06-04-10

Amintirile unui ciudat neadaptat

In anul in care am ajuns finantator al Stelei am fost primit cu ostilitate de catre suporteri. Dupa primele infrangeri am fost injurat de catre Nord, iar eu am raspuns lasandu-le intrarea gratuita la orice meci de acasa. Multi mi-au spus ca am inebunit. Apoi am fost persiflat de catre Sud si criticat pe fcsteaua.ro, iar eu le-am multumit pentru ca sustin echipa. Le-am spus „puteti injura numele meu dar sa nu ardeti niciodata steagul Stelei”. Mai mult, am donat o suma importanta de bani in contul AISS. Pentru steaguri, deplasari, coregrafii si pentru site.

Fostele glorii m-au criticat pentru jocul mai slab al echipei, iar eu le-am raspuns facandu-le un muzeu in interiorul stadionului. Am refuzat sa stau in loja la meciurile de acasa, iar televiziunile ma cautau in zadar in timpul partidelor pentru a-mi suprinde reactiile. Am pus pe geamul lojei un poster imens cu imaginea lui Hagi, iar la intrarea in stadion am construit o statuie imensa pentru Lacatus.

Gazetarii, reporterii au incercat mereu sa ma contacteze pentru a ma invita in emisiuni sau pentru a-mi solicita opiniile dupa meciuri si am refuzat de fiecare data cu eleganta. „Daca refuz pe unul, atunci trebuie sa fiu consecvent” am motivat. „Fie onorez toate invitatiile, fie nu ma implic deloc”. Am ales sa nu ma murdaresc si lumea mi-a spus ca am inebunit.

Dupa primele refuzuri m-au provocat prin articole scandaloase. Mi-au gasit defecte, m-au acuzat de diletantism. Dupa ce am stabilit cu antrenorul si jucatorii sa „vorbeasca” mai mult pe teren, situatia a devenit de-a dreptul exploziva pentru ca am fost acuzati de silenzio stampa. „Cine este acest despot necioplit care nu ne lasa sa ne facem meseria?” s-au scandalizat ziaristii.

Pe 7 mai am invitat fostele glorii la un dineu oficial. Am stat putin si apoi m-am strecurat afara. I-am lasat sa depene amintiri, sa se bucure de acest moment si sa ofere interviuri presei. Si eu vreau sa fiu invitat peste ani la un astfel de dineu dar asta depinde de ceea ce fac in prezent. Acum e timpul lor.

Dupa primele victorii in campionat suporterii au imceput sa vina in numar mare la stadion. Investitiile mici dar facute cu cap, au readus fotbalul pe gazon si publicul a simtit ca spiritul Stelei poate fi reinviat.

Intre timp mi s-a propus sa candidez pe un log eligibil in Senatul Romaniei. Bruma de educatie, cele doua limbi straine pe care le vorbesc, posibilitatea ca odata si odata as putea iesi din aceasta gaoace in care m-am retras si mi-as asuma rolul de bufon al fotbalului romanesc conducator peste echipa natiune, au fost tot atatea elemente care i-au determinat pe mai marii partidului sa-mi propuna acest aspect. I-am refuzat si multi mi-au spus ca sunt nebun. Am ras in barba si mi-am zis in gand „nerozilor, cel ce investeste la Steaua si stie sa mentina viu spiritul echipei Armatei Romane este cel mai puternic om din aceasta tara fara a avea nevoie de alte functii”.
....................................
In seara cand am castigat Cupa Romaniei, invingand la scor o rivala bucuresteana, am plecat cu 5 minute mai devreme din stadion. Gazetarii au sarit pe mine pentru a-mi adresa intrebari. Cu glas scazut si ferm le-am raspuns "Jucatorii, ei sunt actorii. Si antrenorul. Intrebati-i pe ei”. Lacustele s-au indepartat si au pandit sa iasa jucatorii. Stiau. I-am obisnuit ca nu dau declaratii. Eu vorbesc altfel. Apoi am mers la cimitir la mormantul „unuia” Alexandrescu. Am pus o coroana si am spus „Odihneste-te in liniste batrane. Steaua traieste, asa cum o stiai”.