SPECTACOL România si-a luat adio de la stadion si de la preliminariile EURO 2008 într-o maniera entuziasmanta, chiar daca de pe teren au lipsit vedetele Mutu si Chivu.
"Farurile" Chivu si Mutu lipsesc de pe gazon. Cei mai multi spun, asta spre nemultumirea "soferului" Piti "priceput altfel" ca ei au calauzit drumul spre EURO 2008.
România începe asadar pe pozitii cu Albania, trece si pe avarii la bara lui Skela sau la golul lui Kapllani, dar încheie entuziasmant cu motorul turat la maximum.
Dica reuseste în minutul 18 ceea ce nu a prea mai facut la Steaua. Sa înscrie. E drept ca pasatorul, Ogararu, a plecat de ceva timp din Ghencea. In prima parte, jocul se deruleaza mai degraba lent, cumva apatic.
Lipseste miza pentru ca ea a fost bifata mai demult. In Luxemburg, cu ajutorul considerabil al Albaniei care aporoape în acelasi timp la Tirana încurca iar, de data aceasta decisiv Bulgaria. Uitam si nu iertam.
Nu avem mila de sarmanii albanezi împotriva carora ne dezlantuim într-o repriza secunda de vis în care Tamas ne aminteste de golul lui Boloni cu Italia dintr-o lovitura libera de la distanta. Sau în care colegul sau de la Auxerre, Daniel Niculae, simte nevoia sa replice printr-o dubla, razbunând astfel ratarile cu Bulgaria, festivalul golurilor încheindu-se cu doua penaltyuri ambele transformate de Marica si apoi de Dica.
O victorie frumoasa împotriva unei formatii debusolata mai ales dupa ce a ramas în inferioritate numerica. Intre momentul Sofia si cel de aseara distanta e însa mai mica si categoric înselatoare, comparativ cu evolutiile si scorurile înregistrate pe tabela.
Am terminat campania cu piciorul pe accelaratie în ultimul joc dupa o evolutie cu frâna de mâna trasa în Bulgaria, pe fondul unei viteze ideale de croaziera în restul întâlniriilor din preliminarii.
Nici înfrângerea cu Bulgaria, nici victoria cu Albania nu pot constitui repere pentru ceea ce va fi la anul în Elvetia si Austria. Dificultatea si lungimea traseului va depinde numai si numai de ceea ce vor hotarî sortii pe 2 decembrie la Lucerna.
Pâna atunci mai sunt multe reglaje de facut într-o masinarie ce merge, dar care poate si trebuie sa fie îmbunatatita. Pâna una alta, Piturca a mai avut o data dreptate. România a facut cel mai spectaculos joc din ultimii ani fara Mutu si fara Chivu.
ProSport
