Reporter: Domnule Argaseala, dom'le Argaseala.
Argaseala: Buna ziua (se opreste si zambeste amabil, zambet exersat pe linia de arbitru asistent).
Reporter: Ce parere aveti de noul echipament al Stelei? Adidasii nu sunt cam jerpeliti?
Argaseala: Lacatus mi-a spus ca el isi doreste doar adidasi facuti in China.
Reporter: Cum, stiam ca-i plac cei de firma.
Argaseala: Nu, el a insistat sa fie din China. Nu are nevoie de altceva. Asa vrea el, e un tip modest.
Reporter: Stiti cumva ce numar poarta Fiara? Erau cam stramti...
Argaseala: Lacatus mi-a spus sa-i aduc doar numarul 35. Numarul acesta i se potriveste.
Reporter: Nu poarta mai mult?.
Argaseala: Nici vorba, el doar asa se incalta. Asa ne-a spus.
Reporter: Sigur nu-l strang adidasii?
Argaseala: Nu, el se simte bine. E multumit, el si-a dorit...
Reporter: Eu stiam ca poarta 43.
Argaseala (nervos): Doamna, nu intelegi ca el asa isi doreste? Daca omul vrea sa poarte 35, e treaba lui. De ce insistati? Noi aducem ce vrea Lacatus.
Reporter: Ciudat.
Argaseala: Nu e ciudat, ce-si doreste Lacatus pentru noi reprezinta NORMALITATE pentru ca aia ne dorim si NOI.
Reporter: Despre lot, cateva cuvinte?
Argaseala: Avem superlot, atacam titlul.
Reporter: Cu acest lot vreti sa castigati titlul? Lumea zice ca-i slabut. Specialistii la fel.
Argaseala: Da, Lacatus nu mai vrea jucatori. E dorinta lui.
Reporter: Fara jucatori, fara transferuri. Dar Neaga?
Argaseala: Avem atacanti. Avem...(se balbaie) Kapetanos.
Reporter: Dar Neaga?
Argaseala (blazat): Lacatus a fost de acord sa plece. De ce sa-l mai tinem pe Neaga odata ce nu mai aducem pe nimeni? Logic, nu?
Reporter: Lacatus isi doreste vreodata altceva decat domnul Becali?
Argaseala: Nu cred, niciodata. Pana acum dorintele lor au coincis de fiecare data. La Steaua e consens total.
Reporter: Este Lacatus un antrenor independent?
Argaseala: Stiu ce vreti sa spuneti. Sunteti rautaciosi, ca de obicei. La Steaua, Lacatus are toata libertatea de a face ceea ce vrea domnul Becali. Este un mare noroc ca amandoi gandesc la fel.
Nota explicativa: Acest interviu nu a avut loc niciodata. Sau poate a fost realizat zilnic. Orice asemanare intre personajele fictive evidentiate in textul de mai sus si angajatii FC Steaua Bucuresti sunt pur intamplatoare.
