A fost o vreme cand 90% dintre fotbalistii fostei Divizii A isi doreau sa joace pentru Steaua. Imaginea pe care o avea acest club, accesul la performanta in fiecare an, portita deschisa spre echipa Nationala, mandria de a imbraca tricoul celei mai galonate echipe din Romania, publicul din Ghencea, erau tot atatea argumente in sprijinul aceastei dorinte. Mai mult, erau adusi chiar jucatori de la rivalele din Bucuresti. Matei, Stelea, Bogdan Bucur, Vladoiu, Danciulescu au facut senzatie. Danciugol a marcat impotriva cainilor atatea goluri fiind implicat in atatea umiliri ale acestora, incat ne miram si acum ca a fost acceptat de catre suprterii alb rosii doar cu pretul zecilor de scuipati si a injuraturilor clasice. Paradoxul? Pe atunci nu existau salariile si nici primele practicate astazi.
In clipa de fata Steaua a ajuns sa fie refuzata. Admitem ca nu de toti, dar din ce in ce mai des, procentul evidentiat mai sus fiind serios diminuat, in ciuda inaintarii unor sume fabuloase pentru Romania. Iata un fapt real care se intampla si care tinea la un moment dat de sfera incredibilului.
Steaua RE FU ZA TA! Nu putem generaliza pentru ca gruparea ros albastra este inca atractiva pentru multi, dar trebuie sa admitem ca numerosi jucatori se arata reticenti atunci cand primesc oferte de la echipa de conducere din Ghencea. Mai mult, fostele glorii ale clubului au intors spatele echipei pentru a-si proteja propria imagine si pentru a nu se expune alaturi de finantatorul echipei. Si-au facut datoria fata de club si fata de noi cu varf si indesat si nu-si doresc sa fie implicate intr-o lupta pe care nu o pot duce. Dan Petrescu si Gheorghe Hagi, desi iubiti, au zis NU la un moment dat. Nea Imi s-a retras lasand doar amintirea unui tehnician capabil si diplomat. Piturca a fost fortat sa-si dea demisia pentru ca nu accepta amestecul finantatorului in echipa. Mai pomenim de Lacatus, monstrul sacru, al carui nume suna a strigat de lupta pe stadion?
Am cautat sa gasesc explicatii, motive pentru aceasta stare de fapt. Am gasit doar una. In clipa de fata exista doua Stele. Una, a suporterilor care va dainui mereu si alta, Steaua lui Gigi Becali. Antrenorul psihologul si creditorul Becali George si-a pus amprenta lasand o urma ce va fi stearsa cu greu. O rana cat un fular alb rosu la gatul cameleonului. Becali TV pe simbolul Stelei, avionul cu numele voievodului alaturat de cel al echipei demonstreaza ca omul si-a pierdut tactul. E ceva similar cu Casa Poporului. Proiecte megalomanice ale unui megaloman. Un cult al personalitatii exacerbat. Da, cei care refuza sa joace la echipa pe care o iubim, de fapt refuza sa joace pentru BECALIA Bucuresti. Mai putin, Olaroiu, un om care va continua pana cand va fi expulzat ca o masea stricata atunci cand Directorul Tehnic se va plictisi de un secund apatic.

