Dupã ce Victor Pițurcã a fost îmbrâncit afarã din Templu, la începutul sezonului 2004/2005, Steaua s-a aflat la mare concurențã cu Gigi Becali în ceea ce privește acoperirea mediaticã. Clubul a sfârșit prin a fi umilit în aceastã întrecere de un absurd grotesc.
În România, pare cã performanța la cel mai înalt nivel, indiferent de ramurã, este aproape imposibilã. Atunci înseamnã cã, în sport, avem un club care se numește Imposibil Oltchim Râmnicu Vâlcea. ªi cât de minunat aratã imposibilul...
Clubul din Râmnicu Vâlcea era un nume de rezonanțã al handbalului european încã din 1984, atunci când s-a impus în Cupa IHF, performanțã pe care a repetat-o și cinci ani mai târziu. În 1987 a atins semifinalele Cupei Cupelor, în 1990 și 1992, semifinalele Cupei Campionilor Europeni, în 1993 a ajuns pânã în penultima fazã a Cupei Cupelor. În 2002 a pierdut finala aceleiași competiții.
Ce a urmat însã dupã anul 2005, anul când s-au pus bazele fenomenalei echipe a "Galacticelor", este un vis mult prea frumos pentru România: dupã ce a devenit, formal și faptic, primul club profesionist al handbalului românesc, în 2007 a cãlcat în picioare absolut toate echipele din Cupa Cupelor, în ciuda faptului cã arbitrii au fost veritabili "cavaleri negri" ai fluierului în multe partide, mai ales în deplasare. În același an, Oltchim a participat la prestigiosul turneu "Trofeul Campionilor", pe care l-au câștigat într-un ritm și într-un stil de echipã mondialã. În acest an, a reușit o calificare fantasticã în semifinalele Ligii Campionilor, iar incredibilul vis (cu atât mai incredibil cu cât acesta este românesc!) continuã...
Nu existã niciun secret al succesului, totul derulându-se la vedere: șeful grupului Oltchim, Constantin Roibu și președintele clubului, Ioan Gavrilescu, formeazã o echipã excepționalã: Domnul Roibu și Domnul Gavrilescu își cunosc foarte bine atribuțiile și competențele, sunt 100% dedicați obiectivului echipei - succesul și gloria europeanã a clubului - au lucrat excelent cu unul dintre cei mai valoroși tehnicieni români, Gheorghe Tadici, cãruia i-au dat libertate totalã. Mai mult, rareori s-a întâmplat ca jucãtoarele pe care antreonorul sãlãjean - pânã sã vinã la Oltchim, Tadici era un aprig rival! - le-a dorit, sã nu ajungã sub culorile roș-albastre din Râmnicu Vâlcea.
Totuși, atunci când antrenorul și-a pus în cap echipa, conducerea administrativã și-a spãlat rufele în mod decent, aproape suficient de departe de ochii publicului larg.
Acestea sunt personajele de excepție ce au oferit un cadru de excepție pentru ca 23 de jucãtoare de excepție sã facã din Oltchim un club excepțional. ªi Becali a visat/viseazã la aceleași performanțe la clubul de fotbal Steaua. Cel puțin verbal...
De fapt, lucrurile stau așa: un profesionist foarte dedicat meseriei de antrenor, Victor Pițurcã, a creat un nucleu dur de jucãtori valoroși, care, sub Walter Zenga, Oleg Protasov și Cosmin Olãroiu, aceștia bucurându-se de sprijinul excelent al unui manager priceput, Mihai Stoica, au scuturat praful de pe cartea de istorie a Stelei pentru a scrie noi povești de succes ale unor partide memorabile. Astfel, Steaua a devenit și prima echipã de club post-revoluționarã care și-a amintit de trecut prin intermediul unui prezent european demn.
Totul a durat pânã când Gigi Becali a câștigat cursa mediaticã împotriva echipei pe care o crediteazã. Moment în care Steaua, din perspectivã europeanã, nu a mai trãit decât din douã participãri și jumãtate în Liga Campionilor. Prima jumãtate s-a încheiat bine, cu cinci puncte, pe vremea când Steaua nu pierduse cursa cu Becali, ultimele douã participãri încheindu-se cu acumularea a doar unui punct pe sezon, în vremurile când Gigi Becali a condus clubul dupã cum a crezut el de cuviințã.
Cu cât creditorul își afunda mai mult echipa în dragomiro-sãndelism, cu atât discursurile sale de semifinale ale Ligii Campionilor și chiar de câștigare a trofeului - "în maxim cinci ani!" - sufocau mai abitir întreaga mass-medie româneascã.
Când Steaua atingea semifinalele Cupei UEFA, Becali se gândea, cum ar fi fãcut-o oricine, la grupele Ligii Campionilor. Pe atunci spunea doar cã i-ar plãcea ca Steaua sã dea piept cu marile forțe ale fotbalului european. Când Real Madrid și Olympique Lyon au învins timida noastrã echipã în Ghencea, Becali și-a revenit rapid din "Asta e, nu ai cum sã-i bați", explodând: "Lasã cã vedeți voi peste câțiva ani!".
ªi am vãzut: Hagi, umilit mai ceva ca acel portar Rotaru care ne-a îngropat cu Panathinaikos în 1998, a pãrãsit Tempulul, atât de drag inimii sale, cu ochii în lacrimi și cu cutremurãtor, dar dur "Gigi, tu strici Steaua!". "Fiara" a fost transformatã în Lacãtul de la gura suporterilor, Ladislau Boloni, jignit într-un mod oripilant.
Înainte și dupã toate acestea, vorbe de mãrire. Pași concreți în direcția cea bunã? Academia de fotbal a Stelei. O posibilã bazã bunã. Însã lipsesc acoperișul unui management de calitate și pereții care ar trebui sã formeze un culoar de performanțã impecabil, ziduri ce ar trebui clãdite de tehnicieni excepționali. Rãmâne de vãzut... Alți pași spre performanțã?!...
Peste toate acestea, Becali a aruncat un uriaș scuipat pe suporterii Stelei, care acum sunt implorați sã se întoarcã la meseria de bazã, susținerea echipei.
Ei, bine, NU! NU, NU, NU!!! Pentru noi, cuvantul înseamnã aproape totul, nu ca pentru Becali. Iatã ce înseamnã cuvântul pentru Becali: M-am certat cu Mitica Dragomir, dar fãrã jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am fãcut zdreanțã, dar nu ne-am insultat.
Ce înseamnã cuvântul nostru? Ascultați meciurile europene din perioada 2003-2006! Cuvântul nostru a fost atât de apãsat încât, de exemplu, jucãtorii de la Middlesbrough, obișnuiți cu arene precum "Anfield Road", "Old Trafford" sau chiar "Riverside", au afirmat, dupã meciul de pe "Lia Manoliu" cã, în momentul în care au ieșit pe gazon, au fost speriați de atmosferã.
Noi nu ne luãm cuvântul înapoi, pentru cã în acele vorbe punem toatã pasiunea de care suntem capabili în acele momente. Suntem mult prea diferiți de un personaj care nu a fãcut altceva decât sã vorbeascã dupã ce s-a vãzut purtat în Europa de fenomenalul suflu roș-albastru. De cele mai multe ori însã, vorbele sale ar fi fãcut sã roșeascã un cioban veritabil…
Noi ne dorim performanțã fãcutã cu demnitate, el ne-a oferit rezultate mediocre obținute, dacã nu dubios, atunci cu siguranțã într-o atmosferã de mahala, proprie altora: când Steaua era unul dintre titanii Europei, Rapidul era în Liga a II-a grohãind aberații, iar Mircea Lucescu smiorcãia tâmpenii.
Noi avem o tradiție a faptei, alții au o tradiție a datului din gurã. Becali, te vrem afarã din Templu pentru cã semeni prea mult cu ei, și prea puțin cu istoria, tradiția și Sufletul Stelei! Te vrem afarã din Templu pentru cã nu ești în stare sã fii ca noi!
Beeecccaaallliii, AFARÃ DIN TEMPLU!!!
Lari
