Lina Ciobanu n-a lăsat fotbalul la Olimpiada din ’84

Unul dintre marile regrete ale antrenorului Gigi Staicu este acela că n-a putut conduce echipa olimpică de fotbal a României la Jocurile de la Los Angeles, în 1984, deşi obţinuse calificarea pe teren: „A fost treaba aia cu boicotul ţărilor comuniste, deşi la noi n-a fost un boicot total. Lina Ciobanu, toată lumea a auzit de ea, membru în Comitetul Central şi care răspundea de sport, a decis ca echipa de fotbal să nu participe. A dat verde însă pentru alţi sportivi, în general de la disciplinele individuale, dar au mers acolo şi echipe. Ceauşescu a preferat şi el să nu se implice, aşa că am rămas acasă“.

Steliştii ar fi vrut să le dea meciul

Chiar dacă a jucat o viaţă la CCA şi apoi la Steaua, ca antrenor, Gigi Staicu nu s-a dat niciodată la o parte să bată echipa sa de suflet. „Mi-aduc aminte că fiind antrenorul Bihorului am câştigat în faţa Stelei, la Oradea, iar după meci a venit la mine un general de-ai lor, nu-i mai ştiu numele, care conducea echipa: 'Nu ţi-e ruşine, domnule Staicu? Ai fost copilul Stelei, care te-a crescut şi te-a făcut om, iar tu acum dai în Armată?'. 'Şi ce vreţi să fac, domnule general, să le spun jucătorilor mei să se dea la o parte?' 'Dumneata trebuia să-ţi faci datoria faţă de echipa care te-a crescut şi care ţi-a dat grad!' Alea erau timpurile, aveau senzaţia că, dacă ţi-au întins un deget, tu trebuie să le fii obligat toată viaţa.“

Old Cotidianul