În fotbalul românesc, Steaua este definiția succesului. Nu numai în Liga I, dar în special în ceea ce privește reprezentarea României în Europa și chiar în lume. Doar suntem singura echipã româneascã ce a jucat un meci oficial la Tokyo, împotriva campioanei Americii de Sud!
Acea generație, incredibilã pentru fotbalul românesc, a izbutit acele performanțe din zeci de motive. Cele mai importante au fost însã talentul, seriozitatea și ambiția dementã a jucãtorilor - cine poate uita flãcãrile din ochii unor jucãtori precum Marius Lãcãtuș, Tudorel Stoica, Loți Boloni, Victor Pițurcã sau Helmuth Duckadam? - și organizarea impecabilã a clubului.
De altfel, Steaua este socotitã drept prima grupare profesionistã din fotbalul românesc, în sensul modern al termenului. De la analiza video a adversarilor - Cristian Þopescu a fost repezit de un politruc comunist atunci când filma jocurile Stelei - pânã la pregãtirea fizicã, fãcutã sub îndrumarea Senseiului Florentin Marinescu. Echipa noastrã a avut de foarte puține ori accidentați în acea perioadã, în ciuda faptului cã jucam cel mai rapid fotbal din lume.
În afarã de calitãțile fotbalitice extraordinare, precum și de dãruirea nebuneascã, fenomenala "generație Sevilla '86" mai avea ceva: caracter, personalitate, la superlativ, și o dorințã nebuneascã de performanțã.
Astfel, atacanții noștri nu ezitau sã-și reproșeze unul altuia egoismul sau lipsa de inspirație când tabela de marcaj indica trei sau patru la zero în favoarea noastrã, jucãtorii noștri se încurajau unul pe altul încã de la vestiare (Lãcãtuș era unul dintre responsabili), iar, la înfrângeri, certurile nu depãșeau limitele colegialitãții. Dovada este cã și acum, dupã aproape 25 de ani de la finala cu FC Barcelona, acei oameni sunt încã prieteni!
Interesant este cã Emerich Jenei, Ion Alecsandrescu și Valentin Ceaușescu au încurajat o astfel de atitudine. Mai mult decât atât, conducerea clubului a reușit extraordinara performanțã sã le dea multã libertate fotbaliștilor, chiar și în cantonamente, pentru ca aceștia sã evolueze apoi de parcã ar fi dus un regim extrasportiv cazon.
Acest mecanism excepțional, fãcut sã meargã aproape fãrã greșealã de individualitãți nu mai puțin excepționale, este întâlnit și astãzi la mai toate toate grupãrile care reușesc performanțe notabile, indiferent de sport.
De cele mai multe ori, fanii privesc sportivii ca pe niște eroi, iar conducerea clubului face totul ca aceastã imagine sã persiste. Tehnicienii acestora încearcã sã dezvolte cu ei o relație cât mai solidã, astfel ca sportivii sã aibã sentimentul de încredere atunci când se aflã în competiție, aspect reliefat de toți marii antrenori ai sportului mondial.
Cel mai valoros antrenor din România fotbalisticã, Gigi Becali, evident, are însã o cu totul altã pãrere: pentru Dumnealui, jucãtorii de fotbal sunt:
- niște ființe care nu trebuie sã aibã niciun fel de personalitate,
- niște viermi care trebuie scuipați în mod public, cât mai "artistic" posibil, la primul pas nițel mai jos fațã de inaccesibilele înãlțimi becalioate,
- niște slujbași mãrunți care nu au decât dreptul sã munceascã și onoarea s-o facã pe moșia lui din Ghencea,
- niște lefegii care nu-și meritã salariul, ci sunt plãtiți din mila lui heruvimeascã,
- niște simbriași amãrâți a cãror demnitate rezidã în pãrerea lui despre ei.
Creditorul nici mãcar nu are bunul-simț sã-și spele rufele în familie. Mãcar atât ar fi putut face pentru tinerii jucãtori de acum, pentru care orice încurajare, din tribune, din vestiar sau din lojã, poate fi determinantã și orice criticã, mai ales din partea celui care îl plãtește, poate însemna crispare definitivã.
De fapt, orice discuție referitoare la atitudine pozitivã a creditorului este complet fãrã sens, atâta vreme cât el bãtea ca la fasole la unul dintre cei mai valoroși jucãtori care au îmbrãcat tricoul roș-albastru în ultimii 15 ani, Nicolae Dicã.
Mihai Stoica și-a riscat cariera, imaginea publicã și demnitatea pentru "Dicanio", iar Becali i-a dat un șut afarã din Ghencea imediat când a avut ocazia. Cam aceasta este diferența dintre un profesionist care credea cu demențã în calitãțile unui jucãtor și un capiu ce are senzația cã vaca dã lapte doar dac-o bați, de preferințã în public.
În momentul în care Gigi Becali s-a comportat ca un conducãtor de club excepțional, Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei UEFA în dauna unei echipe condamnatã pe vecie sã rãmânã lângã podul Grant, plângând de ciudã, cu privirile la înãlțimile roș-albastre din Ghencea.
Înainte de manșa tur, din Giulești, Becali le-a spus jucãtorilor sã joace fãrã emoții, pentru cã, pentru el, ei sunt semifinaliștii. Ce s-a întâmplat, se știe. În acele momente, veșnicul oier și-a depãșit amețitor de mult condiția, a trecut peste emoțiile teribile ce încercau numeroasa Nație Stelistã, și a oferit echipei sale încredere, ambiție, devotament și, nu în ultimul rînd, flacãra izbânzii în ochi.
Acela a fost poate singurul moment când creditorul s-a ridicat la demnitatea de de Conducãtor al Templului. A fost o clipã scurtã și rãcoritoare, ca o ploaie de varã. Ultima! Dupã care a venit iarna, iar Gigi Becali are o satisfacție diavoleascã de a se simți crivãț pentru jucãtori, antrenori, suporteri, oameni de presã care au curajul sã-i mai punã la îndoialã calitãțile - de excepție, fãrã îndoialã! - priceperea - nemãrginitã, indiscutabil! - și simțul ultrafin pentru fotbaliști de calitate.
Nu a fost deloc întâmplãtor faptul cã Steaua a atins semifinalele unei cupe europene atunci când trei oameni - Becali, Mihai Stoica și Olãroiu - se aflau în aceeași cãruțã, reușind sã conducã mânjii din Ghencea cãtre o performanțã care i-a fãcut mândri pânã și pe magicii armãsari pur-sânge care au cutreierat glorios Europa în penultima decadã a secolului al XX-lea.
ªi ne întoarcem iarãși la acea generație incredibilã. Nici mãcar ei nu au crezut cã pot acoperi fotbalul european cu roș-albastrul din Templul fotbalului românesc. A fost nevoie de încrederea fenomenalã insuflatã de Valentin Ceaușescu - ce i-a uluit pânã și pe rãzboinici ca Lãcãtuș, Tudorel Stoica sau Boloni. Atitudinea lui "nea Vali" a fost completatã magistral de un Senior și un Maestru, ale cãror nume ar trebui inscripționate cu litere de platinã pe bolta Templului.
Nu vi se pare ciudat? Fiul ateului Nicolae Ceaușescu a consolidat sentimentul de credințã în inimile unor sportivi cu care se purta de parcã ar fi avut de-a face cu niște comori aduse pe lume prin propria sa trudã, iar autoproclamatul credincios in Pipera distruge orice fãrâmã de devoțiune în sufletele celor care l-au adus pe culmile mediatice ale celebritãții...
Becali, te vrem AFARÃ DIN Ghencea pentru cã, în nesimțirea ta imensã, ai batjocorit prea mulți oameni care au îmbrãcat tricoul roș-albastru! Deși tu însuți ai insistat pentru transferul unora dintre ei.
Becali, te vrem AFARÃ DIN TEMPLU pentru cã ești incapabil sã creezi în Ghencea o atmosferã propice marii performanțe!
Becali, te vrem AFARÃ DIN TEMPLU pentru cã ești incapabil sã-i transformi în eroi pe cei de care se leagã, vremelnic, speranțele noastre de strãlucire roș-albastrã!
Becali, te vrem AFARÃ DIN TEMPLU pentru cã ești convins de faptul cã mârlãnia ține loc de management sportiv!
Becali, te vrem AFARÃ DIN TEMPLU pentru cã ești incapabil sã aduci la club și sã lucrezi cu profesioniști desãvârșiți!
Becali, te vrem AFARÃ DIN Ghencea pentru cã îi tratezi pe toți cei care au grijã de Templu - suporteri, antrenori, jucãtori - ca pe niște ființe inferioare, fapt inacceptabil pentru Truditorii care au fãcut din Steaua un nume glorios al fotbalului european!
Becali, te vrem AFARÃ DIN TEMPLU pentru cã, din cauza ta, Steaua a ajuns ținta preferatã a aruncãtorilor cu jeg, dupã ce, zeci de ani la rând, generații întregi de Oameni și Fotbaliști de proporții gigantești au colorat în roșu și albastru gloria fotbalului românesc!
Becali, te vrem AFARÃ DIN TEMPLU pentru cã este o blasfemie ca un biped ca tine sã reprezinte cel mai glorios nume al fotbalului românesc!
Beeecccaaallliii, AFARÃ DIN TEMPLU!!!
Lari
hahalerele...
. Pacat ca ai dreptate, de fapt.