08-03-10

Povesti de adormit imparatu'

Teribil mă amuză răspândacii de ştiri care să contribuie cât de cât la denigrarea Stelei şi a performanţelor ei…

Purtători din gură-n gură ai unor ştiri-bombă lansate de unu’ sau de altu’ roşi de anonimatul în care se zbat fără rost şi neştiuţi, colportorii de prostii cu pretenţii de contribuţii istorice uită un lucru: nu toţi pun botu’ la fantasmagoriile lor. Şi, mai ales, nu toţi intră-n fibrilaţie la gându’ că favoriţii lor erau cât p-aici să joace o finală de cupă acu’ şapte decenii, printr-un fel de alba-neagra cu bileţele-n şapcă… Nu toţi cad în poponeaţă când află că miliarde de fani anti-comunişti se-mbulzeau la meciurile de la matineu ale diviziei secunde… Nu toţi îşi rod unghiile de ciudă că n-au un imn care să le deschidă porţile… Nu toţi contabilizează cu sârg barele frumoase, uitând de golurile care au adus fală culorilor roş-albastre şi Tricolorului sfânt…

În pierdere de cititori şi incapabili să dezbată problemele reale ale fotbalului nostru, ajuns de râsul rabinilor, prosportiştii, prin reprezentantul lor de seamă Ion Viorel (Ion who?), mai toarnă niţel gaz pe focul care îi mistuie pe cei cu realizări neînsemnate şi pentru nimeni interesante.

Ei, bine, de data asta, e vorba de auto-intitulat „super-reportaj” despre… „Ultimul împărat din Scorniceşti”. Staţi, bre, că nu-i vorba de f’un Cioabă sau mai ştiu eu ce alt corsican. E vorba de Emil Bărbulescu, cel care acum ceva mai mult de 20 de ani era şeful Miliţiei şi Securităţii din Scorniceşti, plaiul natal al Stejarului, Cârmaciului, Geniului Carpaţilor sau cum i s-o mai fi zis…

Cum gloria vremurilor acelea e de multă vreme apusă, Emil I (şi ultimul) suspină a jale şi-şi deapănă amintirile cam şchioape. Şi „dezvăluie” un mister îngropat cu grijă de echipa comunistă venită pe tancurile ruseşti pentru a opri „legionarii” celei mai frumoase şi mai iubite echipe din avântul lor spre culmile capitalismului multilateral dezvoltat: în 1947, „Ceauşescu a înfiinţat Steaua prin poziţia pe care o avea la vremea respectivă în Consiliul Politic Superior al Armatei. Mai târziu a devenit chiar şef al acelui organism. Şi n-a înfiinţat orice echipă, ci echipa Armatei!”

Nu mă-nnebuni, nea Nicu? Păi, era mai tare ca Lascăr şi Bodnăraş? Al drac’ oltean! Treij’două dă măsăle…

Am însă o veste proastă, care s-ar putea să-i amărască pe veşnic discriminaţi. Sper că nu-mi vor citi rândurile astea înfulecând ceva, că… Doamne fereşte…

Aşadar, maifrenzilor, Consiliul Politic Superior al Armatei de care pomeneşte Împăratul Emil s-a înfiinţat pe… 28 martie 1948. De altfel, pe atunci se numea Direcţia Politică Superioară a Armatei.

Nasol… Pen’ că echipa Armatei se înfiinţase cu aproape un an mai devreme! Iar nea Nicu, vai, se ocupa de alte trebi, cum ar fi cea de secretar de partid în Oltenia. Cum era băiat vrednic, în 1949, partidul l-a promovat în funcţia de ministru adjunct al agriculturii. Abia în anul următor (atenţie, după 1949 vine 1950, nu 1947…) a ajuns viitorul Geniu tot ministru adjunct, dar la MFA (adică Ministerul Forţelor Armate, bre), unde – ce-i drept e drept – răspundea de Direcţia Politică Superioară a Armatei.

Bineînţeles, adevărul istoric nu contează pentru unii certaţi cu şcoala şi a căror bibliotecă se rezumă doar la biblie. Nu, nu aia pe care o avem toţi în casă, ci cea a apostolului Ivan Kirilov… Aşa că…

Curios e că nimeni nu pare să se fi sesizat cât îi păsa lui nea Nicu de Steaua. Fiindcă, dacă e să ne luăm după panglicile Bărbulescului, Cârmaciul avea cel mult… dureri mai jos de noadă: “…a venit la noi colonelul Gavrilă, conducătorul clubului Steaua. Era speriat rău! Ne-a întrebat ce jucători vrem înapoi sau dacă vrem şi alţii. Ieşise scandal mare la Bucureşti, tuturor le era frică de Ceauşescu. Dacă eram ai dracu’, atunci le luam toată echipa celor de la Steaua…” Mda, amor cu năbădăi…

Andrei Sava