" Sistemul F U C K Off
Dacă-i asculti, sunt un fel de zece negri mititei suferinzi, care se cer singuri afara Ex-Buscă vrea să iasă din fotbal, Niculae se vaita Copos e infrant, Borcea n-a mai putut, Porumboiu geme constant, ca o lauza
Fotbalul nu e o afacere, pentru nu-i tratat ca o afacere. Cu mici exceptii, e doar ocazia de a iți face imagine si de-a spala multi bani, de a primi spagi sub onorabila formă de contracte de publicitate. Foarte interesantă este reactia la cazul RCS-Dragomir a celor care chiar ar fi trebuit să ceară o anchetă serioasa pentru că erau banii lor. Or, reactiile au fost după cum urmează: Să vedem intai dacă a existat un prejudiciu. Nu inteleg: ce a facut rau?. Mitică a facut mereu bine fotbalului romanesc, Nu mă interesează.
Se tot insistă pe faptul că a fost desfiintată Cooperativa si că asta ar trebui să ne bucure. De fapt, ea doar si-a schimbat forma, dintr-una atomizata in care mai multe grupuri se luptau pentru a-și atinge interesele, iar unul pierdea, intr-una piramidala in care un club are cu-atat mai mult de câștigat cu cat se află mai aproape de varful puterii, doar cei de jos se reintorc in divizia inferioara caci asta-i viata!, ce să facem?
Un sfant viclean zdrangane cheile la portile raiului, impartind bule si bilete de favoare. Aceste norme si regulamente nu sunt batute in cuie de la inceputul jocului, altfel, unde ar mai fi puterea? În Romania, si nu numai in fotbal, interpretabilitatea legilor a fost si este lucrul cel mai bine gandit, această ambiguitate generală s-a construit cu maximă precizie. Criteriile fundamentale potrivit carora se retrogradează si se promovează nu devin astfel decat după ce Mircea Sandu spune că-s asa, la sfarsitul jocului.
Cand lucrurile incep a puti si se mai ridică niste sprancene, e readus sef la arbitri Ioan Craciunescu, ca unic posibil garant al corectitudinii. Domnia Sa se infiintează demn si hotarat, asa cum cucul te convinge prin cateva iesiri dezinvolte din ceas că-i ora exacta După care dispare, cu o expresie tragică de om care-ar fi vrut, dar n-a putut.
Competitia in sine nu reprezintă decat un preambul, cateva efecte speciale pentru popor. Important e să se invartă caruselul, iar miscarea să nu permită ochiului vederea prea multor detalii. Dar cine să le vada Suporterii? În Istanbul, multi fani ai echipelor rivale, despre care ai crede că de-abia asteaptă să se prindă pentru a se descapățana, s-au unit avand ca miză niste copaci. În Romania, s-au desfiintat ori au fost retrogradate nemeritat echipe mari, dar cei mai multi fani si-au lins propriile rani, continuind să le producă pe-ale altora.
Ce sisteme Play In, Play Out sau Play Off? Pană nu se va instaura sistemul " F U C K off, toate echipele sunt condamnate la retrogradarea vesnică din fotbalul mare. "
http://www.adriangeorgescu.ro/2013/06/04/sistemul-****-off/