Iubirea, filosofic vorbind, nu are grade de comparație, sau altfel spus cunoaște doar absolutul. A o încãrca aiurea cu raționalitate înseamnã sã o cobori înspre simulacru și frigiditate. ªi totuși ce fascinantã diversitate; câți oameni, atâtea iubiri ! În ciuda faptului cã orice teoretizare a ei este excesivã voi încerca o particularizare în cazul iubirii de Steaua. Ca un clasament, în care echipa roș-albastrã este damnatã pentru 12 meciuri (din varii competiții) fãrã victorii, dar nu se observã cã în Liga I are cele mai puține înfrângeri și cele mai multe meciuri fãrã a fi fost înfrântã(14 din 16). Despre noroc, ghinion sau un progres al jocului, în ciuda mincinoaselor tabele de marcaj, e de preferat omisiunea.
Dar sã ne întoarcem la iubirile noastre microbistice. 1.-Iubirea clasicã. Sunt oameni care au deschis ochii în ziua în care cerul arãta în zori roșu iar în amiazã nepãmântean de albastru. Din curcubeul Sorții ei sunt atrași doar de roșu și albastru. Mulți dintre ei au cotizat "benevol-obligatoriu", prin reținerea din solde, la strãlucirea unui club sportiv, propulsat în mitologie.
2. Iubirea oarbã. A pãtimașilor care raporteazã totul la echipa sufletului lor. În afarã de Steaua, restul e aproximativ în fotbal.
3. Iubirea-virus. Toatã familia e stelistã. La victorie e nuntã, la înfrângere e înmormântare. Se renunțã la prietenii de altã orientare, iar erorile idolilor sunt aspru sancționate. Se trece de la lauda ditirambicã la pamfletele corosive. Iubirea de Steaua e o axiomã, se exclude demonstrația sau negocierea.
4. Iubirea ultras. La granița fragilã între dragostea de idoli și ura de competitori, care devin dușmani ireconciliabili. E o copie întârziatã de 30-40 de ani dupã modelul occidental, e o revoltã a abundenței de hormoni, o confuzie dintre coregrafie și pirotehnie, o dorințã a sângelui tânãr de a ieși din vene și artere la suprafațã, un tembelism fațã de partea liniștitã și conformistã a cetãții. Aceastã exagerare a iubirii n-ajutã echipa și amintește de reîntoarcerea omenirii, periodic, în caverne.
5. Iubirea interesatã E cazul a contingente de generali, obligați a fi onești, dar cucerind ranguri și medalii pe succesele istorice ale sportivilor steliști. ªi al lui Gigi Becali, singurul câștigãtor al dictaturii haosului. La ei se adaugã falanga fotbaliștilor mercenari, care au primit sume fabuloase în raport cu ce încasau la formațiile lor, dar au dat cu țârâita din realul sau presupusul talent: Lițã Dumitru(uriaș fotbalist, caracter mizerabil, vânzãtor de meciuri,-afacere în care i-a angrenat pe Iordãnescu, Marcel Rãducan, Florin Marin, Iordache- cel care a întârziat apariția Stelei Sevilliene cu un deceniu), Tricã(ginerele de Bãlãceanca), Fane Stoica, Bãdoi(n-a dat o singurã centrare valabilã cât a jucat în Ghencea) și acest elucubrant Silvian Cristescu(azilant pițurcan, care într-o carierã n-a marcat 23 de goluri, câte titluri a câștigat Steaua, lansând aberația cã acele 4 titluri praziliene ar fi mai valoroase decât recordul de 23 steliste). Sucã de Dãbuleni, care are o lubenițã în loc de cap, n-ar trebui sã ignore palmaresul direct dintre Steaua și echipa lui și mai ales faptul cã unul din cele 4 titluri l-a cucerit în dauna Stelei la golaveraj, deși ficțiunea din tãrtãcuța tembelului o bãtuse pe Maxima, în acea ediție, în tur, retur și-n Cupã. Afirmațiile lombrozianului l-au enervat pânã și pe atât de rezervatul Loți Boloni.
6. Iubirea princeps, cea a jucãtorilor și antrenorilor care plãtesc cu sânge, sudoare, lacrimi, insomnii, oase rupte și uitarea celor care-i adulaserã cândva. Sã remarcãm cã ghinionul steliștilor a coborât cu o palmã: de la bare la șuturile sub barã și sã așteptãm miracolul saltului înspre victoriile reclamate de un joc din ce în ce mai consistent.
Celor câțiva zãpãciți care nu au proprietatea cuvintelor din textele mele le dau un motiv de satisfacție, citându-l pe Ion Creangã: "ªtiu cã sunt prost.. Dar când mã uit în jur, prind curaj".
Constantin Ardeleanu