25-11-09
Foamete în GhenceaFirma de catering care aprovizionează Steaua II nu a fost plătită şi nu a mai servit mâncare o zi, iar porţiile au fost diminuate consistent. Fotbaliştii şi antrenorii sunt plătiţi cu mare întârziere. Nu e situaţia vreunei grupări obscure din Liga a III-a, ci se întâmplă chiar la clubul-fanion al României!Criza îşi arată colţii în Ghencea şi nu iartă nimic. A început de la vârf, cu echipa mare, unde a făcut ravagii printre salariile jucătorilor care au rămas la echipă, dar, uşor-uşor, se extinde în tot clubul. Mai mulţi jucători ai reprezentantei din Liga a II-a au dezvăluit pentru ProSport cum stau în acest moment lucrurile în Ghencea. "Este clar că nu mai sunt bani! Se vede din tot ce se întâmplă", a spus unul dintre fotbalişti, care a continuat să descrie situaţia. "Cei care stau în căminul Academiei nici nu prea mai au ce mânca. Vin cu burta goală la antrenamente". Un alt fotbalist, de data aceasta unul cazat în strada Preciziei nr. 30, acolo unde este sediul Academiei Stelei, a detaliat problemele: "La cină suferim cel mai tare. Până acum, primeam două feluri de mâncare plus desert. Acum au dispărut şi desertul, şi felul întâi!". Acesta a confirmat şi povestea cu firma de catering, care a refuzat să mai furnizeze hrana până când vor fi plătite datoriile. Carnea s-a transformat în mămăligă Până acum, fotbaliştii cazaţi la Academie primeau acolo toate cele trei mese pe zi. În ultimele săptămâni însă, din trei, acestea s-au transformat în două şi jumătate. Ce s-a întâmplat de fapt? La cină se serveau două feluri de mâncare plus desert. Primul, în general, consta în mămăliguţă cu brânză sau paste, în timp ce al doilea se baza în general pe carne de vită sau pui cu diverse garnituri. Ultimele evenimente însă au "radiat" desertul, dar şi unul dintre feluri, ajungându-se în situaţia ca unele seri să le aducă roş-albaştrilor secunzi doar o farfurie cu cartofi natur sau mămăliguţă cu brânză. Consecinţa:probleme digestive Pentru a compensa, fotbaliştii din Ghencea au apelat de mai multe ori la produse de panificaţie de calitate îndoielnică. Leo Strizu, antrenorul Stelei II, nu a fost informat încă de la început de această problemă. Mai mulţi jucători au dezvăluit cum a aflat tehnicianul despre ce se întâmplă în căminul Academiei. "Într-o zi, stomacul unui jucător a clacat, iar acest lucru s-a simţit în vestiar... Nu mă puneţi să detaliez, înţelegeţi voi... Atunci a intrat şi domnul Strizu la idei şi s-a interesat despre ce e vorba. Prea multe nu are ce să facă nici el", a spus unul dintre fotbalişti. Salarii neplătite sau întârziate O altă "boală" de care echipa secundă s-a "contagiat" de la colegii din Liga I a fost cea a salariilor. Antrenorii, dar şi jucătorii, fără excepţie, nu şi-au mai primit în ultimele luni banii la timp. Astfel, mulţi dintre aceştia au ajuns în prezent să aştepte două-trei sau chiar patru săptămâni până să îşi primească remuneraţia, în timp ce altora pur şi simplu nu le-a venit încă rândul! "Poate desertul a fost scos că aşa s-a considerat că e mai bine pentru fotbaliști. Poate pur şi simplu s-a schimbat meniul", Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua "Da, într-o zi a fost o problemă cu masa pentru că la cantină s-au prezentat mai multe persoane decât era programat iniţial", Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua Gigi, ruşinat de Del Nido! Finanţatorul Stelei s-a întâlnit luni seara cu Jose Maria Del Nido, preşedintele Sevillei, adversara Unirii Urziceni în Liga Campionilor. Becali a fost foarte supărat că momentul revederii cu amicul său spaniol a avut loc după înfrângerea cu Astra. "Să te întâlneşti cu patronul Sevillei, cu care eşti prieten, şi să spui că te-a bătut una care a venit din Liga a II-a… E jenant, e ruşinos", a spus Becali. A revenit Bergodi Fostul tehnician al Stelei s-a întors ieri în România. Cristiano Bergodi a revenit pentru prima dată în ţară după demiterea din Ghencea, dar motivul acestei vizite nu este legat în vreun fel de activitatea sa la Steaua. Italianul a fost invitat la Gala Premiilor Fanatik, acolo unde va fi premiat de săptămânalul sportiv. Prosport |
https://fcsteaua.ro:/
nu cedam!
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
VideoNews
Video
Imaginihttps://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Tracker
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
|
Maresal astazi@09:35
Micsoreaza salariile, teapa lui Goian, teapa cu primele.
Dezastru in cupele europene.
ARCOM in faliment.
Criza continua.
Daca nu intra in Liga la anul isi vinde palatul ciobanul asta infect.
Totusi, prima masura pe care mi-ar placea sa o ia este demiterea celor 2 lingai: Mistochita si agoniseala. Apoi sa se spanzure.
sabin1307 astazi@09:50
BURLAE astazi@09:52
armanovici astazi@10:13
clausblaus astazi@10:17
Cine plateste pentru indaratnicia,fatarnicia si prostia bolnavului psihic?
Cu ce sant de vina jucatorii,care primesc in plin repercursiunile managementului dezastruos?
Raspunsurile le stim cu totii,insa nu ne ajuta cu nimic,atata timp cat cei responsabili de aceasta situatie stau, bine mersi,in fruntea clubului si dau din umeri,ca si cum nu ar fi nimic adevarat din ce se vede cu ochiul liber,daca tii ochii deschisi!
Probabil ca tot drogatii,betivii si cei fara servici,care din lipsa de ocupatie populeaza tribunele Templului(asta atunci cand li se permite!!!),se fac vinovati de toate relele care se intampla la cel mai iubit club din Romania.
Se doreste performanta cu burta plina de mamaliga cu branza.
Hrana obisnuita a ciobanului!!!
adibenjy astazi@10:28
alex_costin80 astazi@11:05
Symmy astazi@11:40
VINDE PLEACA MORIIIIIIIIIII !!!!!!!!!!!!
mariobebe astazi@11:49
Maye astazi@12:40
MoWeed astazi@12:41
leoc980 astazi@12:46
ovidiu11 astazi@13:10
De-a lungul timpului, a avut multe motive sa stea la Steaua, dar acum nu-l mai intereseaza nici imagine, nici mandria de a fi patronul Stelei, nimic! Tot ce-l intereseaza e faptul ca singurul lui venit frumos provine din banii intrati in contul Stelei. Daca ii iei Steaua, ciobanul va trebui sa-si vanda palatul, masina, si mare parte din terenuri pentru a-si creste fetele si sustine nevasta la acelasi standard cu care le-a obisnuit.
Vinde, pleaca, mori!
senzor00 astazi@13:23
Vlad Bogdan astazi@13:35https://fcsteaua.ro:/
Vinde Steaua!!!
bodanelu astazi@14:10
Ciobanul are nevoie de bani. Banii ii ia din conturile Stelei.
Ca sa produca bani Steaua are nevoie de performante: CL-ul. In cl nu poti sa te califici daca nu investesti in jucatori (lucru care-l face Becali, nu cumpara jucatori). Ca sa castigi campionatul ori ai o super echipa ori faci blaturi. Pai nici bani de blaturi nu are.
Jucatorii nu se vand ca nu are unde sa-i expuna.
Spectatorii nu mai vin deci puta incasari din marketing sau bilete.
Sponsorii puternici vin daca ai performante si spectatori. Ceea ce noi nu avem.
Academia de juniori o sa produca cand o sa fiu eu casatorit si cu copiii la scoala..
robson astazi@14:29
Academia de juniori o sa produca cand o sa fiu eu casatorit si cu copiii la scoala..
Stai linistit, crezi ca juniorii aia o sa stea sa faca foamea (la propriu) la Steaua ? O sa plece unde vad cu ochii, numai sa scape de dement.
Se pare ca tocmai lucrul la care nu ne gandeam acum un an sau doi, lipsa banilor, sa ne faca scapati de cioban. Si cum in Romania criza cu siguranta o sa tina mai mult decat in restul lumii, unde deja tarile civilizate o depasesc, sansele ca Becali sa ajunga in imposibilitate de a mai tine clubul sunt tot mai mari.
aleex5 astazi@15:33
stelist para siempre astazi@15:38
sa plece acest virs ca ne-a patat istoria
vlad astazi@16:42
Pocaieste-te!!!!
Sau mai bine spanzura-te!!!!
Kreator astazi@18:09
Vand ARMURA
Marimea 36,
Gri metalizat
Negociabil
Rog seriozitate!
Tel: 010123xxxxxx (Gigi)
Marius astazi@19:15
curios insa cum de toata lumea tace malc, abia cate un articolas ca asta... cand si cand.
w1tek astazi@20:02
scoateti pozele cu Unirea dupa site!
In Ghencea doar Steaua si atat.
alindm astazi@20:10
cristi cosor astazi@21:29
Tic-tac Tic-tac...timpul curge acum in favoarea noastra
tavyto astazi@21:35
ionel_94 astazi@21:58
dalexandru20 astazi@22:23
Andreea 25.11.2009@23:19