Înainte de lovitura de stat din 1989, exista o vorbã: "Noi ne facem cã muncim, ei se fac cã ne plãtesc". O translație a acestei veritabile maxime în universul fotbalului românesc actual ar putea suna cam așa: "Unii se fac cã joacã fotbal, alții se prefac ziariști, fanii se prefac cã intrã în acest joc".
În acest context, este o tragi-comedie profesionalã atunci când unii chiar încearcã sã joace fotbal, iar unii sã facã presã sportivã, pentru cã, mai devreme sau mai târziu, mediul toxic îi aduce la nivelul celorlalți.
Adevãrata tragedie survine însã atunci când unii fani chiar cred cã aceia care îmbraca falsa hainã a ziaristului vând adevãruri prin cuvintele lor tipãrite sau rostite.
Cei care au urmãrit mai cu atenție presa sportivã a ultimilor 10-12 ani își pot aminti de scandalurile din fotbalul românesc, mai ales atunci când campionatul a fost câștigat de echipe ce s-au dovedit niște nulitãți desãvârșite în competițiile europene.
Becali a transformat discuția despre blaturi și despre "valize" într-o latrinã mediaticã, deși fotbalul românesc era demult o latrinã fotbalisticã. Becali nu a adus doar un aer proaspãt de fecali, a adus în atenție o nouã nuanțã unei probleme care nu avea decât un rãspuns invariabil: Sandu-Kassai-Dragomir-Pãdureanu. Restul au fost doar nuntașii care au dansat așa cum le cântau lãutarii mai sus menționați. Unora le-a plãcut, alții au dansat doar de nevoie, însã mai toți au nãzuit la un post de dirijor.
Visele și idealurile oamenilor nu se discutã, însã, atunci când este evident cã în fotbalul românesc este o luptã neîncetatã pentru diverse posturi de conducere a dedesubturilor, fiecare dintre cei implicați în fenomen are o problemã: presa ar trebui sã aibã o cu totul altã atitudine fațã de "nea Miticã de la Ligã", de nea "Mircea de la Federație" - personaj ce dã senzația cã nu se poate coborî oricând la nivelul muritorilor de rând - sau fațã de "nea Gigi" - personaj cãruia îi place sã creadã cã a rãmas un om din popor, majoritatea apucãturilor și mentalitãților lui rãmânând la un nivel mediu. De Ev Mediu, adicã.
Una dintre cele mai grave probleme ale fotbalului românesc o reprezintã faptul cã doar oameni de acest gen ajung "în vârf". Nu aveam nevoie de nicio stenogramã sã înțelegem acest lucru, i-am putea vedea, live sau în reluare, ori de câte ori am deschide televizorul. Stenogramele nu fac altceva decât sã certifice faptul cã fotbalul românesc este un pretext pentru ei sã-și reverse orgoliul, stupiditatea și cupiditatea.
Ei nu pun pe primul plan performanța sportivã, nu vor sã-și lege numele de rezultate grandioase ale echipelor lor, nu vor sã ajungã în Champions League decât pentru "cașcaval", apariția în prim-planul camerelor de luat vederi sau pozele din ziar.
În fotbalul românesc existã foarte, foarte puțini patroni care știu sã lucreze într-o echipã mai mare de douã persoane, iar construirea unei echipe de management performant este o idee care li se pare idioatã. "Cã doar n-o sã comande altu' pe banii mei!" Prin urmare, fac spume la gurã afirmându-și susținerea antrenorilor și a calitãților acestora la semnarea contractului, dar le descoperã defecte himalayene dupã ce renunțã la serviciile tehnicienilor care, cum-necum, sunt printre puținii oameni din club, dacã îi exceptãm pe jucãtori, care își pot risca întreaga carierã dupã un singur meci.
Pe scurt, se comportã ca niște huligani, pentru cã ei sunt primii care încalcã normele de civilizație fațã de iubitorii acestui sport, fațã de telespectatori, fațã de partenerul de competiție. Cât de frumos sunã acest eufemism pentru "rival", și ce conotații hâde dau "oamenii noștri de fotbal" întrecerii care se cheamã Liga I.
În ciuda acestui spectacol - cuvântul "grotesc" pare mult prea sãrac în conotații, în acest caz - presa se preface uluitã, editorialiștii adoptã atitudinea copiilor din clasa I care descoperã cititul, iar moderatorii TV par a descoperi în acel moment cã Pãmântul se învârte în jurul Soarelui.
Câtã ipocrizie!
Numai cã, dacã oficialii/patronii cluburilor ar fi tratați cu maximum de circumspecție, dacã nu cu revoltã, sau dacã s-ar boicota apariția lor, se considerã cã n-ar mai fi presã, ci banalitate. Doar orice ne-scandal este o banalitate. Problema este cã cei care fac vânzare ziarelor au fost obișnuiți sã "gândeascã" în acest fel, astfel cã drumul cãtre civilizație pare aproape imposibil, întrucât nimeni nu vrea sã cedeze: cititorul român de presã este mai interesat de can-can-uri decât de probleme aflate un milimetru mai sus pe scara evoluției, iar "jurnalistul" își face pe deplin datoria în acest sens unic.
Pãcat însã cã nu se face o listã cu toate nemerniciile ieșite la liman în fotbalul românesc, fie chiar începând cu anii '80. Dar ne-am bucura dacã acea listã ar începe cu diavolismele de la mijlocul anilor '90, când jocurile de culise erau mult mai evidente pe terenul de joc. Multe din lucrurile întâmplate atunci au fost uitate, voit sau nu, iar personajele de atunci au senzația cã fost albite de trecerea timpului.
Însã ele nu ne pot minți, pentru cã le-a rãmas, sau au fost educați în spiritul huliganismului dragomiro-sãndelian, personaje care au condamnat la tribalism, în România, cel mai iubit sport din lume.
Culmea este cã cei împotriva cãrora s-a dat o lege, poate folositoare, dar idioatã din atâtea puncte de vedere, reprezintã unica redutã contra ipocriziei! Acest personaj colectiv își dorește sincer performanțã, pentru cã acest cuvânt nu este doar un mijloc de a spãla bani, de a vinde ziare sau de a apãrea în lumina reflectoarelor, indiferent de care partea a pupitrului vorbim.
ªtim foarte bine cine sunteți, huliganilor! Oricât de mulți bani ați avea, oricare ar fi poziția voastrã socialã, nu ați rãmas decât niște rebuturi umane, mortal de periculoase pentru orice conviețuire socialã civilizatã. Sunteți niște ipocriți! Atât voi, cât și cei care vã acoperã adevãrata fațã!
Huliganilor!
Lari
cat mai curand!