20-08-10

Pentru cine se simte...

     19 august 2010, Steaua – Grasshopers. Ridic privirea către tabela de deasupra mea care tronează trufașă cu un neverosimil 0-0 în minuntul 41. Însetat și ușor irascibil de la o durere sâcâietoare de măsea mă ridic către chioșcul de produse coemrcializate de către FCSB. ,,Hai că nu se mai poate întâmpla nimic, mă duc sa stau la coadă ca poate apuc să ma întorc până se termină pauza“ îmi zic în gând. Aiurea, nici nu ajung bine sus că bomba lui Dorel e bâlbâită de saltimbancul ăla din poartă care începuse să tragă de timp încă de la încălzire și Kape rateaza reluarea. Trag niște înjurături, mai dau și un picior în gard...și mă resemnez.
     În față, cam 12-15 oameni la coadă. Hai că e bine. Termin repede. Optimismul mi se stinge repede, de ce mă mai miră, la noi orice coadă se mișcă încet. Fie că e la bilete, fie că e la băutură, viteza melcului e unitatea de măsura. Repriza se termină, și lumea năpustește către singurul chioșc de la peluza 2. Din duzina de oameni care era când am ajuns eu, puteam număra câteva sute. Mă felicit pentru inițiativa de a pleca mai devreme și aștept cuminte momentul izbăvirii.
     În plin tranzit de ,,du-te vino", niște baieți purtând însemnele unei cunoscute grupări care activează la Sud se așează în față, ignorând puhoiul din spate de oameni. Pe principiul ,, Liber traiesc , liber sa spun ce gandesc” prietenii noștri se bagă direct în față, sau cum se spune pe românește, cu japca. Evident, amicii noștri erau insetați ca și noi si in cele 5-6 minute cat au ținut casa ocupată au ignorat cu seninătate restul lumii. Mirat, și oarecum cu o tensiune în creștere, văd grimasele celor din jurul meu, dar care încă se abțin să reacționeze. Mai are pădurea uscăciuni..trecem peste...
     Coada își revine la normal, oamenii răsufla ușurați, eu mai am câteva persoane și ajung....Nu trec nici 2 minute, cand un tip blonduț, îmbracat de asemenea cu un tricou din aceeași ,,brigadă” își forțează norocul și cu o nonșalanță greu de descris se baga iar în frunte...Simt că explodez și tocmai când mă pregatesc să îmi manifest nemulțumirea verbal, cineva mi-o ia înainte...,,Băi prietene, pai ce plm facem, eu stau aici de 15 minute cu copilul în cârcă să îi iau un suc că îi e sete și voi vă băgați în față ca nesimțiții. Du-te frate și stai la coadă ca toată lumea! “Vizibil fâstâcit, ultrasul nostru joacă tare : ,,Ce-i frate, am stat la coadă, am făcut, am dres, sunt 2 oameni aici, iți vine și ție rândul etc etc etc etc”.
     Gura păcătosului însă adevar grăiește și sutele de oameni din spatele meu răbufnesc și se iau de respectivul personaj. Aud comentarii de tot felul, lamentări, nemulțumiri. Unul singur m-a mișcat și m-a determinat azi-dimineață sa scriu articoulul. Suna ceva de genul: ,,Uite-te frate la ăștia, îi doare în ...și se bagă în față să ne arate ce băieți sunt și după aia scriu pe forumuri de cocalarii și interlopii care vin la stadion. Și mai vreti civilizație. Băi frate, uite-te la ăsta, are altă culoare a pielii și stă la coadă cu copilul ca toata lumea și tu te bagi în față și mai ești și român”. Trecând peste aspectele entice ale relatării, pe care sincer nu le-am remarcat și care oricum pentru mine nu au relevanță, o altă idee îmi tresare. O veche vorba românească spune că ,,peștele se impute de la coadă”. Să fim serioși, ce vindecare a Stelei, ce reviriment, ce manifestări…când cei ce se vor artizanii acestor schimbări nu au cele mai elementare norme de bun simț și se comportă exact ca cei pe care îi blamează? Oare asta nu se numește ipocrizie? Ce așteptări să ai de la acești oameni când comportamentul lor reflectă tot ceea ce urâm de fapt?
      Nu vreau să fiu înțeles greșit și nici nu generalizez. E o întâmplare izolată și poate așa ar trebui să rămână. E păcat însă ca în asentimentul meu sunt mulți oameni. Nu am pretenția să fiu cel mai civilizat om sau că ma comport ca la carte dar în sine mea se naște un sentiment aparte atunci când simt că sfidez pe cineva: se numește rușinea...
     Am venit anul asta cu un suflu nou pe stadion. Ultimii 2 ani au fost oarecum dificili pe plan emoțional în ceea ce privește trăirile mele față de fotbal și Steaua în general. Am avut poate și neșansa să lucrez într-o instituție din presa sportivă foarte cunoscută, lucru care m-a făcut să cunosc fotbalul așa cum este el acum și mi-a știrbit orice fărâmă de empatie față de fenomen. Mizeria, personajele, oamenii, spectatorii...pur și simplu mi s-a luat. De cele mai multe ori când eram pe stadion toate aceste fapte nu ma lasau să ma manifest, eram oarecum blocat într-o cușcă emoțională, întrucât nu mai era la fel ca înainte. Punct.
     Din naivitate, dar mai ales din optimism, anul asta am dat RESET. Am venit cu inima deschisă, decis să mă bucur iar de fotbal, de atmosferă, de prietenii cu care merg. Începutul era promițător și mă facuse să uit de argumentele pentru care vedeam în fotbalul de la noi un motiv suplimentar de stres, nervi și plafonare. A fost nevoie de un mic de-click precum cel de aseară să îmi revizuiesc ( a câta oara??) poziția. Să fim serioși, omul sfințește locul. O fi Becali cancerul Stelei, dear nici oamenii care asistă la spectacol nu sunt cu nimic mai prejos. Am toată admirația pentru voința și răbdarea celor care într-adevăr cred în schimbarea în bine a clubului nostru dar pentru mine tablul este prea dezolant iar oamenii cu adevărat valoroși prea puțini...Degeaba încerc să mă mint că o sa fie altfel cand tabloul pe care eu îl vad e plin de puști teribiliști care refulează pe stadion și în cartier nici nu ies din casa, de oameni care injură non stop și vad asta ca fapt de bravură sau de indivizi care nu au cele mai elementare norme de civilizație...Repet, nu vreau să generalizez, dar între categoriile sus-menționate sunt și cei care țin predici militează la bunul mers al lucrurilor la Steaua...
     Multe nu mai sunt de spus. E o impresie pur-personala și ca atare trebuie privită ca o părere subiectivă. Esențialul rămâne și trebuie să dea unora de gândit. Schimbarea nu vine de cele mai multe ori pe cale personală sau prin voință, ci prin exemplul altora. Modelele din păcate însă întârzie să apară...

P.S. Din motive lesne de înțeles, nu am dat numele grupării. Sper că dacă printre cei ce citesc sunt și unii care se recunosc macar să se simtă cu musca pe căciulă să fie liniștiti că nu i-am facut de....râs...


Răzvan