Legat de meciul cu Poli Timișoara, nu am personal ce sã-i reproșez lui Marius Lacatuș. Din punctul meu de vedere, am fost echipa care a atacat mai mult, am pus presiune, am avut ocazii. Poli a fost adversarul pragmatic, care s-a apãrat, a fãcut antijoc, a știut sã ținã de rezultat. Prin urmare, scorul nu mã dezamãgește prea tare, pentru cã s-a incercat. Diferența pe tabela a fãcut-o nu atât valoarea individualã, cât atitudinea unora - și aici vreau sã insist puțin, pentru cã sunt câteva lucruri cu care nu mã impac și, sincer sã fiu, mi-e greu sã le ințeleg.
Vin cu un exemplu recent, fãrã legãturã aparentã cu Steaua, reprezentativ insã pentru a ințelege portretul tipologic al fotbalistului român modern: la unul din meciurile de calificare a naționalei la Euro 2008, Marica are o pãtrundere in careu, un fundaș ii "suflã" mingea care ajunge la adversar. Marica se oprește din alergat, se uitã la arbitru, ridicã mâna și face un gest nervos, pierzând câteva secunde bune pânã sã revinã in joc. In acel moment Victor Pițurcã sare de pe bancã și se aude clar strigãtul "bãi Cipriane, nu mai da din mânã bããã !!!". Exact aceeași fazã am observat-o in meciul de duminicã seara, cu Victoraș in prim plan - pierde mingea in careu, dar in loc sã incerce o recuperare alege sã se uite intrebãtor la arbitru și iși pune mâinile in cap. Jucãtorului lui Poli care il deposedase reușește sã iasã bine mersi din careu, cu mingea la picior, datoritã faptului cã Victoraș e ocupat sã cearã socotealã tușierului. Incredibil. Voi ați vazut cum de fiecare datã incercãm sã forțãm un penalty sau o loviturã liberã, in loc sã jucãm mingea in continuare? Am fãcut o fixație din a contesta deciziile arbitrului, ne considerãm nedreptãțiți, furați, in loc sã plecãm capul in pãmânt și sã ne vedem de treabã. Vedetisme? Nu cred...mai degrabã atitudinea delãsãtoare care incurajeazã obținerea rezultatelor fãrã prea mare efort. Nah, ce atâta transpirație? Mai bine forțez mâna arbitrului, poate iese ceva.
O altã problemã ar fi simularea și tãvãlitul pe jos la cea mai micã atingere. Ca fost rugbist, am cunoscut tipi care luptau cu aceeași indârjire și ambiție in teren, deși aveau urme de crampoane pe fațã. Nu, nu exagerez: in rugby existã multe astfel de faze, deși poate prim planurile de la TV nu le prind. Totuși, nu știu sã existe vreun jucãtor de rugby care sã se zvârcoleascã pe jos, iar dupã 5 secunde sã fie in picioare, gata sã reia partida. La noi insã, se poate. Croitoru (pentru cã de el e vorba), cade la cea mai micã atingere, urlând de zici cã l-a injunghiat careva. E suficient sã treci cu vitezã pe lânga el, curentul de aer provocat il pune la pamânt. Oameni buni, ce inseamnã asta? Sã nu ai mãcar o fãrâma de onoare și respect, dacã nu pentru suporteri, mãcar pentru tine, ca om? Cum se poate tãvãli cineva pe jos, țipând, iar dupã un minut sã fie in picioare? Nu mã intelegeți greșit, și Cristiano Ronaldo simuleazã, dar aceste șiretlicuri (dezonorante, de altfel, la orice nivel) sunt compensate de incredibila eficiențã a jucãtorului lui Manchester. In locul lui Marius Lacatuș aș pune urmãtoarele indemnuri pe peretii vestiarului: 1. NU MAI CONTESTAÞI DECIZIILE ARBITRULUI! 2. NU MAI CERªIÞI PENALTIURI ªI LOVITURI LIBERE! 3. LUPTAÞI PENTRU FIECARE MINGE!
Suntem Steaua, dar asta nu inseamnã cã suntem obligați sã câștigam fiecare meci - câteodatã trebuie sã avem tãria sã admitem ca adversarul a fost mai bun. Avem datoria, insã, sã pierdem cu demnitate. Nu in genunchi, cerșind favoruri arbitrilor.
Aș fi vrut sã scriu un alt articol, legat de meciul cu Sevilla, in care sã justific rãspunsul dat unui sondaj de pe fcsteaua.ro: "Considerați cã Steaua are șanse sã câștige meciul de miercuri cu Sevilla?" M-am gandit apoi la ce-ar fi ieșit, o inșiruire de cuvinte goale, fãrã semnificație, aceleași dezbateri nesfârșite privind valoarea, bugetele, determinarea ... In urma celor prezentate, nu mai sunt deloc convins de utilitatea unei astfel de analize. Rãspunsul meu la intrebarea sondajului e un sec "Nu".
Andrei (papillon)
