Foaie verde de piper, să traiască dom' sofer! » Liță Dumitru a luat viata de la zero in Germania
La 60 de ani, "Beckenbauer al Romaniei", asa cum il alintă nemtii din Wurzburg pe Liță, iși cîștigă existenta transportind mobila A trait mereu cum a vrut, n-a cautat consimțămintul celorlalti si si-a asumat deciziile.
Fost mare fotbalist, antrenor pe picior de venire sau de plecare, barbat cu ultimul copil mai mic decit nepotii din prima casatorie, Liță Dumitru trage de volan. Ride cind ii vede pe jurnalistii Gazetei, deschide usa, ne plasează in spate, aleargă pe Autobahn si-și aminteste de meciurile impotriva lui Pele si Cruyff.
Milioane de romani iși cîștigă piinea in strainatate. E calea pe care a ales-o si fostul conducator de joc al echipei nationale
"Mai avem bani pentru luna asta, după care nu stiu ce o să se intimple".
Tonul e calm si tocmai asta e surprinzator. Are 60 de ani si o familie cu o fată de doi ani. Niciodată nu si-a simplificat viata. Nepotii lui, copiii fetei si baiatului din casatoria anterioara sunt mai in virstă decit copilul din această casnicie. Mare fotbalist, antrenor de incercare, barbat, tată si bunic, Liță a trait mereu cum a vrut. Cu ultima decizie, i-a uluit pe toti.
Într-o seară de august 2010, s-a ridicat de pe canapea si i-a zis sotiei. "Gata! Plecam in Germania, de tot! Aici nu mai putem trai".
La ani lumină distanță
A ajuns de aproape o lună la Bad Kissingen, undeva lingă Wurzburg, intre Frankfurt si Nurnberg. S-a apucat de munca E sofer pe camion. Încarcă marfa fuge pe autostrada apoi o descarca
Se trezeste dimineata devreme, obicei vechi, pe la 8 pleacă in cursa După 12 ore parchează in fata casei. E la ani lumină de viata unei vedete din fotbal, dar sustine că e singurul mod prin care iși poate intretine familia. "În Romania nu mai aveam nici o sansa Apoi m-am gindit că e mult mai bine pentru cea mică să crească aici. În Bucuresti ce viitor avea? Praf si prafuri...Macar aici e cu totul altceva", spune Liță.
În ˜77, in primul tur al Cupei UEFA, Steaua condusă de Liță Dumitru juca impotriva Barcelonei lui Johan Cruyff
"Cind aud de romani nu vor să inchirieze"
Ziua lui Liță incepe cu cafeaua de la patru dimineata. "Nu mă fortez să mă trezesc, imi face placere. sunt linistit, imi admir gradina de lingă terasa mă pregatesc de muncă". Și-a inchiriat o casă lingă Bad Kissingen, pentru care plateste 800 de euro chirie lunar. "Am avut noroc cu prietenul meu Franke, fostul primar din Wurzburg, care a garantat pentru mine. Altfel, cind aud de romani ca chiriasi, nici nu vor să discute", povesteste fostul fotbalist si antrenor.
Pină in Belgia
Pe la ora sapte pleacă la munca spre depozitul din Albertsburg, un satuc situat la kilometri de casa Aici a avut noroc cu alt prieten, cel mai mare transportator din zonă: "Patronul mă cunoaste din anii '91-'92, cind am mai lucrat la el. Imediat ce am venit m-a angajat, saptamina trecută de proba acum am intrat in piine. Ă'sta e respectul de care mă bucur, altfel, cine iți mai dă de lucru la 60 de ani?", povesteste Liță incintat.
La 8:00 iși ia masina in primire, gata incarcata În timp ce i se face o pană neprevazută la roata iși ia si foile de parcurs. "Astazi am sase livrari de facut, in zona orasului Kassel. Saptamina trecută m-a trimis pină in Belgia si inapoi, m-a cam rupt!".
Liţ� se ceart� cu GPS-ul
Numarul 10 cu GPS
Pe vremuri, purta cel mai dorit tricou al oricarei echipe: cel cu numarul 10. "Mi l-a dat Valentin Stanescu, la Madrid. Îl purtase radu Nunweiler"
"Recalculezi pe mă-ta"
Pleacă la drum, in prima zi oficială de lucru, insotit de echipa Gazetei. Prima livrare, in Marburg, la aproximativ 150 de kilometri de casa Liță se avintă pe autostrada face un popas la benzinarie, apoi continuă drumul. "Uite, chiar dacă e o muncă grea, mi se pare placut tot ce e in jur. Drumurile, padurea, aerul curat, chiar si benzinariile astea misto. Zau că imi place", spune. E unul dintre milioanele de romani care-și fac curaj pentru o viață in strainatate, departe de ceea ce le este familiar, aproape de decență si civilizatie.
La un moment dat, din senin, iese brusc de pe autostrada improvizind o scurtatura Navigatia de pe bord protestează: "Recalculez... recalculez..". Liță replică zimbind superior, ca un om care cunoaste Germania: "recalculezi pe mă-ta! Astea sunt cam aiurea, tot pe ce stiu mă bazez. Dar sunt bune, ale naibii!, cind e să gasesti adresele in orase".
Nu i-a pl�cut niciodat� la sala de forţ�, dar acum recupereaz�
Trage si cu circa
Ajuns la prima destinatie, la Marburg, gaseste usor depozitul destinatar, unde doi tipi care urmează să receptioneze componentele de mobilă il privesc apatic. Apoi de-a dreptul ciudat, neintelegind de ce tipul care le aduce marfa e pozat mai ceva ca la un shooting.
Liță nu se menajează si descarcă singur campionul. "Trebuie să imi cumpar niste manusi speciale, mi-am facut miinile praf", spune opintindu-se ca un halterofil la o cutie mai grea. Cei doi il ajută mai in dorul lelii: "Lasa că mai dau peste cite unii care nici nu se ridică de pe scaun, ăștia macar mă ajută".
12 ore de muncă
Un final de zi perfect, ascultînd pove�tile Alexandrei la cin�
Pleacă si povestea se repetă incă de cinci ori. La ultima livrare, uitindu-se pe destinatie mai atent, ramine cu gura cascată: "m-amăă, asta m-a trimis lingă Leipzig, mai am un pic si intru in DDR", remarcă amintindu-și de zilele dinainte de 1990, cind a fugit in Germania, si apropierea de zidul Berlinului ii dadea transpiratii reci pe sira spinarii.
Manincă pe fuga intr-o parcare insorită si curata Are pachet de acasa trei sandvisuri si o sticlă cu limonadă: "Am tensiunea cam mare, iar lamiia stoarsă imi face bine. Beau una si dimineata".
Catre ora 20:00 se apropie de casa A incasat la bord 12 ore de muncă si 1.000 de kilometri parcursi. Lasă masina la garaj, pune cheile si actele marfii intr-o cutie specială si "am incheiat-o pe ziua de azi. Să vedem unde mă mai trimite miine. Hai la o bere că nu mai pot de sete".
Popasul dinainte de casă
Nemtii trec pe la bar in drum spre casa Italienii, francezii sau englezii fac la fel. Acolo lasă grijile, toate emotiile de peste zi. Liță a ales un local italian, din Bad Kissingen, la 9 kilometri de locul unde locuieste. La distantele de peste zi, 9 kilometri pentru o bere e nimic.
"O bere si apoi incă una, că mi-era pofta E prima pe ziua de azi. Aici ai voie să conduci dacă ai baut o bere, dar nu imi permit. Mai bine la finalul zilei, e mai sanatos". Azi e obosit, altfel "fugea la Wurzburg, la 50 de kilometri, unde se string seara prietenii sai, la un local al unui roman plecat acum 35 de ani din Timisoara. Dar acum stă ca pe ace: "Termin berea si fug acasa mă asteaptă fetita mea, mă rupe dorul de ea".
"Tatiii...!"
Alexandra are doi ani si incearcă să se adapteze la mutarea in Germania. Încă plinge după casa de lingă Bucuresti, dar saptamina viitoare ii vine dormitorul cel roz de acolo, iar Liță si sotia sa, Mariana, speră să fie totul OK.
E impresionant cum il asteaptă pe tati, urcată pe geam, asa cum il pindesc copiii pe Moș Craciun. Apoi ii sare in brate, ii prezintă manichiura, ciorapii pe care si i-a luat astazi si ii povesteste ce a mai facut pisica vecinilor: "Katze", e mindră că stie cum se pronunță in germana Apoi, la masa dă pe toată lumea la o parte să stea lingă tati. Nu se dezlipeste de el, e cuminte, nu scoate un sunet. Se multumeste să stea lingă cel pe care l-a asteptat nerabdatoare toată ziua.
După citeva minute, il pupă pe obraz.
"Romanii m-au gonit"
Liță Dumitru explică de ce a luat-o de la capat in Germania: "În fotbalul nostru nu mai aveam loc nici la Liga a treia, din cauza alora de la Federatie"
A facut parte din "Generatia Guadalajara". La CM din Mexic din '70 a fost "umbra" lui Pele in meciul de legendă cu Brazilia (2-3). După 40 de ani, Liță Dumitru a simtit că nu mai este dorit acasă si a plecat impreună cu familia in Germania "ca să pot trai decent, fară să mă umilesc".
Concordia Chiajna, din Liga a II-a, a fost ultima echip�i¿½ pe care a antrenat-o Li�£Ã�i¿½ Dumitru �®n �£ar�i¿½, �®n perioada septembrie 2009 - aprilie 2010
- Domnule Dumitru, nu e ametitor picajul, de la vedeta, apoi antrenor, la sofer de camion?
- Să stii ca privind din locul unde am fost eu inainte să plec din Romania, deloc. Nu e vorba de disperare, eu sunt optimist de fel, dar nu prea aveam solutii. Iar ceea ce fac acum imi place. Am banii mei in buzunar, familia poate trai civilizat, pe munca mea. Fară să mă caciulesc la nimeni, fară pile.
"Mi-au pus mereu barieră!"
- Chiar nu mai puteati antrena in Romania?
- Să stii că nu. Și nu spune asta unul care a facut fite, nu m-am simtit umilit să antrenez si la Liga a treia. Dar, pur si simplu, nu s-a mai putut. A fost in mod constant o barieră pusă de cineva in calea lui Liță Dumitru!
- Cum asa? De ce? Nu exagerati?
- Cel mai bun exemplu, de curind. Eram in discutii cu echipa din Sibiu, recomandat prin primarul Johannis. Prima intilnire cu responsabilul echipei a esuat usor. La a doua, m-a chemat asigurindu-mă că totul e OK, se rezolva Asta se intimpla intr-o simbata iar luni mi-a spus că nu se mai poate. L-am injurat un pic, că iși bate joc de mine. Mi-a spus omul cu capul plecat: "Domnule, nu pot, nu mă lasă aia de la FRF".
- De unde stiti că nu a fost decit un caz izolat?
- Domne, eu in toti acesti ani m-am zbatut. Au fost persoane care m-au ajutat, precum Mircea Minea, primarul din Chiajna, Ioan Oierul. Dar de multe ori m-am lovit de cuvintul celor de la federatie. Mircea Sandu, Kassai, Mircea Radulescu nu m-au vrut. Nu stiu ce aveau cu mine, dar nu eram de-ai lor, din sistem.
"Nici Gică Hagi nu m-a vrut"
- Parcă Dumitru Dragomir v-a intins o mina
- Da, auzind că mi-e greu m-a chemat la Ligă să mă pună observator. Dar, cu o delegare pe lună si 1500 de lei nu puteam trai. Nici nu simteam că e meseria mea.
- Dar cine e din sistem, la cine vă refereati?
- sunt tot felul de antrenori, pe care sistemul si echipele ii ajuta le produc titluri si performante. Îi vezi aparind mereu pe Andone, Hizo sau pe cei de tip nou, asa cum e Falub. Îi simti că sunt agreati, impinsi. Eu am fost să cer de muncă si la Gică Hagi, la Academie. I-am spus: <Gica vreau să muncesc cu copii. Dă-mi o sansă!>. A tacut, s-a uitat in gol si asta a fost.
"Nu mă mai intorc decit cind o să mor"
- Cu casa din Romania ce faceti?
- O vand, imi iau o alta aici si gata! Am ridicat-o cu miinile nostre, dar nu-mi mai trebuie nimic in Romania. Nu mă mai intorc acolo decit cind m-o aduce nevastă-mea să mă imorminteze.
La "Lele", printre prieteni
Unul dintre locurile unde Liță se simte excelent in Germania este un restaurant din marginea Wurzburgului. De cite ori are ocazia, dă o fugă acolo, unde se intilneste cu vechii sai priteni: Franke, forstul primar al orasului si Ionel, si el fotbalist, la un moment dat, la juniorii Stelei. Dar si cu "Lele", patronul restaurantului, un roman plecat acum 35 de ani din Timisoara. "Lele si cu Franke m-au convins să ramin aici, in anul 1988. Atunci am fugit din tară si in restaurantul asta am muncit prima data Spal-am pe jos...faceam de toate. Ei imi spuneau, ca si acum, Beckenbauer de Romania. Ce dracu', Beckenbauer, unde e Franț si unde sunt eu acum, cu treningul meu ponosit?!".
Vrea să antreneze copii
Liță si-a facut două planuri pentru noua lui poveste germana Primul e legat de afaceri. "În scurt timp o să am masina mea, si voi fac transport pe firma mea si a lui Franke. Vreau să o iau si pe a doua si să dau drumul la treabă ca lumea. Să angajez doi soferi si să am timp si de fotbal". Liță incepe deja să antreneze copii de la un club de Liga a V-a din Wurzburg. Grupa al carui sponsor e bunul sau prieten, Ionel. Încă nu si-a pierdut sclipirea din ochi: "Am cîțiva buni. Buni de tot, prind loturile de juniori!".
Recunostință de la Gardoș
Al of al lui Liță Dumitru e lipsa recunostintei. "Am facut si eu ceva pentru fotbalul romanesc, nu numai ca jucator, ci si ca antrenor. Am promovat citeva nume, dacă e să mă gindesc numai la Lobont la Pancu, la Gardos Pe copilul asta l-am intilnit la Liverpool-Staua, in Anglia. Mi-a strins mina cu lacrimi in ochi si mi-a spus: <Vă multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine>, si mi-a dat tricoul lui. Atit, in rest, aud doar că am cerut bani de la jucatori. Să mi-l aratati pe ala caruia i-am luat banii si ii dau tot ce am eu".
gesepe
