,,Pacea de luni" a stârnit unele controverse, mulți suporteri (forumiști) fiind intrigați de înțelegerea dintre grupurile organizate de suporteri și George Becali, mai ales cã informați din presã sau pur și simplu rãu-voitori au suspectat anumite "avantaje" în spatele acestei stãri de neașteptatã concordie. Sigur, lipsa unui comunicat a dãunat în acest context, însã au existat voci (inclusiv eu) care au spus-o clar: luni nu s-au acceptat avantaje de niciun fel, ci pur și simplu suporterii și-au obținut niște drepturi pe care le aveau și pe care (fãrã vina lor) le pierduserã! Faptul cã în aceste momente cluburile (și pe cale de consecințã conducerile cluburilor) dispun de o putere discreționarã ca ,,organizatori de competiție" a contribuit din plin la aceastã pace. În momentul în care fãrã acceptul clubului nu poți introduce un steag pe stadion, nu poți face o deplasare, nu poți avea abonamente (și fiți convinși cã la nevoie lista putea continua), este evident cã trebuie sã ai o relație cu clubul. Altfel nu exiști.
Evident cã acei suporteri care nu fac deplasãri, nu vin cu steagul la meci și se mulțumesc cu un loc liniștit în tribunã nu pot înțelege gestul suporterilor din peluzã. Cu toate acestea, nici ei nu au dreptul sã le cearã ultrașilor sã judece ca ei, din moment ce nu se confruntã cu același tip de probleme. Fiecare suporter trebuie sã-și apere stilul de manifestare; nu putem sã ajungem cu toții sã stãm jos pe scaune și sã aplaudãm la goluri (eventual și la cele ale oaspeților), doar ca sã putem rãmâne în ,,rãzboi" cu conducerea clubului. Mai ales cã, la urma urmei, marele perdant al acestui rãzboi va fi însãși echipa!
Ceea ce vreau sã accentuez în acest articol este, însã, altceva. Cred cã a venit vremea ca în rândul peluzelor (și al membrilor acestora) sã intervinã o responsabilizare mai mare. Ani în șir, ideea cã ultrașii (sau suporterii din peluze în general) pot rupe scaune sau provoca tot felul de incidente pentru care clubul sã rãspundã a fost la ea acasã. Unii mai inteligenți au explicat-o prin sacrificiile pe care aceștia le fac pentru echipã. Alții nici nu și-au pus problema unei justificãri ci s-au manifestat cum le-a venit la mânã, din instinct, pentru cã au putut.
Personal, cred cã vremea ,,haiduciei" a trecut. Vremea în care o ratare în minutul 93, o decizie aiurea a arbitrului sau un gol al rivalilor de moarte se ,,plãtea" cu un scaun (sau mai multe) pe care doar clubul le plãtea trebuie sã disparã. Dacã avem pretenția ca clubul sã ne trateze cu respect (și este normal sã avem aceastã pretenție!), trebuie sã avem curajul sã ne asumãm rãspunderea pentru propriile noastre acte, nu sã ne ascundem în spatele obișnuinței cã clubul plãtește pentru isprãvile suporterilor. Dacã ne cerem drepturile, trebuie sã ne respectãm și obligațiile. Este o chestiune de onoare, dar și de decențã.
În acel moment, vom putea privi în fațã pe oricine și ne vom putea spune rãspicat gândurile! În acel moment, dreptatea pe care cu toții o invocãm și o clamãm la rãstimpuri va fi de partea noastrã.
Ovidiu
