23-03-10
AISS: "Si VIP-urile de la fotolii au cantat contra lui Becali!"Contestatarii patronului stelist exilaţi în înaltul tribunei au descoperit, la meciul cu Gaz Metan Mediaş, neajunsurile cu care se confruntă microbiştii care urmăresc jocurile din zona VIP.Opoziţia lui Gigi Becali nu face niciun pas înapoi în războiul cu patronul echipei de fotbal Steaua. Chiar dacă la meciul cu Gaz Metan Mediaş, de duminică, au primit locuri la fotolii, pentru a fi supravegheaţi îndeaproape de „gorilele” lui Becali, fanii stelişti nu s-au temut să scandeze şi să afişeze mesaje împotriva celui care taie şi spânzură în Ghencea. Nu s-au speriat de „gorile” Atmosfera la Steaua s-a degradat iremedial după ce, în toamna trecută, Gigi Becali a luat tot felul de măsuri abuzive, interzicând mii de fani, „vinovaţi” că-l contestă. 127 dintre cei interzişi au acţionat clubul în judecată şi au câştigat dreptul de a fi reprimiţi în stadion, care le-a fost acordat printr-o ordonanţă prezidenţială, o procedură specială de soluţionare rapidă a litigiilor. Dintre aceştia, doar vreo 50-60 au onorat duminică „invitaţia” lui Becali. Ceilalţi au preferat să meargă la tribuna a doua şi să-şi strige ura adunată împotriva şefului din Ghencea. Când a decis ca, duminică, protestatarii să primească locuri la fotolii, Gigi Becali s-a gândit că aceştia vor fi intimidaţi de apropierea dintre ei şi armata sa de bodyguarzi. N-a fost aşa, oamenii continuându-şi protestul. S-au simţit ca într-un acvariu Marius Nicolau, unul dintre membrii AISS (n.r. - Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti), ne-a povestit ieri cum s-au simţit la fotolii suporterii obişnuiţi cu „peluza” şi cu tribunele. Fanii s-au îmbrăcat elegant, dar nu s-au putut abţine de la vechile obiceiuri, fluturând bucăţi de pânză cu mesajele „Vinde” şi „Pleacă”, ambele „dedicate” lui Gigi. „A fost ceva inedit. Nu s-a auzit nimic din ce strigam noi acolo. Ne-am simţit ca într-un acvariu. Ne-am îmbrăcat la patru ace din spirit de frondă (n.r. - să arate că nu sunt «drogaţi»). Când mergeam în peluză, eram controlaţi mai ceva ca la aeroport, dar aici n-am avut nicio problemă să introducem mesajele. Nu ne-a plăcut că la fotolii se vinde bere scumpă şi caldă! O bere costă peste 10 lei şi avea mai mult decât temperatura camerei”, ne-a declarat Nicolau. "A fost cea mai inedită experienţă de-a mea pe stadioane, deşi, odată, am văzut un meci Dinamo - Steaua din mijlocul «câinilor»!“ - MARIUS NICOLAU, suporter al echipei Steaua, care a văzut meciul cu Mediaş de la fotolii. „De-acolo se vede bine meciul” Contestatarii vor reveni la fotolii ori de câte ori Gigi Becali va decide asta, dar patronul le poate oferi locuri în orice zonă a arenei. Deşi n-au auzit nimic şi nici nu sau făcut auziţi, fanii au descoperit şi o parte bună. „De-acolo se vede foarte bine meciul, dar noi suntem tineri şi avem altă idee despre susţinerea echipei sau despre protest, în cazul de faţă. Acum, ne dorim să stăm în peluză. La o altă vârstă, poate o să ni se pară interesant să stăm la fotolii sau la loje”, ne-a mai spus Marius Nicolau. 127 de suporteri stelişti şi-au câştigat dreptul de a fi şterşi de pe lista „interzişilor” şi de a fi reprimiţi la meciurile din Ghencea după ce au acţionat clubul în instanţă. Vali Argăseală a minţit Ca de obicei, Gigi Becali a turuit după finalul partidei şi despre problema „drogaţilor”. „Au stat acolo, dar Argăseală mi-a zis că au fost daţi afară. Lumea i-a apostrofat, s-a săturat de ei”, s-a lăudat fostul oier, duminică noapte, pe la toate televiziunile. Fanii prezintă o altă variantă. „A venit Argăseală, dar a plecat repede, pentru că n-avem ce să discutăm cu el. Unii dintre noi n-au mai rezistat acolo şi, la pauză, sau dus la tribuna a doua. N-am avut probleme nici cu bodyguarzii. Cu Gigi nu ne-am intersectat. L-am văzut când a plecat cu o armată după el. Alergau ăia pe lângă el cum alergau poliţiştii pe lângă Michael Jackson”, ne-a mai dezvăluit Marius Nicolau. Din această poveste reiese că Gigi şi-a trimis subalternul, pe preşedintele Valeriu Argăseală, să-i evacueze pe contestatari din stadion, dar acesta n-a avut succes şi, când s-a întors la şeful lui, l-a minţit că i-a îndeplinit porunca. Spectatorii la costume s-au alăturat protestatarilor „Drogaţii” au legat noi prietenii la fotolii cu VIP-urile care stau acolo mereu. „Oamenii care vin de obicei acolo au cântat cu noi. Erau patroni şi reprezentanţi ai unor firme mari care îl înjurau pe Becali. Ne-au spus că s-au săturat şi ei”, a încheiat acelaşi Marius Nicolau. Evenimentul Zilei FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
26 ani de la 24-03-1984 Ziua de nastere a lui Ifeanyi EmegharaFundasul nigerian stelist, s-a nascut la data de 24 martie 1984. Emeghara a venit la Steaua in vara anului 2007 de la Poli Timisoara.Anti becali
nu cedam!
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Personalizare
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
wallpapers- lm-aSteaua Rangers - SC Miercurea Ciuc 2-4- Pirotehnis tu'Steaua-SC M.Ciuc atmosfera- OMbun | https://fcsteaua.ro:/
Maye 23.03.2010@02:17
Merci.
fortza steaua 23.03.2010@02:24
florin_anya 23.03.2010@02:32
Ca sa duceti asa razboi stiu ca aveti personalitate si orgoliu,nu puteati altfel,dar credeti ma trebuie sa aveti abilitatea de a lasa tuturor mentalitatilor sansa sa se regaseasca cu ceva cu orice potriviti in acest razboi. Greul voi l ati dus si aveti dreptate sa fiti ironici si vigilenti dar trebuie sa ne unim,sa ne folosim de toata lumea,macar numeric in prima faza.este pacat.
Sunt foarte multe orgolii,temeri si stiti bine ca doar uniti sau doar in numar mai mare contam.
Se poate si altfel,la fel ca pana acum(si ve ti avea cea mai mare satisfactie)dar dureaza mult,timpul trece greu,iar eu unul sufer enorm.NU MAI SUPORT ATATEA AROGANTE,NU MAI VREAU PARANOIA.
Chemati oamenii la stadion,ganditi va la orice categorie,macar pentru un meci sa umplem stadionul.SA SPUNEN ODATA TOTI,,PLEACA Becali,oricum si daca nu credeti ca este o idee buna sa stiti ca oricum o sa treziti mai multi oameni decat de loc.PENTRU UN MECI.
tacu 23.03.2010@03:11
Marius 23.03.2010@07:03
Imi poate explica si mie cineva ceva?Ce inseamna mai exact "ordonanta prezidentiala"?
Merci.
# Ordonanta presidentiala este o procedura speciala in temeiul careia, instanta de judecata poate dispune masuri vremelnice, in cazuri urgente, pentru: pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere;
# prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara;
# inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Cererea de ordonanta presedintiala se va introduce la instanta competenta sa se pronunte asupra fondului dreptului. Ordonanta va putea fi data si fara citarea partilor si chiar atunci cand exista judecata asupra fondului dreptului.
Ordonanta este vremelnica si executorie. Instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea unui termen.
Ordonanta este supusa apelului in termen de 5 zile de la pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor, si de la comunicare, daca s-a dat fara citarea lor
vlad 23.03.2010@07:31
Acolo totul este gratis. Si mancarea si bautura. Al naibii Cioban!
Maresal 23.03.2010@09:16
Sa nu mai injure a decis intai Peluza Nord ( niciodata n-a fost vorba de incetarea protestului ) si ni s-a umplut frigiderul pentru asta si am fost acuzati de bani luati, ca am ajuns in cercul al 9-lea, ca am vandut pentru 30 de galbeni. Ulterior SUD a facut acelasi lucru, dar acum se pare ca e ceea ce trebuie.
LUPANU 23.03.2010@09:59
armanovici 23.03.2010@10:15
Nu vreau sa creez disensiuni dar asta a fost principalul motiv, lipsa dorintei de a protesta vehement!
De ce trebuie deviat la acelasi subiect: Nord vs Sud vs AISS, cand e limpede ca obiectivul principal e inlaturarea gunoiului prin proteste non stop!!
sabin1307 23.03.2010@10:15
Acelasi lucru poate fi valabl si pentru alte grupuri de suporteri care isi simt orgoliul si onoarea faultate. Numai prin fapte vor reusi sa schimbe ceva in sensul asta, nu strigand pe forum ¨Respectati-ne! Tot ce ati vazut si ati auzit pana acum sunt este o iluzie, deci nu credeti!¨.
In rest, comportamentul si stilul viermilor de la loje nu mai pot fi suprinzatoare.
iondela0 23.03.2010@10:17
puyol 23.03.2010@10:22
vlad 23.03.2010@10:36
Am crezut ca este acelasi lucru. Eu papam pe acolo cand nu era Ciobanul creditor.
armanovici 23.03.2010@10:53
Facem pariu ca meciul viitor nu mai stati la fotolii?
Marlanul o sa isi deie seama de gafa facuta!!
Cristy P 23.03.2010@11:16
florin_anya 23.03.2010@12:39
cristi cosor 23.03.2010@14:55
@Maresal
Respectul meu pentru "batranii" din Nord nu imi permite sa iti raspund cum simt.Nu v-a umplut nimeni frigiderul pentru ca ati decis sa nu mai injurati ci pentru faptul ca ati renuntat la proteste,iar daca ceea ce face nordul de la o vreme se cheama contestarea conducerii atunci nu vedem la fel intelesul acestui termen.
liquid squad 23.03.2010@22:53
Cogan astazi@11:51
poate sa imi spuna cineva daca pot intra toti abonatii de la Peluza Sud dupa decizia judecatoreasca? Sau au acces doar cei care au deschis actiune judecatoreasca?
Eu am abonament dar nu sunt printre cei care s-au adresat justitiei.
Multumesc
Bogdan astazi@12:00
Cogan astazi@12:48
Andreea 24.03.2010@19:11