Ce mai e de spus? Nu stiu, chiar nu mai stiu ce sa mai cred. Ca si cum rezultatele si jocul Stelei n-ar fi fost de ajuns ca sa-mi provoace caderi nervoase si dureri de inima, acum a mai aparut si episodul asta cu semnarea/nesemnarea contractului cu Oli. In prima faza nu mi-a venit sa cred cand a anuntat oierul ca i-a prelungit contractul fricosului asta, dar macar stiam cum stam. Asta a fost alegerea conducerii Stelei. Buna, rea, stiam o directie. Insa, ideea ca totul sa nu fi fost decat o mare cacealma, transforma totul intr-o mare scarba si in acelasi timp, intr-o mare rusine. Nu stiu de ce ma mai mira tot acest circ - fara-ndoiala pus la cale de maestrul papusar becali - de la fostul urs, actual principe ar fi trebuit sa ne asteptam la orice. Dar, parca asta e prea mult, iar faptul ca Olaroiu a participat cu zambetul pe buze la acest circ, dovedeste ca el e de fapt din acelasi aluat alterat si total nepotrivit pentru Steaua ca si becali insusi. Din acest punct de vedere, vreau sa iau neparticiparea conducerii executive la acest "media-circus", ca pe un act de onoare si decenta. Pentru a face asta iti trebuie un caracter puternic, pe care antrenorul nostru a dovedit a mia oara ca nu-l are. Nu stiu daca Hagi e mai bun ca Olaroiu ca antrenor. Insa ca om, n-am dubii. Oare ar fi participat vreodata, macar si pentru o secunda, la o astfel de mascarada? Dar Walter? Oleg? Cred ca stim cu totii raspunsul. Poate si din acest caracter puternic s-a nascut si clasa de campioni ADEVARATI pe care o au cei enumerati mai sus, clasa pe care este evident ca fostul jucator al Giruetei Bucuresti si al lui Carpati Nehoiu, nu o are.
Destul despre Olaroiu. M-am saturat sa scriu despre el. Demnitatea si mentalitatea le ai de la nastere, asa ca nu mai are rost sa vorbesc de el. Insa ceea ce ma doare cel mai mult e ca am senzatia de teama, de penibil pe care o am uitandu-ma la meciurile Stelei. Mi-e teama ca s-ar putea intampla orice. Mi-e teama de teama si nesiguranta jucatorilor. Mi-e teama cand ma gandesc unde eram acum doar un an... Dar cel mai teama mi-e cand ma gandesc ca poate toate acele performante n-au fost decat rodul unei conjucturii si muncii unor mari antrenori. Nu vreau sa cred asta, vreau sa cred ca Steaua noastra a contat. Si era 1-0 pentru Steaua, ce gol a dat Dicanio! Eram atat de aproape! De finala! FI-NA-LA! A fost adevarat sau aievea? Mi-e teama...
Mihai Somanescu
