Sambata, 05 aprilie 2014, de la ora 21:30, pe stadionul Dan Paltinisanu,
ACS Poli Timisoara - Steaua
Meci transmis de Digi Sport 1.
Timisoara are un nou antrenor, fostul ei jucator Dan Alexa. Si se vede. Jocul echipei s-a mai ordonat, jucatorii joaca mai simplu, cu mai multa responsabilitate. Totusi pentru a face fata Stelei trebuie mai mult decat atat.
Steaua este pe val. In ultimele doua jocuri a marcat nu mai putin de 9 goluri, ceea ce nu e la indemana oricui.
Pentru acest meci Reghecampf nu-i va putea folosi pe Pintilii, cartonas rosu pentru doua faulturi obisnuite de joc. Arbitrul a vrut insa sa fie mai catolic decat Papa si a sanctionat absolut tot ce i s-a parut lui ca nu e in conformitate cu regulamentul de joc. Mi s-a parut un arbitru de calitate slaba. Un arbitru de care nu am auzit pana la ora meciului. Un arbitru tanar care a incearcat sa fie autoritar pentru a nu scapa jocul din mana. Nu era nevoie pentru ca a fost un meci cuminte.
Al doilea jucator care va lipsi motivat e Tanase, care a fost sanctionat cu galben total eronat.
Apropo de Tanase, se vorbeste ca Trabzonspor este interesat de el. Poate ca a venit vremea ca Tase sa faca si el pasul spre o echipa straina. Sa-l ajute Al de Sus.
In ciuda acestor absente nu ne plangem, are balta peste. Exista jucatori care ii pot inlocui cu succes pe cei doi. Mai ales ca vom intalni o echipa mediocra.
La sfarsitul acestei partide prevad o noua victorie a Stelei. Nu neaparat la scor.
Suntem tot mai aproape de titlul de campioana cu numarul 25, iar dupa returul din Cupa cu Dinamo, tot mai aproape de castigarea celui de al doilea trofeu important al acestui sezon, Cupa Romaniei.
Pentru momentele fantastice care vor urma, propun o incheiere in stil Armata Ultra:
Unu, doi, trei, patru, Cupa si campionatul!
