"Am închis maşina?". Omuleţul dispare în sprint ca şi cum n-ar fi fost. După o clipă pasul des îl apropie pe rampa parcării din centrul Kolnului. "Hai să intrăm aici, că mă aşteaptă Simona şi un domn". "Aici" e un restaurant italienesc, Simona e soţia, iar domnul un preot din Timişoara în trecere prin oraş. Iar el e Dorinel Munteanu, cel mai cunoscut român din oraş, recordmenul selecţiilor în "naţionala" de fotbal a României. Ca statură, n-ai zice. Ca voioşie, nici atît. "S-au adunat multe într-un timp foarte scurt. Dar tot timpul trebuie să vezi partea bună. Uite, mîncăm. Aţi comandat?". Simona o pizza vegetariană, preotul cartofi prăjiţi şi salată. "Azi e miercuri, postim, aşa că iau şi eu cartofi. Părinte, dar un pahar de vin roşu merge? Că o să conducă soţia la întoarcere". Părintele e fără echivoc: "Nu merge". Dorinel însă găseşte şi aici binele. "Adică da, că şi alcoolul îngraşă. Am luat vreo două kilograme de cînd n-am serviciu".
- Înseamnă că eşti liniştit, Dorinele
- Ehe, mai degrabă pentru că nu mai alerg zilnic. Încerc să uit, dar nu pot. Ce-mi trebuia mie toată nebunia aia?
- Mirajul Stelei?
- Ăsta a fost, să ştii. Mă aşteptam să n-am o viaţă tihnită cu Becali, dar nici prin gînd nu-mi trecea că după două luni şi ceva mă va da afară. Am venit înaintea unor jocuri dure cu cele mai bune echipe din campionat. Îmi făcusem socoteala că trebuie să duc treaba cît pot de bine pînă în iarnă şi abia după pregătirea centralizată să fac echipa să joace după cum doream eu. Şi le-am dus, de vreme ce n-am pierdut cu nimeni şi, cu noroc, am bătut Urziceniul, o trupă tare care pierde rar.
- Bine, dar echipa nu prea juca nimic.
- Era blocată psihic de lipsa victoriilor. Îţi spun că dacă-i băteam pe Dinamo atunci, la primul meu meci, altfel mergea treaba. Şi meritam, să ştii. Atunci chiar am avut ghinion. Îmi trebuia acel succes pentru că Steaua e o echipă dărîmată psihic în primul rînd. Fără încredere. Temătoare. Începusem să ne antrenăm bine, instituisem disciplina, nimeni nu mai vorbea aiurea la pregătire, nici măcar Rădoi. Turcul Yesilova să ştii că e un mare meseriaş. De asta regret că nu am prins pregătirea de iarnă, că se schimbau multe.
- Cum te-au anunţat că nu mai eşti antrenor?
- Pe mine nu m-a anunţat nimeni. După jocul cu Fiorentina am vorbit cu domnul Argăseală, i-am spus că trebuie să facem planul pentru la anul, pentru că eu plecam în Germania. Mi-a zis că o să vorbim la telefon. Am ajuns la Koln, am aşeptat vreo 3 zile şi nimic. În timpul ăsta, eu îi mai trimiteam sms-uri cu gînduri de-ale mele, cu ce jucători ar trebui luaţi.
- Ce jucători?
- N-ar fi corect să-ţi spun.
- Măcar un nume.
- Bine, Mardare de la Rapid, pe care eu m-am bazat la Vaslui.
- Şi ce răspuns ai primit?
- Nici unul. Într-o duminică am fost la o miuţă cu fostele glorii ale lui Koln. Ştii, noi jucăm frecvent aici, vine şi marele Overath, care se ţine excelent la peste 60 de ani. În acea zi, cînd am ajuns acasă, am deschis internetul şi am văzut că m-au dat afară. Aşa am aflat eu că nu mai sînt antrenor la Steaua. Din presă.
- OK şi atunci cînd aţi vorbit?
- Niciodată. Impresarul meu s-a ocupat de rezilierea contractului. Nu m-am cramponat de bani, ca să nu zică lumea că de asta a venit Munteanu la Steaua.
- De Crăciun, de Revelion, măcar un telefon de felicitare?
- ... (zîmbeşte amar). Nu
- Înseamnă că mai mult ai vorbit la telefon cu ei pe bancă decît în particular.
- Ei, nu. Asta e exagerare.
- Premeditată, accept. Dar cum e cu echipa. Ţi-o făcea Becali?
- Mă crezi sau nu, a fost un singur moment în care a insistat pentru un jucător. Pentru Lovin înaintea meciului cu Timişoara parcă. E adevărat, mă suna în săptămîna de dinaintea etapei să mă întrebe cu cine am de gînd să încep. Îi spuneam 7-8 jucători, dar şi că pentru două-trei posturi mă mai gîndesc. Aşa fac mereu, chibzuiesc chiar şi pînă cu cîteva ore înainte de joc.
- Bine, dar la Arthuro te-ai conformat şi, chiar dacă grecul Kapetanos era accidentat, pe brazilian tot nu l-ai mai luat în lot.
- Acolo am înţeles că e politică de club. Avea salariu mare şi voiau să-l dea. Păcat, că era jucător bun. Dar eu am respectat strategia clubului. Sînt un tip disciplinat tocmai de această societate germană în care am trăit atîţia ani. Credeam că fac parte din politica Stelei, dar m-am înşelat.
"Dayro nu era titular în retur"
- Cînd nu te-ai înşelat?
- Cînd am avut încredere în Kapetanos, cînd l-am readus pe Neaga. Păcat că Rică s-a accidentat după ce începuse să joace. E un fotbalist de mare calitate. Apoi, nu m-am înşelat nici cînd l-am lăsat pe bancă pe Dayro Moreno.
- E prea umflat?
- Nu-mi place să dau în jucători.
- Era în primul "11" în retur?
- Nu cred, dar aş fi avut o problemă probabil cu Becali. El nu mi-a spus-o direct, dar toţi cei din jurul lui veneau pe la mine şi-mi mai spuneau, aşa, ca fapt divers:
- Şi cine-ţi spunea despre "pohta" şefului?
- Argăseală, Virgil Becali...
- Dar pe cine vedeai titular în retur?
- Să ştii că au făcut mare prostie cu Abel Moreno. Era un fotbalist excelent, cu execuţii, cu ultimă pasă. Toţi străinii au nevoie de periode de adaptare. Lui nu i-au dat şansă decît 60 de minute într-un singur meci. Eu discutasem cu el, îi explicasem că va juca din retur, că aşa am procedat şi la Cluj cu Cadu, cu Semedo. Nici unul nu a intrat direct în echipă. De altfel, doream să schimb sistemul, să joc cu un singur închizător din retur şi cu doi oameni în faţa lui. Unul era Abel.
- Păi, aşa a schimbat şi Lăcătuş în pregătire şi jocul nu prea merge. N-ai văzut amicalele?
- Te rog să mă crezi că n-am putut să mă mai uit.
- Cu Semedo ce se întîmplă?
- E un tip fragil psihic, dar care poate deveni extrem de puternic. Are nevoie însă de un climat cald în afara terenului. De familie, de prieteni, de vorbe bune. La prima critică se taie. La prima vorbă dură nu mai faci nimic cu el. În fotbal nu sînt toţi la fel. Dacă nu ştii să vorbeşti cu oamenii le pierzi calităţile.
Privirea albastră a lui Dorinel se pierde prin farfuria de cartofi prăjiţi şi tăcerea ia locul vorbelor secunde bune. Ziaristul merge însă mai departe
"Vasluiul e marea decepţie, Germania marea speranţă"
- E Steaua marea decepţie a carierei tale?
- Nu, din Steaua n-am înţeles nimic. (Un zîmbet ca de copil prins cu teorema neînvăţată şi un ridicat nevinovat din umeri completează remarca). Chiar n-am priceput de ce m-au vrut şi de ce m-au dat afară. Marele meu
- L-ai pus pe teren într-o poziţie din care a devenit golgeterul turului.
- Vezi? Mă pricep un pic. (Iar rîde, de data asta ca şi cînd s-a sunat de recreaţie. Dar vine imediat grimasa). Mă doare ce mi s-a întîmplat la Vaslui mai mult ca orice altă dezamăgire din fotbal. Şi nu vorbesc despre acuzele acelea incredibile de meciuri trucate. De treaba aia se va ocupa justiţia, pentru că mă voi duce cu procesul pînă-n pînzele albe. Mă doare pentru că acolo începusem să construiesc o echipă care să joace exact ce doream eu. Cu puţină răbdare şi cîţiva jucători cumpăraţi, cum văd că se poate acum, deveneam o forţă în campionat.
- Dacă îţi vine acum o ofertă din România ce faci?
- Acum sînt hotărît să zic nu. Vreau să stau pînă la vară şi să încerc să intru în circuitul de aici, din Germania. Să încep chiar de la Liga a treia. Accept să fiu şi secund. Dacă aş prinde aici cu siguranţă că n-aş mai avea dezamăgiri de genul celor trăite acasă. OK, dacă n-ai rezultate, preşedintele îţi strînge mîna, pleci mai departe, litera contractului e respectată. Ai eşuat. Profesional însă, nu sufleteşte.
"Au făcut mare prostie cu Abel Moreno. Era un fotbalist excelent, cu execuţii, cu ultimă pasă. Dar nu i s-a dat nici o şansă"
"Există un bine şi în demiterea mea de la Steaua. Poate că, dacă mai rămîneam, apăream şi eu prin cine ştie ce stenograme"
Dorinel Munteanu
Sursa: andreivochin.ro
cum sa procdez , Lacatus e idolul meu de la Steaua dar nu pot sa-l judec pe Dorinel pentru ce a facut sau nu a facut deoarece nu a avut destul timp sa demonstreze.
