home
20-04-12

Demisia cui?

Diferența dintre SC Vaslui și Steaua București este că prima reprezintă o echipă alcătuită din jucători de valoare, formată în timp și condusă de mult mai puțini tehnicieni decât numărul celor care s-au tot perindat pe banca Stelei în ultimii ani. SC Vaslui este mai valoroasă în acest moment, în fapt este vorba de aceeași fotbaliști care, nu cu mult timp în urmă, pierdeau un punct pe terenul lui Lazio.

În mod firesc, ținând cont de ce s-a întâmplat în ultimii ani la stâna ciobanului, Steaua este o echipă cârpită, cu antrenori la legătură per sezon și jucători valoroși care, puși într-un mediu strâmb, ajung să se rateze în mod sigur și să-și culeagă huiduieli până în momentul despărțirii.

În momentul în care am auzit publicul de pe stadion solicitând demisia, sincer m-a bușit râsul. Demisia cui? Și ce ar aduce acum o demisie în comparație cu anul trecut sau în comparație cu ultimile patru sezoane? Să fim serioși, același public care refuză în mod constant să reacționeze și să taxeze desele ieșiri în decor ale „oficialilor”, lipsa de viziune în plan sportiv și de verticalitate în plan uman, își umflă acum pieptul și face atât cât poate solicitând capul lui Moțoc, adică execuția unui singur om, de parcă aceasta ar reprezenta o soluție.

Îmi venea să urlu când mă gândeam că aceeași oameni ignoranți și limitați au contribuit prin prostia și lașitatea lor la această secetă: 2 titluri în zece ani pentru Steaua în jalnicul campionat de fotbal românesc pentru că mereu au încurajat execuțiile oamenilor de pe bancă sau a ce vreunui jucător deși problemele erau vizibile și mereu în altă zonă, într-o lojă a rușinii sau o cutie de carton.

A-i cere acum demisia lui Stoichiță este un gest pervers, e o dureroasă fățărnicie. Dacă suporterii Stelei ar fi fost atât de principiali și de „superiori” ar fi trebuit să aibă această atitudine de la început, iar actualul antrenor stelist să găsească în Ghencea un mare zid de netrecut. La urma urmelor exista și legitimitate deoarece predecesorul lui ne-a adus prima victorie pe terenul lui Dinamo după mulți ani de secetă. Apoi, s-ar putea continua pe aceeași linie a războiului prin solicitarea unei „demisii” pentru un sistem putred în care oameni lingușitori trăiesc ca paraziții pe spatele stăpânului Becali în dulcea lor ignoranță și lașitate raportată la ceea ce ar trebui să prevaleze: performanțele echipei de fotbal.

Sunt curios cât timp va mai trece până ce domnul Duckadam, în fond ultimul om cu un dram de verticalitate și ultima legătură cu un mediu performant, va realiza faptul că o demisie de-a domniei sale va reprezenta un gest de demnitate, o renunțare la un sistem putred care nu are nici o legătură cu trecutul glorios al acestei echipe.


"Noi scriem doar despre Steaua. Daca am face-o despre intreg sportul romanesc, probabil am fi cel mai bun site din Romania"



FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

5 ani de AISS

AISSIn 5 ani de activitate, AISS a reusit sa reprezinte cu mandrie spiritul stelist, schimband imaginea suporterilor si organizand o serie de evenimente ce nu ar fi fost posibile fara ajutorul celor peste

2% pentru AISS

AISS Posibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o li