Am avut ocazia recent sã asist la primul meci de baseball din viața mea. Nu pentru cã aș fi un fan al acestui sport sau pentru cã aș avea vreo simpatie, ci pentru cã întâmplarea a fãcut sã mã aflu în Seattle, Washington. Cu biletul în mânã, am intrat în Safeco Field, stadionul celor de la Seattle Mariners. Vizibilitatea din sectorul respectiv nu era grozavã, dar nu fazele de joc mã interesau în primul rând.
Auzisem, bineînțeles, de New York Yankees, L.A. Dodgers sau Chicago Cubs dar n-am avut noroc. Oaspeții se numeau Oakland Athletics. Nu v-aș putea spune pozițiile din clasament - curiozitatea nu m-a împins atât de departe. Toți mã "avertizaserã" însã înainte de meci cã meritã sã merg la baseball (în condițiile în care Seahawks la fotbal american și Sonics la baschet se aflã în vacanțã), deoarece au un sezon bun. Pânã și cei mai afoni în ale sportului cu bâta vorbesc la persoana I despre Mariners. Senzație similarã cu cea din multe orașe din România, unde sportul și clubul conteazã mai puțin decât confruntãrile cu alte zone ale țãrii.
Având în vedere numãrul de tricouri, postere și alte accesorii purtate la vedere, credeam cã ideile mele preconcepute vor fi demontate de fanatismul fanilor autohtoni. Din câte mi-am putut da seama, majoritatea cunoșteau bine regulile (mai bine decât mine din moment ce deseori nu înțelegeam ce anume aplaudã), dar foarte mulți dintre suporterii înfocați pãrãseau tribunele pentru 2-3 inninguri (sunt 9 în total), întorcându-se agale cu tãvi burdușite cu mâncare și "soft drinks". Dupã cum mi s-a explicat, mai important era aspectul social al serii, și nu atât ceea ce se petrecea în teren.
De stat în picioare nu se punea problema. La dimensiunile celor din jur ar fi fost destul de greu, mai ales timp de 3 ore. Ca în multe alte țãri, în picioare te ridici de câteva ori pe meci, atunci când tocmai ai asistat la o fazã deosebitã. Reacțiile și aplauzele - determinate exclusiv de crainicul de stadion. Acesta a reușit sã facã publicul sã cânte o singurã datã, la singurul "home run" al gazdelor, nu un cantec specific zonei ci refrenul unuia comercial. Asta dacã nu punem la socoteala "7th inning stretch break", când toatã lumea a repetat, dupã stație, cã nu conteazã dacã câștigi sau pierzi.
În mijlocul tribunei, un fan al oaspeților le fãcea tuturor în ciudã fluturând un steag, însã nimeni nu i-a spus nimic. Tensiunea s-a pãstrat pânã în ultima reprizã cu gazdele încercând sã revinã de la 2-3. Eforturile lor au fost anulate în cele din urmã și oamenii au plecat veseli spre case.
În teren nu a sãrit nimeni.
greco
