30-01-11

Puiul de caprioara

A debutat la Steaua pe 20 septembrie, 1989, la numai 18 ani, intr-o victorie cu 5-0 impotriva defunctului Inter sibian, o echipa tare in acea perioada. Cariera tanarului subtirel si cu chica plina de carlionti incepuse perfect. Traia visul pe care majoritatea adolescentilor romani din acea perioada ar fi fost bucurosi sa-l aiba macar in timp ce dormeau. Precum cerul de deasupra templului din Ghencea la faimoasele victorii din acele magice dupa amiezi de vara, viitorul lui parea luminos si nelimitat. Fini cunoscatori de fotbal, spectatorii stelisti de la inceputul anilor 90, isi frecau mainile de bucurie ca Steaua gasise inlocuitor pentru gratioasa caprioara care zburdase zglobie cautandu-si originile si gloria suprema in vecini. Galeria il adoptase imediat dedicandu-i si un cantec "Alin Artimon/Cel mai mare faraon". Fane Iovan il luase sub aripa lui ocrotitoare, el punandu-i si porecla Bambi, aluzie la asemanarea fizica cat si in joc cu mult mai celebra "Caprioara", Miodrag Belodedici.

In primele doua sezoane la Steaua acumuleza 26 meciuri, cate 13 in fiecare. Din pacate, atat de temutul numar 13 s-a dovedit a fi cu ghinion pentru tanarul si promitatorul banatean din lotul stelist. Cu toate ca cifrele nu sunt rele, pentru publicul stelist din acea perioada aceste cifre sunt relativ mici. Artimon a refuzat din proprie initiativa sa joace in anumite meciuri dubioase. Steaua era intr-o perioada de tranzitie pre si post revolutionara, campionatul era in haos si destule meciuri erau decise dinainte sa fie jucate. Nu numai prin aranjamente, ci si datorita atitudinii neprofesioniste a anumitor jucatori. Un exemplu este dubla cu Montpellier despre care am vorbit intr-un articol anterior.

Cu toate acestea, totul decurgea bine, Alin se dezvolta frumos in laboratorul ros albastru la fel cum o facusera de-a lungul istoriei multi tineri fotbalisti ajunsi sa atinga culmi inalte. Evolutiile ii erau apreciate. Fizicul sau crud ii trada varsta si lipsa de experienta, insa privirea serioasa, inteligenta si hotarata anuntau un viitor mare. In afara gazonului era un model. Un tanar cu mult bun simt, care trata totul cu o seriozitate si un profesionalism de tip german. Nu se atingea de bautura sau tutun, nu iesea in oras, iar in cei doi ani petrecuti la Steaua nu cred ca l-am vazut zambind mai mult de doua ori. Era dedicat suta la suta sfintelor culori ros albastre si nimic nu parea sa-l opreasca. Din pacate, tocmai caracterul lui frumos si sincer si mult, mult ghinion i-au adus sfarsitul carierei, practic inainte ca aceasta sa inceapa. A mai incercat reveniri la diferite echipe din locurile natale, insa visul fusese deja spulberat.

Ce s-a intamplat....

Pe 15 martie 1990, Steaua juca pe stadionul Dinamo, un meci foarte importat atat pentru titlu, cat si pentru blazonul stelist, atat de ranit din meciul tur, cand in Ghencea marea echipa a Stelei fusese spulberata de trupa plangaciosului Lucescu cu 3-0. Returul a fost dominat total de stelisti, care au marcat un gol de o frumusete fabuloasa prin Hagi, insa ghinionul a facut ca partida sa se termine la egalitate, un rezultat ce le-a fost favorabil in cele din urma dinamovistilor. Alin Artimon a avut o evolutie foarte buna, confirmand faptul ca este noul urmas al lui Miodrag Belodedici. Ceea ce avea sa se intample la putin timp dupa finalul meciului a fost insa un cosmar pentru tanara speranta stelista. Totul a inceput la o faza banala de joc, cand dupa un contact cu Vaiscovici, Alin a cazut la pamant accidentat. Arbitrul a fluierat fault impotriva dinamovistului, chiar daca acesta pretindea ca fundasul stelist a simulat. Ca arbitrul a avut sau nu dreptate acordand mingea Stelei, asta este discutabil...Insa cert este faptul ca Artimon, un tip extrem de cinstit si onest nu s-ar fi prefacut pentru nimic in lume, accidentandu-se destul de serios chiar la acea faza. In fine...



Imediat dupa finalul meciului, pe mizerul culoar care ducea spre vestiare, doveditul escroc securist Vasile Ianul a venit val vartej la Artimon scuipandu-l si imbrancindu-l, acuzandu-l ca s-a prefacut la acea faza. Fire cuminte dar demna, Artimon nu a ripostat spunandu-i insa doar atat: " Eu nu am ce discuta cu persoane care au vandut si cumparat meciuri". Nici un fotbalist nu mai avusese pana atunci indrazneala sa ii spuna adevarul verde in fata tartorului dinamovist. Faptul ca un pusti nou aparut in fotbalul romanesc a avut curajul sa-i raspunda, l-a scos din pepeni pe notoriul traficant de jucatori. Acesta a inceput sa urle ca un descreiarat, amenintandu-l pe Alin ca ii va incheia cariera. Adept fidel al tacticilor folosite de militia comunista, Ianul si-a planificat totul in spiritul pre decembrist. Nu a facut valuri si nu a lasat urme. A asteptat pervers un an si ceva pana dupa finalul sezonului 90-91, atunci cand campionatul nu mai primea atata atentie din partea mass-mediei si a actionat ca o hiena.

Cum regimul se schimbase, Ianul nu a mai apelat la animalele in uniforma albastra pentru a-l ajuta, ci la animalele din peluza dinamovista. Astfel, la un pic mai mult de un an de la acel meci, dupa amenintari periodice, Nicu Paraschiv, rromul betiv si bisnitar cunoscut drept Nicu Galerie insotit de alti doi colegi de peluza l-au asteptat pe Alin Artimon la scara blocului in care locuia. Fotbalistii din Romania nu faceau bani prea multi la acea vreme, iar un tanar de 20 de ani cu atat mai putin. Alin locuia intr-o garsoniera din Militari impreuna cu o matusa de a sa, iar in acea seara o ajuta cu niste cumparaturi. Cu mainile pline de sacose, el nu a putut nici macar sa se apere. Nicu Galerie si amicii sai l-au lovit cu o ranga peste genunchi, in repetate randuri, semn ca era un atac premeditat care avea clar un singur scop: sa-i incheie cariera tanarului fotbalist. Ianul s-a tinut de promisiune si si-a dus planul pana la capat. Noroc cu baietii mai tineri care locuiau in acel bloc si il cunosteau pe Alin. Acestia i-au pus pana la urma pe fuga pe oamenii lui Ianul.

Scandalul nu a fost mediatizat, deoarece nici presa nu era asa ahtiata dupa scandal in acea perioada si nici Alin nu a vrut sa vorbeasca despre acest incident. Nici macar conducatorilor stelisti nu a vrut sa le spuna la inceput cine l-a batut, desi stia exact. Le-a spus doar ca a fost atacat de niste golani. Chiar si cand au aflat, cei din conducerea Stelei nu au luat nici o masura si au tinut totul departe de ochii presei, deoarece nu isi doreau un scandal cu Ianul. Alin nu a mai putut juca si in cele din urma a fost pus pe liber de Steaua. Fanii si presa stiau ca este vorba de o accidentare si cam atat. Incet si sigur, dar mai ales nemeritat, Alin a disparut din peisajul fotbalului romanesc si a fost uitat de majoritatea microbistilor.

Dupa plecarea de la Steaua a ajuns la Gloria Bistrita si un an mai tarziu la Poli Timisoara. Insa in doi ani a jucat doua meciuri, genunchii sai nerezistand la efort. A mai trecut apoi pe la mai micile echipele timisorene UMT si CFR si pe la FC Onesti. Ultima legitimare a fost in tricoul Drobetei Turnu Severin in 1999. Un final nemeritat pentru un tanar fotbalist care promitea asa de mult.

Alin Artimon si-a inceput apoi cariera de antrenor. In 2006 a ajuns pe banca Politehnicii Timisoara. Artimon ii succeda in functie rudimentarului Cartu. Jucatorii il iubeau si intre ei si Alin era o relatie bazata pe respect reciproc. El era un antrenor apropiat lor, insa strict, disciplinat si mai ales educat. Se documenta permanent si erau multe noptile in care ramanea sa doarma la stadion pregatind sedintele tactice sau meciurile care urmau.

Dupa meciul pierdut cu Steaua in Ghencea, Artimon a fost acuzat de Jackie Ionescu, acest Cornel Dinu in varianta timisoreana, adica omul care se baga peste tot, nerezolvand insa nimic, cum ca ar fi cedat meciul echipei la care a debutat in fotbalul mare. O ofensa mai mare nici ca se putea, considerand onestitatea si caracterul lui Artimon. Acesta i-a dat o replica taioasa senilului Jackie : "Sunt si voi ramane stelist toata viata mea, insa niciodata nu o sa tradez clubul din care fac parte!" Aceasta afirmatie in care isi recunostea dragostea vesnica pentru Steaua in timp ce purta pe el treningul alb-violet denota nu "obraznicie" asa cum a spus Jackie Ionescu in niste discutii ulterioare, ci caracter de barbat adevarat, care nu vorbeste aiurea spunand doar ce le place sefilor sa auda; in totala antiteza cu toti Mihaitii si Plesanii campionatului romanesc, care devin subit cei mai mari ultrasi ai echipelor cu care semneaza. Un alt episod similar s-a derulat in timpul unui meci de campionat, cand galeria care se pretinde cea mai sportiva si anti Bucuresti dar cu frati in Giulesti, scanda injurii la adresa Stelei. Alin si-a parasit incet locul de pe banca tehnica, s-a dus in fata peluzei timisorene aratandu-le obrazul si facandu-le semn sa inceteze. Dupa conflictul cu Jackie Ionescu, Alin a spus ca isi da demisia, fiind insa intors din drum de jucatori si de Iancu, care era multumit ca economiseste bani cu Artimon, acesta antrenand mai mult din pasiune decat pentru bani.

La meciul urmator insa, impotriva Argesului lui Penescu, o echipa care se batea la retrogradare in acel sezon, conducerea timisoreana i-a propus lui Artimon sa cedeze cel putin un punct echipei din Trivale. Alin nu a raspuns nimic. Le-a intors pur si simplu spatele si si-a vazut de pregatirea meciului. Poli a invins cu 3-1, fapt care le-a scos din buzunare ceva bani murdari lui Iancu si oamenilor lui. Acest fapt s-a dovedit decisiv, fostul fundas stelist fiind in cele din urma inlaturat de la Poli. Coloana lui vertebrala permanent dreapta i-a fost dusman si in cariera de antrenor, asa cum ii fusese si in cea de jucator. Intr-o perioada in care majoritatea cluburilor sunt conduse de escroci imbogatiti prin meteode necurate, care fac pasiune din umilirea antrenorilor si dictandu-le cum sa isi faca meseria, un antrenor ca Alin Artimon nu este dorit si nici apreciat la adevarata valoare.

Fotbalistul Alin Artimon nu este o glorie stelista. Din pacate promitatoarea-i cariera s-a curmat brusc, practic inainte sa inceapa. Nu a cersit bani si nici pozitii fictive in cadrul clubului militar. Nu a aparut in mass media sa se bata cu pumnul in piept pentru trecutul ros albastru, s-a tinut departe de scandaluri si nu a facut parada stelismului doar pentru ca asa e la moda. El este insa un stelist adevarat care niciodata nu s-a lepadat de culorile ros albastre, chiar si atunci cand activa pentru echipe adverse. Din postura de adversar, nu si-a pus buzele pe steguri de culoarea visinatei cu esenta de rom, nu a strigat scarbosenii cu galerii rivale, si nu a pupat acolo unde a scuipat asa cum au facut multe alte glorii steliste, cu cariere mult mai bogate si care ar fi trebuit sa fie mult mai recunoscatori Stelei, echipa care i-a facut oameni. Integritatea, onestitatea, profesionalismul si pasiunea pentru munca fie ea pe banca sau in iarba, sunt calitatile tipice ale stelistilor de moda veche, iar Alin Artimon merita sa fie in acea galerie selecta a Oamenilor care au contribuit cu cat au putut la mentinerea clubului Steaua la un nivel maxim.

Visan Bucur