29-06-10

Dupa 21 de ani...

Daca as fi trăit in SUA, astăzi îmi serbam MAJORATUL... Sunt un steag născut in 29 iunie 1989, iar astazi implinesc 21 de ani de existenta. Ca orice copil cuminte si ascultător, îmi place sa aud povestea primei mele apariţii...

Se făcea ca intr-o după amiaza torida de iunie, doi băieţi luau la picior celebrele cai comerciale ale anului 89, Lipscani si Covaci, doua uliţe din buricul târgului. Tocmai fusese ziua unuia dintre ei, implinise 18 ani, si din banii primiţi de la părinţi de majorat, după ce a cinstit colegii de liceu in vechea berărie Gambrinus a purces sa caute panza de steag...Au găsit undeva intrun colt de Lipscani un ditamai magazinul de stofe. Pânza de steag nu au gasit, dar au găsit ceva mult mai bun...materialul care a făcut ca si astăzi după 21 de ani, imbatranit de timp si mai ales de atâta spălat, sa reziste. Au luat doua bucati de material una roşie 1,5*1 m si una albastra 1,5*1 m. Banii erau cam pe limita dar căutând prin buzunare au reuşit sa mai adune si pentru 6 m de franjuri. Ce bucurie pe ei...au alergat spre casa, mama unuia dintre ei a unit cele doua fasii de panza...cealalta, Dumnezeu s-o odihnească acolo in ceruri unde isi traieste liniştea sufletului, a cusut toata noaptea la ceea ce m-a făcut atât de deosebit si unic intre toate steagurile de atunci si pana acuma; STEMA STELEI 0.75*0.60m; O noapte întreaga s-a cusut la mine, cu o noapte înaintea meciului de cupa, fâşie cu fâşie. Stema a fost compusa din fasii de pânza suprapuse una peste alta, blazonul galben peste care urmează dungile, literele si STEAUA, cusute independent.

Era noaptea de 28 iunie 1989, noptea in care m-am născut eu, STEAGUL, mândru de culorile mele, de stema mea si mai ales de franjurii mei unici. Si uite aşa a trecut noaptea, nici nu se crăpase bine de ziua când băieţii m-au împăturit cu grija , m-au băgat intr-o traista militara de merinde si au plecat spre gara. Era ziua cea mare, prima mea zi... ziua meciului. Doi tineri de 18 ani s-au strecurat in gara printre calatorii ce stăteau si priveau ca la urs defilarea galeriei steliste ce se îmbarca in tren.. Luaseră bilete de la agenţie si aveau locuri rezervate. Păşesc pe langa tren, privind cum galeria Stelei se imbarca..1,2,3,4 vagoane pline de stelisti. Se saluta cu cativa...de, aveau deja 5 ani de când veneau regulat la meciuri in Ghencea. Trec de vagoanele rezervate căutându-si locul, se opresc, tresar.. in fata lor un zid de scuturi albe, celebrele scuturi care peste nu mai puţin de 6 luni apăreau in Piaţa Universitatii ascunzând in spatele lor aceleaşi bestii cu fata umana si cu neuronii ce tind spre 0 absolut: militienii...era prima data, după cum avea sa îmi declare mai târziu..,,stăpânul”, când vedea scutierii...Un vagon tampon de uniforme gri ale securiştilor făcea departajarea intre cele 4 vagoane cu Stelişti si cele 2 cu dinamovisti.

Trenul pleaca cu cei doi baieti in vagonul de langa locomotiva cu capul plecat pe geam ce asculta incordati glasul galeriei ce canta undeva in spatele lor in tren. Se merge snur, dar la Campina stupoare..Suntem trasi pe o linie secundara, locomotiva se desprinde si dupa cateava minute se adauga la tren inca doua vagoane pline ochi cu elevi militieni frumos incolonati ce tineau fiecare in mana cate un stegulet alb cu un mare D rosu desenat.. Erau mai putin numerici ca stelistii asa ca s-au adaugat forte proaspete, pe drum, la ordin, viitorii militieni de la scoala din Breaza. Ajungem in sfarsit in Brasov. Ramanem in tren, asteptam sa plece vagoanele de militieni si galeria cainilor. Vin incolonati si stelistii, coboram din tren, ne alaturam lor si patrundem pe tunelul ce duce in gara. Galeria canta, acustica e unica. Peretii tunelului amplifica glasul galeriei...o mare ros albastra ocupa tunelul garii. Suntem intampinati de Militienii calare, incolonati si plecam spre stadion.

Baietii mei (pot sa le zic astfel, nu?) se strecoara din rand printre doua blocuri si pornesc plini de incredere spre hotelul Aro: stiu ca acolo sunt cazati Stelistii. Dupa o scuta escala prin piata Sfatului ajung in parcul de vis a vis de hotel...Surpriza, Stelistii sunt acolo la o plimbare in parc. Laca, Gica, Tudorel, Colonelu, Caprioara Belo, Loti...Sunt nume noi pt mine, habar nu aveam eu atunci ca aceste nume imi vor deveni IDOLI.. Acolo am vazut pentru prima data lumina cerului. Baietii m-au scos si au inaintat mandri, purtandu-ma pe brate, spre grupul de jucatori din parc. Din cealalta directie se aud strigate:,,Si Estela, si Estela Vicecampeon di Europa”, un grup de Stelisti descoperisera si ei jucatorii in parc si veneau cantand. O voce calda, Nea Emi, rasuna: ,,Gata baieti, hai la hotel...” si incet, in ordine, jucatorii se incoloneaza spre intrarea in hotel. Stelistii sunt acolo, fac un lant viu pana in fata hotelului prin care jucatorii se retrag. Toata lumea ii indeamna si ii incurajeaza: hai baieti, ii casapim azi!

Ajungem la stadion. In finala de juniori, ,,stapanul” avea doi colegi de clasa. Unul dinte ei avea un frate mai mare la echipa de tineret a Stelei si le facuse rost de bilete. Pirdem finala de juniori, dar ce conteaza ..urmeaza finala cea mare. Jucam cu trofeul pe masa.pentru a NN-a oara.

Cei doi baieti ma flutura deasupra capetelor. Se canta si se scandeaza intr-un glas. In fata lor, un pusti ii cere ceva de mancare tatalui ce statea langa el si care, luat de val, canta cat il tinea gura. Din sac ,,stapanul” ii intinde ultimul sandwich; ,,multumesc, zice pustiul...stii, eu sunt fratele lui laca”...Incepe meciul. Ce pot eu sa va povestesc, cronica acelui meci asa cum a fost ea scrisa o veti citi in articole de sport din ziarele vremii publicate impreuna cu aceasta poveste. Veti gasi totodata si certificatul meu de nastere: programul de meci si biletul.

Istoria scrisa si video va consemna transversala lui Dan Petrescu, bara la lovitura de cap a lui Piti si golul genial a lui Hagi. Istoria nescrisa va consemna in inima suporterilor stelisti gestul publicului, ce umpluse arena stadionului ,,neutru”. Gest de aplauze la decernarea ,,ghetei” de catre galeria stelista marelui goleador Camataru care a reusit sa desfiinteze trofeul oferit de francezi cu eficacitatea nemaiintalnita. Intregul sector al galeriei steliste s-a descaltat si cu incaltarile ridicate amenintator spre cer cantau cu patima:,,Camataru vino-ncoa..Vino sa iti dam gheata”. Intreg stadionul aplaudand minute in sir ,,coregrafia” stelista cu incaltarile din piciore. Si toate astea se intamplau in anul de gratie 89...

Am invins...cei doi baieti m-au considerat TALISMANUL lor si am ramas un talisman timp de 10 ani. Erau convinsi ca daca eu, ,,Steagul”, eram acolo cu ei pe stadion., Steaua nu pierde. Si asa a fost ani la randu’, nu am vazut nicio infrangere pana la...pana la prima mea deplasare externa, in 1999, la Praga. Acolo, mitul s-a spulberat. Prezenta mea nu mai aducea victorii. Dar nu-i asa ca imi facusem datoria timp de 10 ani?

In templul suferintelor GHENCEA am urmat un traseu maiestuos: am fost printre primele steaguri care au fluturat in mai noua PELUZA SUD; steag de gard in ani in care nu apăruse decât celebrul Fossa Ragatze capturat de la Genova; la steag de doua bete, cred ca am fost primul care am inaugurat moda steagurilor de doua bete ( japoneze parca li se spune),la mutarea galeriei in NORD…,,stapanul” intra pe stadion cu un trepied de aparat foto ce avea picioarele extensibile, le deşuruba si gata, deveneam steag de 2 bete; am fluturat si la tribuna I mulţi ani la rând…din 1992 si pana in 2004 am avut ,,abonament” la tribuna I.

Incet-incet anii si-au spus incet dar sigur cuvantul. Am fost ,,impodobit” cu 16 stelute( era numarul de campionate castigate pana atunci), dar aparusera brigazile si anii mei de glorie se stingeau incet - incet. Am ramas insa fidel insotindu-mi mentorul prin intreaga Europa. Am fluturat pe rand la:Praga, Southampton, TSKA, Parma, pe Nou Camp (cu prilejul meciului de binefacere pt. ajutorarea victimelor valului tsunami - in drum spre Valencia), Valencia pe Mestalla, Rosenborg pe Lerkendal, Genova, Heerenveen pe Abe Lenstra Stadion, Kiev, Madrid pe Santiago Bernabeu, Praga din nou dupa 8 ani, Londra pe Emirates pentru meciul cu Arsenal, Istanbul, Florenta pe Artemio Franchi...

Cred ca pentru a-mi spune intreaga poveste a ,,vieţii” ar trebui sa scriu zece pagini. Voi tresari mereu la auzul indemnului LACATUS, LACATUS, pentru ca ei, cei ce se afla acolo vremelnic in loja si neaveniti, nu pot intelege cu mintea ingusta de afaceristi specialisti in bisnita cu bilete de cinema si vanzarea de urda si branza ca ,,LACATUS, LACATUS, LACATUS” e strigatul nostru de lupta cu care eu ma indentific, imboldul nostru catre jucatorii din teren ca ei sa dea totul: agresivitate, determinare, daruire..asa cum numai Laca stia sa o faca in meciurile cruciale. Voi ramane mereu cu sufletul ros-albastru ca si culorile ce le port cu mandrie de 21 de ani.

Aceasta este povestea mea, la 21 de ani. Alatur povestii cateva franturi foto din tumultoasa mea existenta. Eu, bătrânul decolorat, voi fi mereu prezent...uneori in sacul din spate, alteori fluturându-mi anii de glorie.

Sunt Stelist de când mă ştiu
Asta este faima mea
Nici nu vreau si nici nu pot
Sa mă schimb ...eu mor.... Stelist....

Cu stima, TOC.
THE OLD COLLECTOR