Steaua întâlnește în aceastã searã FC Sevilla, într-o partidã din manșa a treia a grupelor Ligii Campionilor. Partida se va disputa pe un stadion foarte drag nouã - Ramon Sanchez Pizjuan - acolo unde Steaua se încorona Regina Europei acum 21 de ani.
"Militarii" n-au strâns niciun punct în actuala ediție a Ligii Campionilor, în ciuda unui joc deloc rãu cu Slavia la Praga, dar îndeosebi cu Arsenal în Ghencea. Obiectivul anunțat de "finanțatorul" Becali - 12 puncte și trecerea mai departe în optimile Ligii - pare fantezist, însã partida aceasta reprezintã totuși o bunã ocazie de a aduna primele puncte, necesare locului 3 și calificãrii în primãvara europeanã.
Roș-albaștrii vin dupã o pauzã prelungitã, provocatã de calendarul competițional al echipei naționale dar și de amânarea (discutabilã, ca oportunitate) meciului cu Gloria Bistrița din campionat. În afara obișnuiților absenți, Massimo Pedrazzini se poate baza pe toți jucãtorii care au dus greul în acest început de sezon. Astfel, cel mai probabil el va începe cu:
Zapata - Petre Marin, Goian, Rada, Emeghara - Nicolițã, Ovidiu Petre, Cristocea, Neaga - Dicã, Badea (Iacob)
Adversara de azi, FC Sevilla, este câștigãtoarea ultimelor douã Cupe UEFA și echipa care eliminat Steaua din șaisprezecimile acestei competiții în primãvarã, dupã un 2-0 în Ghencea și 1-0 la Sevilla. FC Sevilla are 3 puncte în aceastã grupã, pierzând pe terenul "tunarilor" și învingând acasã Slavia Praga.
Partida este arbitratã de o brigadã italianã, avându-l la centru pe Roberto Rosetti.
Meciul începe la ora 21:45 și va fi transmis în direct pe Pro TV.
În același timp, fcsteaua.ro vã oferã șansa de a asculta meciul în direct, în comentariul inedit (care însã, sperãm, va deveni o obișnuințã) al lui Gabi Safta.
Forza Steaua! Hai bãieții!
Ovidiu
