Am vãzut de curând un film excelent, "V de la Vendetta". Eroul principal, un viitor epigon al lui Guy Fawkes, englezul care a vrut sã arunce în aer Parlamentul Angliei pe 5 noiembrie 1605, spunea cã este nemuritor, pentru cã el reprezintã o idee! La fel, Marius Lãcãtuș reprezintã în acest moment o idee, o stare de spirit: STELISMUL! De aceea, Marius Lãcãtuș este nemuritor în fața lui Becali, nu poate fi atins de mizeria umanã pe care acesta o emanã cu fiecare respirație fetidã, cu fiecare vorbã spurcatã! Marius Lãcãtuș este cel ce va aduce Ordine în Haos, indiferent dacã va rezista sau nu ca antrenor la Steaua! Dacã va rezista, o va face în termenii sãi, care nu pot fi decât unii profund steliști! Dacã va fi nevoit sã plece, va aprinde și Scânteia Revoluției înainte sã pãrãseascã Ghencea! Oricum, venirea lui va schimba multe!
Maestrul Marius Lãcãtuș este antrenor la Steaua București, echipa pe care o iubește sincer și dezinteresat și cu care a obținut cele mai mari performanțe ca jucãtor. Este o realitate de care, ca suporter al echipei roș-albastre de peste 20 de ani, nu pot decât sã mã bucur și pe care o salut din toatã inima, chiar dacã ea vine într-un moment pe care mulți îl considerã nepotrivit. Acestora din urmã le spun: niciodatã nu este nepotrivit pentru ca Marius Lãcãtuș sã fie antrenor la Steaua! Cu cine vroiați sã facã Marius performanțã, cu Brașovul și UTA? Vroiați sã câștige campionatul cu aceste echipe, vroiați sã câștige Champions League cu UTA? Sã fim totuși serioși!
Înainte de meciul de tristã amintire cu U Cluj am vãzut la televizor bannerul afișat de galeria stelistã, cel cu "Așteptându-l pe Lãcã". Mi-am spus: "Ce i-o fi apucat și pe bãieții ãștia? Doar avem un antrenor bun, pe Massimo Pedrazzini". La sfârșitul meciului mi-am dat seama ce-i apucase, pentru cã mã apucase și pe mine: la Steaua este nevoie de ordine, este nevoie de o mânã forte atât în vestiar, cât și în relația cu "creditorul" (pentru cã, nu-i așa, Becali nu este decât un tip care a împrumutat clubul Steaua cu bani). Marius Lãcãtuș este singurul care poate în acest moment sã facã ordine la Steaua, este singurul care poate sã le facã pe "vedetele" din echipa noastrã sã punã osul la treabã, este cel care va instaura disciplina și dorința de luptã și de victorie care au lipsit atât de mult de la Steaua! Este singurul care îi poate ține piept lui Becali! Marius Lãcãtuș nu va avea soarta lui Hagi, nu i se vor putea impune jucãtori, nu va fi dat afarã dacã nu-i va face "pohtele" Voievodului! De ce sunt atât de sigur de asta, lãsând la o parte faptul cã Lãcãtuș este un om puternic care nu va deveni o cârpã precum Olãroiu? Pentru cã Marius Lãcãtuș reprezintã în acest moment însuși STELISMUL, o idee care nu poate fi înfrântã!
Întotdeauna, Hai Steaua!
alexblaja
