Uneori ești tentat sã crezi cã Mass Media ar însemna "medie în masã", un fel de mediocritate generalizatã. ªi cum sã nu te încerce asemenea gânduri, când observi goana dupã senzaționalul ieftin, care, chipurile, ar vinde mai bine gazeta. Inflația de gãzetãrași, prost echipați(cerebral) și infect plãtiți de grangurii de presã, a proliferat un concept aiuristic: presa de rezultat. Ai învins cu 1-0 ești erou; ai pierdut cu 0-1 ești zero. Nu existã nuanțe, iar primirea unei comenzi de la superior de a terfeli o echipã echivaleazã cu susținerea doctoratului. E drept cã o relatare prea tehnicistã a unei partide ar plictisi pe cititor, dar cum pierde nopțile Mutu chiar cã nu intereseazã pe un microbist serios(și ați vãzut câtã pasiune și suferințã existã în blestemul de a iubi o echipã).
Steaua a fost mereu un subiect gras de presã. Când trebuia superelogiatã dupã Sevilla, nu era loc de plenare și congrese. Dupã 1989 s-au pus tunurile pe ea, ca semn suprem de dizidențã a posteriori, dar când bravii steliști au cucerit 6 titluri consecutive de campioni ai țãrii, bieții detractori au dat într-o bâlbâialã mai jenantã ca la nea Nicu. Așa cum activiști troglodiți au refuzat repatrierea comorilor lui Brâncuși din Paris, cohorte de frustrați s-au nãpustit asupra triumfurilor militare devalorizându-le. Folkistul Victor Socaciu declara cã Steaua din 1986 ar fi fost o echipã naționalã din cauza selecției din toate județele(gura pãcãtosului adevãr vorbește, Steaua a fost în istoria ei mai tare decât reprezentativa țãrii). Un activist care dãrâma balcoanele închise din sectorul 6, poetul George Stanca, dupã ce se lipea la câte-o deplasare a Stelei în Italia, susținea cã Rapid i-ar fi iubitã iar Steaua amantã, ca dupã ce lipeala n-a mai ținut s-o ținã ca proasta-n târg cã Steaua a fost adusã pe tancurile sovietice(acest Gheorghe Frânarul, avea pretenția ca utecist prosovietic sã i se zicã Vanea).
Recordurile de neegalat ale Stelei din perioada ei iluministã(1985-89) au constituit sursa unor contestații rocambolești, dar s-a admis cu seninãtate ca Lyon-ul sã domine de peste 6 ani Hexagonul, fãrã a suspecta Franța de republicã bananierã. Un 3-2 în extremis la Oradea, când localnicii îl aveau ca antrenor pe Viorel Mateianu, i-a furnizat supraponderalului din Bârca pretext pentru o campanie de-a dreptul porceascã: acel scor rãsturnat prin "presiuni exterioare" a constituit motivul ireversibil al morții lui Mateianu peste 10 ani, în 1997 ! A trebuit sã dezmintã vãduva fotbalistului grosolana insinuare (singurul trofeu din cariera tragicului jucãtor a fost o cupã câștigatã ca jucãtor stelist). Despre faptul cã Steaua ar fi fost bugetivorã s-au scris romane: vezi, Doamne, Armata, și implicit clubul armatei, erau finanțate și din impozitele nesteliștilor. Mãi copii ai durerii, în țarã sunt atâtea milioane de roș-albaștri(în primul rând din dragoste de performanțã, Steaua deținând echivalentul "Premiului Nobel" în fotbal), încât poporul impozabil și impozant stelist v-a subvenționat pe voi la greu și nu invers.
ªi câtã monedã calpã s-a bãtut pe "aducerea cu arcanul" a lui Hagi în Ghencea, pânã când machedonul a mãrturisit cã el a dorit sã vinã la echipa carierei și vieții sale(Un pachiderm, Cartianu, a ratat un roman memorabil despre Maradona din Carpați, mințind cã vestitul numãr 10 a fost mutat într-o garnizoana înconjuratã cu sârmã ghimpoatã ?!) ªi dupã turul dubios al lui Dinamo din ediția trecutã, ce ridicol suna mesajul disperat al lui Tolontan, "nu vã dați deoparte în meciurile cu Steaua", când de fapt noncombatul adversarelor se lãfãia în groapã. Despre detractorii Stelei care jubileazã la puținele-i eșecuri, exclamând la unison "Vai Steaua ei", noi mereu vom replica, mai nuanțat gramatical: "Vai de ei, Steaua !"
Mã opresc aici și eu revoltat de cruciada imbecilã împotriva portarului Zapata a unor profani intriganți, rostind cu lehamitatea lui Eugen Barbu: "Ajungã-i zilei rãutatea ei !"
Constantin Ardeleanu
) de necrezut absolut.....
? steag2