https://fcsteaua.ro
06-06-11

Posibili antrenori: Massimo Ficcadenti, Vicenzo Montella, Alessandro Costacurta, Davide Ballardini, Luigi De Canio

Steaua a accelerat căutările pentru a-şi găsi cît mai repede un tehnician care să pregătească echipa în noul sezon. Cum varianta Gică Hagi are puţine şanse de reuşită, "Regele" fiind tentat mai mult de o reîntoarcere la cîrma primei reprezentative (Gică Popescu l-ar înlocui în funcţia de director general pe Ionuţ Lupescu, Anghel Iordănescu ar deveni director tehnic, Ilie Dumitrescu, manager sportiv, iar Viorel Moldovan, antrenor secund), roş-albaştrii şi-au îndreptat atenţia spre Italia.

Mihai Stoica a luat legătura cu Cristi Chivu şi i-a solicitat fotbalistului de la Inter mai multe nume de antrenori care ar fi dispuşi să vină în Ghencea. Fan al fotbalului peninsular, managerul stelist speră să aducă din Peninsulă un "allenatore" cu care să dea lovitura campionatul viitor. Chivu le-a recunoscut unor apropiaţi ai săi că a fost sunat de MM şi că va încerca să-l îndrume pe acesta pe cea mai bună pistă. Primele trei nume rostite de fundaşul lui Inter au fost Massimo Ficcadenti, Vicenzo Montella şi Alessandro Costacurta. Primii doi au antrenat anul trecut în Serie A, însă au devenit liberi, după ce şi-au terminat contractele cu Cesena, respectiv AS Roma.

Costacurta este numele cel mai surprinzător de pe lista lui Mihai Stoica. Fostul mare stoper al "Diavolului milanez" are o singură echipă pregătită în cariera sa, pe Mantova, însă de 2 ani şi jumătate a rămas fără angajament.

Au un atu comun: sînt ieftini!


Interesant e că toate cele trei nume propuse nu au pretenţii financiare exagerate, deşi e vorba de foşti fotbalişti importanţi din "Cizmă". De exemplu, Ficcadenti a fost cel mai ieftin tehnician din Serie A sezonul trecut, el avînd un salariu stagional de 300.000 de euro, sumă pe care şi conducerea din Ghencea ar putea-o oferi. Montella era remunerat la Roma cu jumătate de milion de euro pe sezon, dar fiind la început de carieră, el ar accepta chiar şi un salariu mai mic. Acum analist la Sky TV, Constacurta ar putea îmbrăca iar treningul de antrenor pe un contract de cîteva sute de mii de euro anual.

Vicenzo Montella
- este cel mai tînăr dintre cei trei antrenori propuşi de Chivu Stelei, avînd 36 de ani. A fost chiar cel mai tînăr tehnician din Italia în acest sezon
- la seniori, a pregătit o singură echipă, pe AS Roma, în acest retur de Serie A, cînd l-a înlocuit pe Ranieri
- cu el pe bancă, Roma a terminat sezonul pe poziţia a şasea şi va juca sezonul viitor în Europa League
- are o experienţă de un an şi la grupa de juniori sub 15 ani a clubului roman

Massimo Ficcadenti
- are 43 de ani şi ultima oară a antrenat-o pe Cesena, echipă pe care a salvat-o de la retrogradare
- avea un salariu anual de 300.000 de euro la Cesena, cel mai mic din Italia
- are cea mai mare experienţă dintre toţi tehnicienii propuşi de Chivu, pregătind şapte echipe din 2001 pînă în prezent. Printre ele: Piacenza, Verona, Reggina

Alessandro Costacurta
- are 45 de ani şi o singură formaţie pregătită în carieră, pe Mantova, în Serie B, în sezonul 2008-2009
- a rezistat doar cîteva meciuri pe banca Mantovei, demisionînd din cauza lipsei de rezultate
- a făcut parte din staff-ul tehnic al lui Carlo Ancelotti la AC Milan în sezonul 2007-2008
- ca fotbalist, a jucat 11 ani pentru Milan, retrăgîndu-se la vîrsta de 41 de ani. El a cîştigat nu mai puţin de 7 titluri de campion al Italiei şi 5 Ligi ale Campionilor
- are 59 de selecţii în squadra azzurra şi 1 gol marcat

"Mihai Stoica este cel care se ocupă de probleme antrenorului. El se consultă cu Chivu, sînt prieteni, vom vedea ce soluţie vom găsi! În trei, patru, cinci zile vom şti cine va pregăti echipa din sezonul viitor. Mai avem destul timp la dispoziţie" - Guie.

Şi Simeone e pe listă


Steaua nu caută doar tehnicieni italieni, ci şi oameni şcoliţi în Serie A. Printre recomandările lui Chivu pentru Mihai Stoica a apărut şi numele lui Diego Simeone. Argentinianul a pregătit-o pe Catania în returul trecut din Serie A, echipă care a terminat pe 13. Cele patru luni şi jumătate petrecute în Italia au fost prima experienţă în afara Argentinei pentru tehnicianul de 41 de ani, care pînă acum a antrenat doar echipe din ţara sa natală.

Bergodi a preferat Serie B


Un alt nume aflat pe lista roş-albaştrilor, Cristiano Bergodi, va rămîne sezonul viitor să antreneze în Italia. Fostul tehnician din Ghencea a fost sunat de conducerea stelistă, însă le-a transmis acestora că are deja un acord verbal cu Modena, pe care a pregătit-o şi campionatul trecut. "Îmi pare rău să vă anunţ, dar am discutat deja cu cei de la Modena, am făcut planuri pentru viitor şi voi rămîne aici!", le-a transmis Cristiano oficialilor din Ghencea.

Italienii îi anunţă pe Ballardini sau De Canio


Vestea că roş-albaştrii caută tehnician în Italia a ajuns şi în Peninsulă. Site-ul tuttomercato.web anunţă că Steaua ar fi interesată de Davide Ballardini şi de Luigi De Canio. Primul are 47 de ani şi ultima echipă pe care a pregătit-o a fost Genoa, cu care şi-a încheiat conturile în această vară, deşi mai avea un an de contract. Al doilea nume propus de italien este Luigi De Canio, 53 de ani, ultima dată la Lecce, cu care a evitat retrogradarea în Serie B.

~~~~~~~~~~~~


Ziarele de la malul Bosforului susţin că Bogdan Stancu ar putea fi împrumutat la Steaua, deoarecii baştanii Galatei nu-l văd ca pe o soluţie viabilă pentru sezonul viitor. Galatasaray l-a achiziţionat pe Stancu în iarnă contra sumei de 5,4 milioane de euro, dar "Motanul" nu a confirmat în Turcia, marcînd doar două goluri în cele 14 prezenţe pentru Cim-Bom.

~~~~~~~~~~~~


Mihai Stoica nu caută doar antrenor, ci şi fotbalişti care să acopere posturile deficitare de la echipă. Unul dintre obiectivele verii pentru managerul general este transferarea unui mijlocaş defensiv de valoare. Roş-albaştrii au doar un singur mijlocaş de acest profil, pe Eric Bicfalvi, şi în lipsă de alte soluţii l-au folosit pe Brandan sezonul trecut pe această poziţie. Cum Wires, prima ţintă a lui MM, a căzut din motive medicale, managerul stelist s-a reorientat rapid. Ultimele nume la care acesta se gîndeşte sînt cele ale lui Tiberiu Ghioane (29 de ani) şi Paul Codrea (30 de ani), ambii liberi de contract. Primul a jucat ultima oară la Dinamo Kiev, al doilea a retrogradat cu Bari în Serie B.

Şase meciuri într-un an


Cea mai surprinzătoare ţintă a steliştilor este Tiberiu Ghioane. Fotbalistul şi-a încheiat conturile cu Dinamo Kiev după 10 ani, iar campionatul trecut a jucat în doar şase partide pentru ucraineni: trei în Cupă şi trei în campionat. Ultimul meci disputat a fost pe 21 mai, cînd a evoluat timp de jumătate de oră în ceea ce s-a dorit a fi întîlnirea de adio.

Codrea dublul lui Ghioane


Al doilea nume vehiculat în anturajul roş-albaştrilor este cel al lui Paul Codrea. Mijlocaşul a fost împrumutat de Siena în returul campionatului la Bari, dar a prins rareori primul "11" la gruparea ce a terminat ultima în Serie A. Fotbalistul de 30 de ani are doar 380 de minute jucate pentru Bari în şase meciuri. 20 de selecţii şi două goluri marcate are Ghioane la echipa naţională a României

Îl aşteaptă şi pe Bourceanu


Roş-albaştrii nu şi-au luat gîndul nici de la Alex Bourceanu. Cum situaţia bănăţenilor ţncă nu este clară în privinţa participării şi în acest sezon în Liga 1, timişorenii nu ştiu dacă vor ceda foarte mulţi jucători. Gigi Becali a anunţat în urmă cu doar cîteva zile că a discutat deja cu Marian Iancu: "Îi vreau pe Bourceanu şi pe Sepsi, Iancu mi-a promis că Steaua va avea prima opţiune în privinţa oricărui jucător de la Poli!".

Gazeta Sporturilor

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di

Nesu, din ce in ce mai bine!

ALATURI DE BICHO!!!Starea lui Mihai Neşu se îmbunătăţeşte pe zi ce trece. După ce vineri şi-a simţit pentru prima dată mâna, "Bichonul" a început să-şi simtă şi piciorul drept. Fanii şi toţi cei car