Se intampla ceva sinistru de ceva vreme la Steaua. O vanatoare de vinovati, iar actiunile de cautare sunt directionate oriunde cu exceptia finantatorului. Departe de a ne face un scop din critica anti Becali incerc acest demers macar sa aratam ca nu suntem prosti. Pur si simplu ma simt scandalizat odata ce constat ca acest om foloseste o tactica de o grava lasitate: "Jucatorii sunt vinovati!" Iata o concluzie care se consolideaza si care ma scandalizeaza odata ce constat acceptarea acesteia, una care a fost inserata pervers "pe surse" in mintile unor membri ai galeriei sau prin intermediul unor oameni din mass media.
Iarasi sacrificam echipa? Iarasi lovim in familie la greu in loc sa reparam ce se poate repara? Unde este puterea acelui carmaci care isi asuma responsabilitatea si in ciuda oprobiului general se constituie intr-un scut pentru proprii jucatori tocmai pentru a le asigura acel climat de liniste necesar performantei? Unde este acel creier rece care reuseste sa schimbe din mers climatul si sa adopte masuri pentru a redresa corabia? Parca aici ar trebui sa se vada barbatia si caracterul, nu? Mai mult, atunci cand ajungi la concluzia ca unii jucatori nu sunt atat de buni pe cate asteptari ai de la ei, ar fi bine sa nu le mai cresti salariile dupa prestatii rusinoase, mizand pe clasica schema ca o sa apari pe Pro TV la stirile mondene.
Este o mare perversitate in acest atac fara precedent la adresa propriilor fotbalisti. Iata ca si familia poate fi lovita de marele-i iubitor. In primul rand nu putem uita faptul ca Ochirosii, Gurita si Herea nu au avut loc in lotul Stelei pe motiv ca existau altii mai valorosi. Apoi, nu trebuie uitat ca alde Iacob, Lovin, Badea sau Dica au jucat fotbal adevarat nu cu mult timp in urma. Izolarea la care este supus in prezent Badoi este o mare greseala. Cedarea lui Thereau si izgonirea lui Elton, scandaloase. Practic echipa se afla intr-un permanent proces de reconstructie fara finalitate, pentru ca finalitatea este alta.
Odata ce aceasta idee, a jucatorilor slabi prinde in randul publicului stelist, ma incearca o disperare si o lehamite de nedescris. Nu-mi vine a crede ca suporterii, ultrasii pot sa se lase amagiti odata ce avem atatea episoade de acest gen care se repeta de la an la an. Nu este posibil sa te faci ca nu vezi vinovatul doar pentru ca ai ajuns la concluzia ca acesta este prea puternic pentru fortele tale. Admit faptul ca ai nostri se misca ca niste mosnegi, ca jocul este unul demodat, dar acest tip de criza nu este singular. Si tocmai aceasta lipsa de noutate este proba irefutabila. Pur si simplu imi reapare in minte imaginea adormitului Danciulescu in ultimile zile ale sale in tricou ros albastru si izgonirea sa din Ghencea urmata de o perioada absolut fantastica la Dinamo. Nu este de ajuns? O mazilire bazata pe aceleasi motive pentru care astazi fotbalistii sunt acuzati de noncombat. Chiar nu v-ati prins ca mereu altii vor fi vinovatii? Linkar, Vladoiu, Miu. Golani, hahalere, nedemni de Steaua, nedemni de Champions League, incapabili sa obtina acele douasprezece puncte pe care infantilul, orbul, Ilie le prevestea cu siguranta omului caruia i-a fost spalat creierul si pe care Surdu, Nicolita si Zaharia s-au grabit sa le aduca. Urmeaza Golansky, Emegara, mi-e frica chiar si pentru Zapata cu ocazia primelor goluri primite in momente cheie.
Apoi antrenorii. "Hagi este cel mai potrivit pentru Steaua. Cu el vom....., vom......si .......," totul culminand cu dezvaluri absolut mizerabile in care marinimosul investitor ii aducea candva femei regelui si le convingea sa intretina relatii sexuale cu acesta. Asa caracter, mai rar. In final marturisirea "Da, am gresit pentru ca am ales cu inima atunci cand l-am adus pe Hagi".
A urmat Lacatus. O actiune precipitata, un compromis. "De acum nu-i mai ascult pe jucatori, Lacatus poate sa taie si sa spanzure" urmata bineinteles de o rectificare recenta, o reasezare a ideilor in creierul marelui ganditor "Pe Lacatus l-am adus pentru suporteri. Daca echipa nu va merge asa cum vreau eu, nici Laca nu va ramane". Mi-e mila pentru Marius. Nu ca el ar avea nevoie dar mi-e mila pentru noi, pentru ca totul este o mare minciuna, iar sperantele noastre nu fac parte din marele PLAN de reREreconstructie al Stelei. Unul care o va duce "in finala Champions League peste cinci ani"....dupa sfarsitul lumii.
Urmeaza meciul cu Dinamo. Un moment mai nepotrivit nu se putea tocmai pentru ca exista multe contradictii. Steaua Bucuresti, ca stare de spirit - conducere, jucatori, strategie media, nivel de pregatire al jocurilor, suporteri, atmosfera - a uitat de mult timp sa fie pregatita pentru a gestiona astfel de batalii. Pe de-o parte febra meciului ne produce palpitatii macar de dragul clipelor frumoase de altadat'. Totusi, suporterii nu stiu ce atitudine sa adopte. Un protest impotriva tiranului ar putea fi interpretat ca un act de sacrificare al echipei si taxat ca atare - culmea - de insusi urzupatorul politician si acolitii acestuia infiltrati strategic in tribunele stadionului "Steaua". O lipsa de reactie ar inseamna o creditare a haosului becalian si o crestere a frustrarii. Logic, toti vor o victorie impotriva cainilor. Absolut firesc, aceasta nu poate fi obtinuta daca luam in calcul ce joaca favoritii nostri in aceste zile. Pe de alta parte o victorie a baietilor ar conduce la o falsa idee de normalitate, l-ar credita pe Becali si s-ar constitui intr-un prilej de greata fata de noile aberatii venite dinspre finantator. Incurcata treaba, nu? Aceasta este Steaua lui Becali. O situatie fara iesire, o carcera a zbuciumului de suporter iubitor al culorilor ros albastre si adversar al dictaturii si incompetentei.
