19-03-11

Dupa 25 de ani: Kuusysi Lahti - Steaua 0-1

După meciul-tur, terminat cu un scor alb, în ciuda dominării cvasi-totale şi a condiţiilor speciale, steliştii intraseră într-o oarecare pasă mai proastă, atmosfera proastă radiind într-un rezultat următor prost, care adâncea starea.

La trei zile dupa turul de miercuri, 5 martie 1986, cu finlandezii, Steaua avea programată o deplasare la Corvinul, echipă în mare formă, cu jucatori buni. Deplasarea pentru meciul de sâmbătă s-a făcut cu autocarul, plecarea de vineri la dupa-amiază, din complexul Ghencea trebuind să-i aducă pe militari la orele serii în hotelul din Hunedoara. Pentru a adânci starea deprimată a jucătorilor noştri, ghinionul teribil din faţa nordicilor s-a prelungit şi pe mai departe, autocarul Stelei suferind trei pene de cauciuc, una dupa alta, depanarea facând ca delegaţia noastră să ajungă la hotel mult după miezul nopţii, cu fotbaliştii Stelei obosiţi şi nervoşi. După doar câteva ore de odihnă, au întâlnit o echipă care câştigase toate meciurile disputate acasă, în tur, reuşind o medie de aproape trei goluri pe meci, medie ce va fi respectată încă din prima repiză a meciului cu Steaua.






Lăcătuş rememorează: ne-au bătut şi la fotbal şi la pumni. Ne-au călcat în picioare. Vă imaginaţi ce am păţit acolo, dacă la următorul meci contra lor, nu am mai ţinut cont de semnele lui Alecsandrescu, care, când ne puneam pe goluri, ieşea la mariginea terenului şi ne cerea să ne oprim. Atunci, de ciudă, le-am dat 11, i-am bătut cu 11-0!

Generalii intraseră în panică după rezultatele proaste şi începuseră să promită prime din ce în ce mai mari, ajungând la nivelul a mii de mărci, doar pentru a-i scoate pe finladezi. Cea mai mare încredere, însă, le-a insuflat-o Valentin, care le-a spus ca nu merge la Helsinki, pentru că e convins că se vor califica. Şi n-a mers, a rămas sa urmărească meciul de acasă.

Până la deplasarea în Finlanda, cu 6 zile înaintea plecării, Steaua a primit în Ghencea vizita celor de la Piteşti câştigând greu, cu 1-0, prin golul lui Belodedici din minutul 15. Ratările mari ale lui Lăcătuş, Boloni, Piţurcă sau Majearu se înscriau, în continuare, în logica neşansei, singurul lucru bun fiind victoria care mai ridica puţin moralul.

Între timp, finlandezii disputaseră un meci de verificare împotriva altei sfert-finaliste de CCE, în acel sezon, pierzând cu 2-1 în faţa suedezilor de la Goteborg.

Pe 17 martie 1986, avionul Stelei decola de pe Otopeni, lăsând în urmă o capitală acoperită de zăpadă, în anticiparea vremii câinoase de la Helsinki. Surprinzător, peste două ore, când avionul ateriza în capitala Finlandei, soarele rânjea (cu dinţi, e adevărat), dar nu nigea, iar temperatura, în acea după-amiază de luni, era de peste zero grade.

De la ziariştii finladezi care aşteptau echipa noastră, Iordănescu afla că nu va juca Jantii, în urma cartonaşului galben de la Bucureşti (asta se ştia) şi că e posibil să reintre mijlocaşul Kousa, dat ca incert. Declaraţia lui Voutilainen, din ziarul Helsingin Sanomat era dătătoare de speranţe pentru echipa noastră tehnică, încrederea noastră din tur transmiţându-se la adverasrii noştri: Pentru a ne debarasa de emoţiile fireşti într-un meci decisiv, trebuie să deschidem scorul în primele zece minute. În acest scop îl vom folosi şi pe Kousa, chiar dacă va fi necesar să-i aplicăm un bandaj strâns la genunchiul accidentat. Emerich Jenei era încrezător în jucătorii săi şi conştient de valoarea lor, replicând categoric: Dacă terenul e uscat, n-au cum să ne bată.

Întreaga pregătire a jocului a fost concentrată pe factorul mental. Neşansa de la meciul-tur atârna încă greu pentru stelişti şi tot ce-a făcut domnul Jenei a fost să-i monteze astfel încât să depăşească pragul pssihologic de care se loveau. Jucătorii noştri trebuiau montaţi, pe acest fond urmând ca diferenţa de valoare să-şi spună cuvântul: Gabi, la Bucureşti ţi-au lipsit câţiva centimetri şi marcai! Tudore, Jantii ăla, care ţi-a scos mingea de pe linia porţii nu joacă, e suspendat! Piţi, portarul ăsta al lor nu se poate baza pe noroc la infinit. A scăpat în Ghencea, nu se poate să aibă acelaşi noroc aici!

Miercuri, 19 martie 1986, Steaua parcurgea drumul spre stadionul din Helsinki, înconjuraţi, cu un kilometru înainte de a ajunge la destinaţie, de o mare de finlandezi îmbrăcaţi şi vopsiţi în alb-albastru, care se scurgeau în valuri, în supravegherea legendei lui Paavo Nurmi, care străjuia intrarea în arena, de pe înălţimea soclului de bronz pe care era înălţat.

Korhonen – Rinne, Hanikainen, Pe konen, Remes – Annunen, Tiainen, Hudd, Caroll – Kaivonurmi (87 Puhakainen), Nordman a fost echipă trimisă de Keijo Voutilainen să îmbunătăţească ceea ce era, deja, cea mai mare performanţă din istoria fotbalului finlandez.

Jenei răspundea cu echipa-tip: Duckadam – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu – Balint, Tudorel Stoica, Boloni, Majearu (57 Bălan) – Lăcătuş, Piţurcă (89 Radu II).

Arbitru era cehoslovacul Vojtec Christov, excelent pe întreaga durată a partidei.

Cu doar o zi înainte de disputarea meciului, steliştii aflaseră că în ţară se acceptase transmiterea partidei la televizor, cei de acasă intrând – pentru prima dată în această campanie europeană – în direct cu atmosfera unui meci din deplasare al Stelei (acesta fiind primul transmis în direct), cei 32.522 de fani ai gazdelor făcând, atunci, un record de audienţă pentru fotbalul finlandez.




Meciul a fost mai echilibrat decât cel de la Bucureşti, finladezii având şi ei câteva ocazii, dar cu Steaua aflată permanent la cârma partidei.

Prima ocazie a meciului îi aparţine lui Tudorel Stoica, în minutul 4, după un sprint şi o centrare a lui Lăcătuş. Finlandezii răspund prin mingi aruncate ploaie în careul nostru, fundaşii noştri respingând cu calm toate baloanele, Bărbulescu intervenind la Nordman, iar Iovan la Caroll.

Pe un fond de joc echilibrat, cu Steaua pasând la mijlocul terenului – suprafaţa (deşi oarecum palidă) permiţând jocul de posesie consacrat de militari – vine cea mai ocazie a noastră. Boloni iniţiează pentru Stoica, Tudorel urcă în 40-ul advers cu privirea scrutând posibilităţile, Majearu se debarasează de omul său de marcaj şi se demarcă în adâncime, Tudorel îl vede şi-l angajează filtrant, mingea ajunge la Miţi, care e singur în 7 metri, doar el cu portarul advers, fantezistul nostru pendulează, banca tehnică e în picioare, şut...ratat, din păcate, Majearu alunecând chiar în momentul în care dădea să lovească balonul, într-o ratare care pierde posibilitatea înscrierii unui gol care să o liniştească, pentru Steaua, dar îl pirde şi pe Miţi, jucător de moral, care nu va mai reuşi nimic restul partidei, afectat de marea şansă irosită şi sfârşind prin a fi înlocuit cu Bălan.

Prima repriză se încheie cu finlandezii ceva mai curajoşi, ceva mai aproape de poarta noastră, şi, profitând de o gafă a lui Fane Iovan, cu o ocazie mare de gol, la care noi am fost cei ocrotiţi de şansă, de acestă dată, Nordaman şutând peste.

La vestiare, nea Imi pedala pe calm şi încredere, argumentul forte fiind acela că suntem clar mai buni decât ei. Norocul nu-i poate ţine la infinit. Rămâneţi calmi şi începeţi tare repriza.

Al doilea mitan începe cu Belodedici urcat în atac, cross pentru Balint, dar Găboajă pierde startul. Bălan intră în locul lui Majearu şi aleargă ca un nebun, recuperând mingi şi pertmiţându-i lui Stoica să urce şi mai mult. Căpitanul nostru declanşează un nou atac, îl pasează pe Lăcătuş, acesta schimbă cu Piţurcă, însă vârful nostru nu prinde poarta. Tudorel face o rocadă cu Boloni, Loti urcă, Lăcătuş îl vede, deschide pentru el, iar şutul inteligent lobat al mijlocaşului nostru îl obligă pe Korhonen (prins ieşit) să alerge cu faţa la propria poarta şi să prindă balonul cu faţa la plasă.

Finlandezii profită de momentele de disperare ale steliştilor, care vedeau că mingea refuză să intre în poartă, şi au cea mai mare ocazie a lor (singura, de altfel). Kaivonurmi se insinuează la 12 metri de poarta noastră, trage puternic, însă Duckadam intervine şi respinge şutul care ne-ar fi trimis acasă. Era minutul 83 şi meciul se scurgea spre prelungiri, spre disperarea celor de-acasă, care ar fi urmărit Telejurnalul, cu vizitele tovarăşului şi cu marile realizări.

Jenei se uită la Radu II, gata să intre şi-i spune să aştepte să se termine faza.

E minutul 86. Chiar în faţa lui, Bălan recuperează mingea şi o trimite lui Boloni care începe să paseze repetat cu Tudorel Stoica, ca şi cum ar juca la trecerea timpului. Dintr-odată, mingea merge ca teleghidată în dreapta, către Balint. Se iniţiază schema din meciul cu Honved, de la Bucureşti. Lăcătuş o rupe la fugă în centrul careului. Balint sprintează liniar, paralel cu linia de tuşă şi centrează şutat, pe jos, la prima bară. Lăcă îi face paravan lui Piţurcă, care ajunge primul la mingea lovită ca la flipper, înconjurat de 4 finlandezi. Piţi pendulează pe culoarul strâmt ca un defileu, care se profila printre atâtea picioare ale nordicilor. Vârful nostru se desprinde de umbra sa în acest meci, Hanikainen, şi şutează în mingea care-i revine din contra lui Lăcătuş. GOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLLLL Victooooor Piţurcăăăăăăă!!!!

În sfârşit, dupa 180 de minute agonizante, blestemul se rupe şi Steaua gaseşte golul după care a suferit atât de mult şi care o aduce în careul de aşi al Europei. După Universitatea Craiova şi Dinamo, semi-finaliste de cupă europeană, Steaua era a treia echipă românească care ajungea în acest stadiu al competiţiei.

Caracterizarea jucătorilor, în cronica din Sportul:

Duckadam: nevoit să recurgă la dese ieşiri în afara cadrului porţii, la fazele fixe, la şuturi-centrare, s-a dovedit inspirat, curajos. Are meritul că, la 0-0, în minutul 83, la singurul şut realmente periculos, a avut o intervenţie salutară.

Iovan: a intrat în joc ceva mai greu decât coechipierii din apărarea imediată, dar, revenindu-şi după pauză, a fost unul din stâlpii defensivei.

Bumbescu: a exercitat un marcaj sever, dar în limitele regulamentului, asupra lui Nordman, a anticipat şi a dublat la nevoie cu calm şi precizie.

Belodedici: acest tânar jucător şi-a etalat, odată în plus, calităţile cu care este înzestrat din belşug.

Bărbulescu: ca şi Iovan, a avut un început şovăielnic, apoi a devenit omul de bază care-l cunoşteam.

Balint: destule plusuri, dar şi unele minusuri în jocul lui, pe fondul risipei mari de energie.

Tudorel Stoica: piston neobosit între cele două careuri, are merite în plus la susţinetrea ofensivei. Şutul lui, de această dată, a fost lipsit de tărie şi de precizie.

Boloni: travaliu enorm, în pofida anilor care se adaugă. A fost, în câteva rânduri, la un pas de deschiderea scorului, ultima oară în minutul 72, prilejuindu-i lui Korhonen o intervenţie salvatoare.

Majearu: marcat, pare-se, psihic, de ratarea unei situaţii rarisime, el n-a mai fost, în continuare, în apele lui, abuzând de conduceri inutile ale balonului.

Bălan: laborios şi clarvăzător, a ajutat defensiva, apoi, în momentele în care echipa s-a aflat în posesia mingii, a imprimat limpezime acţiunilor ofensive.

Lăcătuş: este posesorul unor atuuri (bătăios, incisiv, abil în conducerea mingii în viteză), pe care, pe viitor, trebuie să le exploateze mai bine.

Piţurcă: sever păzit de Hainnikainen, nu s-a simţit în largul lui. Îi revine însă marele merit de a fi înscris golul CALIFICĂRII.

Pentru stelişti, faptul că primele de mii şi mii de mărci s-au transformat într-o primă inferioară cu trei mii celei din meciul cu Honved, fotbaliştii noştri primind 15 mii de lei, n-a mai contat aşa de mult, chiar dacă pe moment a iritat, gândurile despre adversara din semifinale, făcând totul uitat.

Alături de Steaua, Barcelona se califica în semifinale, după 1-0 din turul de pe teren propriu, reuşind un 1-1 la Torino, în faţa lui Juventus (pentru care marcase Platini), golul lui Archibald fiind decisiv. Anderlecht se calificase şi ea în faza următoare, după înfrângerea cu 2-1 de la Munchen, în faţa lui Bayern, învingând la Bruxelles cu 2-0. A treia semifinalistă era Goteborg, care făcuse un 0-0 pe teren propriu, contra lui Aberdeen, suficient în condiţiile egalului (2-2) din Scoţia.

Întorşi acasă imediat după meci, eliberaţi şi dezlănţuiţi, ca nişte oameni care s-au scuturat de sub o vrajă sau un blestem, discuţiile – în avion – se învârteau în jurul adversarului cel mai convenabil care stătea între ei şi cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc, cu singura preferinţă a antrenorului Jenei de a juca returul în Ghencea.

Tragerea la sorţi pentru stabilirea semifinalelor CCE urma să aibă loc a doua zi, la Geneva.

Filip Pindean