FC Steaua Arhiva Forum
Arhiva forumului FC Steaua — conservata in regim doar-citire. Postarea a fost dezactivata. Inapoi la site

O atitudine nesãnãtoasã

«12»
fcsteaua.ro14.11.2007 22:37

Lotul Stelei a suferit de mult, nu de ieri. Practic, de 3-4 ani de zile de când avem acest nucleu stabil de jucãtori (Rãdoi, Ghionea, Petre Marin, Neșu, Nicolițã, Lovin, Iacob, Dicã) suntem în aceeași suferințã. ªi asta pentru cã foarte puțini dintre acești jucãtori sunt realmente valoroși.

 

Vârful Stelei din epoca Zenga – Protasov – Olãroiu s-a suprapus pe doar 18 luni, adicã ceva mai mult de un an. Din februarie 2005 (eliminarea Valenciei) pânã în august 2006 (intrarea în Liga Campionilor), Steaua a reușit un tur de forțã pentru orice echipã româneascã și a fãcut-o cu un lot format din jucãtori de valoare medie, în care doar 2-3 erau cu adevãrat de nivel european (Dicã, Rãdoi, Ogãraru). Succesul acelor 18 luni a stat, dupã mine, în 2 factori :

 

- omogenizarea unei echipe ce juca în linii mari în aceeași componențã de la începutul mandatului lui Zenga

 

- întâmplarea fericitã cã chiar și jucãtorii mediocri au prins un vârf de formã în acea perioadã : Iacob a prins o toamnã de excepție în 2005, la fel ca Boștinã, Nicolițã a prins o primãvarã de senzație în 2006 (singura senzație provocatã de el în Ghencea), iar douã meciuri vitale au fost tranșate de jucãtori care au jucat meciul vieții : Cristea cu Valencia, Badea cu Standard.

 

Încerc deci sã demonstrez cã, în ciuda performanțelor deosebite obținute în acele 18 luni (2 titluri, o semifinalã UEFA, o calificare în Ligã), Steaua nu a avut un lot cu adevãrat remarcabil, ci pur și simplu a fructificat la maximum forma bunã a unor jucãtori altfel limitați (cu cele 3-4 excepții pe care le-am menționat).

 

În acest context, mi se pare nesãnãtoasã urmãtoarea atitudine : fiecare antrenor care a venit la Steaua (de la Zenga pânã la Hagi, Pedrazzini și Lãcãtuș) declarã cã Steaua are jucãtori buni, care au doar nevoie de încredere (plus, eventual, susținerea publicului) pentru a-și reveni.

 

Fals ! Fundamental greșit ! Lãcã, sper ca mãcar tu sã spargi acest cerc vicios și sã ai curajul s-o spui: Steaua nu are jucãtori demni de obiectivele pe care și le propune. Pe lângã cã sunt mediocri, mulți dintre ei sunt și total ieșiți din formã, ceea ce-i face în multe momente penibili. Doar pentru cã au prins cândva o perioadã bunã, nu înseamnã și cã sunt fotbaliști buni ! Nicolițã nu va mai repeta niciodatã evoluția din sfertul cu Rapid, Iacob nu va mai fi niciodatã golgeterul echipei (ar fi tragic dacã se va întâmpla asta), iar dintre cei 3 « fuoriclasse » Rãdoi e accidentat, Ogãraru plecat, iar Dicã e pe ducã.

 

Fãrã acceptarea situației cã nu avem jucãtori care sã poatã îndeplini marile noastre obiective, ne vom amãgi în continuare cu gândul cã poate-poate vom repeta evoluțiile de atunci. Steaua trebuie sã-și restructureze fundamental lotul dacã vrea sã rãmânã o echipã competitivã. Altfel, Lãcã, vei plãti pentru cã ai acceptat sã cauționezi niște jucãtori limitați, umflați și în mod cert blazați. Lasã atmosfera « din vestiar » la o parte și spune rãspicat adevãrul ! Este singurul care te poate ajuta sã-ți pãstrezi dacã nu scaunul, cel puțin demnitatea!

 

Ovidiu

vlad_cj15.11.2007 00:02

Nu stiu daca e adevarat sau nu, eu unul tind sa cred ca e...

 

S-a spus dupa meciul cu Pandurii ca trei jucatori au fost fluierati copios de public...Iacob, pentru evolutiile foarte slabe si pentru ca a aplaudat ironic publicul...Surdu, pentru ca e unul dintre cei mai slabi jucatori care au jucat la Steaua vreodata, si publicul simte asta...si Lovin (care la randu-i e poate cel mai slab jucator impreuna cu Surdu, din lotul actual), insa Lovin vedeta am auzit ca a fost fluierat pentru ca dupa meciul cu Craiova a facut semn colegilor sa nu mearga sa salute galeria...lucru care s-a intamplat...repet, nu sunt sigur, insa si daca este asa...E GRAV! E grav ca un jucator rudimentar ca Lovin are o asemena autoritate....E grav ca pe teren nu se afla Mirel, care vazandu-i gestul, sa-i aplicice 2 palme asa ca de la stelist la milog...70% din actualii jucatori ai Stelei nu au "fata" sa imbrace tricoul ros-albastru....din toate punctele de vedere...

 

 

 

 

***Steaua SUNTEM NOI***

madallin15.11.2007 00:17

ca Oleg Protasov no sa mai vedem noi antrenor cat o fi Steaua.deci nu are nio sansa nici Laca si imi pare rau [/color]

 

si jucatori sunt niste [...] numai la banii le este gandul.singurii care pun suflet la Steaua este Goian si Nicolita in rest toti niste zdrente care alearga dupa banii.PAREREA MEA

 

Editat de moderatori!

rLz15.11.2007 00:38

daca era Mirel in forma si in primul 11 , cred ca ii calca pe suferintele astea in picioare si pe teren si in vestiar!

lasa ca osa vedeti iar pofta de viata si cheful de fotbal dupa ce isi revine Radoi ;)

CaTaLiNsm StElIsTu15.11.2007 02:44

Perfect deacord cu articolul,dar...ceea ce spui tu e o "sabie" cu doua taisuri pentru Laca:

1) Daca Marius ar spune aceste lucruri,adevarate de-altfel,nu ar face decat sa demoralizeze si mai mult echipa si astfel lucrurile ar sta si mai prost

2) Iesirea "la rampa"a lui Laca cu o astfel de"analiza" a situatiei nu ar face decat sa dea de lucru gazetarilor care pe tema aceasta ar discuta saptamani intregi,si-atat ;pentru ca bunul nostru Creditor altceva infara de a aduce iar jucatori mediocri,cu asa-zise sume impresionante,nu va face;astfel situatia devenind una ca si cea de pe site-ul acesta...noi vorbim pe cioban il doare in cot.Fara a face ceva ceva concret in acest sens vorbele sunt de prisos.

Singurul lucru benefic al acestui fapt ar fi acela ca "Fiara" va dovedi o data in plus ca este un caracter puternic!

Crash1o615.11.2007 06:07

Avand in vedere ca in mare parte echipa nationala e formata din stelisti ... nu stiu ce sa cred... Trebuie sa recunoasteam ca in ultima perioada echipa nationala a mers foarte bine... si au fost momente in care pe teren erau jumatate din jucatori ai Stelei.... Nu puteti sa il excludeti pe Goian... ca jucator bun... Baiatul ala da o gramada de goluri din faze fixe.. un jucator foarte improtant pentru orice echipa... In defensiva isi face bine treaba in mod normal... Sa nu uitam... Ca a fost cel mai bun fundas din Cupa UEFA... Si hai sa fim seriosi... O echipa de jucatorii mediocrii... nu reuseau sa aibe cea mai buna defensiva in Cupa UEFA... si un atac foarte bun... pase legate foarte bine si in mare viteza... Sa fim seriosi... cum poti sa joci 2 sezoane ca o mare echipa.. si dupa sa nu mai poti sa legi o pasa de juniorat... Parerea mea..e ca problemele au inceput sa apara in era Olaroiu... Din clipa in care a venit.. le-a impus stelistilor un alt stil de joc... Jocul cu care eram obisnuiti pana atunci.. a inceput sa dispara treptat... Azi devenind nul!!! Steaua devine o echipa plictisitoare... care parca a uitat fotbalul. NU MI SE PARE NORMAL SA AI O ECHIPA IN CARE JOACA PESTE 10 JUCATORI LA ECHIPA NATIONALA(calificata la EURO 2008 inainte cu 2 meciuri de final) SI SA NU POTI SA II FACI SA DEA 2 PASE... NU DOAMENLOR SI DOMNILOR.. E VINA OIERULUI..., A CAMPANIILOR SLABE DE TRANSFERURI SI A ANTRENORILOR care au trecut in ultima vreme pe la Steaua..sa recunoastem au trecut antrenori care au fost incepatori si fara reusite... Ba mai mult.. nu au rezistat mult pe la nici un club.... Cluburile lor avand rezultate dezastruase cand acestia au fost demisi... ma refer aici la Zerolaroiu, Hagi si Lacatus(Da stiu.. simbolul Stelei ... dar a facut performanta ca jucator nu ca antrenor...). Si uite asa prin marele joc de magareala pe care il practica domnul zerolaroiu distrugi o echipa bine inchegata, tineti minte jocurile dese de magarus care aveau loc la antrenamentele Stelei pe vremea Oli Poli?? Ghionea... iar mi se pare un jucator foarte bun ... E adevarat accidentare de lunga durata... Dar o defensiva Ghionea - Goian... Incheie lista... Deci cam asa trebuie sa arate lista de jucatori de mare valoare a Stelei in ultimele campanii : Goian-Ghionea-Ogararu-Paraschiv-Radoi-Dica si sa nu uitam la aceasta lista trebuie sa il adaugam pe noul jucator(si singurul care are fata in acest moment de Steaua) ZAPATA............ FORTA Steaua.... PA OIERU... BAFTA SI SPOR LA TREABA Laca.... :steag_steaua_ro:

CELINEE15.11.2007 07:09

:steag_steaua_ro: ai dreptate Madalin.Protasov a stat la baza performantelor Stelei.a contribuit si Zenga.si eu sunt de parere ca Goian si Nicolita sunt singurii care muncesc la Steaua.imi place si de rada.iar de Radoi ce sa spun.sunt sigura ca din cauza lui a plecat Elton ca nu suporta ca noi il iubeam si il aclamam.chiar dak se intoarce nu cred ca mai face mare lucru dupa atata timp cat a stat accidentat.in rest toti vor doar bani dar nu isi dau seama ca banii se castiga doar muncind.ce face Dica?alearga in reluare pe teren.cu exceptia citorva pase bunicele nu face mai nimic.

poate reuseste Laca sa faca ceva cu echipa asta .sper sa se intoarca Thereau la noi ca nu avem nici un atacant de valoare.sa nu il uit pe Zapata care este cel mai bun jucator al echipei in momentul de fata.acum avem portar dar nu avem echipa.sa plce Neaga unde o vedea cu ochii ca nu mai e nimic din ce a fost vreodata si sa se duca cu el si Iacob ca e varza,zaharia,Croitoru,Cristocea,Lovin,si binenteles SURDU ca e terminat.macar pe patrupezi sa ai batem ca nu as mai suporta o umilinta ca in campionatul trecut.

HAI Lacatus.FORZA Steaua

yo_marius15.11.2007 07:11

@Ovidiu

 

daca Lacatus s-ar fi apucat de acum sa spuna cati jucatori n-au fatza de Steaua cred ca moralul echipei ar fi sub nivelul marii si Pandurii ar fi facut scor in Ghencea.dar sa fii sigur ca acea vestita "lista neagra" exista (si nu aia a celui pe care nu avem voie sa-l mentionam)...gandeste-te numai cu cine se sfatuieste Lacatus: Emerich Ienei-care a spus cu foarte multe ocazii ca la echipa sunt multi jucatori care nu au fatza de Steaua.....

eu zic sa asteptam luna ianuarie si sa vedem ce se va intampla...

 

LE: iar la faza cu cu varful de unei echipe mediocre,sa fim seriosi!!daca aplicam acest rationament Urziceniul in 2 ani o sa joace o finala de UEFA iar Vasluiul cel putin un sfert.....

danmlx15.11.2007 07:45

Este jalnic cand cel mai "solid" jucator al Stelei, Lovinuta, are curajul sa declare ca nici in 4-5 ani nu o sa fie echipe in Romania care sa joace de la egal la egal cu granzii Europei! Nu credeti ca din cauza lui Steaua a ajuns unde a ajuns! Mentalitate de moldovean prost dar cu conturile burdusite de bani! Pana si Zapata recomanda o schimbare de mentalitate la jucatorii Stelei! :tongue:

slbtz15.11.2007 07:49

Pe mine unul ma supara ca au inceput sa apara multe articole antijucatori. Nu zic ca sunt false...poate lotul nostru chiar nu este indeajuns de valoros pentru a face performanta. Insa supararea noastra ar trebui sa se indrepte exclusiv spre George Fecali. Sper ca nu am uitat de el si sper ca nu suntem asa de usor de amagit doar prin aducerea unui antrenor simbol Lacatus.

Sper ca ura care i-o purtam nu s-a indreptat acum exclusiv asupra jucatorilor si sper sa isi dea toata lumea seama ca ar fi gresit sa cadem in aceasta capcana. Pentru ca eu cred ca e tocmai capcana in care oierul vrea sa picam, adica sa ii huiduim pe jucatori si sa-i oferim lui sansa in iarna sa pozeze din nou in salvatorul Stelei, cand poate o sa aduca un jucator mai scump de dragul imaginii sale.

Fac doar un apel la intelepciune.

Mult succes in continuare.

bogdan15.11.2007 08:45

Citesc postarile suporterilor in fiecare zi, pareri, pareri, pareri.

Unii il lauda pe Protasov, alti pe Oli, alti spera in Laca. Poate au dreptate, dar eu sunt de alta parere.

Antrenorul conteaza dar mai importanti sunt jucatorii. Cine a fost Murinho, Scolari etc, inainte de a antrena o formatie cu jucatori valorosi. Daca ai jucatori talentati si buni, ai si echipa, iti faci si nume, daca nu..... Inchipuiti-va o caruta trasa de o martoaga, oricat ai biciui amaratul cal tot nu ar trage ca unul vanjos. Nu minimalizez cu nimic aportul antrenorului dar repet, valoarea jucatorilor este cea mai importanta. Discutati de performantele Stelei. Hai sa fim realisti si sa recunoastem, ce performanta ati vazut in jocul cu Lyon, Real, Dinamo Kiev (la Bucuresti), Zaglebie, Bate. Ca am jucat in CL si in UEFA, ne-a ajutat si conjuctura. Nu spun ca am fost slabi, dar am devenit si mai slabi iar acest lucru nu este din cauza antrenorului. Am spus-o si o mai spun. Orice antrnor ar veni la Steaua, mai mult nu va putea face cu acesti jucatori. Avem mai multe lichele in lot decat valori. ACEASTA ESTE MAREA PROBLEMA. Avem nevoie de jucatori profesionisti si PUNCT.

cristi_mold15.11.2007 09:47

Ei bine cu parere de rau constat ca de la meciul cu Valencia, dintre titulari mai sunt in lotul Stelei, doar 4 jucatori: P.Marin, Dica, Ghionea si Radoi, dintre care in momentul de fata 2 sunt accidentati.

Asa ca acel nucleu de care vorbesti tu nu prea exista. Insa in rest ai dreptate, Steaua nu are jucatori demni de obictivele pe care si le propune.

dr.adrian915.11.2007 12:40

Lacatus nu e antrenor. nicaieri nu a avut performante degeaba a fost el jucator bun

ar trebui sa plece multi jucatori de la Steaua in iarna

dupa parerea mea ar trebui sa ramana zapata Goian golanski rada Ghionea emeghara Ovidiu Petre nesu Nicolita bicfalvi Badea. si aduci juniorii Stelei imprumutati + b Stancu si al mijlocasi stanga dreapta central ofensiv si atacanti

 

e mult de lucru pentru a reanima Steaua

84ava15.11.2007 13:12

Steaua e o echipa mare si merita un antrenor mare...

predatorpulse715.11.2007 13:19

Cum mai ziceau si alti stelisti,Steaua nu a avut un lot bun de f multa vreme si asta acum se vede din plin. Ultimele 2 sezoane au fost pline de umilinte pentru ca transferurile au fost facute dupa ureche si dupa visurile lui Jiji,iar jucatorii au fost cumparati de parca i-a luat jijel la kilogram.

In perioada aceea magnifica Zenga-Protasov-Olaroiu(la inceput) cand erau rezultate si echipa stia sa lege 2 pase Steaua juca fotbal. Pierdea,castiga dar juca fotbal. Din echipa din 2005 a lui Zenga(acum 3 sezoane)care elimina Valenica au mai ramas Petre Marin(care acum e iesit din forma si varsta se vede)Ghionea(care e accidentat),Radoi(re-re-accidentat),Lovin(care oricum e un jucator mediocru) si Dica(care numai cu gandul la Steaua nu e in zilele astea). Deci 3 oameni valizi in acest moment,Lovin,Petre Marin si Dica(ar mai fi si Baciu care era rezerva atunci).

Ceea ce ne-a orbit pe noi a fost faptul ca acea echipa a obtinut niste performante remarcabile si desi in echipa existau putini oameni de valoare europeana(eu zic ca Dica,Radoi,Ghionea,Goian,Ogararu,Munteanu cam astia ar fi daca nu uit pe cineva) si mai multi jucatori care s-au dovedit a fi mediocri dar care in acele momente s-au dovedit inspirati si au atins un varf de forma. Faptul ca atunci formam o echipa in adevaratul sens al cuvantului a insemnat ca jucatorii mai slabuti nu prea se vedeau in angrenajul bine format al Stelei,de fapt daca ma gandesc bine Steaua isi formase un 11 stabil si nu prea vedeam cine stie ce schimbari de la meci la meci.

Apararea noastra de beton(Ghionea-Radoi,Ghionea-Goian,Goian salvandu-ne mai apoi cu golurile sale) ne scotea la fazele periculoase,Ogararu il ajuta f mult pe Nicolita care nu a mai facut un meci decent de cand a pleacat George,Petre Marin juca si el bine pe stanga. De asemena,Dorinel la centru dadea niste pase f bune,mai ales pentru stilul economicos al lui Zenga cand dadeam mereu pasa lunga,iar Radoi si Lovin isi faceau bine treaba la mijloc.

Iacob a prins o perioada f buna mai ales sub Protasov si dadea multe goluri iar Dica ne-a scos din rahat de atatea ori cu golurile sale si mai ales prin pasele sale.

Si acum sa trecem la realitatea dura. Dica a tinut atacul asta 70% din timp,a avut el perioade mai slabe dar el ne rezolva problema golurilor. Iacob a avut o perioada buna si atat,Badea a cazut si el in anonimat,Cristea s-a afundat la Timisoara,Dinita cine mai stie pe unde e. Deci practic singurul atacant care a confirmat 3 sezoane de-a randul a fost Dica.

Odata cu stingerea perioadelor de forma ale unor jucatori care s-au dovedit a fi mediocri mai apoi,accidentarerile celor valorosi si blazarea altora,jocul Stelei s-a dus naibii.

Au fost adusi jucatori care erau mari vedete la echipele lor(Cristocea la Farul,Croitoru la Vaslui,surdu la Cluj la un moment dat) dar care la noi nu prea au confirmat pentru ca nu mai exista cadrul in care sa creasca si valoarea lor nu era destul de mare incat sa creasca de unii singuri nivelul valoric al echipei.

Cel mai bun exemplu e Nicolita. Era f bun langa Ogararu dar odata cu plecarea acestuia Nicolita si-a aratat mediocritatea din plin.

Daca as fi patron as pastra urmatorii jucatori la Steaua(gandindu-ma ca Goian si Dica vor fi vanduti):

Portari:Zapata,Vatca

Fundasi:Ghionea,Rada,Radoi,Baciu(bun de rezerva)

Fundasi laterali:Emeghara,Golanski + inca 2 oameni pe laterale,unul stanga si unul de dreapta(nesu e prea bezmetic si p Marin e batran)

Mijlocasi: Cristocea,Plesan,Ov Petre,Badoi,Bicfalvi + 1-2 jucatori mai ofensivi, ca sa avem 4 jucatori tehnici(Cristocea,Plesan+cei 2 transferati) si 3 defensivi(ov Petre,badoi,bicfalvi)

Atacanti: De aici i-as pastra pe Badea si Neaga(sentimentalisme) ca rezerve si as aduce 2 atacanti valorosi care sa poata juca ca titulari.

De asemenea,la acest lot as mai adauga 2-3 juniori care sa creasca pe langa echipa,si care sa mai prinda echipa la meciurile de acasa cu echipe mai slabe

In concluzie,trebuie sa ne despartim de Cernea,Dica,Goian,Nicolita,surdu,Lovin,Croitoru,Petre Marin,nesu,zaharia,Iacob si sa aducem vreo 6 jucatori dar sa nu mai aducem ciurucuri de 2 bani. Vad ca ciobanul vrea sa aduca doar vreo 2 jucatori buni si daca aia se accidenteaza iar ne trezim in criza. Doamne ce cioban prost,nici nu invata din greseli.

FORZA Steaua!!!

Intotdeauna superiori.

il_scorpio15.11.2007 13:37

Nu mai dati in Bostina ca ala dribla in 2 meciuri cat a driblat tot lotul Stelei de la inceputul campionatului pana acuma.

 

Si ca un p.s. cand zic dribling ma refer si la preluari reusite care scot adversarul din joc, eventual pase filtrante si toata gama de artificii care trebuie sa le aiba un mijlocas stanga de valoare.Pe cand pe Surdu si Neaga i-am vazut facand numai preluari in afara terenului, nemaipunand la socoteala ca la capitolul dribling au fost 0. Ah era sa uit a driblat Neaga vreo 4 obositi de-aia de la Bacau in minutul 90...cam putin nu????

elias_custura15.11.2007 13:53

Eu consider ca Steaua a avut asemenea performante deoarece a avut antrenori ce au facut ca echipa sa fie in forma maxima iar nu au mai avut rezultate "noi" i-am dat afara!

Brugner15.11.2007 13:55
daca era Mirel in forma si in primul 11 , cred ca ii calca pe suferintele astea in picioare si pe teren si in vestiar!

lasa ca osa vedeti iar pofta de viata si cheful de fotbal dupa ce isi revine Radoi ;)

.... Of ... Hai sa va spun parerea mea cu care multi nu or sa fie de acord, dar tot atat de multi ma vor aproba. Depinde de puterea de gandire a fiecaruia si de obiectivitatea lui.

Principalul vinovat de dezastrul de la echipa e ciobanul, motiv pentru care eu m-am si detasat de actuala echipa. Nu pot sa mai am nici un sentiment pentru Steaua ciobanului pentru ca simt nu ma reprezinta si nu ma mai atrage deloc. La fel si pe foarte multi altii, care uitati ca nu mai vin la stadion. La fel de vinovati ca si ciobanul sunt suporterii care au bagat mizeria sub pres de atatea ori.

 

De cand a preluat clubul in 2002, oierul a reusit (in 5 ani):

- doua titluri in Liga I, cel putin unul castigat in conditii extrem de dubioase, pe care toata lumea le stie, dar puterea banilor si realtiile pe care le are l-au exonerat de orice acuzatii.

- 0 (zero) cupe ale Rromaniei *(ultima cupa a fost in '99, - un trofeu important in orice tara si pentru orice suporter, dar care pentru el nu conteaza pentru ca nu aduce bani ca Liga Campionilor) (aici au avut loc si cateva dintre cele mai rusinoase infrangeri ale echipei cu electromagnetica, petrolul si alte ciurucuri de echipe)

- o (1) supercupa, castigata cu noroc intr-un meci de 1 X 2 (absolut nimic deosebit)

- o semifinala de Cupa UEFA, performanta destul de importanta, dar intr-un sezon in care si Rrapidul a reusit sa ajunga pana acolo, cocalarii fiind eliminati cu mult noroc. A urmat o infrangere umilitoare in fata lui Boro.

- o calificare in grupele ligii dupa 10 ani, dupa o victorie la limita impotriva neinsemnatei Standard. A urmat cantecul de lebada al acestei echipe, meciul cu Dinamo Kiev. De acolo firul s-a rupt. Echipa n-a mai castigat nimic prin Romania. In Liga a fost umilita acasa si ajutata de arbitru sa iasa din grupa.

- o noua calificare in grupele Ligii in 2007, dupa ce a eliminat greu super echipele Bate Borisov si pe Zaglebie Lubin. Se stie ca au venit apoi umilinte pe linie in toate competitiile, cu 4 infrangeri in Liga, unde aceasta "mareata" echipa a reusit 6 suturi pe poarta (!!!) in 4 meciuri, (doua acasa) si unul in deplasare la "vedeta" Slavia Praga.

*** Ce a mai reusit ciobanul in afara de aceste perfomante atat de laudate de sclavii oierului si bineinteles de el:

* S-a certat cu majoritatea legendelor din Ghencea, dar pe unii i-a momit cu cativa euroi si aia au inceput sa il linga in dos, dupa ce l-au muscat atata timp de acolo (vezi Ienei, care se pare ca a renuntat sa mai vina la ghilotina; Hagi, care a rabufnit abia la plecarea din Ghencea, desi a intors obrazu la fiecare palma pe care i-o dadea fostul oier; Lacatus acum, care a pus dragostea pentru Steaua inaintea umilintelor pe care le-ar putea indura si piedicii in cariera lui si procentelor din sondaje pe care i le-ar putea aduce lui fekali)

* A avut cel putin un conflit cu suporterii in fiecare an din cei 5 ani in care a domnit haotic in Ghencea. Anul asta a fost 90% din timp in conflict cu fanii, despre care a spus ca il "doare in cot, sau in palarie", ca poate sa nu mai vina niciunu la stadon, carora le-a pus preturi prohibitive la biletele de Liga, precum cele din Spania sau Anglia si mai mari ca in Cehia.

*L-a batut pe liderul galeriei, Jean Pavel, si i-a dat interzis in Ghencea, pentru ca il critica. In locul lui l-a numit pe unul dintre recuperatorii sai: Gigi Mustata, care pana la urma a cazut ca prostu fiind bagat la bulau. Urmarea? - galeria s-a fractionat in zeci de grupulete, veteranii nu mai vin, iar galeria actuala e formata din niste pusti de pana in 20 de ani care sunt victime sigure in fata unor psihopati ca cei de la Dinamo, sau cocalarii alb-visinii. Coregrafii nu mai exista. Cu alte cuvinte galeria aia mare, Armata Ultra, s-a dus complet ca si spiritul echipei Steaua pe care il stiam.

* A alungat jucatori de mare calitate, sau care nu l-au ascultat, sau fiindca au fost straini, or fiindca au revenit dupa vreo accidentare si mai erau in cea mai buna forma. Dar forma si performantele pe teren nu au nimic de a face cu preferintele lui. Vezi cazurile: Danciulescu, Aliuta (va duceti aminte cat il lauda la inceput si ca s-a certat cu selectionerul pentru ca nu il chema la nationala, dar l-a zburat la Rapid pentru 100 de mii de euro), Neaga (dat afara cand era in varf de forma - trei ani l-au asteptat fanii pe Neaga sa-si revina si cand a ajuns acolo a fost gonit in Asia), Elton (l-a dat afara pentru ca publicul il iubea la nebunie si il eclipsa pe el si pe finu, iar acuma sa plange ca nu are un mijlocas care sa stie cu mingea) si probabil mai sunt multi alti jucatori de care nu imi amintesc acum.

* Antrenori schimbati pe banda pentru ca a ales el sa se implice la echipa: Piturca - a plecat cand a vazut ce face oieru; Zenga - a fost dat afara pentru ca a cedat presiunii in razboiul cu fakali; Hagi - dat afara ca un caine raios; Titi Dumitriu - pentru ca nu avea un nume atat de mare cat sa ii aduca lui voturi; urmeaza Lacatus...

* S-a certat cu mai toti oameni din fotbalul romanesc si nu numai - chiar si cu verii lui, care si-au dat seama ce "hahalera" e. Dar mafiotii adevarati isi dau seama cand au nevoie unul de altul si d-aia s-a impacat acum cu ei. Mai e prieten cu Mitica, cel mai mare mafiot din Liga I.

* Face circ in orice fel pentru castiga voturi. Arunca cu banii in stanga si in dreapta cand sunt televiziunile langa el, pentru ca prostimea sa-l voteze, crezand ca vor primi ceva din averea lui daca iese presedinte sau prim-ministru.

 

Cate nu s-ar putea spune despre acest mafiot sociopat care vrea sa castige puterea in Romania ca sa devina un nou dictator... a dat mita, a batut, amenintat, jignit, injurat... daca era in SUA probabil ca ar fi fost de mult inchis pe viata pentru toate ilegalitatile, nedreptatile si jignirile pe care le-a adus milioanelor de romani.

 

P.S. Revenind la subiect... Si tu crezi ca echipa o sa mearga iar ca unsa dupa ce revine Radoi, omul care a fost dorit de toate echipele mari ale lumii, dar de care aia nici nu auzisera, si pe care ciobanul vrea sa il vanda acum pe oricat, dar nu il mai ia nimeni, pentru ca e distrus ca fotbalist. Dupa atatea accidentari nu va mai putea sa mai joace niciodata, oricum nu la nivelul la care a fost candva. Cat despre autoritatea lui in vestiar si pe teren... se stie. Cate rele a facut pentru ca era "cartita" ciobanoidulu in vestiar si ii trata pe toti de sus, inclusiv pe antrenori.

Atata timp cat vom continua sa ne mai bazam pe fantoma lui Mirel, pe "muncitorul" Banel, pe "ceasul" Ovidiu Petre, pe "coordonatorul de joc" Lovin (apropo... pe care nu l-au vrut nici rusii sezonul trecut si care acum a ajuns om de baza in echipa asta), pe "varful de careu" Victoras Stalp de Telegraf, pe "tehnica" [ :)))))))))) ] lui Dica (un jucator absolut jalnic, cu doar cateva reusite deosebite din an in paste, cand joaca cu echipe de trei parale) si alte valori pe care nu le mai enumer acum, Steaua va ramane doar o echipa de mijlocul clasamentului si bataia de joc a celorlalti in Europa.

AndreyCor15.11.2007 15:03
Este jalnic cand cel mai "solid" jucator al Stelei, Lovinuta, are curajul sa declare ca nici in 4-5 ani nu o sa fie echipe in Romania care sa joace de la egal la egal cu granzii Europei! Nu credeti ca din cauza lui Steaua a ajuns unde a ajuns! Mentalitate de moldovean prost dar cu conturile burdusite de bani! Pana si Zapata recomanda o schimbare de mentalitate la jucatorii Stelei! :tongue:

bai fratica lasa tu moldovenii in pace ca daca Lovin e prost si e moldovean asta nu inseamna ca toti moldovenii sunt prosti......la ora actuala avem o echipa de ratati.

ecoland15.11.2007 15:59

parerea mea este ca ar trebui lasa-ti jucatorii spre alte provocari:)

eu personal(e doar parerea mea nu e obligatoriu corecta) asa pastra urmatorii

portar: ZAPATA (VATCA)

fundasi dreapta: GOLANSKY (UN TRASNSFER)

fundasi centrali: GIONEA(NINU), RADA(UN TRANSFER)

fundasi stanga:EMEGHARA(NESU)

mijlocas dreapta: Croitoru(UN TRANSFER)

mijlocas la inchidere: OV Petre/Radoi

mijlocas ofensiv:PLESAN(UN TRANSFER)BICFALVI

mijlocas stanga:Cristocea / Ochirosii

atacanti: SURDU/Badea SIMEON(UN TRANSFER) Neaga

 

ps: sper ca am scris bine numele, cand zic un transfer ma refer la cineva mai bun decat ce avem

steaua_ ciprian15.11.2007 16:04

Rãdoi, Ghionea, Petre Marin, Neșu, Nicolițã, Lovin, Iacob, Dicã sunt valorile Stelei iar in ultimul timp toti au fost accidentati est foarte rau mai ales ca se intampla asta la Steaua sji nu la alte echipe

cu toate astea dam 7 jucatori la nationala nu ? fular-campionii

Guevara15.11.2007 16:22

atunci il aveam pe Carlos gafeurul acum il avem pe Zapata

atunci il aveam pe Dorinel acum nu mai avem pe nimeni de talia lui

 

mici adaugiri

 

si nu uita ca ieri alaltaieri Iacob a dat 2 goluri la Mioveni, deci nu Iacob e problema ci mai degraba creditorul care le-a distrus tuturor increderea unii joaca cu frica Iacob, Zaharia altii joaca ii doare in ... Surdu, Nicolita

ceai de tei15.11.2007 16:30

@ecoland, intersant dar fara mari schimbari in ce ai insirat cu sarg. Observ ca te agati de Croitoru, Surdu, Neaga, Cristocea si sunt sigur ca ai in felul tau dreptate. Steaua va face furori cu mediocritatile de mai sus mentionate, ba chiar va reusi sa atace Intertoto cu putin noroc.

Echipa si-a pierdut mentalitatea de invingatori si cu asta fiind spuse actualul lot a scris si ultima fila la aceasta echipa. Cu un manager de profesie curatenia ar trebui sa fie generala si in afara de portar si copiii de mingi, restul trebuie de urgenta lasati la vatra. Mai exista oare un singur suporter care sa creada in valoarea lor? Se pare ca exista, si nu numai unul.

der arzt15.11.2007 17:46

 

Doamne ce jucatori, ce echipa, ce joc, ce galerie........ce vremuri.

 

Poate ca Lacatus ar trebui sa le puna si la mercenarii astia meciul ala sa-l vada. Poate asa incep si ei sa mai joace ceva in al 12-lea ceas. Daca i-am bate cu 5-0 pe Dinamo promit ca uit tot ce s-a intamplat rau in ultima vreme.

 

Pana atunci FORZA Steaua (adevarata Steaua)

cataxxx15.11.2007 18:20

Dupa mine, cel mai eficient ar fi ca fiecare sa-si faca treaba: galeria sa cante pana sar corzile, Laca sa antreneze pana pica lat de oboseala, jucatorii sa fuga ca de tren pe teren si Gigi sa semneze cecuri. In rest, nimic....nu are rost sa i se spuna antrenorului de catre suporteri ca nu are jucatori de valoare si sa scape de ei (cu atat mai putin de catre patron). Lacatus se pricepe la fotbal mai mult decat noi toti la un loc, sa-l lasam sa gandeasca singur la viitor

«12»